Arbitrajul – un mod de solutionare a litigiilor patrimoniale agreat de operatorii economici din Romania

wkro/ September 10, 2013/ Articolul saptamanii

Brandusa StefanescuProf. emerit Brandusa Stefanescu – Vicepresedinte al Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei
Interviu realizat de redactia Pandectelor Romane.

Pandectele Romane: Institutia juridica a arbitrajului are o istorie specifica in Romania. Care ar fi principalele repere in timp ale reglementarii si practicarii sale in tara noastra?

Brandusa Stefanescu: Cred ca mi-ati adresat mie intrebarea aceasta intrucat ati stiut, probabil, ca am dobandit calitatea de arbitru de comert international in 1974, ramanand inscrisa pe lista de arbitri si astazi.

Inainte de a va raspunde la intrebare va rog sa-mi permiteti sa-mi exprim bucuria pentru initiativa conducerii revistei „Pandectele Romane” de a afecta un numar al acesteia temei arbitrajului in dreptul roman, justitie privata cu mare deschidere pe plan international si – sper – si pe plan national.

Revenind la intrebarea pusa de dumneavoastra confirm ca, intr-adevar, institutia juridica a arbitrajului are o istorie specifica in Romania, chiar prin raportare la situatia din celelalte state foste socialiste, din acelasi spatiu geografic.

Din perspectiva istorica, fara a ignora articolele din Manualul lui Donici din 1818, sau din capitolul XVIII din Codul Caragea din 1818 privind „eretocristia”, cum era denumit arbitrajul, sau din Codul Calimach din 1817, care, in art. 1828, prevedea ca „impricinatele parti pot nu numai sa se invoiasca intre dansele pentru obiectul galcevit ci sa si incredinteze cu buna alcatuire altora hotararea pentru aceasta, care atunci se numeste arbitrium”, remarcam ca institutia juridica a arbitrajului ad-hoc, illo tempore, a fost reglementata in Cartea a IV-a „Despre arbitri” din Codul de procedura civila adoptat in 1865, promulgat la 11 septembrie 1865 si pus in aplicare la 1 decembrie 1865.

Este de subliniat, semnificativa prin importanta acesteia, modificarea art. 342 C. pr. civ. din 1865, operata la 1 septembrie 1900, prin care se permite partilor nu numai incheierea unui compromis vizand solutionarea pe calea arbitrajului a unui litigiu deja nascut, ci si incheierea unei clauze compromisorii privind solutionarea, prin aceeasi procedura, a unor litigii viitoare.

Cartea a IV-a din Codul de procedura civila din 1865, astfel cum a fost modificata in 1900, ramane in vigoare pana in 1993, dispozitiile sale vizand mai ales arbitrajul ad-hoc.

Ca expresie a deschiderii pentru solutionarea litigiilor patrimoniale pe calea arbitrajului, Romania participa, in perioada interbelica, la elaborarea Protocolului relativ la clauzele de arbitraj, pe care-l semneaza la Geneva la 24 septembrie 1923 si-l ratifica prin Legea din 21 august 1925, si a Conventiei pentru executarea sentintelor arbitrale straine, pe care o semneaza la Geneva la 26 septembrie 1927 si o ratifica prin Legea din 26 martie 1931, ambele instrumente internationale fiind incheiate sub egida Ligii Natiunilor.

Modificari substantiale in organizarea si reglementarea arbitrajului comercial intervin in Romania in perioada postbelica.

Pe de o parte, dupa modelul sovietic, prin Legea nr. 5/1954 pentru organizarea si functionarea Arbitrajului de Stat se infiinteaza, ca organ al administratiei de stat cu atributii jurisdictionale, arbitrajul de stat, abilitat cu solutionarea litigiilor dintre unitatile socialiste, organ care va fi desfiintat abia in 1985 prin Decretul Consiliului de Stat nr. 81/1985 care abroga si Legea nr. 5/1954 cu toate actele normative modificatoare; trebuie specificat ca arbitrajul de stat nu avea insa nimic comun cu institutia arbitrajului reglementata de Cartea a IV – a din Codul de procedura civila atunci in vigoare.

Pe de alta parte prin Decretul nr. 495/1953 s-a infiintat, pe langa Camera de Comert a R.P.R., o comisie de arbitraj al carei Regulament de organizare si functionare a fost aprobat prin acelasi act normativ, inlocuit ulterior prin Regulamentul aprobat prin Decretul nr. 623/1973 si, mai apoi, prin Regulamentul aprobat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 18 din 3 februarie 1976.

Conform Regulamentului aprobat prin Decretul nr. 495/1953, Comisia de Arbitraj era competenta „sa rezolve litigiile ivite intre organizatiile romane de comert exterior si partenerii lor straini”.

Ulterior, prin art. 38 din Decretul nr. 424/1972 au fost autorizate societatile mixte cu participare straina, constituite in Romania, „sa supuna spre solutionare litigiile ivite in raporturile lor contractuale cu o persoana juridica de nationalitate romana unui arbitraj ad-hoc, localizat in tara”.

In 26 mai 1972 se semneaza in cadrul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER), la Moscova, Conventia privind solutionarea pe cale arbitrala a litigiilor de drept civil decurgand din raporturile de colaborare economico-stiintifica, ratificata prin Decretul nr. 505 din 9 noiembrie 1973, care obliga fie solutionarea pe calea arbitrajului a tuturor litigiilor dintre organizatiile economice ale tarilor semnatare ale Conventiei decurgand din raporturi contractuale si alte raporturi de drept civil, iar prin hotararea din 28 februarie 2004 a Comitetului Executiv al CAER se aproba Regulamentul unitar al instantelor de arbitraj de pe langa camerele de comert ale statelor membre ale CAER, recomandat acestor state spre aplicare.

In 1976, prin Rezolutia nr. 98 din 15 decembrie, Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) adopta Regulamentul de Arbitraj al Comisiei Natiunilor Unite pentru Dreptul Comercial International (UNCITRAL), recomandat statelor membre ale organizatiei spre a fi luat in considerare cu prilejul eventualelor modernizari ale reglementarilor nationale privind arbitrajul, regulament la elaborarea caruia a participat si regretatul specialist roman Ion Nestor, si care a fost avut in vedere la elaborarea Regulamentului Comisiei de Arbitraj de pe langa Camera de Comert a Republicii Socialiste Romania, adoptat prin Decretul nr. 18/1976, regulament care nu a ignorat nici Regulamentul de conciliere si arbitraj al Curtii de Arbitraj de pe langa Camera de Comert Internationala de la Paris.

Potrivit Regulamentului de organizare si functionare a Comisiei de Arbitraj adoptat in 1976, Comisia este competenta sa solutioneze „litigiile patrimoniale nascute din raporturi de comert exterior, de colaborare si cooperare economica si tehnico-stiintifica ori din alte asemenea raporturi ce se stabilesc intre o persoana juridica romana si persoane fizice sau juridice straine, ori intre parti care sunt toate straine”, daca partile „au incheiat in acest sens o conventie scrisa sau daca sunt obligate sa supuna litigiul dintre ele Comisiei de arbitraj in temeiul unui acord international” (art. 2). Prevede, de asemenea, Regulamentul mentionat ca „in cazul in care partile convin, Comisia de Arbitraj este competenta sa solutioneze si litigiile nascute din raporturile contractuale dintre societatile mixte constituite in Republica Socialista Romania si orice alte persoane juridice romane” (art. 3).

Iar, cu aplicarea Regulamentului de arbitraj al Curtii de Arbitraj de pe langa Camera de Comert Internationala de la Paris, intreprinderile romane de comert exterior puteau sa supuna litigiul nascut dintr-un contract de comert international incheiat cu un partener strain daca astfel se prevazuse printr-o clauza compromisorie inscrisa in acel contract, sau daca obligatia supunerii litigiului Curtii de Arbitraj de pe langa CCIP rezulta dintr-o conventie interstatala intervenita intre Romania si statul national al celeilalte parti la contract (de exemplu, Acordul comercial si de plati incheiat de Romania cu Libanul la 6 decembrie 1980).

Ca dovada a disponibilitatii, in perioada mentionata, pentru solutionarea pe calea arbitrajului a litigiilor comerciale nascute din contracte de comert international incheiate de persoane juridice romane cu parteneri straini, Romania adera prin Decretul nr. 186 din 21 iulie 1961 la Conventia pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine, adoptata la New York la 10 iunie 1958, iar prin Decretul nr. 281 din 25 iunie 1963 este ratificata Conventia europeana de arbitraj comercial, international incheiata la Geneva la 21 aprilie 1961, si prin Decretul nr. 62 din 7 iunie 1975 este ratificata Conventia pentru reglementarea diferendelor referitoare la investitii intre state si persoane ale altor state, incheiate la Washington la 18 martie 1965.

In fine, credem ca trebuie sa marcam si aspectul participarii Romaniei la adoptarea, la Helsinki, a Actului final din 1 august 1975 al Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa, prin care statele semnatare „recomanda organismelor, intreprinderilor si firmelor din tarile lor sa includa, daca este cazul, clauza de arbitraj in contractele comerciale si in contractele de cooperare industriala sau in conventiile speciale”, arbitrajul fiind, in opinia semnatarilor, „un mijloc corespunzator de a reglementa (…) rapid si echitabil litigiile care pot sa rezulte din tranzactiile comerciale in domeniul schimburilor de bunuri si de servicii si din contractele de cooperare industriala”.

Trecerea in revista a momentelor mai importante care au impulsionat solutionarea pe calea arbitrajului comercial a litigiilor de comert international dintre intreprinderile romane de comert exterior si parteneri din alte state, ma determina sa precizez ca, prin membrii sai, specialisti de prima dimensiune ai dreptului privat, precum profesorul Traian Ionascu, profesorul Tudor Popescu, profesorul Octavian Capatina, profesorul Saveli Zilberstain, profesorul Ion Filipescu, profesorul Ion Rucareanu sau Iolanda Eminescu, Comisia de Arbitraj de pe langa Camera de Comert din Romania s-a impus in practica internationala a arbitrajului, hotararile pronuntate fiind apreciate pentru acuratete, temeinicie, rigurozitate si pentru corecta aplicare a normelor de drept incidente.

Cel mai mare merit al arbitrilor si, deci, al Comisiei de Arbitraj in perioada ante decembrista ramane, insa, contributia la pastrarea in vigoare a Codului comercial roman, care se aplica ori de cate ori contractul din litigiul de comert international in cauza era supus legii romane, Codicele de comerciu nefiind – cum se stie – abrogat pana in anul 2011, spre deosebire de alte legiuiri comerciale ale altor state socialiste.

In perioada post-decembrista, odata cu trecerea la economia de piata s-a procedat – firesc – si la asezarea institutiei juridice a arbitrajului in coordonatele sale specifice, in sensul ca acesta a devenit competent si in solutionarea litigiilor patrimoniale dintre comerciantii nationali.

Un prim pas este realizat prin adoptarea Decretului Lege nr. 139/1990 privind Camerele de comert si industrie din Romania, care permite camerelor de comert teritoriale sa organizeze comisii de arbitraj ce adopta si reguli proprii de procedura arbitrala, pe langa Camera de Comert si Industrie functionand, ca institutie permanenta de arbitraj, Curtea de Arbitraj Comercial International, astfel cum se confirma, ulterior, prin art. 29 alin. (1) din Legea nr. 335/2007 a Camerelor de comert, ultimele reguli de procedura arbitrala ale acesteia intrand in vigoare in luna aprilie 2013.

Modernizarea reglementarii arbitrajului s-a infaptuit insa prin Legea nr. 59/1993 care a modificat substantial vechea reglementare din 1865 din Codul de procedura civila, realizandu-se prin noua Carte a IV-a „Despre arbitraj”, un cadru juridic racordat prevederilor in materie din instrumentele internationale in vigoare sau din legile procedurale ale statelor europene dezvoltate.

In fine, importante modificari au fost aduse reglementarii institutiei arbitrajului si prin noul Cod de procedura civila care rezerva, in principal, acestei forme a justitiei private tot Cartea a IV – a care pastreaza acelasi titlu, „Despre arbitraj” si in care sunt fructificate si propunerile de lege ferenda formulate in doctrina, cu deosebire cele avansate de un reputat specialist al domeniului, domnul Ion Bacanu, coautor si al textului corespunzator din Legea nr. 59/1993 de modificare a Codului de procedura civila din 1865.

Mai multe detalii despre acest subiect in Pandectele Romane nr. 8/2013, rubrica Interviu.

Share this Post

About wkro

WOLTERS KLUWER ROMÂNIA este parte a grupului multinaţional Wolters Kluwer, cunoscut pe piaţa internaţională ca unul dintre cei mai mari furnizori de informație specializată, produse şi servicii dedicate profesioniştilor.