Cum se pedepseste furtul de adevar?
Autor: Av. Alina Vezureanu, Locul I la concursul Comunicare Judiciara organizat de CastigaProcese.ro
Castiga sau pierde, un avocat tot castiga, se zice. Ca in orice profesie, cata vreme se invarteste covrigul, este bine, zici. „Invartitul” este esential aici. Dar nu pentru toti. Ca oriunde, sunt si oameni dornici sa faca ceva epopeic, monumental, rasunator. Dornici sa lupte si sa castige, sa scoata apa din piatra seaca, sa se jertfeasca la bara, facand un streaptease juridic impozant in fata unei instante distante, calme si reci. Cine spune ca a castigat mereu este precum in povestile pescarului – „ditamai pestele, de doi coti ce era”.
Dar cum se face ca se pierd tocmai dosarele acelea in care ti-ai pus toata energia si sinele la munca si care te marcheaza?! Dosarele alea pentru care ai cumparat carti de psihologie si tehnici de manipulare, sau de limbajul trupului, le-ai invatat pe de rost, ai invocat zeitati si muze, ai rascolit sute de pagini de jurisprudenta si tratate, ai sunat si te-ai cafelit cu persoane pe care nu le-ai intalnit in ultimul an, crezand ca vei obtine „ceva”-ul inspirational. Cine ti-a furat adevarul?
Inainte sa afli cine, mergand pe o cercetare demna de orice DNA sau DIICOT, inainte sa blamezi sistemul, conjunctura, instanta, opreste-te! Respira! Gandeste! Deruleaza pana la momentul zero: intalnirea cu dosarul. Ti-ai evaluat corect pozitia inca de la inceput? Nu ti s-a ascuns nimic? Ai ramas independent si obiectiv in permanenta sau te-ai imblanzit pe parcurs? Ai cedat laturii umane, te-ai identificat prea mult cu speta sau te-ai atasat prea mult de omul din spatele ei si ai omis sa privesti la rece? Slabiciune. Omul implicat este pe jumatate invins. Isi gaseste cu greu vorbele nepartinitoare, isi tine cu greu respiratia, se enerveaza usor, rabufneste, declanseaza circ. Uita regula esentiala de profesionalism, agita instanta, sala, naste reactii negative. Pledoariile tip „show” nu sunt apreciate. Nu cuprind concret juridic si nu contin esential. Plictisesc. Cum ai putea convinge de adevar o persoana lehametuita?
Te-ai gandit. Ai scris zeci de pagini de actiune, ai umplut cererea cu sute de exemple, ai ornat-o cu subsoluri si sinonime pe care le-ai cautat in DEX si care ti-au parut erudite. Ai subliniat si bolduit majoritatea textelor, ai scris ideile importante cu fonturi mari, tipatoare, sa se vada. Dar stai! Tu iti apreciezi opera, deci ti-e greu sa selectezi un „important” de alt „important” si atunci toata opera ta este in evidenta. In conceptia ta, avocatul este beletristul cel mai invatat, care se joaca cu termeni desueti sau academici cu o lejeritate absoluta, nu? Crezi oare ca aceasta avalansa de text iti va da greutate? Va convinge? Sau va naste o scriere anosta, greu digerabila, neinteligibila, formala sau respingatoare? Prea mult patos ucide. Cum la fel de rau ucide si prea putinul. Prea lejerul, prea … ca de la tara.
Pe cine ai vrut sa impresionezi? Instanta, auditoriul, clientul sau pe tine? Am intalnit pledoarii demne de filme – colegi care gesticulau si se invarteau in jurul pupitrului, cu voce grava, ton apasat, care se intorceau, din cand in cand, spre sala, fluturand roba neincheiata, ca o pelerina – ia sa vad, ma aude cineva? Sunt grozav/a? – falfaind o hartie ca un stindard pierdut in varf de pix. Sincer? Penibil. Audienta este disperata de lungimea vorbelor fara fond, instanta plictisita de atata show. Crezi ca atitudinea asta convinge? In sala toti dorim sa stam cat mai putin, nu este o piesa de teatru ce se intampla acolo. Este o procedura si nu un rol. Ai suferi daca maine, s-ar renunta la pledoariile publice? Ai dansa la fel daca sala ar fi goala de auditoriu? Nu uita ca nu candidezi pentru Oscar si nici macar pentru Zmeura de aur! To much love will kill you, vorba cantecului.
Dar, dupa toate aceste retete: ai pierdut. Te cocoseaza deznadejdea si nedreptatea. Devii apatic si te infioara gandul ca trebuie sa dai vestea mai departe. Ce vei spune: „vom face recurs, este inadmisibila solutia!” sau „Imi pare rau, am facut tot (n.m show-ul) ce s-a putut” sau „Asta este… sistemul v-a doborat” sau, mai rau: „Instantele (….)”? Dar tu unde esti in ecuatia asta? Te resemnezi? Pana la urma este un job, nu? Prea mult stress ucide. Are balta peste! Vei face la fel, daca asa te-ai invatat. Si poate, data viitoare, vei aduce in sala si o duzina de stagiari – precum am mai vazut – sa asiste la desavarsita ta opera. Sa stea aciuiti si sa te soarba din ochi cand faci dansul dervish-ului in instanta. Le gasesti un rol de figuratie, neindoielnic – unul tine pixul, altul geanta, al mai mic cara haina, al mai istet dosarul si tot asa. Ei se bucura ca au pasit cu tine intr-o noua lume, tremuranzi, nestiutori si impresionabili – sunt auditorii perfecti. Daca i-ai intreba peste ani ce parere ar avea acum, ce ti-ar spune? Da! Corect! N-ar spune nimic, ar tacea, din respect.
Si totusi, cum se pedepseste furtul de adevar? Cu pedeapsa maxima a pierderii clientului. Irevocabil.
