Viitorul instantelor judecatoresti ale Uniunii Europene

wkro/ October 14, 2014/ Articole

instante(Bruxelles, 28 aprilie 2014)
Marc JAEGER,
Presedintele Tribunalului Uniunii Europene

La 28 aprilie 2014 Consiliul barourilor europene (The Council of Bars and Law Societies of Europe/Le Conseil des barreaux européens – CCBE; asociatie internationala care reuneste reprezentanti ai barourilor din 32 de tari membre si din 12 tari asociate, reprezentand mai mult de un milion de avocati – cf. www.ccbe.eu) a organizat, la Bruxelles, o conferinta consacrata viitorului jurisdictiilor europene, la care au participat reprezentanti ai statelor membre, ai institutiilor europene, practicieni si universitari.

Redam, interventia dlui Marc Jaeger, presedintele Tribunalului UE; titlul original al interventiei este „L’avenir des juridictions de l’Union européenne”, in traducerea d-lui Mihai Banu, asa cum a fost publicata in Revista Romana de Drept European nr. 2/2014.

„Viitorul Tribunalelor Uniunii Europene” sau, mai curand, daca imi permiteti, al „instantelor judecatoresti” ale Uniunii Europene, intrucat nu ne putem permite sa excludem de la bun inceput Curtea de Justitie din reflectiile noastre…

Aceasta este o tematica omniprezenta in dezbaterile din interiorul Tribunalului de cand am onoarea sa prezidez aceasta instanta, si anume ulterior anului 2007.

Or, acest subiect nu poate fi mai actual si nu pot decat sa salut CCBE pentru flerul sau in alegerea temei si a datei acestei conferinte…

Dupa cum stiti, propunerea Curtii referitoare la cresterea numarului de judecatori la Tribunal tocmai a avut o soarta nefericita. Dupa trei ani de discutii, negocieri si trimiteri in diverse structuri (grup tehnic, Coreper, Prietenii presedintiei, Consiliul de Ministri, trialog etc.), propunerile si contrapropunerile de modele de desemnare (inclusiv – lucru inedit – din partea Curtii insasi), statele membre au ajuns la concluzia ca… ele nu s-au putut pune de acord cu privire la modul in care urmau a fi desemnati acesti 12 judecatori, deveniti 9 in cursul negocierilor.

Trei ani, asadar, si sapte presedintii succesive ale Uniunii (maghiara, polona, daneza, cipriota, irlandeza, lituaniana si, in sfarsit, elena) pentru a ajunge la constatarea, comunicata Curtii de catre aceasta din urma presedintie, potrivit careia „any solution which would necessitate a choice between candidates for a number of posts which is lower than a number of Member States will most likely face the same difficulties as the present proposal” („orice solutie care ar impune o alegere intre candidati pentru un numar de posturi care este mai redus decat numarul de state membre se va confrunta cel mai probabil cu acelasi dificultati precum prezenta propunere”).

Unii spun ca acest impas politic era previzibil, avand in vedere precedentul, la inceputul anilor 2000, referitor la o cerere de sporire a numarului de judecatori cu 6 noi membri pentru solutionarea a ceea ce era, la acel moment, „noul” contencios al proprietatii intelectuale.

Previzibil sau nu, acest impas nu ramane mai putin preocupant si doresc sa va fac cunoscute sentimentele mele personale in aceasta chestiune. Prezint in avans scuzele mele daca propunerile mele sunt mai explicite decat altele, insa – va asigur, ca aceasta este cu intentie!

In primul rand, este vorba despre o mare risipa de timp si de energie: atat in conceptia propunerii, cat si in discutarea sa, pentru un rezultat care poate fi calificat in acest stadiu ca aproape nul. Chiar daca ar fi de conceput alte solutii, fiecare va trebui sa invete lectiile acestui esec si sa isi asume partea sa de vina.

Apoi, este vorba despre o perplexitate profunda. Deoarece, cu toata intelegerea care poate fi avuta pentru importanta echilibrelor geografice in cadrul unei instante judecatoresti internationale, nu putem sa nu afirmam in mod raspicat ca statele membre – luate global – au acordat intaietate chestiunilor de reprezentare nationala fata de interesul justitiabilului si fata de dreptul la o protectie jurisdictionala efectiva. Si aceasta cu toate ca Tribunalul, atunci cand judeca legalitatea actelor Uniunii in raport cu dreptul Uniunii, nu este, in esenta, compus din „reprezentanti” ai statelor membre…

Si aceasta, din nou, cu toate ca solutionarea cu mare intarziere a litigiilor reprezinta un cost pentru intreprinderi si pentru economie, slabind increderea justitiabilului in organul judiciar si reducand, prin aceasta, legitimitatea sistemului institutional al Uniunii, in ansamblul sau.

In sfarsit, este vorba despre o usoara exasperare. In primul rand, aceea de a constata ca necesitatea absoluta de consolidare a stabilitatii componentei instantei, desi proclamata in multe ocazii si sub toate formele, nu pare a face totusi parte dintre prioritati, daca judecam dupa diferitele modele de desemnare propuse si intemeiate pe faptul ca mandatele judecatorilor suplimentari nu pot fi reinnoite.

Or, inca o data, stabilitatea componentei colegiului este un factor esential al eficientei: pentru motive de continuitate a activitatii si de valorizare a experientei.

Este iritanta, de asemenea, tentatia anumitor actori institutionali – fara indoiala binevoitori – de imixtiune in ceea ce constituie inainte de toate autonomia de organizare a instantei judecatoresti. Ma gandesc aici la anumite insinuari ori recomandari, facute in cadrul grupurilor de lucru ori cu alte ocazii, si care au ca trasatura modul in care Tribunalul ar trebui sa isi amelioreze gestiunea sa interna. Sa fim clar intelesi in aceasta privinta: daca exista cineva care se preocupa cotidian de optimizarea functionarii instantei, dispunand de cunoasterea intima a tuturor parametrilor sai, pentru a raspunde la nevoile fundamentale ale justitiabilului, acesta este tocmai Tribunalul! Aceasta reinnoire permanenta a metodelor de lucru este cea care a permis instantei sa castige in 5 ani un randament de 45%, atingand – fara avocati generali – niveluri superioare celor ale Curtii (NB: media ultimilor trei ani, 645 pentru Curte si 701 pentru Tribunal; daca aceste cifre sunt raportate la membrii si la referentii instantelor, proportiile acestor cifre sunt inca si mai elocvente). Aceasta crestere a eficientei cu 45% s-a facut fara ca termenul mediu de tratare a cauzelor sa creasca (prezentarea izolata, precum s-a facut in aceasta dimineata, a termenelor de aproximativ 48 de luni necesare pentru tratarea cauzelor in domeniul ajutoarelor de stat, constituie o maniera partinitoare de prezentare a realitatii) si fara sa aiba de suferit calitatea deciziilor noastre (daca apreciem proportia globala constanta a recursurilor).

Acesta este in plus un motiv autentic de satisfactie – cel putin unul! – care permite instantei inca sa faca fata, in pofida cresterii volumului litigiilor si in absenta unor masuri structurale.

* * *

Odata constatat esecul, trebuie sa examinam urmatoarele.

Cunoastem ca exista alte solutii pe langa propunerea respinsa si, in special, desigur, infiintarea unei instante specializate in materia proprietatii intelectuale. Apar si alte idei, mai mult sau mai putin inovatoare: adaugarea unui al patrulea referent juridic pentru fiecare judecator, numirea de raportori adjuncti, numirea de judecatori „juniori”, numirea de avocati generali, transferarea litigiilor in domeniul proprietatii intelectuale la Tribunalul Functiei Publice si, chiar – in sens invers – dublarea numarului de judecatori ai Tribunalului, prin absorbirea Tribunalului Functiei Publice… si, in sfarsit, crearea de tribunale specializate, ale caror decizii sa poata fi supuse unui recurs direct in fata Curtii, ceea ce impune o modificare a art. 256 TFUE. Inaintea de a aborda aceasta posibilitate, ar trebui totusi luata in considerare calea reexaminarii si sa se analizeze daca nu este posibila utilizarea in mod diferit a acestei cai procedurale.

In momentul in care s-a stins propunerea Curtii, iar proiectul de regulament de procedura al Tribunalului este in curs de examinare in cadrul Consiliului, cred ca intelepciunea impune un timp de intoarcere si de analiza, pentru a extrage – pentru viitor – toate invatamintele din acest esec. Aceasta este necesar pentru ca eventuala viitoare propunere de reformare nu doar sa raspunda intr-un mod durabil si coerent nevoilor identificate, ci, mai ales, sa reuseasca!

Responsabilitatea noastra consta asadar, in acest stadiu, in organizarea bazelor si metodelor de lucru care sa faca posibila aceasta.

In fapt, ulterior propunerii din 2011, peisajul statistic si configurarea contenciosului s-au modificat. O analiza aprofundata trebuie astfel realizata pentru a identifica nevoile si pentru a anticipa evolutia situatiei pe termen mediu.

In acest cadru, imi pare importanta realizarea in mod sistematic a unei „evaluari a impactului privind litigiile” asupra sistemului judiciar, la momentul elaborarii unor noi instrumente legislative sau de reglementare. Experienta contenciosului care provine de la Alicante* ori a masurilor restrictive, precum si, in sens invers, temerile – nefondate, in cele din urma – legate de explozia litigiilor provenite de la agentia de produse chimice de la Helsinki, arata care este punctul de la care nu ne mai permitem sa cantam dupa ureche. Foarte concret, pana in prezent, nu cunoastem, de exemplu, care ar fi amploarea si nici natura exacta a contenciosului care va fi generat de catre noile agentii de supraveghere in materie bancara, de asigurari si de piete financiare sau inca de catre BCE [Banca Centrala Europeana; n.t.] in cadrul noilor sale competente in cadrul mecanismului unic de supraveghere si rezolutiune.

Trei ani pierduti inainte de a constata ca propunerea nu ar dobandi acordul statelor membre trebuie sa ne determine sa examinam si metoda aplicata. Poate ca ar fi oportuna implicarea, in prealabil, a diverselor parti interesate – printre altii – avocatii, pentru a ajunge la o reflectie care sa aiba cele mai mari sanse de a ajunge la un consens. Aceasta reflectie ar putea aborda mai amplu problematica, urmand exemplul grupului de reflectie privind viitorul sistemului jurisdictional al Uniunii, prezidat de Ole Due, examinand chestiuni conexe, precum – de exemplu – durata mandatului judecatorilor sau, inca, crearea unui barou european.

* * *

In orice caz, orice noua conceptie de reforma va avea de nevoie de timp, timp in care Tribunalul va trebui sa faca fata singur situatiei. Speram sa putem conta, in acest context, pe noul regulament de procedura care urmareste in mod clar obiectivul de a face mai eficient dispozitivul nostru procedural, cu respectarea stricta a drepturilor procesuale ale partilor. Voi cita, printre numeroasele masuri propuse in acest sens:

– dispozitiile referitoare la reatribuirea cauzelor;
– posibilitatea recurgerii la judecatorul unic in materia proprietatii intelectuale;
– posibilitatea generalizata de a statua prin intermediul unei hotarari pronuntate fara organizarea unei sedinte, in cazul in care partile nu cer organizarea unei sedinte;
– simplificarea regulilor referitoare la stabilirea limbii de procedura in materia proprietatii intelectuale;
– reducerea anumitor termene legale;
– incadrarea interventiei;
– transferarea competentei camerei spre presedintele camerei pentru adoptarea anumitor decizii, care sa nu mai ia astfel forma unor ordonante.

Aceste evolutii, carora trebuie sa le asiguram o punere in practica bine gandita, nu schimba in mod radical datele, ci contribuie, fara indoiala, la sporirea capacitatii de judecata a instantei, care poate conta, de asemenea, – dupa mai multe luni – pe adaugarea a 9 referenti suplimentari, afectati fiecare unei camere. In paralel, va trebui sa urmarim si optimizarea organizarii noastre interne in vederea realizarii de economii de scara si garantarii coerentei jurisprudentei noastre, de exemplu, prin dezvoltarea in continuare a atribuirii polarizate de cauze in functie de materie (ceea ce are loc prin intermediul unui criteriu al caracterului conex, interpretat in sens larg).

Sunt sigur, de asemenea, ca putem conta pe auxiliarii justitiei care sunt avocatii si agentii institutiilor si statelor membre pentru facilitarea activitatii instantei judecatoresti prin actiuni simple si concrete, precum respectarea regulilor de forma privind prezentarea si introducerea de cereri (solicitarile de regularizare a cererilor privesc in mod global 3800/0 din cauze, iar daca avem in vedere doar cererile in materia proprietatii intelectuale, procentajul atinge 5500/0; daca am declara inadmisibile aceste cereri, in loc sa cerem regularizarea lor, am reduce in mod sensibil numarul cauzelor pendinte! Nu va ingrijorati, evident, fiind sensibili la chestiunea accesului la justitie, nu avem in vedere aceasta posibilitate). Printre aceste actiuni concrete, ma gandesc, de asemenea, la caracterul selectiv si la moderatie in mijloacele si cauzele de inadmisibilitate ridicate…

* * *

In incheiere, cred ca putem spune ca sistemul judiciar al Uniunii si, in particular, Tribunalul, se afla la rascruce. Pe de o parte, contenciosul adus in fata institutiei se afla in plin avant. Cu siguranta in fata Tribunalului, dar, in egala masura, si in fata Curtii, a carui capacitate de absorbtie a recursurilor impotriva hotararilor Tribunalului si-a atins limitele. Pe de alta, perspectivele evolutiei structurale sunt – pe termen scurt – reduse, daca nu nule.

Pentru a riposta la aceste constrangeri antagonice se depun toate eforturile, din punct de vedere procedural si din cel al gestiunii interne, pentru a face fata situatiei. Este clar totusi ca trebuie sa cream conditiile unei reflectii cuprinzatoare si documentate, care sa conduca la o reforma efectiva si care sa ne permita sa privim cu incredere spre viitor. Printre liniile directoare care ar trebui sa orienteze aceasta reforma figureaza necesitatea mentinerii (chiar cresterii) stabilitatii instantelor judecatoresti, consolidarea gradului dublu de jurisdictie – una dintre ratiunile infiintarii Tribunalului – si garantarea exercitarii unui control jurisdictional in prima instanta, atat intens, cat si coerent.

* * *

Va multumesc pentru atentie.


* Oficiul pentru Armonizare in cadrul Pietei Interne (marci, desene si modele industriale) are sediul la Alicante, Spania (n.t.).

Share this Post

About wkro

WOLTERS KLUWER ROMÂNIA este parte a grupului multinaţional Wolters Kluwer, cunoscut pe piaţa internaţională ca unul dintre cei mai mari furnizori de informație specializată, produse şi servicii dedicate profesioniştilor.