Comunicarea judiciara – sau paralela adevar – dreptate in instanta
Autor: Anca Girigan, consilier juridic, Locul II la concursul Comunicare Judiciara organizat de CastigaProcese.ro
De cele mai multe ori, se ajunge in instanta cu un scop bine definit: Stabilirea Adevarului Absolut, de Necontestat, pentru Eternitate. Doar ca Adevarul, paradoxal, se rezuma, in viata cotidiana, la a avea dreptate.
A avea dreptate in secolul in care traim pare a fi adevarata ideologie. Tot ce sustinem argumentat este strict pentru ca cineva sa aiba dreptate si altcineva sa piarda in acest joc, care porneste de la vechea disputa intre BINE SI RAU. Uneori nici nu mai conteaza DE CE ne contrazicem, pentru ca intram cu inversunare in miezul unui pacat originar. Ori, cum spunea Al Pacino in filmul Pact cu Diavolul, Vanitatea este de departe pacatul meu preferat, cam acesta e laitmotivul in contraziceri, pe orice temei ar fi acesta, orgoliul are de suferit ori de cate ori dreptatea nu se afla de partea noastra, fie ca este vorba de o terta persoana cea care ne acorda aceasta dreptate, fie ca este vorba de o institutie, prin instanta de judecata.
Asadar, suntem vanituosi, este in firea lucrurilor sa fie asa, incepand cu cel mai vechi proces din istorie, cel al lui Adam si al Evei, fata de judecatorul suprem , iar la nevoie apelam la tertipuri, doar pentru a ne demonstra punctul de vedere, tertipuri de genul celui folosit de Adam, in apararea sa, la afirmatia ca nu el a luat marul din pomul Cunoasterii binelui si raului, ci Eva i-a dat sa guste, cu alte cuvinte, nu este EL autor principal la aceasta presupusa infractiune, ci mai degraba o victima colaterala, nici macar complice, pentru ca probabil si pe atunci complicele primea aceeasi pedeapsa ca autorul infractiunii, fiind o forma de participatie. Eva a reactionat firesc, in acelasi mod, invinovatind sarpele pentru comiterea infractiunii, parca apeland indirect la invocarea cauzelor de exonerare de la raspundere, repet, de orice fel ar fi ea, cand de fapt rezultatul mai grav s-a produs, marul fiind luat din Pom, iar cei doi fiind principalii vinovati de savarsirea acestui fapt.
Sub aspectul intentiei, se pare ca si cea mai mica culpa era pedepsita cu izgonirea din rai, pentru eternitate, toti participantii la infractiune fiind pedepsiti in raport cu conditia lor, umana sau nu, si in raport de argumentele folosite in apararea lor, pedeapsa fiind in personam.
Izgonirea aceasta, insa, a reprezentat restabilirea echilibrului si a dreptatii, ma intreb? Nu cumva a provocat milenii de intrebari, de incertitudini, de frustrari in mintea tuturor, cand iertarea ar fi fost solutia in acest caz, asa cum ne invata atat doctrina religioasa cat si cea juridica, pana la urma. Asadar, daca intervenea impacarea partilor prin orice forma de mediere, probabil ca mersul lucrurilor ar fi fost altul, cel putin in plan metafizic.
De ce alegem sa ne judecam totusi, si am creat atatea legende si povesti despre judecata? De unde dorinta aceasta de a ni se acorda dreptatea, o data pentru totdeauna, dreptate care atestata de o parafa si o semnatura oficiala, transforma faptul in ADEVAR si o face opozabila in relatie cu tertii?
Cred ca raspunsul este stiut de toata lumea: sunt mai multe adevaruri, in functie de interesul prezentat. Oricine are interes, se poate prezenta in instanta pentru a i se da dreptatea cuvenita raportat la adevarul prezentat. De aici si termenul de comunicare. Fiecare parte, prezinta sub aspect legal, partea sa de adevar, sustinut de probe temeinice, personal, sau apeland la cunoscatori ai dreptului, care cunoscatori, desi ar putea face o interpretare juridica a spetei prezentate si ar putea propune o solutionare a conflictului existent intre parti, continua, pe aceeasi linie indicata de partea vatamata, pentru ca, la randul lor, au si ei un interes: onorariul. Dar ma intreb, asa-zisul adevar prezentat slefuit, asemeni diamantelor, nu cumva e tesut astfel incat sa para adevar, sustinut chiar si cu cele mai credibile silogisme? Cu alte cuvinte, acest adevar creat nu e cumva o minciuna care pleaca de la o ipoteza care ar putea fi adevarata, dar care, tesuta, este departe de Adevarul Absolut? Si cum ar putea pretinde judecatorul, confruntandu-se cu doua povesti aparent credibile, sa stabileasca un echilibru care sa multumeasca pe fiecare dintre parti, iar solutia sa sa ramana definitiva si irevocabila, pentru eternitate? Nu mai bine a procedat Judecatorul in conflictul originar? Pedeapsa a fost solutia perfecta pentru estomparea conflictului.
Dar, cum judecatorii exercita si ei un serviciu public, prin urmare exista un oarece interes, chiar intr-un secol in care medierea pare o altenativa morala, trebuie sa dea dreptate uneia dintre povestile prezentate deja denaturat, cu influente subiective de ambele parti, pentru ca in asta consta serviciul pe care il fac. Cine argumenteaza mai bine, castiga, si nu orice, ci dreptate, dreptate care de cele mai multe ori inseamna bani, nu principii, nu morala, nimic, doar bani, indiferent care dintre parti ii primeste.
Justitia a inceput sa fie de fapt o mare afacere, pe care o practicam ca niste buni antreprenori ce suntem, iar comunicarea judiciara se transforma intr-o negociere de afaceri, foarte elaborata. Ca in orice afacere, poti castiga foarte mult, chiar daca nu ai investit decat timp in niste termene de judecata, speculand nestiinta unora, ignoranta altora sau nepriceperea Legiuitorului, care de cele mai multe ori nu poate anticipa Totul, ca un narator realist, ci lasa loc de interpretare, tot interesat, in slujba celor ce vor specula, comunicand, procurand pentru sine sau pentru altii un avantaj, sau poti pierde, pentru ca altcineva are resurse, de cele mai multe ori materiale, care dau peste cap orice silogism principial. Pana la urma, cine aduna probe in favoarea sa, speculand eventualitatea unui proces? Cel ce este de buna-credinta, sau cel de rea-credinta? Noi am inventat terminologia, asa cum am inventat si prezumtia de nevinovatie. De cele mai multe ori, o parte-vatamata de buna-credinta nu are si resursele materiale pentru a se lupta ca Don Quijote cu morile de vant, fie pentru ca nu are banii necesari, fie pentru ca nu are planul de probatoriu bine structurat. Iar in acest caz, dreptatea va fi de partea ei? Cine o va crede in instanta, cand va sustine, cu toata demnitatea ei: Onorata instanta, nu am crezut ca propriul meu fiu va vinde imobilul la care am muncit atatia ani si ma va da afara, pe drumuri? De unde sa stiu ca trebuia facut contract de vanzare cumparare cu clauza de uzufruct? Este copilul meu, am vrut sa-l ajut. Si totusi instanta va da o solutie in favoarea cumparatorului de buna-credinta care a platit un pret si care nu a stiut cine este adevaratul proprietar in cauza, realitatea probelor fiind total diferita de Adevarul Absolut in speta.
Si cel mai probabil avocatul cumparatorului va tine un discurs elaborat, apeland la toate textele de lege care ii dau dreptate in cauza, desi moral nu, si-si va incasa onorariul, probabil si cel de succes, multumit in sinea lui ca a fost o speta atat de simpla, pe care orice absolvent de Drept ar fi solutionat-o in acelasi mod, planificand deja o vacanta de vis alaturi de cei doi copii ai sai, fara a se gandi vreo secunda la batrana fara pensie, scoasa afara din casa, care nu si-a putut plati un avocat bun, care sa negocieze pentru ea, sau sa faca vreun apel la viciile de consimtamant, care cel mai probabil va cersi pentru o paine si va muri inainte de vreme, intrucat nimeni nu i-a dat cu parafa DREPTATE. Povestea ei va fi repede uitata, intrucat cu totii stim ca volumul de munca in instanta este incredibil, ritmul unei zile este atat de alert, incat nu avem timp pentru sensibilitati de acest gen, avocatii au de incasat onorarii grele, cercetarea avocateasca o vezi doar prin filme, iar in sistemul nostru, fara probe, poate sa lipseasca.
Toata lumea este multumita ca dreptatea a fost stabilita, motivarea hotararii a fost si ea bine sustinuta de argumente si probe, universul poate sa-ti continue ritmul firesc. Pana la urma, Judecatorul Originar a lasat o intreaga lume cu incertitudini si frustrari, cu ce poate afecta mersul lumii o batrana lasata sa moara pe drumuri, cu sau fara dreptate negru pe alb?
