Codul penal de la 1865. „Omoru si alte crime mari”
Autor: Stefan GHEORGHIES
Codul penal de la 1865, cunoscut si sub denumirea de „Codul Cuza”, a realizat unificarea legislativa penala si a marcat inceputul dreptului penal roman dupa unirea din 1859 a Moldovei cu Tara Romaneasca. Dintre izvoarele acestui cod, mentionam influentele fundamentale ale Codului penal francez din 1810, precum si ale Codului penal prusian din 1859. Codul penal de la 1865 consacra o serie de principii, precum cel al legalitatii incriminarii si a pedepsei, egalitatea in fata legii penale, sub aspectul pedepselor remarcandu-se lipsa prevederii pedepsei cu moartea. Nu era cunoscuta institutia tentativei, aceasta fiind asimilata infractiunii consumate.
Sub aspectul incriminarii faptelor prevazute de legea penala, Codul Cuza prezinta o serie de particularitati specifice vremii, pornind de la lipsa anumitor infractiuni (in comparatie cu legea penala din prezent) si terminand cu diferentieri in ceea ce priveste intrunirea elementelor constitutive ale infractiunilor pe care astazi le analizam dintr-o perspectiva cat mai obiectiva. Vom supune unei scurte analize infractiunile de omoru, asasinatu, parintucidere, pruncucidere, otravire, prevazute in Codul penal de la 1865 in Titlul IV: Crime si delicte in contra particulariloru, Sectiunea I: Pentru omoru si alte crime mari, I. Amenintari de omoru in contra persoaneloru. Vom preciza pe scurt, particularitatile fiecarei infractiuni.
Omoru este definit drept „omuciderea seversita cu vointa” (art. 225). Sub aspectul laturii subiective se remarca vinovatia faptuitorului sub forma intentiei, care poate fi directa sau indirecta. Art. 225 nu ofera detalii cu privire la latura obiectiva infractiunii, deci putem presupune ca nu exista limitari cu privire la actiunile sau inactiunile care pot constitui modalitati ale elementului material.
Asasinatu este definit de art. 226 drept „omorulu comisu cu precugetare sau cu pandire”. Articolele urmatoare definesc notiunile de precugetare si pandire, astfel precugetarea fiind „atuncea candu mai inaintea faptei s-au facutu hotarire de a se porni asupra vietei unei persoane anume, ori asupra aceluia ce se va gasi, sau se va nemeri, si chiaru candu hotarirea aru atarna de vre o impregiurare ori conditiune”. Aceasta precugetare se aseamana in linii mari cu premeditarea, imprejurare a omorului prevazuta la art. 175 C. pen. in vigoare (Omorul calificat). Premeditarea presupune indeplinirea cumulativa a trei conditii: trecerea unui interval de timp din momentul luarii hotararii de a savarsi omorul si pana in momentul savarsirii infractiunii, efectuarea unor acte de pregatire materiala in vederea savarsirii faptei si efectuarea unor acte de pregatire morala, psihica, in vederea savarsirii faptei. Mentiunea „asupra aceluia ce se va gasi, sau se va nemeri, si chiaru candu hotarirea aru atarna de vre o impregiurare ori conditiuni” face trimitere la cazul erorii asupra persoanei, cat si cazul devierii loviturii (ambele notiuni fiind descrise in termeni neclari). Nu conteaza decat ca faptuitorul sa fi premeditat suprimarea vietii unui om. Pandirea este fapta de „a ascepta pe cine-va, ore care timpu intr-unulu ori mai multe locuri, sau ca sa-lu omore, sau ca se esercite asupra lui acte de violenta”. Definitia data de legiuitorul de la 1865 nu este clara in ceea ce priveste elementul material al laturii obiective in imprejurarea de la art. 228. Nu putem decat trasa o superficiala paralela cu aceeasi notiune de premeditare, in sensul intervalului de timp de timp necesar. Faptuitorul ia decizia de a suprima viata unui om, iar, in acest scop, urmareste realizarea cadrului material favorabil savarsirii infractiunii.
Ca element de diferentire, Codul penal de la 1865 prevedea infractiunea de parintucidere, definind-o drept „omorulu seversitu asupra parintiloru legitimi, naturali sau adoptivi, sau asupra ori carui altu ascendinte (ruda de susu) legitimu”. Nu conteaza daca victima este parinte firesc sau daca este adoptator, fiind asimilati si ascendentii faptuitorului. Intrucat nu se precizeaza, vom considera ca pot fi victime ale infractiunii ascendenti indiferent de gradul de rudenie. Codul penal in vigoare califica aceasta imprejurare intr-o maniera mult mai completa, introducand in categoria eventualelor victime sotul sau ruda apropiata, aceasta din urma implicand ascendentii, descendentii, surorile, copiii acestora, precum si persoanele devenite prin infiere astfel de rude. Reglementarea actuala absoarbe infractiunea de parintucidere, oferind un cadru de incriminare mult mai larg.
Pruncuciderea este definit drept „omurului copilului seu nascutu de curendu”. Intr-o maniera stricta de interpretare, putem afirma ca nu conteaza imprejurarile in care se savarseste fapta, orice caz in care victima este un copil nou-nascut incadrandu-se in sensul art. 230. Este greu de ignorat definitia oferita de art. 177 C. pen. in vigoare a pruncuciderii, constand in „uciderea copilului nou-nascut, savarsita imediat dupa nastere de catre mama aflata intr-o stare de tulburare pricinuita de nastere”. Codul penal de la 1865 nu retine obligativitatea faptului ca intentia mamei de a-si ucide copilul sa fie determinata de o tulburare pricinuita de nastere.
Otravirea consta in „omorulu unei persoane prin intrebuintare de substante cari potu causa morte, mai curendu sau mai tardiu, ori si in ce modu ar fi fostu intrebuintate sau date acele substante”. Elementul material al laturii obiective presupune actiunea de a intrebuinta substante care pot cauza moartea unei persoane, indiferent de modul in care se realizeaza aceasta intrebuintare. Se remarca si caracterul continuu al infractiunii, care se poate savarsi atat printr-un singur act, cat si prin mai multe acte succesive.
Art. 232 prevede pedepsele pentru fiecare dintre infractiunile prevazute in aceasta sectiune. Desi este folosita exprimarea de „fapte culpabile”, nu putem interpreta formularea decat in sensul existentei infractiunii, a savarsirii ei de catre persoana acuzata si cu forma de vinovatie ceruta de lege. Omorul cu precugetare, parintuciderea, pruncuciderea si otravirea se vor pedepsi cu munca silnica pe viata. Se va aplica acelasi regim juridic al omorului cu precugetare celor care au savarsit fapta prin intrebuintare de cruzimi.
Surse:
- Toader, Tudorel, Drept penal roman. Partea speciala, editia a 6-a revizuita si actualizata pana la data de 10 ianuarie 2012, editura Hamangiu, Bucuresti, 2012.
- iDrept: CODUL PENAL AL PRINCIPATELOR UNITE ROMANE din 30 octombrie 1864.
