Exista o „filozofie a dreptului” romaneasca?

wkro/ May 29, 2015/ Articole

Mircea DutuArticol publicat in revista Pandectele Romane nr.4/2015. Autor: Prof. univ. dr. Mircea DUTU

In Franta, modelul nostru juridic dintotdeauna, se considera ca filosofia dreptului a cunoscut, pentru o lunga perioada de timp, o anumita discreditare din partea juristilor si a experimentat o severa traversare a desertului. Astfel, una dintre personalitatile dreptului public francez, profesorul G. Jéze, considera, in 1925, ca „Orice filozofie a dreptului este o opera de imaginatie, un roman scris de un jurist, mai mult decat atat scris intr-un stil foarte plictisitor, monument de orgoliu si de inutilitate certa”. Tot asa, la mijlocul veacului trecut, un reprezentant emblematic al filosofiei dreptului francez, M. Villey, constata nu fara o oarecare dreptate ca „filosofia juridica nu este o disciplina franceza”. O atare stare nefavorabila este imputata mai ales juristilor-filosofi, preocupati exclusiv cu demersurile cu caracter metafizic, teologic ori ideologic, in jurul ideilor de justitie si drept natural, cu speculatiile privind existenta formelor pretins ideale si autentice de interpretare juridica, independente de om si de alegerile sale arbitrare, exprimate in dreptul pozitiv edictat de el si pe care are datoria imperativa de a-l descoperi prin interpretare si pune in aplicare. Dar o parte de responsabilitate aproape tot atat de importanta revine si filosofilor dreptului nejuristi care, in epoca moderna au ocupat, de multe ori, prim-planul preocuparilor in materie. Acestora, incepand cu Fichte si Hegel, le datoram, de altfel, si folosirea termenului de „filozofie a dreptului” si tot lor o anumita desconsiderare a reflectiei filosofice asupra dreptului, aceasta fiind dezvoltata din exterior, fara a cauta sa ia cunostinta cu adevarat de realitatile specifice experientei juridice, integrand dreptul in sistemul lor de gandire in mod artificial si foarte aproximativ, identificandu-l vag cu conceptul de justitie.

Numai intr-o perioada destul de recenta filosofia dreptului franceza s-a eliberat de asemenea asperitati si a dobandit drept de cetate pe langa juristi. Aceasta evolutie s-a inregistrat spre anii 1970, in urma conjugarii unei recrudescente a interesului filosofilor pentru drept cu ceea ce s-a denumit „turnanta interpretativa” in gandirea juridica, adica turnanta plecand de la care interpretarea a dobandit o importanta de prim plan in abordarea dreptului si a deschis noi orizonturi de studiu teoriei juridice. Avantul filosofiei dreptului s-a tradus, in cursul ultimelor decenii, printr-o proliferare a lucrarilor tematice (articole, reviste, volume de specialitate). In plan universitar, el s-a exprimat, dupa o anemica deschidere in 1949, cu crearea primei catedre de filozofie a dreptului la Facultatea de drept a Universitatii din Strasbourg si dupa o dezvoltare progresiva a invatamantului si cerintelor de cercetare dedicate acestei discipline, prin inscrierea ei printre probele de concurs pentru recrutarea profesorilor disciplinelor juridice. Cu toate acestea, nu se poate afirma ca s-a ajuns deja la nivelul in care filosofia dreptului sa aiba un impact semnificativ asupra juristilor insisi. Altfel spus, in ciuda faptului ca filosofia dreptului face parte din programa analitica a facultatilor de drept, ea continua sa ramana exterioara in raport cu gandirea juridica insasi. Lucrurile ar sta altfel numai atunci cand pentru majoritatea juristilor ar fi limpede in ce masura doctrinele filosofiei dreptului sunt esentiale pentru intelegerea teoriei contractelor civile, a notiunii si limitele raspunderii penale, ori a modificarilor legislative intervenite intr-o perioada de timp mai indelungata. Or, in Franta lucrurile nu stau (inca) astfel. Care este insa situatia in Romania?

La nivel institutional, starea de lucruri este comparabila. Filosofia juridica este prezenta in majoritatea facultatilor de drept, iar standurile de carte juridica ofera nu putine manuale care acopera formal materia cursurilor respective, o materie prezentata cel mai adesea din perspectiva istoriei marilor directii de gandire filosofica. Marea majoritate a acestor manuale, trebuie spus, pot fi considerate tot atatea piedici ridicate inaintea juristilor care ar fi dispusi sa se aplece asupra unor idei despre drept care nu fac parte din bagajul cotidian al vietii juridice si a caror importanta pentru succesul profesional al unui viitor magistrat sau avocat este oricum evidenta. Altfel decat corespondentele lor din Franta, aceste manuale nu exceleaza prin claritatea si acuratetea expunerii; pentru nu putini autori, faptul ca lucrarile relevante ale unora dintre filosofii tratati sunt accesibile in romaneste nu a condus la eliminarea situatiilor de-a dreptul hilare in care un Kant ori un Hegel sunt citati din editii franceze, si aceasta doar atunci cand ei sunt totusi citati direct si nu prin intermediul unei literaturi secundare a carei selectie complet aleatorie conduce si ea la rezultate nu mai putin ridicole. Unii autori prefera expuneri lungi la capatul carora cititorul cu greu isi mai aduce aminte de unde s-a pornit; altii considera, dimpotriva, ca o doctrina filosofica poate fi prezentata academic (!) sub forma unor pseudo-conspecte care sa serveasca eventual examinarii in forma atat de indragitelor teste-grila. In cele din urma, faptul ca aceste manuale ii vizeaza pe (viitorii) juristi poate fi dedus din aceea ca in prezentarea mai mult sau mai putin succinta a doctrinei unuia sau altuia dintre filosofii selectati, „dreptul” ocupa locul central, dar maniera insasi a tratarii pare oarecum imprumutata de la istoricii filosofiei, cata vreme corelatia esentiala dintre ideile unui filosof apartinand unui anumit timp istoric si dreptul efectiv al societatii acelui timp asa cum era el prezentat si argumentat de catre juristii timpului respectiv ramane in umbra. Pentru un jurist, filosofia dreptului asa cum apare in majoritatea manualelor romanesti este, asadar, o colectie de doctrine in mare masura abstracte si in exact aceeasi masura, inutile. Pe scurt, dincolo de aparentele create de programe analitice si oferte editoriale, o filosofie a dreptului romaneasca este mai degraba inexistenta. Insa ce anume ar trebui sa astepte juristul roman de la inceputul secolului XXI printr-o asemenea filosofie?

Raspunsul este pe cat de usor de formulat, pe atat de greu de dezvoltat. O situare a dreptului romanesc asa cum este el astazi prezent in culegerile de legi si in argumentele juristilor in orizontul gandirii timpului sau si al starii societatii romanesti din acest timp. In perioada interbelica, atunci cand era dezbatuta si la noi problema existentei sau nu a unei filosofii cu specific national, dreptul prezent in cadrul „dimensiunii romanesti a existentei” (M. Vulcanescu) ori a unei „viziuni romanesti asupra lumii” (O. Papadima) era inseparabil de randuiala specifica unui cosmos pre-modern; astazi aceasta viziune nu mai poate fi relevata in aceiasi termeni. Dreptul romanesc este un drept modern de mai bine de un secol si jumatate, iar o filosofie a dreptului practicata in Romania de astazi ar trebui mai intai de toate sa evidentieze limpede caracterul si specificul modernitatii juridice, aratand doctrinele filosofice (britanice, franceze ori germane) care au reprezentat izvoarele mai tuturor teoriilor prezente in manualele romanesti de drept. Evitand pericolul transformarii in ideologie, aceeasi filosofie ar trebui sa prezinte si costurile pe care despartirea dreptului modern de randuiala pre-moderna le-a generat, identificand datoriile inca neachitate pe care societatea romaneasca inca in curs de modernizare le are fata de statul conceput inca de pe vremea lui Cuza ca stat modern. Nu in ultimul rand, fata de mult clamatul sfarsit al modernitatii si de transformarile recente pe care juristii specialisti le pot indica destul de precis, tot viitoarea filosofie romaneasca a dreptului va putea constata eventual daca nu stingerea acelor datorii, atunci cel putin o novatio prin care societatea inca datoare modernitatii juridice se poate intelege pe sine ca deja creditoare unei post-modernitati in ascensiune. Pentru o filosofie a dreptului practicata in „laboratorul modernitatii juridice” (P. Grossi) reprezentat de Franta, o asemenea sarcina prezinta nu putine riscuri traumatice; invers, o filosofie a dreptului practicata in universul inca familiar al unui „cuvant impreuna despre rostirea romaneasca” (C. Noica) pare mai degraba predestinata unei asemenea sarcini. Aceasta insa numai atunci cand o asemenea filosofie va si exista!

 

Share this Post

About wkro

WOLTERS KLUWER ROMÂNIA este parte a grupului multinaţional Wolters Kluwer, cunoscut pe piaţa internaţională ca unul dintre cei mai mari furnizori de informație specializată, produse şi servicii dedicate profesioniştilor.