Uber, acuzată de concurență neloială de taximetriștii spanioli, așteaptă hotărârea judecătorilor CJUE dacă e transportator sau aplicație IT

Uber” este acuzat de către taximetriștii din Barcelona de concurență neloială pentru că nu respectă legea spaniolă a transportului de persoane. Cazul a ajuns și în atenția Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), iar hotărârea preliminară care se așteaptă a fi dată la sfârșitul anului poate să provoace un dezastru pentru compania americană, dar și pentru alte servicii specifice economiei digitale de tip sharing economy. Istoria cazului și argumentele juridice ale părților aflate în conflict sunt analizate de Andrei Duțu în revista de drept Pandectele Române nr. 3/2017.

TRANSPORTATOR SAU APLICAȚIE DE SOCIALIZARE? Avocatul General Maciej Szpunar (Polonia), nominalizat în cauză după ce Tribunalul din Barcelona a trimis cazul la CJUE, a arătat în concluziile sale scrise de 94 de pagini, publicate în mai 2017, că “Uber” este un transportator și nu o aplicație de socializare, după cum susține. „Pledoaria” “Uber” este că serviciile oferite constau într-o aplicație virtuală, prin intermediul căreia utilizatorii pot găsi un șofer disponibil și, prin aceasta, îi sunt aplicabile exclusiv reglementările europene aferente serviciilor societății informaționale, se evidențiază în articolul din revista editată de Wolters Kluwer România.

OPINIA AVOCATULUI GENERAL. Potrivit Avocatului General al CJUE a cărui opinie e prezentată pe larg în Pandectele Române nr. 3/2017, șoferii afiliați “Uber” nu desfășoară o activitate independentă de platforma care li se pune la dispoziție, ci, din contră, argumentează acesta, activitatea lor există în exclusivitate și tocmai datorită acestei platforme. Astfel, „Uber” impune anumite condiții și își remunerează din punct de vedere financiar șoferii, exercită un anumit control asupra calității serviciilor acestora și determină, în mod efectiv, prețul acestor servicii. În aceste condiții, după cum observă Avocatul General, citat în analiza  lui Andrei Duțu, avem de-a face cu o organizație care controlează un sistem complex de transport public urban la cerere. În concret, aplicația “Uber” permite ca utilizatorii săi să interacționeze cu șoferii din apropiere prin intermediul unei platforme digitale. În situația în care șoferul acceptă itinerariul, aplicația îl notifică pe potențialul pasager și afișează profilul șoferului și tariful estimat, care, la sfârșitul cursei, este transferat în mod automat din contul bancar al clientului.

IMPACT PENTRU SERVICIILE “SHARING ECONOMY”. Deși nu are caracter obligatoriu, opinia Avocatului General se regăsește, de cele mai multe ori, în cuprinsul hotărârii pronunțate de CJUE. În acest caz, după cum afirmă Andrei Duțu în studiul său din revista editată de Wolters Kluwer România, în situația în care hotărârea preliminară în cauza C-434/15 Asociación Profesional Elite Taxi v Uber Systems Spain, SL va relua aceleași argumente, impactul asupra companiei “Uber” și a altora similare ar fi uriaș. Aceasta deoarece și alte servicii de tipul „sharing economy” ar putea avea de suferit în urma acestei poziții oficiale a CJUE, precum AirBnb sau BlaBlaCar, poate chiar anunțându-se sfârșitul unor atari aplicații digitale, astfel cum a concluzionat grupul Conservatorilor și Reformiștilor din cadrul Parlamentului European. Serviciile specifice economiei digitale de tip „sharing economy” sunt bazate mai puțin pe o structură de organizare centralizată și, mai degrabă, iau forma unor platforme digitale unde interacțiunea dintre utilizatori este fundamentală, au devenit o concurență reală pentru serviciile tradiționale, organizate și reglementate ca atare în orice sistem statal, se specifică în analiza din Pandectele Române nr. 3/2017.

HOTĂRÂREA CJUE, OPOZABILĂ ABSOLUT. Studiul din revista editată de Wolters Kluwer România nr. 3/2017, care pornește de la opiniile exprimate de Avocatul General al CJUE, arată că principalele efecte juridice ale unui asemenea hotărâri preliminare a Curții, opozabile absolut, ar putea consta în necesitatea ca toate aceste platforme de servicii digitale să obțină licențele aferente domeniului lor de funcționare, să-și controleze sub o formă sau alta raportul dintre cerere și ofertă, și, nu în ultimul rând, să se supună unui regim fiscal diferit, ceea ce ar putea reprezenta sfârșitul modelului de afacere care le-a consacrat.