Decizia 3/2020 [A] referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă

Admin/ March 6, 2020/ Articole

Dată act: 20-ian-2020Emitent: Inalta Curte de Casatie si Justitie ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE COMPLETUL PENTRU SOLUŢIONAREA RECURSULUI ÎN INTERESUL LEGII Dosar nr. 2.412/1/2019

Corina-Alina Corbu– preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele completului
Laura-Mihaela Ivanovici– preşedintele Secţiei I civile
Marian Budă– preşedintele Secţiei a II-a civile
Denisa Angelica Stănişor– preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
Daniel Grădinaru– preşedintele Secţiei penale
Valentin Mitea– judecător la Secţia I civilă
Aurelia Rusu– judecător la Secţia I civilă
Nina Ecaterina Grigoraş– judecător la Secţia I civilă
Adina Georgeta Nicolae– judecător la Secţia I civilă
Simona Lala Cristescu– judecător la Secţia I civilă
Lavinia Curelea– judecător la Secţia I civilă
Rodica Dorin– judecător la Secţia a II-a civilă
Roxana Popa– judecător la Secţia a II-a civilă
Petronela Iulia Niţu– judecător la Secţia a II-a civilă
George Bogdan Florescu– judecător la Secţia a II-a civilă
Carmen Trănica Teau– judecător la Secţia a II-a civilă
Ruxandra Monica Duţă– judecător la Secţia a II-a civilă
Daniel Gheorghe Severin– judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Rodica Florica Voicu– judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Emilia Claudia Vişoiu– judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Gheza Attila Farmathy– judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Horaţiu Pătraşcu– judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Maria Hrudei– judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Maricela Cobzariu– judecător la Secţia penală
Mirela Sorina Popescu– judecător la Secţia penală

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 2.412/1/2019 este constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi ale art. 272 alin. (3) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror şef al Secţiei judiciare Antonia Constantin.La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 273 din Regulament.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov vizând următoarea problemă de drept: dacă criticile de recurs ce vizează exclusiv cuantumul şi modul de acordare a cheltuielilor de judecată pot fi încadrate sau nu în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.Magistratul-asistent referă cu privire la obiectul recursului în interesul legii, precum şi cu privire la faptul că la dosar au fost depuse hotărâri definitive contradictorii pronunţate de instanţele judecătoreşti, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi punctul de vedere al procurorului general.Doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general asupra recursului în interesul legii.Doamna procuror Antonia Constantin expune orientările jurisprudenţiale identificate de titularul sesizării, arătând că hotărârile judecătoreşti depuse vădesc o jurisprudenţă eterogenă, cu o cazuistică diversă, ce vizează ipotezele prevăzute de art. 451-455 din Codul de procedură civilă. În principiu, în aceste hotărâri judecătoreşti se regăsesc critici privind reducerea onorariului avocatului, expertului sau reducerea cuantumului cheltuielilor proporţional cu partea admisă din cererea de chemare în judecată. În toate aceste situaţii, înseşi textele de lege incidente impun un examen de proporţionalitate din partea judecătorilor fondului. Or, faţă de modul în care este formulată sesizarea, o soluţie tranşantă fie goleşte de conţinut motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, fie îi oferă alte valenţe decât cele reglementate pentru o cale extraordinară de atac.Reprezentantul procurorului general arată că există deja o jurisprudenţă de unificare, cu referire la Decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011, pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 27 decembrie 2011, prin care s-a stabilit că pe calea recursului în interesul legii nu este posibil a se statua o concluzie general valabilă de natură a asigura unificarea practicii judiciare, având aptitudinea de a fi aplicată în fiecare cauză aflată pe rolul instanţelor, de vreme ce stabilirea raportului de proporţionalitate este rezultatul aprecierii materialului probator şi a circumstanţelor proprii fiecărei pricini sau a situaţiei de fapt reţinute, fiind aşadar exclusiv o chestiune de aplicare a legii.În sesizarea de faţă există o reală dificultate a delimitării chestiunilor de fapt de cele de drept. Cazuistica evocată este asemănătoare cazuisticii secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care au decis că nu poate face obiect al analizei în recurs reaprecierea probelor de către instanţa de control judiciar, cu consecinţa diminuării despăgubirilor acordate, întrucât asemenea critici vizează netemeinicia, şi nu nelegalitatea hotărârii atacate, în baza art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, putând fi analizată doar eventuala nesocotire a prevederilor legale care au stat la baza stabilirii despăgubirilor.Raliindu-se soluţiei propuse de judecătorii-raportori asupra fondului problemei de drept, reprezentantul procurorului general apreciază că doar criticile de nelegalitate privitoare la stabilirea şi cuantumul cheltuielilor de judecată sunt încadrabile în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, astfel încât, din această perspectivă, este utilă admiterea recursului în interesul legii.Doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie1. La data de 23 septembrie 2019, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii privind următoarea problemă de drept: dacă criticile de recurs ce vizează exclusiv cuantumul şi modul de acordare a cheltuielilor de judecată pot fi încadrate sau nu în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.2. Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 26 septembrie 2019, formându-se Dosarul nr. 2.412/1/2019, cu termen de soluţionare la 20 ianuarie 2020.II. Obiectul recursului în interesul legii3. Din cuprinsul recursului în interesul legii declarat, potrivit prevederilor art. 514 din Codul de procedură civilă, de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov rezultă că instanţele de judecată nu au un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte încadrarea criticilor de nelegalitate, formulate în recurs, referitoare la cuantumul şi modul de acordare a cheltuielilor de judecată, în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.III. Prevederile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este chemată să interpreteze, în vederea aplicării unitare, următoarele prevederi legale:Codul de procedură civilăArt. 488. – “(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. (…)”IV. Examenul jurisprudenţial5. Din examinarea hotărârilor judecătoreşti transmise, autorul sesizării a apreciat că există două orientări jurisprudenţiale cu privire la problema de drept supusă dezlegării prin prezentul recurs în interesul legii.6. Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială, critica de nelegalitate reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă are în vedere încălcarea sau greşita aplicare a normelor de drept material de către prima instanţă. Operaţiunea de stabilire de către instanţă a cheltuielilor de judecată presupune stabilirea onorariului inter partes, astfel că, în ceea ce priveşte criticile privind cheltuielile ocazionate de desfăşurarea procesului, acordate de prima instanţă, atât cele care vizează compensarea, cât şi cele care vizează cuantumul acestora, ţin de netemeinicie şi de aprecierea probelor administrate, neputând forma obiectul controlului de legalitate al instanţei de recurs (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – deciziile nr. 1.399 din 20 aprilie 2018 şi nr. 1.412 din 20 aprilie 2018, pronunţate de Secţia I civilă; Decizia nr. 2.476 din 6 iunie 2018, pronunţată de Secţia a II-a civilă).În acest sens s-au pronunţat Curtea de Apel Braşov – Secţia I civilă, Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă, Tribunalul Bacău – Secţia a II-a civilă, Tribunalul Neamţ – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Timişoara – Secţia civilă, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Cluj.7. În cea de-a doua orientare jurisprudenţială, aceste critici pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, dispoziţiile art. 451-455 din acelaşi cod, referitoare la cheltuielile de judecată, reprezentând o transpunere în plan procesual a normelor de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală.Această orientare jurisprudenţială a rezultat din practica curţilor de apel Alba Iulia – Secţia I civilă, Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Bucureşti [care a exprimat şi opinia încadrării criticilor de recurs în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă], Constanţa, Craiova, Galaţi, Ploieşti [unde s-a apreciat şi în sensul încadrării criticilor de recurs în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă], Oradea – Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, Suceava, Târgu Mureş, Timişoara – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a tribunalelor Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ, Cluj şi Tribunalului Specializat Cluj.V. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale8. În urma verificărilor efectuate se constată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 488 din Codul de procedură civilă, însă cu privire la alte aspecte decât cele care interesează în prezenta cauză.VI. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Braşov9. Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov nu a prezentat un punct de vedere asupra problemei de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii, redând doar cele două orientări jurisprudenţiale expuse anterior.VII. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie10. Procurorul general consideră că, din perspectiva configurării recursului, cale extraordinară de atac, devolutivă exclusiv în drept, doar criticile de nelegalitate privitoare la stabilirea şi cuantumul cheltuielilor de judecată sunt încadrabile în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. Excedează acestui motiv de nelegalitate criticile care privesc stabilirea situaţiei de fapt, evaluarea probelor administrate, atunci când această evaluare este lăsată de legiuitor în marja de apreciere a judecătorilor fondului, precum şi aprecierea asupra proporţionalităţii, în vederea dimensionării cuantumului cheltuielilor de judecată, din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 451 alin. (2) şi (3), art. 453 alin. (2) sau art. 455 din Codul de procedură civilă.VIII. Opinia judecătorilor-raportori11. Judecătorii-raportori au apreciat, în principal, că recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov nu este admisibil, deoarece scopul procedurii, adică asigurarea interpretării şi aplicării unitare a textului de lege supus examinării, printr-o dezlegare de principiu, dar care să rezolve întreaga problematică posibilă, nu poate fi realizat.12. Asupra fondului sesizării, propunând limitarea analizei la singura problemă de drept soluţionată neunitar de instanţele de judecată, au opinat că motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă.IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie13. Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii raportori şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele:IX.1. Asupra admisibilităţii recursului în interesul legii14. Potrivit dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, “Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.”15. Art. 515 din Codul de procedură civilă prevede că “Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.”16. Verificând regularitatea învestirii, prin prisma dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, se constată că este îndeplinită condiţia legală privind titularul sesizării, textul enumerând, în categoria subiecţilor de drept care pot promova recursul în interesul legii, şi colegiile de conducere ale curţilor de apel.17. Cu privire la condiţia privind existenţa unei probleme de drept soluţionate în mod diferit de instanţele judecătoreşti, prin hotărâri judecătoreşti definitive (dacă litigiul s-a judecat potrivit Codului de procedură civilă) sau prin hotărâri judecătoreşti irevocabile (dacă judecata s-a desfăşurat în baza dispoziţiilor Codului de procedură civilă de la 1865), ce trebuie anexate la cererea formulată de autorul sesizării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii constată următoarele:18. În primul rând, se evidenţiază caracterul extrem de general al întrebării, care se referă la modalitatea de încadrare în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă a tuturor situaţiilor în care, prin recurs, se critică cuantumul şi modul de acordare a cheltuielilor de judecată.19. Or, aceste situaţii sunt extrem de variate, încadrarea motivelor invocate în unul dintre cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă putând să difere în funcţie de circumstanţele speţei.20. De altfel, se observă că şi jurisprudenţa ataşată cererii de sesizare se referă la situaţii variate, neputându-se susţine că instanţele de judecată au avut a se pronunţa cu privire la aceeaşi problemă de drept pe care au soluţionat-o în mod diferit.21. Astfel, există hotărâri în care instanţele s-au pronunţat:- cu privire la posibilitatea reducerii cheltuielilor aferente onorariului de expert (Decizia nr. 3.190/CA din 12 septembrie 2018 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal);- cu privire la modul de repartizare a cheltuielilor de judecată în cazul admiterii în parte a acţiunii (Decizia nr. 325/A din 3 octombrie 2018 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud – Secţia I civilă – decizia este, de altfel, pronunţată în apel, neridicându-se, în niciun mod, problema încadrării criticilor apelantei în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă);- cu privire la culpa procesuală în caz de renunţare la judecată (Decizia nr. 22/R din 12 februarie 2019 a Tribunalului Cluj – Secţia civilă) sau în cazul rămânerii fără obiect a acţiunii (Decizia nr. 287 din 18 martie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2.343 din 25 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 6.630 din 26 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal);- cu privire la situaţia nemotivării, de către instanţa de fond, a soluţiei privind cheltuielile de judecată (Decizia nr. 36 din 11 februarie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2.343 din 25 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal);- cu privire la problema acordării cheltuielilor de judecată doar părţii care a câştigat în mod irevocabil procesul (Decizia nr. 382 din 28 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal);- cu privire la neacordarea cheltuielilor de judecată în situaţia nesusţinerii acestei cereri prin concluziile orale (Decizia nr. 1.232 din 11 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal);- cu privire la necesitatea depunerii contractului de asistenţă juridică pentru acordarea cheltuielilor (Decizia nr. 1.232 din 11 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 29 din 20 februarie 2019 a Curţii de Apel Galaţi – Secţia a II-a civilă);- cu privire la obligaţia părţii care solicită reducerea cheltuielilor pentru onorariul de avocat de a indica nivelul concret la care se solicită reducerea (Decizia nr. 2.476 din 6 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia a II-a civilă).22. Există, pe de altă parte, situaţii în care s-a solicitat instanţei să facă aplicarea art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă în sensul reducerii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de apărător.23. Cu privire la posibilitatea instanţei de recurs de a se pronunţa asupra modului în care la judecata în fond s-a apreciat asupra proporţionalităţii cheltuielilor cu onorariul avocatului, instanţele au avut, într-adevăr, o poziţie neunitară, reflectată în deciziile ataşate sesizării. Astfel, au fost depuse, pe de o parte, decizii în care instanţa de recurs a apreciat că aceste critici vizează netemeinicia, neîncadrându-se în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă (în acest sens, Decizia nr. 1.412 din 20 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă, Decizia nr. 6.162 din 9 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 749 din 4 aprilie 2018 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 142 din 8 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bacău – Secţia I civilă, decizia nr. 80/C din 27 martie 2019 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia I civilă) şi, pe de altă parte, decizii în care instanţa de recurs a reţinut că aceste critici se încadrează la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, considerându-se că normele cuprinse în art. 451-455 din Codul de procedură civilă reprezintă o transpunere în plan procesual a normelor de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală (în acest sens, deciziile nr. 1.129 din 3 martie 2016, nr. 437 din 2 februarie 2017, nr. 4.488 din 2 noiembrie 2017 şi nr. 6.357 din 19 noiembrie 2018 ale Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 310/R din 20 februarie 2018 a Curţii de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, deciziile nr. 818/CA din 1 martie şi nr. 3.451/CA din 28 septembrie 2018 ale Curţii de Apel Oradea – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1.453 din 22 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal).24. De asemenea, în unele decizii instanţele au procedat la analiza pe fond a acestui motiv de recurs fără să rezulte însă din considerentele deciziei la care dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă au fost încadrate aceste critici (în acest sens, deciziile nr. 3.396 din 11 iunie 2015 şi nr. 1.232 din 11 martie 2019 ale Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, deciziile nr. 217/R din 2 martie 2017 şi nr. 35/R din 21 ianuarie 2019 ale Curţii de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2.379 din 5 iunie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal).25. Pe calea recursului în interesul legii nu se poate statua o concluzie general valabilă de natură a asigura unificarea practicii judiciare, având aptitudinea de a fi aplicată în fiecare cauză aflată pe rolul instanţelor de judecată, de vreme ce stabilirea anumitor chestiuni este rezultatul aprecierii materialului probator sau al anumitor circumstanţe proprii fiecărei cauze, aceasta fiind o problemă doar de aplicare a legii (în acest sens, Decizia nr. 1 din 16 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 29 martie 2012; Decizia nr. 23 din 6 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 23 ianuarie 2018).26. Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că “premisele recursului în interesul legii sunt acelea că o dispoziţie legală conţine reglementări îndoielnice, lacunare ori neclare, necesar a fi lămurite sub aspectul interpretării, pentru înlăturarea unei aplicări neunitare a acesteia. Per a contrario, nu sunt asigurate aceste premise dacă textul de lege atacat presupune doar modalitatea în care, stabilind circumstanţele unei cauze – atribut exclusiv al instanţei sesizate cu litigiul – instanţele realizează aplicarea unei dispoziţii legale, dispoziţie care are întotdeauna un caracter general şi impersonal, din care judecătorii trebuie să extragă esenţa aplicării la un caz concret” (Decizia nr. 11 din 23 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 13 iulie 2016).27. Or, din chiar conţinutul hotărârilor judecătoreşti indicate de autorul sesizării reiese că nu este vorba despre o jurisprudenţă neunitară în sensul art. 514 din Codul de procedură civilă (adică de soluţii diferite date unor situaţii de fapt şi de drept identice sau similare), ci doar de ilustrarea unei varietăţi de situaţii, cu singura excepţie, menţionată mai sus, referitoare la posibilitatea instanţei de recurs de a se pronunţa asupra modului în care la judecata în fond s-a apreciat asupra proporţionalităţii cheltuielilor cu onorariul avocatului.28. În consecinţă, în recursul în interesul legii cu care instanţa supremă a fost învestită, scopul procedurii, adică asigurarea interpretării şi aplicării unitare a textului de lege supus examinării, nu poate fi realizat printr-o dezlegare de principiu care să rezolve întreaga problematică posibilă, ci se impune limitarea analizei la singura problemă de drept soluţionată neunitar de instanţele de judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmând să stabilească dacă motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă.IX.2. Asupra fondului recursului în interesul legii:29. O primă problemă care s-a pus în practică cu privire la această situaţie se referă la calificarea prevederilor art. 451-455 din Codul de procedură civilă ca fiind norme de procedură sau norme de drept material.30. Instanţele care au considerat acest motiv de recurs admisibil l-au încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, apreciind, explicit sau implicit, că normele de la art. 451-455 din Codul de procedură civilă sunt norme de drept material întrucât, deşi sunt cuprinse în Codul de procedură civilă, ele reglementează modalitatea de reparare a prejudiciului produs din culpa părţii care se face vinovată de declanşarea demersului judiciar (partea care pierde procesul), reprezentând, de fapt, o transpunere în plan procesual a normelor de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală.31. Pe de altă parte, a fost exprimată şi opinia potrivit căreia aceste prevederi legale reprezintă o normă de procedură, ceea ce ar ridica problema încadrării motivului de recurs analizat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă.32. Faţă de cele ce se vor arăta în continuare, pentru soluţionarea prezentului recurs în interesul legii nu este necesară tranşarea acestei dispute teoretice care, de altfel, este insuficient ilustrată în jurisprudenţa ataşată sesizării.33. Aceasta întrucât, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, respectiv de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, nu este suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.34. Or, stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.35. În acest sens, art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevede că “Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.”36. Este vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.37. În aceste condiţii, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.38. Pentru toate aceste considerente,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE:

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte că:În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă.Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 ianuarie 2020.-****-

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE CORINA-ALINA CORBU
Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 181 din data de 5 martie 2020

Share this Post