Pachet nou de rezolvari ale judecatorilor la probleme de practica neunitara pe www.idrept.ro
100 de noi soluții ale judecătorilor la probleme de drept pot fi consultate la rubrica “Repertoar” în soluția juridică www.idrept.ro
Rezolvările din noul calup adăugat conținutului site-ului aparțin magistraților de pe raza Curții de Apel Alba Iulia, iar întrebările la care au avut de răspuns în perioada 2012-2015 au apărut mai ales în urma intrării în vigoare a noilor coduri, civil, penal, de procedură penală și procedură civilă.
Dilemele de drept și răspunsurile judecătorilor provin din dezbaterile problemelor de practică unitară apărute la nivelor instanțelor arondate Curții de Apel Alba Iulia. Toate aceste rezolvări
au fost adunate de avocatul Adrian Toni Neacșu în “Ghidul problemelor de practică neunitară”, volum editat de Wolters Kluwer România în ianuarie 2016.
Rezolvările judecătorilor la problemele de drept sunt un instrument necesar pentru avocați, consilieri juridici, notari, mediatori, contabili, funcțonari publici și chiar potențiale părți din viitoare procese. Aceasta întrucât îndrumările ce reies din dezbaterile de practică unitară sunt respectate ulterior în activitatea individuală de către magistrați. Aceștia țin cont de soluțiile ce se impun atât prin forța argumentelor, cât și prin autoritatea jurisdicțională ierarhică.
În perioada următoare, soluția juridică www.idrept.ro va fi actualizată și cu rezolvările la problemele de drept apărute la instanțele de pe raza celorlalte curți de apel.