Drepturi si libertati fundamentale (I). Dreptul la viata

wkro/ July 10, 2014/ Articole

Dreptul la viataAutor: Stefan GHEORGHIES

O analiza desavarsita a drepturilor si libertatilor fundamentale necesita o scurta diferentiere intre conceptul de drepturi ale omului si cel de drepturi cetatenesti. Drepturile omului sunt drepturi subiective definite ca prerogative ale unei persoane in temeiul carora aceasta poate sa adopte un anumit comportament sau sa pretinda din partea altei persoane un alt comportament, putand apela la forta de constrangere a statului in situatia in care este impiedicat sa-si exercite dreptul. O alta deosebire vizeaza faptul ca in doctrina se face o diferentiere intre notiunea de drepturi si cea de libertati. De regula, se utilizeaza notiunea de drepturi pentru a desemna drepturile omului in sens larg si expresia libertati publice pentru a desemna drepturile cetateanului.

Dreptul la viata este poate cel mai important drept al omului, un drept cetatenesc care sta in fruntea listei care insumeaza drepturile omului. In ceea ce priveste cadrul juridic intern, dreptul la viata este consacrat in art. 22 alin. (1) din Constitutia Romaniei, iar la nivel international in art. 6 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, semnat la 16 decembrie 1966.

Exercitatea acestui drept presupune parcurgerea unor notiuni strans legate de acesta, o serie de elemente care pot sau nu restrictiona exercitarea acestuia sau chiar conditionarea sa. Avem, asadar, in vedere pedeapsa capitala, avortul, eutanasia, reprimarea unor tulburari grave, precum si disciplina militara in timpul unui conflict armat.

Pedeapsa capitala comporta si in prezent discutii aprinse cu privire la modul in care dreptul la viata trebuie sau nu sa primeze asupra acesteia. Desi in materie penala Romania s-a numarat printre statele care in perioada comunista prevedeau aceasta pedeapsa, in prezent legiuitorul roman prevede fara echivoc ca pedeapsa cu moartea este interzisa (art. 22 alin. (3) din Constitutie). Aceasta prevedere corespunde si legislatiei comunitare in materie (Conventia europeana a drepturilor omului).

Avortul reprezinta un alt caz care aduce in prim-plan exercitarea dreptului la viata. Dincolo de dezbaterile cu tenta religioasa, se pune problema daca exista un drept la viata al copilului nou-nascut sau un „drept la avort” al femeii insarcinate. Facand trimitere la domeniul medical, prin evidentierea diferentelor dintre nou-nascut si fetus, s-ar putea justifica intr-o oarecare masura negarea dreptului la existenta a unei fiinte umane inainte de nastere. Solutia adoptata de legiuitorul roman reclama faptul ca statul nu se poate substitui mamei in ceea ce priveste decizia de a intrerupe cursul sarcinii. Nu exista un „drept la avort”, dovada fiind faptul ca avortul este sanctionat de dispozitiile Codului penal din Romania. Permiterea avortului, ca exceptie, reprezinta una dintre imprejurarile prevazute de art. 201 alin. (1) C.pen, care afirma ca intreruperea sarcinii este infractiunea care consta in intreruperea cursului sarcinii in anumite imprejurari, intre care si cea daca varsta sarcinii a depasit patrusprezece saptamani.

Eutanasia impune discutarea limitei opuse a dreptului la viata: sfarsitul acesteia. Trebuie avute in vedere o serie de elemente in legatura cu aceasta problema; in primul rand, este vorba despre starea de suferinta fizica a unei persoane, iar in al doilea rand se vizeaza aspectele practice. Mentinerea in viata a unor bolnavi incurabili implica uneori costuri enorme. Din punct de vedere al laturii penale, eutanasia este strans legata de sinucidere si infractiunea de determinare sau inlesnire a sinuciderii. Legea penala nu pedepseste tentativa de sinucidere, insa are in vedere pedepse pentru cei care conving o persoana sa se sinucida sau pentru cei care ofera ajutor sinucigasului pentru a pune in practica hotararea de a se sinucide. Cu titlu de noutate, noul Cod penal introduce infractiunea de ucidere la cererea victimei, care consta in uciderea savarsita la cererea explicita, serioasa, constienta si repetata a victimei care suferea de o boala incurabila sau de o infirmitate grava atestata medical, cauzatoare de suferinte permanente si greu de suportat. Prin incriminarea eutanasiei legiuitorul a urmarit evitarea situatiilor de rezolvare definitiva a cazurilor unor persoane vulnerabile suferinde de o boala incurabila, sub pretextul oferirii suferindului o moarte demna.

Reprimarea tulburarilor grave vizeaza punerea in pericol a vietii unor civili. Conventia europeana a drepturilor omului permite utilizarea de catre stat de mijloace violente in situatiile unor conflicte care implica interventia fortelor de ordine. Violenta din partea autoritatilor este permisa si pentru a apara o persoana contra violentei ilegale sau pentru a efectua o arestare legala ori pentru a impiedica evadarea unei persoane legal detinute.

Un ultim aspect vizeaza disciplina militara in timpul unui conflict armat. Functionarea oricarei structuri militare presupune o supunere prompta si neconditionata fata de ordinele superiorilor, astfel punandu-se in discutie daca un ordin dat de superior unui militar pe  timp de razboi trebuie executat chiar si atunci cand este evident ca va duce cu certitudine la moartea celui caruia ii este adresat. Extinzand sfera acestui exemplu, a cere unui cetatean sa-si puna in pericol sau sa-si sacrifice viata trebuie sa fie o masura ultima. Justificarea constitutionala a unei asemenea obligatii se gaseste in fidelitatea fata de tara si obligatia de aparare a tarii.

In concluzie, dreptul la viata trebuie sa suporte anumite restrictii in situatii exceptionale care impun uneori apararea unor valori sociale superioare. Multitudinea de cazuri in care exercitarea acestui drept fundamental este conditionata releva insa faptul ca dreptul la viata trebuie privit in mod individual, cu prioritate fata de celelalte drepturi si libertati fundamentale.

Citeste si: Drepturi si libertati fundamentale (II). Dreptul la integritate fizica si psihica

Surse:

  1. Balan, Marius, Deciziile politice fundamentale ale constituantului roman, Analele Stiintifice ale Universitatii ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iasi, Tomul LVI, Stiinte Juridice, 2010.
  2. Muraru, Ioan, Tanasescu, Elena Simina, Dreptul constitutional si institutii politice, editia 13, vol. I, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2008.
  3. Udroiu, Mihail, Drept Penal. Partea speciala. Noul Cod penal, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2014.
  4. Vrabie, Genoveva, Organizarea politico-etatica a Romaniei, editia a patra, revazuta si adaugita, Institutul European, Iasi, 2004.
Share this Post

About wkro

WOLTERS KLUWER ROMÂNIA este parte a grupului multinaţional Wolters Kluwer, cunoscut pe piaţa internaţională ca unul dintre cei mai mari furnizori de informație specializată, produse şi servicii dedicate profesioniştilor.