Drepturi si libertati fundamentale (IV). Dreptul la aparare
Autor: Stefan Gheorghies
Dreptul la aparare al unei persoane poate privi o multitudine de situatii. In primul rand, trebuie sa ne dezicem de sensul strict al acestui drept si sa luam in calcul aspecte dintre cele mai cuprinzatoare posibil. Totodata, dincolo de multitudinea de cauze in care poate deveni incidenta exercitarea corespunzatoare sau nu a acestui drept, trebuie sa tinem cont si de reglementarile care depasesc sfera propriului stat.
Conventia Europeana a Drepturilor Omului cuprinde in art. 6, intitulat „Dreptul la un proces echitabil”, o serie de garantii prin care se poate asigura exercitarea corespunzatoare a acestui drept fundamental pentru orice stat de drept. In cadrul acestui art. 6, se precizeaza ca orice acuzat are, si subliniem expresia „mai ales”, dreptul sa se apere el insusi sau sa fie asistat de un aparator ales de el, iar daca nu dispune de mijloacele financiare necesare remunerarii unui aparator, sa poata fi asistat gratuit de un avocat din oficiu in situatiile in care interesele justitiei o cer.
Ce ar trebui sa intelegem prin dispozitiile acestui art. 6 din Conventie? Jurisprundenta relevanta in materie traseaza o serie de directii pe care legislatiile nationale ar trebui sa le respecte. Dreptul acuzatului la aparare trebuie sa fie susceptibil de exercitare in tot cursul procesului penal. Persoana pusa sub acuzare trebuie sa aiba dreptul de a se apara ea insasi, iar in anumite situatii poate exista obligativitatea asistarii de catre un avocat (Correia de Matos c. Portugaliei). Atunci cand, potrivit legii interne, este obligatorie prezenta unui aparator, acuzatul are dreptul de a beneficia de asistenta juridica din partea unui avocat desemnat de autoritati din oficiu (Poitrimol c. Frantei). Mai mult, cand mijloacele financiare nu ii permit, acuzatului i se poate asigura asistenta gratuita din partea unui aparator din oficiu.
Constitutia Romaniei reprezinta prima reglementare asupra careia trebuie sa ne oprim in ceea ce priveste dreptul la aparare. Art. 24 alin. (1) contitutie o garantie a dreptului de acces la justitie, dar si o garantie de exercitare a drepturilor subiective ale individului, in masura in care acestea ajung sa constituie obiectul unui litigiu. Intr-un sens mai larg, dreptul la aparare asigura realizarea impartialitatii, eficientizarii si obiectivitatii justitiei. O eventuala reprimare a dreptului fundamental al unei persoane de a se apara in fata un instantei de judecata ar reprezenta o primejdie mult mai mare pentru actul de infaptuie a justitiei drepte decat ar face-o o lege inoportuna sau care sa prezinte erori grave in gradul de adaptare la realitatile socio-economice.
Restrangand ariile pe care le acopera dreptul la aparare, trebuie sa avem in vedere o serie de diferentieri in ceea ce priveste reglementarile interne procedurale penala si civila. Desi suntem obisnuiti sa consideram ca exercitarea apararii tine mai mult de natura procesului penal, ar fi o eroare din partea noastra sa ignoram aspectele procedurale civile. In materie procesual penala, prin drept la aparare intelegem ansamblul regulilor si drepturilor procesuale care stau la indemana unei persoane pentru a respinge invinuirile care i se aduc si a-si dovedi nevinovatia. In materie procesual civila, intelegem ansamblul regulilor si drepturilor care sa conduca la sustinerea propriilor pretentii si pentru a dovedi lipsa temeiniciei pretentiilor adversarului. Bineinteles, aceste definitii schematice trebuie interpretate intr-un sens larg al expresiei de drept la aparare. Schimbarile aduse de noile coduri de procedura penala si civila se vor reflecta pentru fiecare cauza in parte.
Dreptul la aparare reprezinta o garantie a dreptului la un proces echitabil, alaturi de dreptul oricarei persoane de a fi judecata in mod echitabil de un tribunal independent si impartial, in mod public si intr-un termen rezonabil, cu privire la drepturile si obligatiile sale civile sau privitor la orice acuzatie care i s-ar aduce in materie penala. Esentiala pentru dreptul la aparare este si informarea oricarui acuzat, in cel mai scurt termen posibil, intr-o limba pe care o intelege si in mod amanuntit, despre natura si cauza acuzatiei aduse impotriva sa.
Surse:
- Balan, Marius, Drept constitutional si institutii politice, „Drepturi civile si politice”, curs universitar.
- Dictionar de Drepturile Omului, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2013.
