PANDECTELE ROMANE sub patronajul Academiei Romane
Incepand cu nr. 6/2013, Pandectele Romane intra sub patronajul Academiei Romane. Noul Director al revistei este prof. univ. dr. Mircea Dutu, Director al Institutului de Cercetari Juridice al Academiei Romane.
Revista revine astfel la excelenta publicatiei istorice prin calitatea academica a informatiei si prin permanenta monitorizare si dezbatere a temelor de interes real si imediat pentru profesionistul dreptului.
Sunt inaugurate rubrici noi dedicate cunoasterii actualitatii juridice internationale (Meridiane juridice), personalitatilor dreptului romanesc (Istoria juridica) si problemelor specifice ale fiecarei profesii juridice (Dialogul profesiilor juridice). Dosarul revistei devine mai amplu, fiind centrat pe teme actuale si pe opiniile celor mai cunoscuti specialisti in materia dezbatuta. O atentie deosebita va fi acordata actelor normative comentate. Rubrica de Practica judiciara va include spete recente si relevante ale instantelor romanesti si straine.
Noile „Pandecte Romane”
Prof. univ. dr. Mircea Dutu
Directorul Institutului de Cercetari Juridice
Director al Pandectelor Romane
Definite, intr-o acceptiune general acceptata, drept o culegere de opinii ale jurisconsultilor romani asupra principalelor probleme de drept, alcatuita in vremea imparatului Justinian si adaptata in timp noilor institutii, Pandectele (in greaca) sau Digestele (in latina) au ramas in istorie, la 1480 de ani de la intocmirea lor, drept modelul de opera juridica rezultata din sinteza doctrinei cu jurisprudenta, imbinarea traditiei cu exigentele prezentului. Piesa principala a lui Corpus Iuris Civilis, prin amploarea, dificultatile ivite in redactarea sa si valoarea istorica, ele cuprind, intr-o compozitie unica, nu mai putin de 9.142 de fragmente din operele jurisconsultilor clasici, de la cei din veacul I i.e.n., pana la cei de la mijlocul secolului III d. Hr., grupate, dupa subiecte, in 50 de carti, impartite in titluri.
Comisia care a pregatit faimoasa lucrare a fost formata din 11 avocati, patru profesori de drept, doi inalti functionari, „maestrul birourilor redactarilor oficiale si cauzelor judiciare” si Tribonian, insarcinat de imparat ca autoritate suprema in judecarea oricarei cauze. La 15 decembrie 530, prin constitutia Deo auctore Justinian preciza misiunea Comisiei invocand, inca o data, printre primele cuvinte ale textului, numele lui Dumnezeu si arata ca scopul compilatiei era acela de a pune capat incertitudinilor pe care le lasa sa subziste opera imensa, dar bogata in opinii contradictorii a jurisconsultilor clasici. Munca alcatuitorilor a constat in a corija texte, a elimina contradictiile si a abandona solutiile desuete. Activitatea nu a fost cea a unui istoric, de a conserva mostenirea, ci de a face opera utila practicienilor dreptului, aducand la zi texte vechi de secole.
Titlul dat acestui nou monument juridic astfel rezultat – „Pandecte” sau „Digeste” – va fi preluat de numeroase opere clasice, care aveau sa combine expunerea dreptului civil cu cea a dreptului pretorian, distinctie care astazi si-a pierdut orice interes.
Dincolo de rolul de model de intreprindere juridica, in care consideratiile teoretice se grefeaza, pana la intrepatrundere cu concluziile jurisprudentei, Pandectele poarta o semnificatie cultural-istorica aparte.
Pe langa dreptul nou astfel creat si noul spirit impus in acest mod corpusului de norme juridice – in continut si in sistematizare, deopotriva – opera se remarca prin doua influente majore: cea a elenismului si a traditiei orientale stravechi, pe care aceasta o pastra si, respectiv, cea a crestinismului care de-abia triumfase ca religie oficiala a imperiului.
Intr-adevar, Pandectele/Digestele au fost elaborate in partea rasariteana a Imperiului roman, maestrii scolilor juridice din orient, de formatie elenistica, jucand un rol important in acest sens. La randul sau, morala crestina, care castiga teren, a contribuit la introducerea de noi conceptii in privinta vietii de familie, bunei-credinte in raporturile de afaceri, respectului datorat omului, indiferent de statutul sau juridic. Apelurile la echitate sau umanitate pot fi datorate aceleiasi influente.
Jurisprudenta este un dat pe care fiecare epoca l-a primit in mod diferit. Dupa cea datorata jurisconsultului roman Ulpian, definitiile sale ii releva mai putin adevarul, cat intrebarile proprii fiecarei perioade. Astfel, istoria ideilor se reflecta in avatarurile acestui concept complex.
In Roma antica jurisprudenta insemna stiinta dreptului. Una care nu se confunda insa cu doctrina, intrucat era vorba nu numai de cunoasterea regulilor, cat si de aplicarea lor pentru uzul public. Deopotriva stiinta si arta, ea nu separa savantul de practician. Ei se regaseau in jurisconsult, precum in cazul lui Gaius, Ulpian, Paul ori Papinian, extracte din operele carora le regasim in Pandecte/Digeste. La randul lor, acestea din urma, ne arata o stiinta, dar si arta redactarii de acte ori expunerii de probleme juridice. Jurisprudenta romana s-a raspandit sub forma tratatelor teoretice (Comentariilor) ori manualelor (precum Institutele lui Gaius).
Desigur, in sensul restrans sub care prevaleaza astazi, cel de jurisprudenta a judecatorilor, ea pare a lasa in penumbra istoriei – in afara de Marea Britanie si celelalte tari de common law – jurisprudenta in sensul traditiei romane, ca opera a jurisconsultilor care, inspirati de virtutile romane si filosofia greaca au constituit un apogeu al stiintei juridice, ramanand prototipul doctrinei de-a lungul timpului.
In acelasi timp insa, lasa pe umerii celor mandatati astazi cu sarcina crearii sale o responsabilitate extraordinara. Dintr-o anumita perspectiva, jurisprudenta se exprima si este o hotarare, si in aceasta calitate se hraneste din confruntarea care reuneste si opune faptele si dreptul, datul si cuvantul, ideile si justitia, dar, de asemenea, precedentul judiciar si valorificarea sa, trecutul si prezentul. Astfel, istoria dreptului se reflecta in avatarurile acestei hotarari!
Fara indoiala, ideea Pandectelor Romane preluata si exprimata prin publicatia cu acelasi titlu, inaugurata in 1921 de reputatul magistrat Constantin Hamangiu (1869-1932) se inscrie pe linia asumarii unei asemenea mosteniri, dar cu doua mari particularizari: una impusa de spiritul novator care domina lumea dupa Primul Razboi Mondial, cea a marilor prefaceri social-istorice si economice, cealalta a civilizatiei juridice romanesti care, dupa impulsul modern si intregirea nationala dobandea suflul necesar unei afirmari proprii, cu contributii ferme si originale la cultura juridica europeana si mondiala.
Celelalte publicatii juridice romanesti aparute inainte de 1900 (Dreptul in 1871, Curierul judiciar in 1897) purtau amprenta epocilor lor si aveau nevoie de adaptari importante spre a raspunde noilor realitati juridico-sociale. Spre deosebire de acestea, infiintata in 1921, Pandectele Romane apareau ca un fruct al noilor imprejurari, care nu mai necesita ajustari de conceptie, ci dezvoltari si adaptari corespunzatoare misiunii asumate.
Initiativa lui Hamangiu reflecta si noile evolutii din interiorul si in privinta raporturilor dintre stiinta dreptului romanesc si jurisprudenta justitiei noastre. Intr-adevar, codurile moderne adoptate la 1864 si in perioada imediat urmatoare, inscrise in cadrul procesului general de creare a statului national roman modern au avut nevoie, pentru o adaptare a formelor la fond, de o perioada care s-a intins in timp pana la prima conflagratie mondiala. Tot in acest context, si stiinta juridica nu a putut decat sa incerce interpretari si explicatii, in acelasi ton imitativ, practicand pe larg imprumuturi din doctrina si jurisprudenta de provenienta a izvorului de drept.
Sa ne amintim, de asemenea, si de faptul ca, in multe privinte, jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie a Romaniei urma indeaproape solutiile Casatiei franceze, fapt justificat, inainte de toate, prin similaritatea reglementarilor de drept pozitiv, iar vocabularul si stilul actelor normative romanesti din a doua jumatate a veacului al XIX-lea erau intr-atat de „frantuzite” incat sunt destul de greu de inteles de cititorul neavizat de astazi! Doctrina juridica trecea si ea de la simple explicatii la aprofundate sinteze. Or, cu energii creatoare inmultite, proaspete si pline de entuziasm generatia Romaniei Mari dorea schimbari profunde si afirmare proprie si in planul stiintei dreptului si jurisprudentei. Ea a avut nevoie, desigur, mai ales la inceputuri, de sprijinul si indemanarea „batranilor”, care dispuneau pe langa intelepciune si de experienta lucrului bine facut.
Spre a ne imagina, cat de cat, saltul rapid si major realizat intre cele doua epoci invocate, de dreptul romanesc este suficient sa invocam, de exemplu, diferentele dintre colectiile de legiuni Bujoreanu si Hamangiu ori pe cele dintre lucrarile de drept civil precum Explicatiile… lui D. Alexandresco si Elementele … lui Matei B. Cantacuzino!
Asemenea evolutii se afirmau si in planul publicatiilor juridice. Pe langa aparitia genului publicistic (prin „Palatul de Justitie”, in 1916, de pilda), preocuparile publicare si comentare a jurisprudentei relevante se intensifica. „Buletinul Casatiei” este considerat insuficient si multe curti de apel revendica dreptul de a-si aduce sub lumina tiparului hotararile proprii. Revistele „generaliste” isi amplifica rubricile de jurisprudenta. Si, totusi, ceva lipsea: aducerea, in paginile aceleiasi publicatii, oferind astfel sansa unui tablou general si dialogului direct, a jurisprudentelor relevante ale tuturor instantelor judecatoresti, de la Inalta Curte de Casatie, pana la cea a tribunalelor specializate! Acest rol va fi asumat, dovedind o majora intelegere a spiritului si nevoilor timpului, de Pandectele Romane, gratie intelepciunii fondatorului sau, distinsul magistrat C. Hamangiu.
Astfel, prin cele patru parti ale „caietelor” ei, noua publicatie oferea o panorama generala a jurisprudentei instantelor romanesti, la care se adaugau comentariile asupra deciziilor de speta semnificative si a legislatiei curente.
Asadar, Pandectele Romane aduceau in prim plan creatia juridica a practicienilor justitiei, valorizau (stravechiul) drept pretorian si stabileau astfel un dialog permanent, pertinent si eficient cu doctrina si, nu in ultimul rand, cu legiuitorul chemat sa gaseasca, in ultima instanta, solutiile cele mai potrivite.
Din pacate Pandectele – Hamangiu, cu o asemenea nobila si inspirata misiune au supravietuit numai pana in 1948, cand si-au suspendat, sine die, aparitia.
Reluarea aparitiei Pandectelor… dupa 1989 a avut loc intr-o perioada de tranzitie, marcata de evolutii relativ contradictorii. Progresele raman insa evidente: modernizarea si europenizarea legislatiei sub impulsul preluarii Acquis-ului comunitar, integrarii Romaniei in UE, mai ales, prin recodificarea masiva a dreptului civil si dreptului penal sub forma celor 4 noi coduri (civil si de procedura civila, penal si de procedura penala), transformarea judecatorului roman si in judecator european, influenta jurisprudentei CEDO si a celei a Uniunii Europene asupra deciziilor instantelor nationale… Eforturile publicatiei s-au circumscris, in mod obiectiv, in principal, cerintelor aferente unor asemenea realitati. Cat s-a reusit pot judeca numai cititorii sai!
In aprecierea provocarilor la care trebuie sa faca fata si a mizelor pe care si le propun prin relansarea de fata Pandectele Romane, se cuvine introdus si un alt factor major: mondializarea dreptului. Un fenomen din ce in ce mai evident, dar nu lipsit de echivoc in exprimarea intelesurilor si semnificatiilor sale. Cea mai relevanta dintre acestea ramane perspectiva afirmarii unui drept comun ansamblului planetei, care nu va fi dreptul international – conceput in mod clasic ca dreptul relatiilor dintre state ori intr-o maniera mai moderna, ca dreptul societatii internationale – ci ca un drept uniform aducand, mai putin pentru materiile determinate – aceleasi solutii in toate ordinile juridice nationale.
Avem deja, in acest sens, realizari partiale prin intermediul conventiilor care stabilesc un drept uniform, precum cele de la Geneva privind scrisorile de schimb si cecul, cele de la Viena asupra vanzarii de marfuri, la care trebuie sa adaugam numeroasele conventii de la Haga vizand solutionarea conflictelor de legi.
Tot mai evident si important devine fenomenul circulatiei „drepturilor”de-a lungul lumii, ca un aspect al globalizarii accelerate. Intr-adevar, este uimitoare rapiditatea cu care regulile de drept, deciziile judiciare ori ideile doctrinei juridice, avand originea intr-o anumita parte a globului se raspandesc si ajung sa fie cunoscute peste tot si susceptibile sa influenteze transformarile drepturilor nationale. La aceasta accelerare a comunicarii intre juristi si a imprumuturilor dintre ordinile juridice se adauga manifestarile emergentei a ceea ce unii denumesc „dreptul global”, cristalizat in jurul asa-numitei lex mercatoria (normele comertului international si practicile agentilor de comert) si regulile produse de marile societati multi(trans)-nationale sub forma influentei jurisprudentei lor. Aceste progrese in directia unui drept uniform ori, cel putin, a unor „drepturi nationale in interactiune” sunt adesea plasate sub semnul impunerii treptate, ca dominant si exclusiv, a sistemului juridic cel mai adaptat si expresiv in raport cu elementele economiei de piata.
Asemenea evolutii marcheaza din plin si dreptul romanesc, aflat acum sub actiunea directa si primatul dreptului UE si sub influenta majora a fenomenului mondializarii – si ele trebuie avute in vedere in analiza si desprinderea cailor sale de dezvoltare.
Din aceasta perspectiva si noile Pandecte Romane isi reformuleaza obiectivele si prioritatile programului sau, in dorinta relansarii sale pe piata publicatiilor juridice romanesti de inalta calitate si bucurandu-se expertiza unui editor de certa reputatie internationala.
Scopul sau definitoriu ramane acela de a oferi, in primul rand, practicianului de inalta calificare profesionala – magistrat, avocat, consilier juridic, notar, executori judecatoresti, grefieri sau mai noul sosit in campul juridic, mediatorul – perspectiva teoretica sintetica, profunda si pertinenta, ancorata contextului unional-european si international, asupra problemelor cu care se confrunta in activitatea sa; si aceasta prin analize si concluzii percutante, perfect documentate, concise si clare. In mod complementar o atentie deosebita se va acorda aducerii din zona practicii, prin intermediul jurisprudentei si nu numai, ideile si constatarile rezultate din confruntarea, pe calea interpretarii, in procesul de aplicare a legii, textului legal cu diversitatea si particularitatile formelor de manifestare a realitatii concrete.
Dialogul profesiilor judiciare si ideile rezultate de aici vor completa in mod specific, informatiile si tezele acceptate si atestate in viata juridica romaneasca, care intereseaza, intr-o masura mai mare sau mai mica, intreaga comunitate.
Last but not least asocierea Institutului de Cercetari Juridice „Acad. Andrei Radulescu” al Academiei Romane la noul proiect al Pandectelor Romane este menita sa reprezinte garantul corectitudinii si valorii stiintifice al continutului studiilor si articolelor publicate.
Asemenea noi optiuni se reflecta si prin modificarile aduse in privinta „rubricatiei” revistei; pastram formula numerelor tematice, cu o structura proprie, la care adaugam rubrici noi precum: acte normative comentate, dialoguri profesionale, meridiane juridice sau istoria juridica. Intentionam, printre altele, sa oferim posibilitatea ca fiecare profesie juridica sa-si exprime preocuparile si sa gaseasca raspunsuri la problemele importante cu care se confrunta si o preocupa.
Asadar, o tribuna a ideilor pentru si a dialogului cu profesionistul dreptului de inalta calificare profesionala, preocupat de cunoastere permanenta, perfectionare continua si implicare activa in viata juridica.
Rezumand, un produs nou, cu dorinta de a se afirma pe „piata” juridica a ideilor pe masura cerintelor timpului, cand conceptele dreptului se mondializeaza, reglementarile juridice devin din ce in ce mai uniforme, mai ales la nivel unional-european, iar judecatorul roman se manifesta si ca judecator european si mondial.
