Dreptul muncii din perspectiva practicii judiciare
Conf. univ. dr. Marioara Tichindelean
Interviu realizat de redactia Revistei Romane de Dreptul Muncii.
Revista Romana de Dreptul Muncii: Doamna Conferentiar Marioara Tichindelean, sunteti membru al echipei Revistei Romane de Dreptul Muncii si in aceasta calitate avem rugamintea sa ne acordati acest interviu.
Totodata, sunteti cadru didactic al Facultatii de Drept Lucian Blaga din Sibiu si magistrat la Tribunalul Sibiu.
Avand in vedere calitatea dumneavoastra de magistrat, va propun sa abordam dreptul muncii din punctul de vedere al litigiilor de munca, deci dintr-o perspectiva foarte practica. In majoritatea interviurilor de pana acum am pus accentul pe probleme care tin de modul de reglementare al unor institutii de dreptul muncii, despre ceea ce ar trebui indreptat, despre lacune legislative. Iata ca acum avem ocazia sa vorbim, foarte concret, despre problemele practice pe care le ridica aceasta ramura de drept.
Mai inainte insa, va rugam, pentru cititorii revistei noastre, sa ne spuneti cateva vorbe despre dumneavoastra si despre motivatiile care v-au facut sa alegeti ca specializare Dreptul muncii.
Marioara Tichindelean: Am absolvit Facultatea de Drept economic-administrativ din Sibiu ca sef de promotie in anul 1982, iar in anul 1991 am sustinut examenele de diferenta la Facultatea de Drept din Bucuresti pentru obtinerea diplomei in specializarea „Drept”.
Am fost o eleva si o studenta sarguincioasa, am tratat invatatura cu multa seriozitate, iar optiunea pentru facultatea de drept a fost determinata de un moment delicat din invatamantul superior. Fiind absolventa a liceului pedagogic din localitatea unde m-am nascut, Sibiu, am dorit sa urmez cursurile Facultatii de Filozofie din Bucuresti, specializarea Psihologie. In 1977, printr-o decizie arbitrara a cuplului Ceausescu, specializarile psihologie, pedagogie si sociologie au fost considerate indezirabile si eliminate din structura invatamantului superior. Dupa acest moment o parte din disciplinele specializarii Psihologie au supravietuit, dar intr-un cadru institutional mai putin adecvat. Asadar, in pragul examenului de admitere in invatamantul superior pentru care ma pregatisem aproape un an, am constatat ca specializarea pentru care facusem optiune, nu mai exista. Anul urmator mi-am schimbat optiunea si am considerat ca Facultatea de Drept este cea care se potriveste structurii mele intelectuale, psihice si care imi permite sa ma dezvolt profesional.
Problematica dreptului muncii m-a atras inca din facultate, iar tratatul de dreptul muncii din anul 1978 elaborat de ilustrii specialisti in dreptul muncii, Sanda Ghimpu, Ion Traian Stefanescu, Serban Beligradeanu si Gheorghe Mohanu mi-a conturat definitiv alegerea.
De ce dreptul muncii? Anterior anului 1990, cand accesul la documente internationale era extrem de limitat, respectiv doar la cele ale O.I.M., din studiul acestora comparativ cu dreptul muncii din Romania acelor ani, am constatat ca in acest domeniu al dreptului sunt posibilitati mai mari de dezvoltare, deoarece raportul juridic de munca a reprezentat si reprezinta instrumentul juridic cel mai important pentru majoritatea oamenilor pentru asigurarea celor necesare traiului de zi cu zi. Acest aspect iata ca s-a dovedit a fi de mare actualitate peste ani, avand in vedere eforturile diferitelor organisme internationale, precum O.I.M., Consiliul Europei, U.E. etc., care prin actele elaborate incearca sa protejeze forta de munca de precaritatea raportului de munca.
R.R.D.M.: Putem spune ca sunteti foarte aproape de cele mai stringente realitati ridicate de dreptul muncii si anume cele care dau nastere litigiilor de munca. Din experienta dumneavoastra, care sunt cele mai frecvente situatii care duc la litigii de munca?
M.T.: Cele mai frecvente situatii care genereaza litigiile de munca sunt cele care antreneaza raspunderea patrimoniala (fie a angajatorului, fie a angajatului), modificarea unilaterala ale contractului individual de munca si concedierea angajatilor [in principal concedierile individuale intemeiate pe prevederile art. 65 C. muncii si disciplinare potrivit art. 61 lit. a) C. muncii].
R.R.D.M.: S-a afirmat ca modificarile Codului muncii din 2011 favorizeaza angajatorul. Pe langa modificarile legislatiei muncii avem si criza economica care pune pentru multi angajatori probleme de reduceri de personal, somaj tehnic etc. Exista intr-adevar o favorizare a angajatorului? Care este opinia Dumneavoastra asupra acestei probleme? Revenind la practica, exista din 2011 mai multe procese castigate de angajatori?
M.T.: In opinia mea doar in parte modificarile Codului muncii din anul 2011 favorizeaza angajatorul, de ex. formele atipice a contractelor pe durata determinata, perioada de proba. Este adevarat ca aceasta orientare a legiuitorului roman se incadreaza intr-un context european si mondial avand determinari obiective, precum criza economica globala, dar si alti factori ce tin de mobilitatea fortei de munca. Intr-adevar, criza economica a determinat restructurari ale activitatii angajatorilor, ceea ce a determinat in lant reduceri de personal, concedieri, dar nu se poate afirma ca aceasta situatie a determinat cresterea numarului cauzelor inregistrate pe rolul Tribunalului Sibiu. Intr-o atare situatie, angajatii constientizeaza fenomenul si nu formuleaza contestatie impotriva deciziei de concediere. Pe de alta parte, noua prevedere legala cuprinsa in art. 69 alin. (2) lit. d) si alin. (3) C. muncii se impunea, deoarece in relatia contractuala de munca criteriul competentei trebuie sa primeze.
In mod artificial se afirma uneori ca instantele de judecata favorizeaza angajatorii prin solutiile pe care le pronunta. Trebuie insa amintit ca solutia pe care o pronunta un judecator presupune un amplu proces de analiza a starii de fapt prin prisma probelor administrate in instanta si a starii de drept, ea nu reprezinta doar o „schema mentala”, asa cum s-a afirmat in doctrina de specialitate. Fata de cele afirmate anterior, chiar in contextul modificarilor Codului muncii din anul 2011, apreciez ca nu s-au inregistrat cresteri ale numarului de cauze castigate de angajatori. Ceea ce insa se poate afirma cu certitudine este faptul ca aceasta criza a adancit nevoile angajatilor, ceea ce a determinat cresterea numarului actiunilor in raspundere patrimoniala formulate de angajatori, prin care se urmareste acoperirea prejudiciului cauzat in patrimoniul acestora.
Cititi intregul articol in Revista Romana de Dreptul Muncii nr. 5/2013>>
