Am pierdut un coleg si un prieten. Dan Stoica s-a stins.

Admin/ October 4, 2018/ Stiri

Stimaţi parteneri, Vă informăm că, în cursul zilei de marţi, 2 octombrie, colegul nostru, directorul general al Wolters Kluwer România, Dan Stoica, a încetat din viaţă. Avea 45 de ani. Pasionat fiind de construirea echipelor, aşa cum chiar el spunea, Dan Stoica a condus din 2011 Wolters Kluwer România, fiind preocupat de inovarea de instrumente şi servicii software cât mai

Read More

International Summer Law School 2017

Octavian Nicola/ July 7, 2017/ Articole, Evenimente, Seminarii, Stiri

Cea de-a X-a ediție International Summer Law School 2017 este organizată la Cavnic, România, în perioada 5-12 iulie 2017. Consiliul ştiinţific Preşedinte: Dr. Daniel-Mihail Şandru (profesor, Universitatea Creştină „Dimitrie Can­temir”, Bucureşti; coordonator, Centrul de Studii de Drept European al Academiei Române) Membri: Lucian Chiriac (profesor, Universitatea „Petru Maior”, Tîrgu-Mureş; arbitru, Camera de Comerţ şi Industrie Mureş) Mircea N. Costin (profesor,

Read More

Experți ai Comisiei Europene vin la București pentru a prezenta ultimele noutăți vizând aplicarea noilor Directive Europene privind Achizițiile Publice

Admin/ January 4, 2017/ Recomandari, Stiri

Cei mai renumiți experți europeni în domeniul achizițiilor publice vin la București pentru a clarifica aspecte practice contradictorii în domeniul achizițiilor publice vizând procedurile de atribuire, respingerea ofertelor, opțiunea pentru terți susținători, asociați sau subcontractanți, utilizarea acordurilor-cadru, și modificarea contractului de achiziție publică. Acest eveniment special va avea loc în data de 26 ianuarie 2017 la Crowne Plaza Hotel din

Read More

Legea insolvenței persoanei fizice, comentată pe idrept.ro de judecătorul Marcela Comșa

Admin/ October 17, 2016/ Stiri

Comentariile articolelor Legii privind insolvența persoanelor fizice, realizate de judecătorul Marcela Comșa, pot fi consultate de astăzi pe portalul de informare juridică iDrept.ro. Fiecare articol al Legii nr. 151/2015 are înserate analizele unui reputat magistrat, constituind în acest fel un instrument deosebit de util pentru înțelegerea noii instituții de drept, insolvența persoanei fizice, intrată recent în legislația României. Aceasta cu

Read More

Concurs studentesc de procese simulate de Drept comercial

Admin/ July 19, 2016/ Noutati, Stiri

Concursul inter-universitar de procese simulate de Drept comercial, ediția a VII-a, și-a desemnat câștigătorii, la 2 iulie 2016, în Sala Senatului Universității Nicolae Titulescu. Wolters Kluwer România i-a premiat pe cei mai buni dintre studenți, scopul competiției fiind acela de a desăvârşi educaţia juridică a studenţilor Facultăților de Drept implicate în proiect. Astfel, studenții au fost puși în situaţia de

Read More

Controverse legale in publicitate

Admin/ April 14, 2016/ Contencios fiscal. Impactul Noului Cod de Procedură fiscală în litigiile fiscale - 30 septembrie 2016, Recomandari, Stiri, Uncategorized

În inițierea acestei conferințe, care va avea loc marţi, 19 aprilie, Hotel RIN Central, București, strada Traian nr. 55, Wolters Kluwer România va aduce în dezbaterea publică un domeniu de drept aflat în dezvoltare în România. În acest mod, prezentăm diferitele perspective ale sale, atât din punct de vedere al legiuitorului, cât și al piețelor reglementate, al consilierilor juridici și

Read More

Propuneri pentru modificari legislative in cazul metodologiilor reglementate de legea dreptului de autor

Admin/ March 28, 2016/ Articole, Noutati, Stiri

Avocatul Alexandru Roată – Palade consideră, într-un articol din Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 12/2015, că este necesară modificarea legislativă a aspectelor ce țin de aplicarea în timp a modificărilor metodologiilor elaborate de organismele de gestiune colectivă, reglementate de legea drepturilor de autor. REMUNERAȚII. Autorul a pornit în studiul său din revista editată de Wolters Kluwer România de

Read More

Invitație la Club OGP, 7 aprilie 2016 – Guvernare deschisă la nivel local

Admin/ March 25, 2016/ Noutati, Stiri

Clubul OGP va fi găzduit în data de 7 aprilie 2016, de Primăria Sectorului 6 – București, pentru a discuta despre Guvernare deschisă la nivel local. Vă invităm alături de reprezentanți ai administrației locale, societății civile și mediului de afaceri la o dezbatere despre cum pot fi folosite resursele și datele în procesul de deschidere a guvernării locale în România. Întâlnirea va

Read More

Conferinta WKRO: Creditarea persoanelor fizice. Clauze contractuale ale contractului de credit (3-4 Martie, Bucuresti)

Admin/ March 21, 2016/ Articole, Contencios fiscal. Impactul Noului Cod de Procedură fiscală în litigiile fiscale - 30 septembrie 2016, Stiri

Wolters Kluwer România, împreună cu Asociația Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar Bancar (ACJSFB) și Asociația Europeană pentru Drept Bancar și Financiar – România (AEDBFR) au organizat în zilele de 3 și 4 martie 2016 conferința “Creditarea persoanelor fizice. Clauze contractuale ale contractului de credit”. Invitatul principal al conferinței care l-a avut drept amfitrion pe dl. Ianfred Silberstein, președintele ACJSFB, și

Read More

Ghidul problemelor de practica neunitara – Curtea de Apel Alba, Curtea de Apel Brasov (2012-2015)

Admin/ February 17, 2016/ Noutati, Recomandari, Stiri

“Pentru a reduce practica judiciară neunitară, în  fiecare trimestru,  judecătorii curților de apel se reunesc pentru a tranșa problemele de interpretare apărute în perioada respectivă. Minutele întâlnirilor respective, care sunt ținute la fiecare curte de apel, conțin soluțiile pentru problemele de drept raportate. Astfel se ajunge la o interpretare oficială a problemei de drept. Soluțiile sunt obligatorii pentru judecătorii din

Read More

Pachet nou de rezolvari ale judecatorilor la probleme de practica neunitara pe www.idrept.ro

Admin/ February 16, 2016/ iDrept.ro, Stiri

100 de noi soluții ale judecătorilor la probleme de drept pot fi consultate la rubrica “Repertoar” în soluția juridică www.idrept.ro Rezolvările din noul calup adăugat conținutului site-ului aparțin magistraților de pe raza Curții de Apel Alba Iulia, iar întrebările la care au avut de răspuns în perioada 2012-2015 au apărut mai ales în urma intrării în vigoare a noilor coduri, civil, penal,

Read More

Dezbatere la nivel inalt privind creditarea persoanelor fizice

Admin/ February 11, 2016/ Articole, Noutati, Stiri

Președintele Asociației Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar-Bancar, Ianfred Silberstein şi personalităţi de marcă naţionale şi internaţionale vor dezbate cele mai noi reglementări şi politici bancare de creditare a persoanelor fizice, în cadrul Conferinţei Creditarea persoanelor fizice. Clauzele contractuale în contractul de credit. Conferinţa este organizată de Asociația Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar Bancar și Asociația Europeană pentru Drept Bancar și

Read More