Despre evolutia dreptului muncii roman

Prof. univ. dr. Ovidiu TINCA

Interviu realizat de redactia Revistei Romane de Dreptul Muncii.

Revista Romana de Dreptul Muncii: Domnule profesor Tinca, va multumim ca ati acceptat interviul cu Revista Romana de Dreptul Muncii.

Dupa cum stiti, in fiecare luna redactorii revistei discuta cu un specialist in dreptul muncii. Astfel, cititorii revistei afla care sunt opiniile unor specialisti din domeniu cu privire la schimbarile legislative si la stadiul acestei ramuri de drept.

Dumneavoastra sunteti un specialist in domeniul dreptului muncii cu o bogata activitate doctrinara. Sunteti profesor universitar doctor la Facultatea de Drept a Universitatii Agora din Oradea si, de asemenea, sunteti membru al consiliului stiintific al revistei.

Va rugam sa ne spuneti cateva cuvinte despre relatia dumneavoastra cu dreptul muncii. De ce v-ati specializat in dreptul muncii? Ce v-a atras la acest domeniu?

Ovidiu Tinca: La absolvirea Facultatii de Drept din Cluj-Napoca in 1961, am fost repartizat in invatamantul universitar, fiind recomandat de profesorul Virgil Campeanu, titularul cursului de dreptul muncii si decan al facultatii. Apoi, in 1972, am reusit la concursul pentru doctorat in dreptul muncii, indrumator fiindu-mi tot profesorul Virgil Campeanu. In timpul studiilor universitare am avut marea sansa de a urma cursurile unor profesori de exceptie, al caror nume ramane inscris pe frontispiciul scolii de drept clujene: I. Ceterchi (teoria dreptului), V. Hanga (drept roman), T. Draganu (drept constitutional), A. Ionscu (drept civil), O. Stoica (drept penal), G. Porumb (procedura civila), I. Albu (drept civil, succesiuni), I. Gliga (drept financiar), D.V. Firoiu (istoria statului si dreptului romanesc). Alaturi de acestia se aflau in perioada inceputului de cariera profesori care astazi au un renume national: M. Niciu (drept international public), E. Lupan (drept civil), M. Basarab (drept penal), M. Nutu (criminalistica). Asadar, aveai de la cine invata si nu este de mirare ca cei mai multi dintre colegii de an au reusit frumoase cariere profesionale.

R.R.D.M.: Traim in era informatiei. Gasim informatii despre orice, inclusiv despre reglementarile legale ale dreptului muncii, in medii diferite sub forme diverse. Carti, reviste, site-uri juridice ofera informatii celor interesati despre acest domeniu.

Care credeti ca este utilitatea RRDM? Ce aport are revista in acest domeniu?

O.T.: Initiativa membrilor fondatori ai RRDM – personalitati de prima marime in domeniul dreptului muncii – a raspuns unei necesitati impuse de evolutia reglementarilor relatiilor de munca, in care au intervenit importante transformari si care necesita in continuare modificari, adaptari. In acest sens, revista si-a dovedit utilitatea, publicand materiale care au ajutat practicienii dreptului muncii la aplicarea corecta a unor noi dispozitii legislative. Vreau sa subliniez ca sunt onorat de colaborarea cu aceasta revista, care in ultima perioada a fost inclusa in baze de date internationale.

Dupa parerea mea revista ar trebui sa accentueze doua directii. In primul rand, sa promoveze constant dezbaterile, discutiile, opiniile diverse, pentru ca acestea duc la consecinte benefice in practica aplicarii normelor de drept al muncii, sunt utile pentru practicienii dreptului. Inca se mai publica (nu numai in R.R.M.D., ci si in alte reviste cu profil juridic) materiale de prezentare, referate care reproduc acte legislative, fara utilitate pentru cititor, in care autorii nu prezinta puncte de vedere proprii. Unele articole se marginesc sa prezinte opinii ale unor autori recunoscuti, cu mentiunea ca se adera la acestea, dar fara argumente. In cazul unor asemenea materiale nu se procedeaza la o cercetare proprie de catre autori, care de multe ori se limiteaza la preluarea unor opinii deja formulate.

In al doilea rand, revista ar avea de castigat prin promovarea constanta a jurisprudentei Curtii de Justitie a Uniunii Europene in ceea ce priveste interpretarea normelor europene. Desigur, revista publica cu regularitate hotarari ale instantei de la Luxemburg, ceea ce este remarcabil. Dar interpretarile date normelor comunitare de catre Curtea de Justitie necesita a fi comentate in raport cu legislatia nationala si, daca este posibil, cu trimiteri la legislatia altor state membre ale Uniunii Europene. De altfel, studiile de drept comparat – utile in vederea adoptarii unor solutii legislative adecvate – sunt destul de rare. La acest demers cred ca ar fi de un real folos antrenarea unor specialisti de la Consiliul Legislativ, beneficiari, banuiesc, a unei bogate baze documentare.

R.R.D.M.: Cum considerati ca s-a dezvoltat din ’90 pana astazi aceasta ramura de drept?

Si care este stadiul actual in care se afla dreptul muncii romanesc si ce perspective de evolutie considerati ca exista?

O.T.: Codul muncii din 2003 a adus modificari importante in reglementarile raporturilor de munca, impuse de dinamica economica si sociala. Se poate aprecia ca reglementarile in vigoare acopera satisfacator din punct de vedere juridic raporturile de munca din societatea noastra. Totusi, nu trebuie evitate criticile formulate deseori in doctrina cu privire la unele reglementari contradictorii sau care nu transpun in mod corect norme comunitare. Edificatoare in acest sens au fost conferintele de la Bucuresti din aprilie 2011 si de la Sibiu din noiembrie 2012, in cadrul carora s-au facut dese referiri la dispozitii din Legea dialogului social care sunt in dezacord cu prevederi ale Codului muncii. Asemenea reglementari legale pot deruta pe practicianul din domeniul dreptului muncii. Uneori, in cazul unor contradictii flagrante in cuprinsul aceluiasi act normativ, relevate in doctrina, este legitima indoiala cu privire la cunostintele „profesionistilor” care au redactat textul legislativ in cauza.

In legatura cu unele modificari ale legislatiei muncii (indeosebi prin Legea nr. 40/2011) s-a invocat necesitatea „flexibilizarii” raporturilor de munca. Despre flexibilizare s-a discutat si in alte state europene, precum si la Comisia Europeana. Depinde insa cum se concretizeaza in norme juridice flexibilizarea acestor raporturi. Datorita situatiei economice actuale precare, statele europene cauta solutii si in domeniul relatiilor de munca. In acest proces pot sa se accentueze contradictii intre angajatori si salariati, dar acest lucru nu trebuie sa duca la adoptarea unei stari pasive din partea legislatorului national. La sfarsitul lunii februarie a.c. am semnat, alaturi de alti profesori de drept al muncii din universitati europene, un manifest adresat Comisiei prin care se cere Uniunii Europene sa respecte si sa promoveze drepturile sociale fundamentale, indeosebi in cadrul masurilor legate de criza economica si financiara.

Din aceasta actiune rezulta ca se cauta solutii. In cadrul acestor preocupari, eu cred ca legislatia noastra in ceea ce priveste contractul individual de munca este rigida.

Mai multe informatii in Revista Romana de Dreptul Muncii nr. 4/2013.