Schimbarea paradigmei: justitia fara justitie!
Editorial publicat in revista Pandectele Romane nr.11/2014. Autor: Prof. univ. dr. Mircea DUTU
Sub un titlu sugestiv Deals de justice. Le marché américain de l’obéissance mondialisée (PUF, 2013), un volum colectiv coordonat de A. Garapon si P. Servan-Schreiber (avand ca autori avocati, oameni de afaceri, dar si un judecator si un filosof) ridica o serie de probleme ale impactului fenomenului de mondializare asupra procesului de impartire a justitiei. Ar fi vorba de o veritabila schimbare de paradigma sub influenta, din ce in ce mai puternica, a unor practici initiate si dezvoltate peste ocean, dar care, treptat, patrund si in spatiul juridic european. Astfel, intreprinderile din lumea intreaga se confrunta cu o atitudine inedita din partea autoritatilor americane, care in urma unei suspiciuni de frauda ce planeaza asupra lor, le propune sa aleaga: a coopera ori a se opune. Daca firma accepta sa coopereze – si in concret este singura optiune posibila! – ea se angajeaza sa realizeze o ancheta interna aprofundata, pe cheltuiala sa, si sa comunice rezultatele autoritatilor competente, apoi sa achite o amenda negociata si, in final, cel mai adesea, sa accepte numirea unui controlor intern (monitor). Astfel, fapte de coruptie, spalare a banilor, evaziune fiscala ori spectrul sanctiunilor internationale sunt tratate ca o afacere speciala, fara interventia justitiei, cu inconvenientele si garantiile sale. Se evita, in primul rand, procedurile indelungate, punerea in cauza a persoanelor, penalitati astronomice si, poate lucrul cel mai grav, prejudiciul adus reputatiei firmei.
In fata acestor amenintari si a perspectivei de a li se vedea interzis accesul la piata americana, adeseori se prefera cooperarea, deschizandu-se o noua logica. Intreprinderea suspecta intelege sa renunte la apararea judiciara si prin negocieri cu autoritatile administrative americane isi cumpara pacea pe piata libera si in societate.
Noutatea si generalizarea acestei practici invita nu numai intreprinderile, dar si baroul, puterile publice si institutiile europene sa se intrebe si sa reactioneze fata de ceea ce ar putea sa apara ca un nou mod de reglare a mondializarii economice de catre drept. Dincolo de perimetrul tehnic al conceptiei, sanctiunilor economice ori reglarii financiare, o atare abordare permite o intelegere mai buna a „dreptului global”, o aplicarea a sa mai pragmatica, mai eficienta ori o dimensiune mai insidioasa a modelului global.
Pentru spatiul juridic european, un prim exemplu cu o rezonanta majora l-a reprezentat cazul Siemens.
In fapt, la sfarsitul anului 2006, politia germana, suspectand acte de coruptie care ar fi vizat un numar de filiale ale multinationalei Siemens din intreaga lume, a efectuat o perchezitie la sediul intreprinderii, ceea ce a alerta autoritatile competente din SUA (care au luat la cunostinta despre caz din presa).
Departamentul de Justitie (DOJ) si Securites an Exchange Commission (SEC) au propus un acord societatii germane pentru a amana declansarea urmaririi penale, cu conditia ca aceasta sa se angajeze sa coopereze si sa ancheteze pe cheltuiala sa, in modul cel mai aprofundat si loial, afirmatiile de coruptie. Acordul a fost incheiat si efectuarea anchetei incredintate unei law firm americane, care a avut loc in mai putin de 2 ani. La 15 decembrie 2008, o curte federala din Washington si-a dat acordul asupra unei duble amenzi tranzactionale intre DOJ si SEC pentru o suma totala de 800 milioane de USD (fara, totusi, a viza explicit calificarea de coruptie pentru a nu penaliza intreprinderea in unele cereri de oferta internationale). Compania germana anunta in aceeasi zi ca va plati 395 milioane de euro in plus, fata de 201 milioane euro deja platite unui tribunal din Munchen. Cu toate acestea ea scapase de o penalitate pe care DOJ o evalua la 2,7 miliarde USD.
Un monitor, insarcinat sa verifice punerea in aplicare a masurilor necesare prevenirii unor asemenea acte imputate a fost numit de Departamentul de Justitie. Cu titlu exceptional, in aceasta calitate nu a fost desemnat un cetatean american, ci o personalitate germana.
Asemenea scenarii juridice s-au inmultit in ultimii ani intr-o asemenea masura incat a devenit posibila „modelizarea” unei atari practici.
Astfel, cauzele pot sa inceapa in multe moduri, dar reglementari recente au intarit mecanismul de alerta (whistleblowing, adica un ansamblu de dispozitii de protectie a donatorului de alerta) in special recentul Dodd-Frank, care acorda acestuia un procent din sumele astfel acoperite.
Odata suspiciunea confirmata impotriva unei intreprinderi – oricare ar fi sediul sau in lume, din momentul in care este cotata pe o bursa americana ori ca are interese comerciale importante in SUA, sau utilizeaza mijloace situate in Statele Unite – i se poate propune de catre autoritatile americane sa coopereze, adica sa renunte sa se prevaleze de o serie de garantii legale si sa accepte efectuarea unei anchete interne prin avocati, asistati de experti in tratarea datelor electronice. Aceste anchete nu au limite stabilite la inceputul lor (nici in privinta obiectului ori a derularii in timp si spatiu), autoritatile putand in orice moment sa o extinda la noi ramuri de activitate, prelungi perioada vizata ori largi numarul de jurisdictii deschise. In plus, cel mai adesea, eforturile lor asociaza in cadrul de task forces, regrupand mai multe organe de ancheta, care se dovedesc deosebit de eficiente, cumuland competente in drept fiscal sau bursier, contabilitate ori drept penal.
Un demers atat de amplu si de laborios nu ar fi posibil fara un arsenal legislativ care le permite, incepand cu Foreing Corrupt Practices Act (FCPA), care a fost precedat si urmat de multe alte texte, precum legea RICO, adoptata pentru a lupta impotriva crimei organizate, triplarea daunelor-interese.
Cel mai adesea acordul prevede numirea unui monitor, insarcinat cu verificarea aplicarii textului initial intotdeauna un avocat american, ulterior, dupa cauza Siemens din ce in ce mai frecvent si cu alta cetatenie.
In fine, acordul intervenit intre intreprinderea si autoritati trebuie omologat, in unele cazuri, de un consent judgement, o hotarare de omologare pronuntata de un judecator federal, ceea ce are ca efect nu numai a-i acorda o greutate sporita, ci si a facilita urmarirea in caz de neexecutare.
Preponderent tranzactionala, cu un caracter negociat, pragmatic aceasta procedura prezinta avantajul celeritatii, diminuarii pierderilor si menajarii imaginii societatilor comerciale implicate. Ea marcheaza, in acelasi timp, deplasarea accentului de la represiunea de tip clasic, exclusiv statala, cu caracter coercitiv, spre zona responsabilitatii asumate, recunoasterii vinovatiei si negocierii sanctiunilor aplicate, menite nu sa conduca la o razbunare distrugatoare, ci sa acorde mai ales sanse de redresare.
Noua paradigma a „justitiei societale” supusa, mai degraba, legilor economiei de piata, decat normelor juridice imperative anunta schimbari fundamentale in planul remediului „raului social”, in favoarea repararii materiale, in detrimentul „razbunarii” sociale.
Dincolo de neobisnuitul sau in traditia juridica europeana, aceasta „justitie fara justitie” ridica o serie de intrebari: prezinta ea, in mod indiscutabil, avantajul eficacitatii? Nu prefigureaza, oare, un mod de reglare globala? Nu reduce actul de justitie la unul de negot? Care mai ramane functia justitiara a statului? Si, conchizand, o simpla schimbare de paradigma sau chiar de natura a justitiei?
