Cine si ce este statul de drept?
Autor: Stefan GHEORGHIES
Traim intr-o societate in care lipsa de informare a cetateanului marcheaza orice raport juridic, indiferent ca este vorba despre un raport juridic deja consumat, fie doar potential. Cetatenii sunt titulari de drepturi conferite atat de catre cetatenia romana, dar si de catre „cetatenia europeana”, insa nu sunt constienti care sunt acestea atunci cand sunt intrebati. Trecand la un nivel mai inalt, notiunea de „stat de drept” este, fara indoiala, una des utilizata atat in mediul politic, cat si in sfera juridica. Politicul si juridicul nu ar trebui sa prezinte nici cel mai mic grad de coeziune, insa, folosirea, adesea incorecta, a sintagmei de „stat de drept” da nastere la confuzii grave pentru cei care le arunca in batalii lipsite de orice fundament juridic.
Ce inseamna, in fond, statul de drept? Care este legatura acestuia cu societatea in care traim? O serie de principii tind sa clarifice aceasta veritabila notiune fundamentala strans legata de exercitarea puterii politice. Statul de drept apare ca o necesitate a limitarii puterii politice, reprezentand un instrument in lupta contra exercitarii excesive, necontrolate sau abuzive a puterii politice. Cu toate acestea, statul de drept nu coincide cu democratia. In prezent, statul de drept impune respectarea anumitor principii; vom prezenta sumar cele sapte principii care stau la baza acestui instrument de control.
Un prim principiu rezida din organizarea autoritatilor pe baza separatiei puterilor in stat, un rol esential fiind jucat de respectarea independentei justitiei. Instantele judecatoresti au un loc firesc in sistemul organizational-etatic, iar activitatea acestora trebuie sa fie rodul activitatii independente a judecatorilor; inamovabilitatea judecatoreasca este considerata ca fiind o garantie a independentei lor, prof. Tudor Draganu afirmand ca „stabilind acest principiu, Constitutia a reintegrat justitia in coordonatele unei vechi traditii”.
Un alt principiu face trimitere la drepturile si libertatile fundamentale ale omului. Coborand de la nivelul etatic, conceptul de „stat de drept” formeaza o stransa legatura cu drepturile omului, precum rezulta din Carta de la Paris pentru o noua Europa. Constitutia Romaniei consacra drepturile si libertatile fundamentale ale omului si cetateanului, dar in acelasi timp stabileste si norme cu privire la restrangerea acestora. Accesul liber la justitie pentru apararea acestor drepturi si libertati fundamentale reprezinta, de asemenea, o coordonata esentiala a acestui principiu.
Un al treilea principiu este strans legat de principiul legalitatii in administratia publica, astfel asigurandu-se suprematia legii in ierarhia izvoarelor de drept. Orice persoana ale carei drepturi subiective sau interese legitime au fost lezate trebuie sa aiba posibilitatea de a se adresa instantei judecatoresti competente a solutiona cauza; actiunea poarta numele de actiune in contencios-administrativ.
Suprematia Constitutiei reprezinta un principiu esential al statului de drept. Prin lipsirea de efecte juridice a actelor care contravin legii fundamentale, chiar si in cazul in care aceste acte provin de la insusi legiuitorul, este instaurat un mecanism jurisdictional care acopera toata situatiile similare in care sunt incalcate drepturi fundamentale. Actele Parlamentului, spre exemplu, trebuie sa corespunda Constitutiei, in caz contrar Curtea Constitutionala putand lua decizii privind neconstitutionalitatea acestora. In stransa legatura cu suprematia legii fundamentale putem aduce in discutie si mecanismul de control reciproc prevazut de Constitutia Romaniei. Cu titlu de exemplu, Parlamentul poate controla activitatea Guvernului prin intermediul intrebarilor si interpelarilor ministrilor de catre parlamentari, dupa cum poate suspenda pe Presedintele Romaniei din functie sau il poate pune sub acuzare pentru inalta tradare.
Un al cincilea principiu al statului de drept priveste un inalt grad de certitudine si de stabilitate a raporturilor juridice. Legiuitorul are indatorirea nu numai de a evita sa incalce drepturile fundamentale consacrate in Constitutie, ci sa creeze un cadru legislativ stabil si fiabil in care orice persoana sa cunoasca efectele juridice ale actiunilor sale.
Un alt principiu urmareste o problematica actuala a cadrului legislativ; gradul ridicat al predictibilitatii dreptului trebuie sa reprezinte o prioritate pentru legiuitor. Chiar si o legislatie cu numeroase efecte pozitive poate ascunde efecte neprevazute in alte laturi decat cele avute in vedere initial. Adesea, instantele judecatoresti se confrunta cu reglementari imperfecte, iar interpretarile constante sunt preferabile unor modificari repetate. De altfel, procesul elaborarii unei legi trebuie sa includa si o etapa a consultarii tuturor actorilor juridici carora le sunt destinate normele; dezbaterea publica a legii este din nou esentiala pentru ca noua lege sa reglementeze in mod cat mai just fiecare domeniu de activitate. Insa, chiar si tinand cont de importanta acestui principiu, practica emiterii ordonantelor de urgenta de catre Guvern contravine exigentelor statului de drept.
Un ultim principiu este cel al proportionalitatii; in situatia in care o lege afecteaza drepturile subiective ale individului este necesar ca scopul urmarit, precum si mijloacele folosite sa fie legitime. Mijlocul ales trebuie sa fie cel mai putin restrictiv posibil, sa nu existe alta cale de a fi atins scopul urmarit de lege decat prin aceasta lezare a drepturilor subiective.
Notiunea de „stat de drept” este, asadar, cu mult mai complexa decat pare la prima vedere. Insumarea celor sapte principii duce la conturarea unui veritabil instrument de control al puterii politice, asa cum precizam in partea introductiva. Insa statul de drept nu poate institui o ordine politica si nici o ordine sociala echitabila. Statul de drept nu trebuie nici asociat intru totul ca favorizand anumite solutii politice in cadrul unei democratii moderne. Acesta nu trebuie decat sa reprezinte un mijloc de limitare a puterii statale in vederea garantarii libertatii individului.
Ramane, insa, la aprecierea fiecarei persoane in parte problematica atat de dezbatuta a statului de drept in Romania. Aplicand principiile enuntate mai sus, putem face un exercitiu de imaginatie in incercarea de a schita un raspuns la intrebarea: este Romania un stat de drept?
Surse:
- Balan, Marius, Consideratii privind evolutia statului de drept in Analele Stiintifice ale Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, seria „Stiinte juridice”, Tomul LIII, 2007.
- Vrabie, Genoveva, Organizarea politico-etatica a Romaniei, editia a patra, revazuta si adaugita, Institutul European, 2004.
