Deficitul de autoritate al reglementarii contenciosului administrativ
Alexandru GHITA
absolvent, Facultatea de Drept
Universitatea „Babes-Bolyai” Cluj-Napoca
Statul, ca si individul, urmareste, prin activitatea sa, atingerea anumitor scopuri, puterea sa de vointa si comandament, suveranitatea, fiind transpusa in planul realitatii factuale prin intermediul celor trei functii ale sale, functia legislativa, functia executiva sau administrativa si functia jurisdictionala. In literatura de specialitate s-a afirmat ca functia administrativa a statului „are ca obiect organizarea aplicarii si aplicarea in concret a legilor, asigurarea bunei functionari a serviciilor publice, instituite in acest scop, precum si emiterea de acte normative si individuale sau efectuarea de operatii materiale, prin care, pe baza legii, se intervine in viata particularilor pentru a le dirija activitatea sau a le face anumite prestatii.”
Ratiunea existentei statului si administratiei publice a fost de la bun inceput aceea de a sluji cetatenii si de a asigura o coerenta sociala care, din punct de vedere sistemic, ar fi fost cu neputinta a fi dobandita in lipsa lor. S-a spus ca prin administratie publica se intelege activitatea de organizare a executarii si executare in concret a legilor, ce se realizeaza in regim de putere publica, un regim juridic exorbitant, atat prin prerogativele speciale, dar mai ales prin prisma obligatiilor ce-i revin. Insasi temeiul existentei acestui regim se regaseste in imperativul notiunii de „interes public”, care inglobeaza necesitatile de ordin material si spiritual ale membrilor societatii. Asa fiind, credem ca intr-o perspectiva idealista, am putea pleca de la premisa ca administratia publica, prin ratiunea sa imanenta, isi va desfasura activitatea cu o desavarsita impartialitate, condusa fiind, negresit, de idealuri de corectitudine si altruism. In eventualitatea in care lucrurile nu decurg de o asemenea maniera insa si autoritatile administratiei publice gasesc, ca de fi ecare data, resurse nemarginite de imaginative in conceperea de noi modalitati, de fiecare data mai perfide, de a ignora si a se sustrage oricarei norme, fie ea juridica sau morala , consideram ca intrebarea ridicata atat de elegant de Juvenal – Quis custodes custodiet? – ramane de actualitate si, mai mult decat atat, reclama un raspuns. Iar acest raspuns e reprezentat de controlul exercitat asupra administratiei publice, clasificat, dupa natura autoritatii care exercita controlul, in control parlamentar, control administrativ si control judecatoresc.
Controlul administrativ, spre exemplu, controlul infaptuit de administratia publica in conformitate cu legea asupra propriei sale activitati, are ca obiectiv asigurarea respectarii legii in activitatea autoritatilor administratiei publice. In ultima instanta insa, protectia particularului se realizeaza prin intermediul controlului exercitat de instantele judecatoresti, intrucat cel mai adesea, organul emitent sau cel ierarhic superior nu inlatura, in urma exercitarii recursului gratios sau recursului ierarhic, actele administrative emise cu incalcarea prevederilor legale. Chiar si atunci cand instanta anuleaza insa un act administrativ, autoritatile gasesc de cuviinta uneori sa isi aroge prerogativa de a „reactiva” actul in cauza, emitand unul cu acelasi continut.
Germanul Julius Stahl este cel care a formulat ideea statului guvernat de lege, a legalitatii activitatii administrative si a protejarii cetatenilor impotriva abuzurilor autoritatilor, lansand conceptul de ordine, definit printr-o serie de principii influentate de slabirea monopolului puterii, asa cum a fost exercitata de catre principii suverani. Prin dezvoltarea acestei idei, s-a ajuns la o supunere cvasi-totala a administratiei fata de lege, sau cel putin asta s-a urmarit. In ce masura a fost realizat acest obiectiv sau cat de realist este el din punct de vedere al eficacitatii pragmatice pe care o reclama functionarea sistemului administratiei publice, vom vedea in cele ce urmeaza, pornind de la o practica tot mai frecventa a autoritatilor administratiei publice, care va constitui elementul central al lucrarii de fata, aceea de a emite, ulterior unei solutii a instantei judecatoresti care priveaza un act administrativ de eficacitate, intr-un fel sau altul, un alt act administrativ cu acelasi continut, in incercarea de a eluda masura impusa de instanta.
Puteti citi intregul articol in revista Pandectele Romane nr.8. Detalii aici.
