De ce nu cred ca e prea multa “teorie” in cursurile facultatilor de drept
Articol preluat de pe situl www.castigaprocese.ro. Autor: Liviu Damsa
Una dintre “tezele” pe care le auzim frecvent atunci cand se discuta despre “slaba adecvare” a absolventilor de drept la “necesitatile practicii” (dar care vor fi acele necesitati, ca nimeni nu le stie ori nu le descrie pe larg?) este aceea ca tinerii nostri absolventi sint inadecvati acestei “practici” din cauza, ca facultatile de drept, “sint” or ar (putea) fi pur “teoretice”…
Cei mai reformisti dintre participantii la asemenea discutii vor spune ca mai multa “practica” ar fi necesara…
Personal, eu nu cred ca facultatile de drept sint chiar asa de “teoretice” pe cit pretind ele a fi, iar mitul “teoreticitatii” lor este doar un mit. (acestea ar fi contra-tezele mele).
Si nu cred ca facultatile noastre ar fi prea teoretice din cateva motive.
In primul rand, “Dreptul” care se preda la noi, a fost deplin sistematizat dupa modelul roman, ca in orice sistem romano-germanic (continental), inca de pe la sfarsitul secolului xix, sub dominatie intelectuala franceza.
Cu minore exceptii, pot preda esenta unui curs de obligatii dupa cursul lui Cantacuzino de acum un secol. Dar ce predau astfel este de fapt “black letter law,” cum ii spun cei din common law, ceea ce un jurist e “musai” ca sa stie, pentru a nu fi complet confuz intr-un sistem al dreptului care la urma urmei este complet strain omului de pe strada (de multe ori, din pacate, studentul reuseste sa fie la fel de confuz ca omul de pe strada si dupa ce i-a fost predat acel curs. Oare de ce?).
Este acest tip de predare sfarsitul “predarii” sau doar inceputul ei? Si care e “teoria” din spatele unei asemenea predari, adica explicatia functionarii lumii la modul in care o vedem ca functioneaza ? Este vreuna, sau doar, pentru a preda si invata un asemenea black letter law, trebuie sa acceptam, ca fiind date, o multime de prezumtii pe care orice sistem de reguli scrise isi bazeaza existenta?
Acum Aristide Hatzis, un profesor grec absolvent al University of Chicago (cu care sint de acord in aceasta privinta), este de parere ca sistematizarea regulilor pe care o vedem in sistemele continentale, cum este si al nostru, mostenita de la romani si transmisa pe filiera scolastica, este extrem de utila. Ca juristi formati intr-un sistem continental vedem imediat “padurea” si gandim sistematic dreptul. Pe de alta parte, eu cred ca avantajul acesta prezinta si o slabiciune majora…Nu sintem tentati sa chestionam sistemul pe care il invatam ca black letter law, sau sa ii chestionam fundamentele pe care se bazeaza el, sau sa cream teorii noi in baza caruia sa il putem explica. Sistematizarea ne inabuseste creativitatea. Si ne inabuseste gandirea critica, o competenta vitala a unui bun jurist. In timp, sintem tentati sa rezolvam in 2 minute in baza black letter law, situatii complicate de drept si de viata, lucru care opreste evolutia oricarui drept. Devenim inaltii preotii ai unui sistem extrem de conservator si “osificat.”
Mai mult, daca totusi dorim sa mentinem acest stil de predare a black letter law, probabil ca ar fi extrem de util sa reducem din materia predata, si sa ne limitam la studiul unui numar limitat de concepte (si materii de baza), invatand apoi pe tineri sa aplice aceste concepte la tot felul de situatii.
Daca iau cursul de obligatii, de exemplu, vad ca am un numar limitat de concepte, pe care trebuie sa le inteleg foarte bine. Odata ce le-am inteles, insa, le pot aplica la tot felul de situatii, din afara materiei propriu zise a obligatiilor care se preda in “scoala de drept. “ Pot decide sa vorbesc un semestru intreg despre “contracte” in baza acestor concepte din materia obligatiilor, sau pot face aproape in intregime un curs din ceea ce predau acum separat ca “dreptul mediului” (sau al transporturilor, sau mai stiu ce caror “drepturi”) prin prisma teoriei obligatiilor. Reduc astfel din numarul absolut de “cursuri” predate (sigur, titularii acestor catedre vor protesta) dar le creez studentilor capacitatea de a folosi creativ la situatii noi un umar de concepte foarte bine intelese. Nici nu este nevoie sa desfiintez vreo catedra, este vorba doar de schimbarea putin a curriculei materiei care se preda, si mai ales a modului de predare, incercand sa predau sistematic un numar relativ redus de concepte fundamentale dealungul curriculei.
Am mentionat teoria obligatiilor doar ca exemplu, ideea de baza este aceea ca sint doar citeva materii care constituie “core”-ul (baza) unei curricule.
In ultimele decade, in invatamantul superior, opinia mea este insa ca am cazut in acelasi pacat in care am cazut in invatamantul primar sau gimnazial, crezand ca mai multe materii, prost inchegate si predate (ex cathedra) reprezinta automat “progres”. In realitate, acesta nu este nici o progres, oamenii au in general o capacitate relativ limitata de asimilare. Mai ales atunci cand nu pot “incadra” “noul” pe care il descopera in ceea ce stiu deja, cum se intampla in cazul cursurilor noi, prost scrise si predate.
Cine a intrat in contact cu juristi romani eminenti pregatiti in urma cu mai multe decade, “scoliti” la Paris sau in alte locuri, (si contactul acesta nu e musai sa fie “direct,” ci este suficient sa se produca prin lectura scrierilor lor) stiu ca acestia nu aveau pretentia sa “stapaneasca” tot ceea ce aparea nou sau “la moda,” dar in schimb puteau aplica extrem de creativ ceea ce stiau foarte bine, la noi situatii. Cred ca in anii din urma am pierdut mult din aceste calitati in sistemul de invatamant, si este vizibil atat pentru mine cat si pentru cei care vor sa angajeze tineri absolventi ca acesti absolventi au dificultati in a intelege bine un numar de concepte si a le aplica creativ in orice situatie. Confuzia este trasatura lor dominanta, dupa absolvirea anilor de facultate, insa din pacate nu poti fi prea confuz in drept si intra in randul “elitelor” profesiilor juridice.
In al doilea rand, (legat de primul) “cursul”, fie ca este extraordinar de bine scris (ceea ce la noi e rar cazul), fie ca este chiar un biet black letter law (la noi situatia asta este mult mai frecventa, din pacate), este doar un punct de plecare, pentru studiu si aprofundare, nu si unul de “sosire.” Ce conteaza este cum faci “materia moarta” din cartea intitutalata “curs” sa prinda viata, sa fie dezbatuta, contrazisa, contestata, dar in cele cele din urma “vie” pentru destinatarul acelui curs. In alte cuvinte, ce conteaza in primul rand este “teoria” care fundamenteaza un concept pe care il introduci sau altul. Cum insa un concept, aproape niciodata, nu poate fi explicat doar printr-o singura “teorie” (de fapt avem atatea aporii, concepte esential contestate si paradoxuri in drept incat insasi idea ca un concept in drept sau altul ar putea fi explicate printr-o singura “teorie” nu merita prea multa discutie), ce conteaza de fapt este cum faci ca oamenii sa absoarba “teoriile” care fundamenteaza un concept, dar mai ales, cum ii faci sa dezbata, contrazica, ori sa imbunatateasca o teorie sau alta. Ori, din pacate, si in acest domeniu stam prost, din diferite motive, intre care cel principal este probabil acela ca nu intelegem ca nu putem plati un asistent ori un lector universitar—personalul pe care de regula il insarcinam cu transformarea cuvantului mort din cartea de “curs” in “cuvantul viu” pentru student– cu salariul unui paznic de noapte intr-un shopping mall, si sa ii cerem celui dintai sa faca altceva decat ce face acel paznic daca poate, adica eventual “sa doarma.” Ca sa recapitulam, nu doar ca avem “inflatie” de cursuri care introduc necritic si ateoretic concepte, dar nici macar nu putem incerca sa corectam aceasta deficienta majora a “cursurilor” prin seminarii, unde sa ii invatam pe tineri sa gandeasca critic teoriile si conceptele.
Pentru a intelege mai bine deficienta de mai sus, sa ne raportam putin la un model la care ne place adesea sa ne raportam, cel “american”. In America, de exemplu, “cursurile” sint o specie diferita de ceea ce noi numim “ curs” pe meleagurile dimbovitzene. “Cursurile” lor, de regula sint scrise de mai multi profesori dealungul multor ani (asta vedem insa si la ceea ce francezii numesc “Precis”/Tratat(e), si sint permanent imbunatatite. Iar “imbunatatirea” nu consta doar in includerea citorva legi noi, ad literam, la tabla de materii, cum se mai face la noi, ci intr-o noua abordare, care reflecta tendinte jurisprudentiale sau ale filozofiei dreptului in materia respectiva. In plus, “cursul” tiparit in America este intotdeauna doar punctul de plecare, si de dezbatere pentru “cursul” viu, care e “socratic”, dupa metoda introdusa de Landgell, si care este de fapt ceea ce se “preda.” (nu vesnicele lecturi ale unui “curs”, de la catedra, pe care la urma urmei le pot face mai bine Dan Puric, sau Maia Morgenstern, decat “profesorii” ajunsi la varsta pensionarii ori chiar cei trecuti binisor de 50 de anisori). Profesorul american il chestioneaza pe student pentru a-l “forta” pe acesta sa citeasca “cursul,” sa il gandeasca, si sa il internalizeze astfel pe deplin, si pentru a “extrage” de la student “adevarul,” (de fapt un argument despre acest “adevar”) iar ceilalti colegi ai studentului participa permanent la discutie. Cei care au citit Dialogurile platoniciene inteleg despre ce vorbesc, dar ideea e ca “participi” total la actul de invatamant in America, si chiar si in situatia in care studentul nu “retine” atat de multe cat retine un student invatand pe dinafara “cursuri” in Romania, capacitatea celui american de a produce un argument este mai ridicata (in teorie cel putin) decat aceea a studentului roman, tocmai pentru ca cel american a fost antrenat pentru a produce argumente si gandire critica.
Pentru a pune o concluzie, as spune ca impresia mea generala este aceea ca sistemul nostru de invatamant juridic nu e deloc “teoretic”, e dimpotriva ateoretic sau antiteoretic prin definitie.
Seamana mai mult cu studiul textelor bibilice decat cu cursul de filozofie a stiintei predat de Popper. Studentii, si mai tarziu profesionistii, nu sint incurajati deloc sa isi dezvolte gandirea critica, sau o cunoastere oarecare a teoriilor in baza carora explicam realitatile sociale, desi aceste lucruri sint atat de necesare pentru a inova. Ei sant pusi in schimb sa repete la nesfarsit texte a caror substanta nu o inteleg, lucru pe care la urma urmei il poate face si un om care abia a invatat sa scrie si sa citeasca.
Daca aceasta este “teorie” ma lipsesc bucuros de ea, dar eu cred ca cei care sint de parere ca un asemenea sistem ar putea fi un vreun fel teoretic, chiar nu inteleg deloc definitia “teoriei,” ori ce inseamna ea din punctul de vedere al filozofiei stiintei… Deci sa nu ne amagim, problema in scola romaneasca este ca nu se studiaza deloc “teoria”, si nu acea ca s-ar studia prea multa teorie (apropos, singurul cerc cu adevarat teoretic despre care am cunostiinta este cel de aici). Si de aceea absolventii scolii de drept la noi nici nu inteleg prea bine de unde ar trebui sa inceapa cu analiza unui caz sau unde sa o termine, unde ar trebui sa inceapa “cercetarea” si unde sa o termine, ori cum sa raspunda unui argument ori altul avansat de un adversar.
Multumim autorului pentru acordul de preluare!
