De la mitior lex, la… summum ius, summa iniuria?

wkro/ May 16, 2014/ Articole

Mircea Dutu - JurisprudentaArticol publicat in revista Pandectele Romane nr. 4/2014.
Autor: Prof. univ. dr. Mircea DUTU

Intrarea in vigoare a noului Cod penal (Legea nr. 286/2009) la 1 februarie 2014 a ridicat si spinoasa problema a aplicarii legii penale in timp, cu aspectul sau cel mai important: cel al mecanismului operarii retroactive a legii penale mai blande (mitior lex) in cazuri date, de speta. Parerile divergente la nivelul jurisprudentei au condus deja la pronuntari de hotarari care, cel putin la nivelul opiniei publice nasc nedumeriri, iar in randurile specialistilor ridica uneori intrebarea daca nu cumva suntem in situatia in care aplicarea cu prea mult zel formal a unor prevederi legale conduce la solutii pe fond in care echitatea si dreptatea practic dispar, strivite de un „mecanism legal” implacabil si absolutizant.

Desigur, simplificand, problema prealabila, dar hotaratoare este aceea daca in privinta determinarii legii penale mai favorabile apelam la abordarea globala, in cazul nostru aplicarea integrala in cauza data, fie a codului penal din 1969, fie a celui din 2014 ori cea mixta, in sensul actionarii pe institutii juridice autonome, carora sa li se aplice textul penal mai favorabil pentru inculpat, din cele doua coduri penale. Cu precizarea ca intotdeauna consecintele penale mai favorabile ale unei norme juridice nu pot fi evaluate si exprimate adecvat decat printr-o analiza minutioasa a faptelor si textelor legale din fiecare caz si stabilirea cumpanita a rezultantei legale.

In absenta unei autoritati stiintifice absolute, de necontestat in materie, care sa-si exprime clar si raspicat punctul de vedere asupra problemei, pe diferite site-uri, mai mult sau mai putin oficiale si in orice caz dupa cum s-a vazut, nu indeajuns de convingatoare au aparut cele doua pozitii opuse.

Asadar, suntem in situatia in care doua texte legale, succesoare in timp si nu unele oarecare, ci codurile penale din 1969 si, respectiv, din 2014, cuprind deopotriva dispozitii mai blande si prevederi mai severe. Solutia de principiu pare evidenta: trebuie sa se faca o distinctie intre dispozitiile legii noi, in scopul aplicarii imediate a prevederilor mai favorabile si al amanarii aplicarii dispozitiilor mai severe. Unii pot replica in sensul estimarii ca nu se poate face aplicarea acestei metode pentru ca dispozitiile legii noi ar fi, prin ele insele, indivizibile, si legiuitorul nu ar fi atenuat regimul penal sub un aspect particular, pentru a-l agrava in privinta altuia. Un atare punct de vedere nu este insa indiscutabil, pe de o parte pentru ca niciun criteriu precis nu permite sa distingem intre textele ale caror dispozitii sunt considerate divizibile si cele care apar ca a nu fi, iar pe de alta intrucat argumentele aduse nu au fost intotdeauna convingatoare.

Din aceasta perspectiva un lucru este cert: o atare punere a problemei nu poate opera decat pentru un text legal relativ limitat. Pentru aplicarea unui act normativ complex precum noul Cod penal devine, in principiu, absurd a ne intreba, cum s-a facut deja uneori in ultimele luni, daca, pentru aplicarea sa in timp, acesta poate fi global mai bland sau de-a intregul mai sever. Este de domeniul evidentei ca, prin definitie un cod penal constituie un ansamblu in care se amesteca dispozitii de ambele feluri, mai blande sau mai severe in diferite privinte in privinta consecintelor de ordin penal, punitiv.

Daca intr-o apreciere doctrinala ori politica, noul Cod penal nu este efectiv nici mai bland, nici mai sever, din punct de vedere tehnic el e un ansamblu de reglementari atat de voluminos incat este divizibil prin natura sa si, in consecinta, trebuie sa fie, pentru aplicarea sa practica divizat, pe institutii autonome.

Pentru cazul in care exista o reala indivizibilitate, doua metode au fost relevate de jurisprudenta si apreciate de doctrina. Prima, consta in a ne intreba care e dispozitia principala a textului (cea care amplifica severitatea ori cea care o atenueaza) pentru a deduce data sa de aplicare integrala, dispozitiile subsidiare aplicandu-se la aceeasi data, chiar daca ele nu au acelasi efect. Ideea este indiscutabila, dar aplicarea ramane odata incerta, intrucat nu e suficient de clar prin ce sa se recunoasca o dispozitie principala (tendinta fiind de a se prefera incriminarea sanctiunii), iar apoi posibil periculoasa, intrucat in urma unei gresite aprecieri a unei dispozitii zise „principale” calificata mai blanda, se poate ajunge, in realitate, la a face aplicarea retroactiva a unei legi mai severe.

A doua metoda consta in a da o apreciere globala puterii represive a celor doua texte, dar ramane astfel subiectiva.

Asadar, concluzia cea mai exacta este aceea ca problema conflictului in timp a legilor penale complexe nu si-a gasit inca principiul sau indiscutabil de rezolvare.

Totusi, cateva constatari par a se impune de la sine. Ideea, vehiculata in ultimul timp, ca problema ar fi putut fi rezolvata pe cale reglementarii legale exprese nu poate fi primita, stabilirea „legii penale mai favorabile” ramanand, prin excelenta, o problema de apreciere punctuala si rezultatul unei evaluari adecvate. Asa cum a rezultat si din consideratiile anterioare, asumarea mecanica a tezei globale, sub pretextul evitarii unei pretinse „lex tertia”, nu poate opera mai ales in cazul legilor complexe, precum cel al codurilor penale. In fine, sa nu uitam ca principiul aplicabil in cauza este cel al aplicarii retroactive a legii penale mai blande si sensul sau trebuie sa guverneze intreaga problematica aferenta.

Share this Post

About wkro

WOLTERS KLUWER ROMÂNIA este parte a grupului multinaţional Wolters Kluwer, cunoscut pe piaţa internaţională ca unul dintre cei mai mari furnizori de informație specializată, produse şi servicii dedicate profesioniştilor.