Franta: terorismul din perspectiva dreptului penal
(Curtea de Casatie, hotararea no. 13-83.758 din 21 mai 2014)
Articol publicat in revista Pandectele Romane nr. 2/2015 la rubrica Meridiane Juridice.
Asociatia Centrul Cultural Kurd „Ahmet Kaya” (CCK) a fost trimisa in judecata pentru asociere in vederea pregatirii unui act terorist si finantarea activitatilor teroriste. Curtea de apel din Paris a apreciat ca sediul asociatiei CCK servea ca loc de intalnire a membrilor Partidului muncitorilor din Kurdistan (PKK), unde se elaborau si se difuzau materiale propagandistice si se strangeau fonduri destinate finantarii sale. Astfel, Curtea a considerat ca CCK asigura suport logistic si financiar pentru PKK, devenind pe aceasta cale fatada sa legala; prin urmare, constatandu-se vinovatia asociatiei, instanta a dispus dizolvarea sa.
In recursul formulat, asociatia culturala kurda invoca doua motive principale; in primul rand, aceasta arata ca infractiunea de asociere in vederea comiterii de infractiuni, respectiv comiterea unui act terorist, presupune probarea faptului ca se pregatea o actiune terorista efectiva. In al doilea rand, recurenta arata ca instanta de apel nu a identificat organul sau reprezentantul a carui vinovatie trebuie constatata in vederea condamnarii persoanei juridice. Curtea de Casatie a aratat, insa, ca „inca din prima instanta s-a stabilit ca asociatia CCK a sustinut, in cunostinta de cauza, prin organele sau reprezentantii sai, sub aspect logistic si financiar, o asociatie clasificata ca fiind terorista, indeplinind toate conditiile necesare pentru incadrarea penala a infractiunii pentru care a fost gasita vinovata”.
O atare solutie se inscrie in miscarea continua de extindere a valentelor infractiunii de asociere in vederea pregatirii comiterii unui act de terorism in dreptul francez.
COMENTARIU:
Legislatia anti-terorista moderna este, in Franta, o legislatie derogatorie si invechita. Si e asa, derogatorie de la regimul general instaurat prin dispozitiile art. 706-16 si urm. C. pr. pen. (durata retinerii si a arestarii preventive etc.), dar si deoarece reglementarea dispozitiilor procedurale a precedat reglementarea pe fond. Si aceasta in conditiile in care legea din 9 septembrie 1986, considerata initiatoare a reglementarilor anti-teroriste franceze, era, inainte de toate, o reglementare procedurala, prin faptul ca instituia o jurisdictie speciala, stabilea durata masurilor preventive s.a. Avem de-a face, in acelasi timp, cu o legislatie reactionara, deoarece fiecare act normativ adoptat constituie o forma de reactie la acte teroriste, cum ar fi legea din 1986, adoptata in urma actiunii organizatiei „Action directe”, sau cea din 1996, dupa atentatele din statia de metrou Saint-Michel. Expunerea de motive a ultimului proiect de lege de consolidare a dispozitiilor relative la lupta impotriva terorismului se inscrie in totalitate in cadrul acestui fenomen de reactie, in conditiile in care, dupa cum explica ministrul francez de interne, „ultimele evenimente au scos la iveala lipsurile legislative ce trebuie acoperite in vederea unei mai bune represiuni si sanctionari a acestor acte”.
In contextul cel mai larg al luptei anti-teroriste, asocierea in vederea savarsirii unui act de terorism este considerata adesea ca „piatra de temelie” a acestei lupte; proiectul de lege sus-mentionat o califica drept „element esential al procedurilor in materie de terorism”. In ciuda faptul ca prima incriminare a acestei infractiuni s-a realizat, in Franta, in cadrul Legii nr. 96-647 din 22 iulie 1996, fapta se sanctiona, pana la momentul respectiv, prin aplicarea dreptului comun in materie.
Astfel, Codul penal francez prevede, la art. 421-2-1, ca „constituie de asemenea act de terorism fapta de a face parte dintr-un grup sau dintr-o asociere informala constituite in vederea pregatirii, caracterizata printr-unul sau mai multe acte materiale, a unui act terorist, astfel cum sunt reglementate in cuprinsul acestui act normativ”. O atare definitie este mult prea vasta si nu a fost supusa controlului Consiliului Constitutional nici a priori, nici prin invocarea ulterioara a neconstitutionalitatii sale, in conditiile in care jurisdictiile de fond au refuzat in mod repetat exceptiile de constitutionalitate formulate impotriva acesteia.
Lipsa de precizie a legii nu este, insa, usor de dovedit; se poate spune, chiar, ca a fost redactata in mod intentionat ambigua, pentru a i se conferi o portanta maxima. Practic, poate fi vorba despre o infractiune-obstacol, care exclude realizarea completa a unei alte infractiuni, dat fiind faptul ca legea nu defineste „faptele materiale” la care face referire. Pot fi avute, deci, in vedere orice fapte, precum achizitia de arme, organizarea unei reuniuni intre mai multe persoane, cumpararea unui bilet de avion, inchirierea unui automobil etc. Nici notiunea de „asociere” nu se bucura de un tratament mai exact, jurisprudenta in materie aratand ca fapta poate fi savarsita de minim doua persoane; mai mult decat atat, nu este necesar ca persoana inculpata sa aiba cunostinta de obiectivul grupului in cadrul caruia actioneaza, fiind suficienta doar cunoasterea generala a caracterului infractional, suficienta fiind aderarea „intentionala” la grupul respectiv. Totusi, obiectivul acestuia trebuie sa fie realizarea unui act terorist, desi nici acest termen nu se bucura de o precizie legala mai mare, fiind definit ca „act comis cu intentie in legatura cu o activitate individuala sau colectiva, avand ca scop tulburarea grava a ordinii publice prin intimidare sau teroare”. O definitie perfect tautologica, deoarece se arata ca terorismul inseamna utilizarea „terorii”, termen care nu are, inca, o acceptiune legala.
Criticile aduse acestor dispozitii din legea franceza nu au intarziat sa apara; de la numeroase interpelari parlamentare ale ministrului justitiei, in vederea clarificarii definitiilor sus-mentionate, la reactii agresive din partea doctrinei dreptului penal, unde s-a afirmat, pe buna dreptate, ca: „teroristul, din perspectiva dreptului penal, nu poate fi urmarit sau condamnat, afirmatie foarte tulburatoare in sine. Astfel, pe de o parte, se incalca principiul legalitatii; pe de alta parte, primul termen al definitiei este nedeterminat, fiind vorba doar de o enumerare de conditii” (J. Aix, Terrorisme et droit penal, Dalloz, 2010).
Asemenea critici palesc insa in fata obiectivelor de securitate ale reglementarii, eficienta sa in acest sens fiind semnificativa. Astfel, este permisa supravegherea, ascultarea convorbirilor, retinerea (pentru 96 de ore) si arestarea persoanelor suspecte de a planui un act terorist. Poate fi vorba atat de acte ce urmeaza a fi savarsite pe teritoriul Frantei, cat si pregatirea de atentate in alte state (Irak, Mali, Siria etc.), in unele situatii chiar numai prin intermediul retelelor de socializare. O atare reglementare permite, asadar, crearea unei zone intermediare de tranzitie intre actiunea preventiva si cea represiva, intre controlul administrativ si cel judiciar, un domeniul lasat la libera apreciere a autoritatilor.
In raportul guvernamental intitulat La France face au terrorisme, se arata ca „pentru a fi eficient, un dispozitiv judiciar de lupta impotriva terorismului trebuie sa imbine o latura preventiva, a carei obiectiv il constituie impiedicarea teroristilor sa treaca la actiune, si o latura represiva, avand ca scop pedepsirea autorilor atentatelor, organizatorilor si complicilor acestora. Aceasta este logica din spatele sistemului francez, iar forta sa rezida tocmai in faptul ca granita dintre preventie si represiune nu este stricta”. Nu exista indoiala asupra faptului ca intentia declarata este de a nu se respecta principiul legalitatii, prin faptul ca nu este definit clar limita dintre licit si ilicit, intre preventiv si represiv. Astfel, se pune practic problema legitimitatii incalcarii principiului, in timp ce, data fiind flexibilitatea limitelor, semnificatia juridica a asocierii in vederea pregatirii comiterii actelor de terorism cunoaste o tendinta naturala de extindere.
In speta de fata, curtea de apel a condamnat asociatia CCK tocmai pentru savarsirea acestei infractiuni, pe motiv ca s-a asociat cu structura PKK, grupare inscrisa in lista organizatiilor teroriste. In recursul formulat, CCK arata ca se impune probarea faptului ca se pregatea realizarea unui act terorist, in temeiul art. 421-2-1- C. pen. francez. Insa aceasta reglementare impune, pe de o parte, ca grupul astfel constituit sa aiba ca scop pregatirea de acte teroriste, insa, pe de alta parte, nu impune ca acele acte sa fie determinate. O atare logica nu inlatura ipoteza in care actele sunt avute in vedere si urmarite, chiar daca nu sunt concretizate. In plus, CCK arata ca hotararea instantei de apel se limiteaza la a evidentia legaturile cu PKK, fara a proba existenta respectivelor actiuni preparatorii. In opinia Camerei penale a Curtii de casatie, aceasta asociere cu o grupare terorista este suficienta pentru savarsirea infractiunii de asociere, nefiind necesara probarea existentei efective a actelor pregatitoare. Astfel, arata casatia franceza, apartenenta la o structura organizata si legaturile cu organizatiile teroriste este suficienta pentru aceasta calificare, care devine, din asociere in vederea de comitere de acte teroriste, o asociere a teroristilor in vederea comiterii de infractiuni. Drept consecinta, obiectivul pregatirii si realizarii de actiuni de terorism este prezumat datorita proximitatii organizatiei clasificate ca fiind terorista. Aceasta solutie se inscrie perfect in logica jurisprudentei franceze anterioare, care apreciaza ca „asocierea teroristilor” constituie un „delict prin apartenenta”, in ciuda faptului ca principiul conform caruia legea penala este de stricta interpretare impune o alta abordare.
Un atare punct de vedere constituie o evolutie fireasca a campului de aplicare a acestei infractiuni pentru care, data fiind lipsa de precizie legislativa, judecatorul de fond detine o marja de apreciere foarte larga. O hotarare pronuntata de Curtea de Apel din Paris, la 4 iulie 1988, privind grupul „Action directe” a stabilit conditiile generale ale calificarii acestei infractiuni. Astfel, „delictul de asociere a raufacatorilor, contrar a ceea ce presupune definitia data de instanta de fond, nu are o conotatie politica; poate fi vorba, practic, de constituirea unui grup in vederea savarsirii unor acte de banditism. In orice caz, se impune reunirea a patru elemente: 1. existenta unei intelegeri intre mai multe persoane, legate prin rezolutia colectiva de a realiza, in comun, anumite obiective; 2. aceste obiective trebuie sa fie incriminate, in sensul cel mai strict al termenului; 3. fiecare dintre participanti trebuie sa aiba cunostinta de scopul intelegerii si de caracterul sau ilegal; 4. daca nu este necesar ca aceste obiective sa fie atinse, sau nici macar sa se treaca la actele de executare, este absolut necesar ca vointa de a le obtine sa se concretizeze printr-unul sau mai multe acte materiale; astfel, chiar daca actul preparator in sine se sanctioneaza penal, referirea la simple prezumtii nu este suficienta”. In urma acestei solutii de referinta, instantele franceze au avut in vedere aceste patru puncte in majoritatea cauzelor ce aveau ca obiect asocierea in vederea comiterii de acte de terorism.
Prin aceasta hotarare, Curtea de apel pariziana a aratat ca un demers jurnalistic, chiar daca cu caracter de propaganda, nu poate constitui elementul material al infractiunii de constituire de grup infractional. Astfel, jurisprudenta in materie considera ca propaganda sau apologia terorismului nu pot fi considerate „fapte materiale”; in aceeasi ordine de idei, o instanta de fond a apreciat, intr-o hotarare din 17 decembrie 2002, ca „manifestarea unei opinii intemeiata pe aderarea la un set de valori, sau simpatia fata de acestea, nu sunt suficiente, in lipsa elementelor pozitive, pentru a caracteriza delictul de participare la o organizatie sau un grup in vederea pregatirii de acte teroriste”. In concluzie, activitatea terorista nu se poate limita la un delict de opinie.
Articolul 4 al proiectului de lege de consolidare a reglementarilor relative la lupta impotriva terorismului, adoptat de senatul francez la 4 noiembrie 2014, impune o modificare semnificativa a legislatiei in materie. Astfel, apologia terorismului si provocarea sa urmeaza a fi sanctionate cu 5 ani de inchisoare sau 7 ani de inchisoare si amenda de 100.000 de euro, daca faptele sunt comise pe internet. Instantele insa au adoptat mai devreme o abordare mai radicala a propagandei si simpatiei; in speta privind asociatia culturala CCK, instanta de fond a aratat ca aceasta reprezenta „un punct important de elaborare si difuzare a propagandei in favoarea PKK”. Acest element, insuficient sub aspect individual, a fost considerat ca fiind o circumstanta agravanta a infractiunii deja constatata.
Participarea la un grup sau o organizatie nu se poate limita insa la un act ocazional sau fortuit. Daca, din perspectiva elementului material al infractiunii, legea apreciaza ca un singur „fapt material” este suficient, pe plan psihologic, trebuie probat faptul ca acest unic act material permite stabilirea intentiei de a participa la demersul terorist. Aceasta premisa a fost dezvoltata semnificativ in jurisprudenta franceza; astfel, intr-o hotarare din 24 februarie 1999, Curtea de Apel din Paris arata ca „inculpatii au perseverat”, si „pe parcursul desfasurarii faptelor, acestia si-au manifestat expres sustinerea fata de cauza si a cailor de actiune folosite de aceasta, si s-au implicat cu buna stiinta in actiunile grupului cu intentia de a oferi un ajutor semnificativ indeplinirii misiunii incredintate”.
Intr-o interpretarea per a contrario, anume ca aderarea la grup nu exista daca nu exista o perioada de timp semnificativa in care suspectul are legaturi cu acesta, Tribunalul de mare instanta din Paris a aratat, intr-o decizie din 8 ianuarie 2013, ca „inculpatul nu poate fi considerat drept colaborator al Jihadului Islamic deoarece a avut doar doua contacte cu aceasta grupare”, astfel incat nicio proba nu poate dovedi existenta infractiunii; in alta speta, aceeasi instanta apreciaza ca „nu a existat nicio intelegere prealabila intre inculpati si nici un act preparator in vederea finantarii Jihadului. Totusi, suspectul a recunoscut ca a donat o suma modica organizatiei”. In ambele spete, inculpatii au fost condamnati pentru finantarea terorismului, tribunalul considerand ca acelasi act material nu poate determina calificarea faptelor ca asociere terorista si, in acelasi timp, ca finantare a terorismului. In concluzie, infractiunea de asociere in vederea comiterii de acte teroriste ramane un „delict de asociere”, iar o atare asociere sau afiliere nu poate fi probata decat in baza unor raporturi si legaturi de durata cu structura respectiva.
In recursul formulat, asociatia CCK ataca si aspectele privind raspunderea penala a persoanei juridice, in sensul ca instanta de apel nu a aratat daca infractiunea a fost comisa de unul din organele sau reprezentantii sai. Curtea de casatie apreciaza, insa, ca solutia din apel face vorbire de faptul ca anumiti membrii ai CCK, mandatati de PKK, coordonau latura clandestina a activitatilor, mai precis, organizau, in numele CCK, activitati de sustinere a organizatiei teroriste. „Asociatia CCK”, se arata in hotarare, „in cunostinta de cauza si prin organele sau reprezentantii sai, respectiv administratorii sus-mentionati, a oferit sustinere logistica si financiara unei organizatii teroriste”.
Simpla lectura a hotararii pronuntata in apel dovedeste insa ca aceasta nu este atat de explicita precum reiese din solutia pronuntata in recurs; in argumentarea sa in sensul vinovatiei asociatiei CCK, Curtea de Apel arata ca „participarea la asocierea terorista este caracterizata, pentru inculpata, de fapte materiale constand intr-o intelegere la care, ca persoana juridica, aceasta a aderat in deplina cunostinta de cauza, date fiind obiectivele declarate ale PKK”. In mod evident, o persoana juridica nu poate actiona „in cunostinta de cauza”, ci doar prin intermediul reprezentantilor sai; in consecinta, instanta suprema franceza a dedus din continutul hotararii in apel ca doi dintre inculpatii persoane fizice au actionat ca administratori in fapt ai asociatiei, astfel incat cerinta individualizarii unui organ sau reprezentant este considerata ca fiind indeplinita.
Intr-un atare context, orice concluzie, chiar pur teoretica, nu poate fi decat provizorie; se prefigureaza ca, cel putin la nivelul legislatiei franceze, masurile de combatere a terorismului vor constitui in continuare veritabile provocari pentru legislatia penala. In consecinta, principiile traditionale ale dreptului penal au aplicabilitate generala, dar nu si in materia combaterii terorismului.
