Jurisprudenta romana, incotro?

wkro/ December 3, 2013/ Articolul saptamanii

Mircea Dutu - JurisprudentaArticol publicat in revista Pandectele Romane nr. 11/2013.
Autor: Prof. univ. dr. Mircea DUTU

Din cele mai vechi timpuri, definita sub celebra formula pretoriana – do, dico, addico – jurisprudenta a jucat un rol major in prefigurarea, nasterea si realizarea dreptului. Cum cream – dam – dreptul si cine e capabil sa o faca; cum il exprimam – il zicem – cum il conservam, transmitem – ori il configuram? Un mecanism care a marcat istoria fenomenului juridic, definindu-i treptat componentele indispensabile.

In Roma antica, prin jurisprudenta se intelegea stiinta dreptului, care nu se confunda cu doctrina; ea presupunea cunoasterea regulilor, dar si punerea lor in aplicare spre folosinta publica. Asadar, deopotriva stiinta si arta, in aceasta etapa initiala, ea nu separa savantul de practician. Ei se regaseau in persoana, „prudentului”, jurisconsultului, precum in cazul lui Gaius, Ulpian, Paul ori Papinian din a caror opera Pandectele/Digestele au retinut secvente importante. Acestea din urma amintesc de o stiinta, dar si de redactarea de acte ori expunerea de probleme juridice.

Jurisprudenta romana s-a raspandit sub forma tratatelor teoretice, celebrele Comentarii ale „dreptului civil”, bazate pe lege ori pe edictul pretorului, in care fiecare actiune este analizata.

Dreptul modern, forjat sub impactul ideilor Revolutiei franceze si in ecuatia separatiei puterilor in stat acorda un rol specific in exprimarea si realizarea sa, pe masura locului conferit puterii judecatoresti si subiectilor sai in statul de drept.

Chiar negandu-i-se forta de izvor de drept, dar fara a se ignora puterea exemplului precedentului judiciar, jurisprudenta a reprezentat si la noi un factor important in explicitarea semnificatiilor reglementarilor juridice si prin aceasta, in punerea in aplicare si chiar crearea acestora. Importanta cunoasterii jurisprudentei diferitelor instante judecatoresti, in frunte cu cea a celei plasate la varful sistemului judiciar, in virtutea puterii sale de exemplu ce trebuie urmat in privinta solutiilor de speta pronuntate si viitoare a facut ca, o lunga perioada de timp, ce se intinde de la jumatatea veacului al 19-lea si pana la mijlocul celui urmator, revistele juridice, in ciuda titlului pe care le-au purtat („Dreptul”, „Curierul judiciar” s.a.) sa publice preponderent jurisprudenta romana si, intr-o oarecare masura, si straina, in special franceza (din motive usor de inteles), articolele de doctrina, notele si informatiile de gen ramanand foarte rare. Chiar fondarea, in 1921, de ilustrul magistrat si om de cultura Constantin Hamangiu, membru de onoare al Academiei Romane (asupra unui aspect al relatiei sale cu inaltul for academic a se vedea documentele publicate de rubrica „Istoria juridica”, nota red.) a „Pandectelor Romane”, avand ca program prezentarea si analiza fenomenului jurisprudential, in totalitatea dimensiunilor lui si deplinatatea semnificatiilor sale, ilustreaza o asemenea situatie. Chiar si dupa 1948, in conditiile regimului totalitar, dupa o perioada de regres absolut, treptat, dar evident rolul jurisprudentei a fost reabilitat, extrasele de practica judiciara din „Revista romana de drept” si mai ales anuala „Culegere de decizii si decizii de indrumare ale Tribunalului Suprem” la care putem adauga cele doua volume „clasice” de practica judiciara a instantelor judecatoresti, in materie penala (realizate de V. Papadopol) si in materie civila (datorata lui Mihuta si Al. Lesviodax) de la mijlocul anilor 1970, raman repere importante in acest sens.

O solutie jurisprudentiala publicata dobandea, prin selectia si evaluarea preliminara realizate ori, cel putin, presupuse, nu mai vorbim daca era si comentata o autoritate comparabila cu cea a precedentului din dreptul anglo-saxon.

Dupa 1990 am asistat la un pagubos fenomen de erodare a prestigiului si semnificatiilor concrete ale practicii judiciare redevenita, dupa moda retro si nu numai, jurisprudenta.

Rolul macar de „model” al unei solutii adoptate de o instanta de grad egal sau chiar de cea suprema a devenit din ce in ce mai rar. Inamovibilitatea absolutizata si pretentia creatoare, rau inteleasa, afirmata in privinta multor magistrati, in contextul general al „exploziei” contenciosului de orice fel, a transformat rolul uniformizator si creator, in sensuri multiple, al jurisprudentei intr-o frumoasa si tot mai regretata amintire. Diferentele de solutie, in cazuri identice pe fond, de la o sectie la alta si chiar de la un complet la altul, ale aceluiasi tribunal ori aceleiasi curti de apel sau chiar ale instantei supreme, cauzeaza suspiciuni si alimenteaza neincrederea, devenita endemica, in justitie si slujitorii ei.

Nu mai conteaza acum prea mult explicatiile oferite si nici motivatiile posibile. Adoptarea si intrarea in vigoare a noilor coduri – civil si de procedura civila si, in viitorul apropiat, a celor penal si de procedura penala – presupun, cu necesitate, un rol activ din partea instantelor si, in multe privinte, decisiv al jurisprudentei lor. Intr-adevar, pe langa depasirea problemelor dispozitiilor tranzitorii, multe dintre noile prevederi legale au nevoie de clarificari si adaptari la situatiile concrete ce se vor ivi in practica si vor cunoaste o anumita repetabilitate. Nu putem ignora, desigur, si responsabilitatea majora de a reabilita, deopotriva in lumea juridica si in fata opiniei publice, a rolului precedentului judecatoresc. Punerea in aplicare a noilor coduri legislative constituie astfel o ocazie deosebita pentru reafirmarea rolului proeminent al jurisprudentei in realizarea si configurarea dreptului.

Este o datorie morala si profesionala a fiecarui magistrat, indiferent de rangul carierei sale si valoarea profesionala de a-si asuma o asemenea misiune de onoare si responsabilitate, asa incat, chiar daca nu recunoscut in plan constitutional si legislativ, precedentul judiciar sa (re)dobandeasca rapid autoritatea cuvenita intr-un stat de drept si o Romanie pe deplin apartinatoare Uniunii Europene.

Credincioasa misiunii sale fondatoare asumate in 1921, de directorul sau initiator, revista „Pandectele Romane” va milita astfel pentru recucerirea statutului cuvenit de catre jurisprudenta in cadrul fenomenului juridic post-modern, avand in vedere noile cai, tehnici si instrumente de manifestare a virtutilor sale intrinseci, traditionale.

Sub semnul unor asemenea sperante si exigente, numarul 11/2013 al revistei noastre isi accentueaza dimensiunile politico-creatoare ale demersului publicistic, acordand o atentie deosebita solutiilor de confluenta si interdependenta intre doctrina, abordarea teoretica si jurisprudenta cazuistica, cu perspective de rezolvari de principiu.

Share this Post

About wkro

WOLTERS KLUWER ROMÂNIA este parte a grupului multinaţional Wolters Kluwer, cunoscut pe piaţa internaţională ca unul dintre cei mai mari furnizori de informație specializată, produse şi servicii dedicate profesioniştilor.