Fotbal, drepturi audiovizuale si gestiunea acestora
Autor: avocat dr. Catalin CIUBOTA
I. Drepturile TV, istoric si evolutie pe plan comunitar
Sportul, si in special fotbalul, a depasit cu mult sfera unui simplu fenomen social, fiind astazi un fenomen global, cu o fizionomie si reguli specifice. Dezvoltarea fara precedent a mijloacelor de comunicare in masa au transformat sportul intr-o adevarata industrie integrandu-l in economia globala. Cum era si firesc, acest fenomen a generat structuri si realitati sociale, economice si juridice ce trebuiau sa respecte cadrul economic si juridic existent. In conditiile dezvoltarii interesului si a capitalizarii deosebite a anumitor ramuri de sport (in special fotbalul) s-a pus si problema incidentei unor norme de „reglaj economico-social”, ce vizeaza ordinea publica, respectiv cele de protectie a consumatorului si a liberei concurente.
In mod cert, la nivel global fotbalul constituie sportul dominant, sportul rege. O dovedesc statisticile, datele economice precum si interesul publicului. A fost normal ca, in cadrul european in care isi are originile, fotbalul sa beneficieze de o atentie sporita, ca reglementare economica si juridica. Un domeniu aflat intr-o dinamica deosebita pe fondul dezvoltarii tehnologiei, este cel al drepturilor audiovizuale, denumite brevitatis causa, drepturi TV (tv rights), acest domeniu capatand o pondere deosebita datorita incasarilor ce revin cluburilor in noul context economic si mediatic. Astfel, daca initial bugetele cluburilor de fotbal erau asigurate in principal de veniturile rezultate din vanzarile de bilete sau sponsorizari, incepand cu anii 1990, o parte semnificativa din venituri este asigurata de drepturile TV.[1] Este indubitabil ca aceste drepturi au ca titular structurile sportive ce desfasoara activitatea sportiva (cluburi, federatii, ligi etc.), aceste structuri fiind cele indrituite sa gestioneze si sa valorifice aceste drepturi.
In anii ‘80-‘90 s-au evidentiat doua tendinte de gestiune a acestor drepturi audiovizuale: gestiunea individuala si gestiunea colectiva, aceasta din urma fiind in momentul de fata solutia preferata atat in practica, cat si de legiuitor in reglementarile specifice (de exemplu, in Romania, Legea nr. 69/2000 – Legea Educatiei Fizice si Sportului reglementeaza gestiunea colectiva). Vanzarea centralizata, colectiva s-a dovedit benefica pentru cluburi, obtinandu-se venituri impresionante in ultimii 10 ani de catre ligile de fotbal profesionist.[2] Gestiunea colectiva, ca modalitate de gestiune a drepturilor TV, in contextul interesului major al consumatorilor, dar si al agentilor economici media specializati, a ridicat probleme de concurenta, in special cu privire la abuzul de pozitie dominanta. Astfel, principiul „fair-play-ului” ce sta la baza organizarii FIFA/UEFA a capatat o noua dimensiune la nivel comunitar european. Un rol important in configurarea noii dimensiuni a acestui principiu, a revenit Curtii de Justitie Europene[3], dar mai ales Comisiei Europene[4] care, prin deciziile sale a dat o noua interpretare articolului 101 din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene. Deciziile date de Comisie in cazurile UEFA Champions League[5], German BundesLiga[6] si English Premier Legue[7] au schimbat mecanismul de gestiune a acestor drepturi audiovizuale.
Deciziile Comisiei Europene in cele trei cazuri (UEFA Champions League, German BundesLiga si English Premier Legue) au creat un cadru juridic pe care orice structura sportiva trebuie sa il respecte in conditiile gestiunii colective de drepturi audiovizuale. Piata relevanta in domeniu, astfel cum a fost definita prin deciziile Comisiei Europene se configureaza la nivel national, datorita faptului ca titularii drepturilor audiovizuale – structurile sportive: federatii, ligi, cluburi – sunt organizate la acest nivel. Principalii actori implicati in gestiunea colectiva a drepturilor audiovizuale sunt structurile sportive, achizitorii acestor drepturi, si precum si destinatarii finali ai fenomenului sportiv: consumatorii.
Astfel, valorificarea acestor drepturi de catre titulari trebuie facuta in cadrul unei licitatii publice, transparente si nediscriminatorii, cu respectarea principiului no single buyer[8], pe o durata contractuala de maximum 3 ani, fara drept de prelungire sau preferinta. De asemenea, aceste drepturi trebuie impartite in pachete echilibrate valoric.
Citeste intregul articol in Revista Romana de Drept al Afacerilor nr. 10/2012, autor avocat dr. Catalin CIUBOTA
[1] In sezonul 2005-2006 spre exemplu 36% din incasarile FC Barcelona erau asigurate din gestiunea drepturilor TV, in timp ce la Juventus Torino drepturile TV aveau o pondere de 68%.
[2] Pentru drepturile TV ce apartin English Premier League s-a obtinut pentru sezoanele 2007-2010 o suma de 1,7 miliarde lire englezesti, de 15 ori mai mult decat in urma cu 15 ani.
[3] In 1974 Curtea Europeana de Justitie a statuat cu valoare de principiu faptul ca sportul nu face obiectul reglementarii la nivelul tratatelor Uniunii Europene, deoarece nu reprezinta in sine o activitate economica. Cazul Walrave-Koch, a presupus judecata pe o problema pura de sport (ciclism). Aceasta decizie a statuat cu valoare de principiu faptul ca pe probleme de sport, tratatele Uniunii nu reglementeaza, sportul este autonom, benefi ciaza de principiul specifi citatii, iar Curtea nu se poate pronunta pe o problema ce tine exclusiv de sport. Dupa o perioada de 30 de ani guvernata de aceasta solutie de principiu, practica s-a schimbat. In acest sens, in 2006, intalnim o alta speta celebra pe acest sector, Meca-Medina, referitoare la un caz de dopaj dintr-o competitie organizata de Federatia Internationala de Natatie. Astfel, Curtea Europeana de Justitie a emis o decizie in considerentele careia s-a aratat ca, daca o problema de sport are in continut sau se refera si la o problema economica care intra sub incidenta Tratatului, atunci Curtea va avea obligatia de a se pronunta (Case C-519/04 P, Meca-Medina & Majcen v. Commission, Judgment of 18 July 2006 „Meca-Medina”).
[4] Comisia are competenta decizionala si de executare. Ea poate sa adopte regulamente, sa emita directive ori sa ia decizii, asemenea atributii fi indu-i conferite direct prin Tratat. Procedand astfel, Comisia va asigura executarea tratatelor comunitare si a actelor adoptate in aplicarea lor, adica legislatia primara si subsidiara – a se vedea O. Manolache, Drept comunitar, ed. a III-a, Ed. All Beck, 2001, p. 98.
[5] Cazul COMP/C.2-37.398 solutionat prin Decizia Comisiei din 23 iulie 2003 privind o procedura in conformitate cu art. 81 din Tratul CE – Vanzarea in comun a drepturilor comerciale rezultate din competitia UEFA Champions League.
[6] Cazul COMP/C.2-37.214 solutionat prin Decizia Comisiei din 19 ianuarie 2005 privind o procedura in conformitate cu art. 81 din Tratatul CE – Vanzarea in comun a drepturilor de difuzare prin mass-media ale Bundesliga.
[7] Cazul COMP/38.173 solutionat prin Decizia Comisiei din 22 martie 2006 privind o procedura in conformitate cu art. 81 din Tratatul CE – Vanzarea in comun a drepturilor de difuzare prin mass-media ale FA Premier League.
[8] In decizia din 22 martie 2006 privind vanzarea in comun a drepturilor de difuzare prin mass-media ale FA Premier League, Comisia a instituit acest principiu pentru a preveni vinderea pachetelor ce contineau drepturile cele mai atractive catre operatorul de tip pay-tv care avea o pozitie dominanta pe piata, asa cum se mai intamplase in trecut, cu referire directa la operatorul Sky Tv.
