Creditul functionaresc
Autor: Stefan GHEORGHIES
Legile care au reglementat sistemul bancar in perioada 1918-1944 au inclus si creditul functionaresc pentru a se veni in ajutorul statului, in special datorita situatiei economice dificile ca urmare a crizei monetare. Scopul acestui credit functionaresc era de a a sprijini personalul incadrat in munca, infirmii, bolnavii, vaduvele de razboi sau cetatenii care nu cotizasera pentru pensii. Scumpirile bunurilor si serviciilor au depasit de patruzeci de ori nivelul din 1915, in timp ce sporurile de salarii se realizau numai in proportie de 15% fata de acelasi nivel. Astfel s-a procedat la infiintarea unei serii de Case de economie, credit si ajutor ale diverselor categorii sociale, dandu-se posibilitatea acordarii unor imprumuturi cu dobanda mica si in conditii de rambursabilitate avantajoasa, veniturile caselor de economii realizandu-se din cotizatiile lunare ale membrilor sai, procente calculate asupra retributiilor.
Toate aceste Case de economii au capatat personalitate juridica, au functionat si au fost controlate de catre organele ierarhice superioare sub a caror autoritate functionau, si-au dezvoltat legile de organizare prin regulamente interioare si statute proprii si au desfasurat o activitate avand ca obiectiv capitalizarea si fructificarea economiilor membrilor lor, in scopul ajutorarii acestora, cu imprumuturi pe termen scurt sau lung, prin mijlocire de asigurari de viata, prin imprumuturi pentru locuinte si educarea copiilor, pentru ajutoare si pensii sau pentru asistenta medicala.
Sub prevederile Constitutiei din 1938, au fost incurajate masurile destinate sustinerii creditului agrar si mestesugaresc. Prin Legea din 16 iunie 1939 au fost elaborate statutele Casei Rurale, precum si operatiile pe care aceasta le va putea incheia. Se prevedea constituirea capitalului de 100.000.000 lei, impartit in actiuni, creantele erau privilegiate sau garantate cu ipoteca asupra terenurilor vandute in conditiile legii. Pentru sprijinirea mestesugarilor, vechiul institut de credit din 1937 a fost transformat, la 4 mai 1939, in Banca de Credit a Meseriasilor (B.C.M.), avand ca obiectiv, pe langa finantarea meseriasilor, si fructificarea depozitelor. Imprumuturile erau garantate cu gaj asupra uneltelor, masinilor si materialelor sau alte garantii reale, fara deposedarea debitorului. Banca Intreprinderilor Aurifere si Miniere a fost transformata in Creditul National Minier; prin Legea din ianuarie 1942 Creditul National Minier a fuzionat cu Societatea Creditului National Industrial, formand impreuna o singura institutie privilegiata pentru finantarea productiei industriale.
In aprilie 1941 a fost creat Institutul de Credit Roman (I.C.R.), sub controlul direct al Ministerului Economiei Nationale si avand drept scop acordarea de credite pentru exploatarea fondurilor comerciale si industriale provenite din conventiile romano-germana (22 august 1940) si romano-bulgara (7 septembrie 1940) si a permite populatiei refugiate sa intemeieze noi intreprinderi.
In general, prin transformarea capitalului banesc inactiv in capital financiar activ si aducator de profit prin dobanzi si insusirea unei parti din surplusul creat in sfera productiei materiale, bancile au constituit o veriga importanta in sistemul economiei din Romania in perioada interbelica. Astfel a sporit si concentrarea capitalurilor si a veniturilor banesti la scara nationala, oferind posibilitatea unei contabilitati generale si a unei repartizari generale a mijloacelor de productie. Prin concentrarea bancilor s-a micsorat si numarul institutiilor de credit si, prin aceasta, libertatea de actiune a intreprinderilor industriale, de unde si opozitia fata de acest proces insotit de o specializare a aparatului bancar si un control organizat asupra diferitelor domenii ale economiei nationale. Impletirea diverselor forme de capital (bancar, industrial, financiar), precum si participarea masiva a oamenilor politici in consiliile de administratie au facut ca in Romania interbelica uniunea personala a bancilor si industriei sa fie completata printr-una similara a marilor societati cu guvernul.
In perioada 1918-1944 au luat nastere urmatoarele Case de economii:
- Casa de economie, credit si ajutor a Corpului didactic (legiferata in 1908);
- Casa de economie, pensii si ajutorare a personalului Ministerului de Finante si al autoritatilor pendinte de acesta (L. 1905);
- Casa de economie, credit si ajutor a clerului ortodox (1929);
- Casa de economie, credit si ajutor a magistratilor (1931);
- Casa de credit si economie a C.F.R. din 1930-1938;
- Casa de economie, credit si ajutor a personalului conductei de petrol a statului (1933);
- Casa de economie a personalului sanitar si de ocrotire (1930);
- Casa de economie, credit si pensie a functionarilor Ministerului de Interne (1935);
- Societatea de economie, credit si ajutor ”Fluviala Galati” a functionarilor Serviciului N.F.R. (1937);
- Casa de economie, credit si ajutor a functionarilor Adunarii Deputatilor (1938)
si altele.
Sursa: Academia de Stiinte Sociale si Politice a Republicii Socialiste Romania, Istoria dreptului romanesc, Vol. II, Partea a doua, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti, 1987.
Foto: Wikipedia
