Exista „democratia actionariala” in legislatia societara romaneasca?

wkro/ March 19, 2013/ Articolul saptamanii, Interviuri

democratieRevista Romana de Drept al Afacerilor: Din cate am sesizat din publicatii, dumneavoastra v-ati preocupat mult de aspecte particulare ale dreptului societatilor, cum ar fi raspunderea administratorilor. Am mai vazut in titlul unei carti un concept aparte, „democratia actionariala”. Cum ati circumstantia principalele probleme legate de aceste notiuni?

Radu Catana: Principala problema a institutiei raspunderii administratorilor si directorilor ar fi ca aceasta este sublima, dar lipseste cu desavarsire. Actiunea in angajarea raspunderii este una sociala si, de aceea, este firesc ca adunarea actionarilor sa detina in principal prerogativa de a initia o atare actiune. Numai ca, in practica, actionarii majoritari impiedica exercitiul acestui drept de catre adunarea generala, datorita raporturilor in care se afla cu administratia desemnata de insasi majoritatea. De aceea, expresia cea mai pura a democratiei actionariale este actiunea individuala, subsidiara, asa-numita ut singuli, permisa de legiuitor ca ultim resort fata de refuzul majoritatii de a formula actiunea in raspundere. Din nefericire, din 2006, aceasta atributie a fost transformata, dintr-un veritabil drept individual, ce putea fi exercitat de orice actionar (dupa cum este cazul in dreptul francez) in contul societatii, indiferent de cota sa de participare la capitalul social, intr-o noua prerogativa colectiva a actionarilor. Astfel, de lege lata, deja impropriu numita actiune ut singuli in raspunderea administratorilor si directorilor, poate fi exercitata numai de actionarii detinand, individual sau impreuna, o cota de cel putin 5% din capitalul social.

Sunt de parere ca promovarea actiunii nu ar trebui conditionata de intrunirea pragului minim de detinere in capitalul social (5%), mai ales in contextul inactivismului evident al investitorilor minoritari. Orice actionar ar trebui sa detina aceasta prerogativa, insa cu instituirea unui filtru judiciar de tip pre-trial in cadrul caruia, pe baza unei proceduri sumare de tipul ordonantei presedintiale (dar nu de aceeasi natura), justitia sa ii permita investitorului sa promoveze actiunea pe fond in urma unei verificari prima facie a aparentei de fundament a sustinerilor reclamantului. Daca in acest instrument prejudicial, judecatorul permite continuarea actiunii de fond la o alta instanta competenta material, societatea ar urma sa fie obligata sa suporte cheltuielile de judecata ale actiunii pe fond.

Daca vorbim despre democratie, atunci ma gandesc la un alt exemplu, care reflecta cealalta fateta a drepturilor actionarilor. Orice actionar, indiferent de detinerile in capitalul social, poate uza de actiunea in anularea sau constatarea nulitatii hotararii adunarii actionarilor. Este foarte democratic. Numai ca, practica litigiilor pe piata de capital a demonstrat ca neimpunerea unui prag minim de detineri pentru aceasta actiune a permis numeroase cazuri de exercitare abuziva, de veritabila hartuire minoritara, cu efecte negative asupra imaginii companiilor pe piata, asupra cursului titlurilor (un instrument clar de manipulare a pietei, insa are aparenta legitimitatii intrucat consta in exercitiul unui drept la actiune judiciara!) si asupra termenelor in care sunt implementate hotararile in circuitul civil. Legiuitorul e dator cu masuri, iar justitia cu remedii care sa reduca aceste riscuri de abuz procedural de minoritate, sau cel putin sa reduca daunele provocate companiilor.

Dreptul societatilor trebuie sa devina un drept al remediilor, asa cum este exemplul dreptului britanic sau american, si nu sa se cantoneze la sanctiuni civile. Prin natura lor, sanctiunile sunt post-factum si contravin dinamismului firesc al circuitului comercial, creand insecuritate juridica (a se vedea absurda imprescriptibilitate a actiunii in constatarea nulitatii absolute a hotararilor actionarilor). In schimb, remediile intervin in amonte. Iata un exemplu: daca se apreciaza ca o convocare a adunarii actionarilor nu corespunde prevederilor legii, tinerea adunarii s-ar putea suspenda de judecator, iar acesta ar putea ordona o noua convocare. S-ar evita o actiune ulterioara in nulitatea hotararii pentru motive de nelegalitate a convocarii. Cred ca acesta este sensul pozitiv al dreptului modern al societatilor.

Extras din interviul realizat de redactor-sef Mihaela Mocanu cu prof. univ. dr. Radu Catana, publicat in Revista Romana de Drept al Afacerilor nr. 3/2013.

Share this Post

About wkro

WOLTERS KLUWER ROMÂNIA este parte a grupului multinaţional Wolters Kluwer, cunoscut pe piaţa internaţională ca unul dintre cei mai mari furnizori de informație specializată, produse şi servicii dedicate profesioniştilor.