Capacitatea de a avea drepturi (II)

wkro/ March 4, 2013/ Articole, Stiati ca?

Constantin MavrocordatAutor: Stefan GHEORGHIES

Conditia persoanelor in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea si prima jumatate a secolului al XIX-lea.

Conditia persoanelor in perioada de destramare a feudalismului urmareste o serie de schimbari in ceea ce priveste clasele dominante. Codul Calimach, spre exemplu, prevedea ca „persoana se zice, in legi, omul ce are intr-un Stat stare politiceasca, adica politicesti drituri si indatoriri”. Legiuirea Caragea stabilea o serie de criterii care sa ajute la clasificarea persoanelor: „dupa noroc”, oamenii se imparteau in liberi, robi si dezrobiti, liberi fiind considerati „aceia care nu sint de binda (proprietatea) altuia” si care provin din parinti liberi sau numai din mama libera. Capacitatea de a avea drepturi privea urmatoarele categorii de persoane: boierii, clericii, orasenii, taranii liberi, taranii dependenti, precum si robii.

4. Taranii liberi

Taranii liberi din Tara Romaneasca si Moldovamosnenii si razesii – isi mentin cu dificultate pozitia sociala in fata insistentelor puternice ale boierimii asupra proprietatii lor. Darile exagerate, precum si abuzurile la care sunt supusi din partea dregatorilor mari si mici, ii vor determina pe taranii liberi sa vanda pamantul si sa se invoiasca cu boierii si arendasii pentru a lucra pe domeniile lor. Nu lipsesc insa nici situatiile in care oamenii dependenti reusesc sa-si rascumpere obligatiile fata de stapani si sa dobandeasca drept de proprietate asupra pamanturilor.

In Transilvania, in urma organizarii regimentelor de granite, romanii au beneficiat de constituirea unei noi paturi sociale (status militaris), dedicate carierei armelor si posesoare de pamanturi pe teritoriul granitei militare. Granicerii posedau bunuri imobile de intinderi diferite pe teritoriul granitei si aveau dreptul la folosinta gratuita a bunurilor obstesti: padurile si pasunile, de pe acelasi teritoriu, precum si alte privilegii (primirea unui anumite solde, precum si remuneratii banesti pentru diverse servicii prestate). In schimb aveau sarcina indeplinirii obligatiei militare si a unor obligatii de lucru obstesc. Cele mai importante efecte ale obtinerii statutului personal de graniceri in urma infiintatii regimentelor graniceresti au vizat marirea numarului romanilor liberi.

5. Emanciparea taranilor dependenti

Prin reformele lui Constantin Mavrocordat din 1746 in Tara Romanasca si 1749 in Moldova, dependenta persoanala a fost abolita, producatorii directi devenind persoane libere sub raportul capacitatii de drept. Hrisovul din 1749 definea astfel statutul personal al producatorilor eliberati: „Satean megies fara de mosie, atita numai ca din sat nu are voie sa iasa”, cu precizarea ca ei „robi nu sunt, nici se stapinesc cu nume de robie… numai partea barbateasca slujesc, scotind la lucru numai un om dintr-o casa, macar citi feciori va avea omul… insa si slujba s-o faca cu nart (norma), 24 de zile de om intr-un an, ori la ce lucru se vor pune si dijma sa-si deie”.

Capacitatea de drept a clacasului era recunoscuta de lege, care aducea o limitare doar capacitatii de exercitiu prin interzicerea parasirii mosiei. Clasa este definita de Legiuirea Caragea ca „un chip de cladire (arendare), obicinuit in Tara Rumaneasca si sa intocmeaste cind stapinul mosii priimeaste pe clacas, adica pe saditor (lucrator) sa saza pe mosiia lui”.

O patura sociala noua, aparuta inca din secolul al XVII-lea era reprezentata de oamenii liberi, asezati cu invoiala, si a laturasilor, asimilati in urma reformelor lui Constantin Mavrocordat cu clacasii. Spre deosebire de acestia, aveau libertatea de a se muta de pe un domeniu pe altul, insa ca si acestia, aveau obligatia de a da stapanului pamantului dijma si sa efectueze diverse munci (claca).

In Transilvania, mai multe patente si ordonante successive au contribuit la modificarea situatiei iobagimii, cu intentia de ameliorare a raporturilor ei cu stapanii domeniilor, in interesul statutului care urmarea asigurarea productiei, dezvoltarea fortelor de productie si cresterea veniturilor statului. Imparatul Iosif al II-lea a mers si mai departe, prin doua acte normative din 1783 si 1785, luand hotarari pe calea desfiintarii dependentei personale, prin consacrarea libertatii oricarui iobag de a se casatori, a invata si a exercita arte si meserii (chiar fara consimtamantul stapanului) si de a dispune de bunurile proprietatea sa, prin interzicerea mutarii sale fortate de catre stapan de pe sesia, domeniul sau comitatul respective si a supunerii sale la prestatii ilegale.

6. Robii

Robia a continuat sa existe in Tara Romaneasca si Moldova si in perioada de destramare a feudalismului, Hrisovul lui Constantiv Mavrocordat din 6 aprilie 1749 precizand ca „numai tiganii au avea robie care cu femeile si copiii lor slujesc pe toate zilele stapinilor sai”. Si Legiuirea Caragea preciza ca stapanul robului nu are putere asupra vietii lui, proiectul anterior prevazand ca domnul este stapanul absolute si pe viata robilor.

Codul Calimach consacra un intreg paragraf definirii institutiei dintr-o conceptie moderna, precizand ca „desi sint impotriva firescului drit al omului, s-au urmat din in vechime, in printipatul acesta”, insa intr-un alt sens decat in antichitate „caci aice puterea stapinului nu poate vreodineoara subt nici un cuvint sau pricina a se intinde asupra vietii robului”, ci doar asupra averii lui, insa nu in toate cazurile, ci numai cand nu existau mostenitori, cand robul fugea sau fura de la stapan.

Dezrobirea se putea face numai prin act scris, dupa varsta de douazeci de ani, nu insa si pentru robii manastiresti care ramaneau toata viata in aceasta stare; cei eliberati „sint tot de o cinste cu cei slobozi supusi, adica cu birnicii domnesti” (Legiuirea Caragea).

In a doua jumatate a secolului ai XVIII-lea, in tarile romane au avut loc transformari substantiale in toate domeniile vietii materiale si spirituale, transformari provocate de destramarea vechilor relatii de productie feudale si de aparitia celor capitaliste care se vor dezvolta in prima jumatate a secolului urmator. Se inregistreaza o crestere a diviziunii sociale a muncii, ca urmare a ponderii pe care incepe s-o capete productia manufactiera, se adanceste contradictia dintre economia naturala inchisa – specifica feudalismului – si cea bazata pe schimb, datorita largirii considerabile a pietii interne si a legaturilor economice si culturale dintre toate provinciile istorice romanesti.

Sursa:

Academia de Stiinte Sociale si Politice a Republicii Socialiste Romania, Istoria dreptului romanesc, Vol. II, Partea intai, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti, 1984.

Citeste si: Capacitatea de a avea drepturi (I)

Share this Post

About wkro

WOLTERS KLUWER ROMÂNIA este parte a grupului multinaţional Wolters Kluwer, cunoscut pe piaţa internaţională ca unul dintre cei mai mari furnizori de informație specializată, produse şi servicii dedicate profesioniştilor.