Despre Terorism şi Securitologie
Prof. univ. dr. Mircea Duţu, directorul Institutului de Cercetări Juridice “Acad. Andrei Rădulescu” pledează, într-un editorial ce vizează tema terorismului actual, publicat în revista Pandectele Române nr. 12/2015, pentru prioritatea absolută a garantării juridice și asigurării practice a securității persoanei, valorilor sale materiale și spirituale, a societății și comunității umane, mondiale în ansamblul său. În acest sens, aminteşte în articolul din revista editată de Wolters Kluwer România, despre propunerea românească deja formulată, de instituire a unei instanţe (Curţi) internaţionale care să judece şi să pedepsească pe făptuitorii crimelor de terorism. Cititi, mai jos, care sunt noile abordări ale cercetătorilor din domeniul dreptului în privinţa terorismului, aşa cum sunt ele surprinse de prof. univ. dr. Mircea Duţu.
În timp ce criminologii denunţă incapacitatea devenită cronică a organizaţiilor internaţionale de a elabora o definiție oficială universală a terorismului (A. Bauer) şi de a adopta astfel măsuri (juridice) adecvate şi eficiente de prevenire şi represiune a sa, percepţia teoretică de „violenţă spontană contra violenţei organizate” (J. Genet) este nuanțată şi chiar depăşită de formele de manifestare a fenomenului, în condiţiile unei lumi mondializate. Ultimele valuri de atentate teroriste (în frunte cu cele din Franţa), înscrise în lanţul inaugurat prin evenimentele de la 11 septembrie 2001 (din S.U.A.), îi conturează tot mai exact evoluţiile în planul cauzelor posibile şi transformărilor în privinţa caracteristicilor de manifestare.
“HIPERTERORISM”. Dezvoltarea „hiperterorismului”, care atentează la valori ale întregii comunităţi internaţionale, cu episoade tot mai frecvente şi mai intense, arată că mondializarea este purtătoarea unei violenţe politice sporite, „interconectivitatea crescândă” a societăţilor alimentând animozităţile şi conflictele, ceea ce reclamă, în mod evident, o nouă abordare teoretică de analiză şi o inovantă acţiune practică de combatere a actelor de violenţă teroristă.
FACTORI FAVORIZANŢI. În interacţiunea lor planetară, factorii mondializării favorizează apariţia de noi forme de terorism radical care, spre deosebire de cele anterioare ce se manifestau ca fenomene interne (ETA, IRA), ori în legătură cu un conflict regional (Orientul Mijlociu), dobândesc o dimensiune cu totul diferită (reţeaua Al-Qaida). Aceasta din urmă a cunoscut în ultimii ani o formulă de instituţionalizare inedită, în ipostaza pretinsului „stat islamic”, structurat pe fundamentalism şi terorism.
FANATISM RELIGIOS. A apărut şi se afirmă astfel un terorism apartid, care nu are naţionalitate, chiar dacă uneori se leagă artificial şi conjunctural de un pretins „stat islamic”, aşadar, unul fondat nu pe un fundament politico-istoric, ci pe un fanatism religios, care funcţionează pe bază de reţele de solidaritate transnaţionale, un terorism care, sprijinindu-se pe o acoperire religioasă, mobilizează tot mai substanţiale resurse (financiare, tehnologice, ideologice ş. a.) ale mondializării şi se situează în chiar inima economiei internaţionale. Nu în ultimul rând unul care atacă bazele ordinii mondiale, fără a ezita, aşa cum ne arată atentatele din 11 septembrie 2001 sau cele din 13 noiembrie 2015, să lovească din plin centrul hegemonic al mondializării (S.U.A.) sau unul dintre pilonii săi fundamentali (Uniunea Europeană).
NOI DISPOZITIVE DE SUPRAVEGHERE. Din punct de vedere teoretic apariţia, dezvoltarea şi acţiunea reţelelor teroriste transnaţionale sunt considerate una dintre „faţetele negre” ale mondializării, aferente „politicii de haos”, favorizată şi de post- sau trans-modernitate şi căutările sale de structurare a noii societăţi. Ameninţarea teroristă oficializată la rangul de pericol naţional şi global a determinat statele, după capacităţile de care dispun, să „inventeze” şi să aplice noi dispozitive de supraveghere, care depăşesc cadrul luptei de tip tradiţional, esenţialmente juridică, împotriva terorismului.
PATRIOT ACT. Aşa, de exemplu, în urma atentatelor de la 11 septembrie 2001 au fost adoptate reglementări care limitează exerciţiul anumitor libertăţii publice în numele securităţii: în S.U.A., Patriot Act din 25 septembrie 2001 autorizează dezvoltarea ascultărilor telefonice şi supravegherii comunicaţiilor electronice, lărgirea condiţiilor de percheziţie şi detenţie, înăsprirea pedepselor în cauzele de terorism şi întărirea puterilor serviciilor de imigrație. Legi asemănătoare au fost adoptate repede şi în Canada, Marea Britanie, Germania, Franţa şi chiar în România. Lupta împotriva terorismului justifică astfel unele atingeri ale drepturilor umane fundamentale, precum cele în materia interceptărilor telefonice şi până la crearea unei zone excepţionale de „non-drept”, dar ridică alte probleme menite a asigura justul echilibru constituţional şi o atenţie deosebită pentru asigurarea sa.
REZOLUŢII ALE CONSILIULUI DE SECURITATE ONU. Însă, poate lucrul cel mai important, în acest mod s-a rescris conceptul şi dezvoltat o nouă practică a securităţii internaţionale. Dacă în perioada ante-1989 principala ameninţare la adresa acesteia o reprezenta agresiunea statală, acum pare a deveni atentatul terorist. Sub impulsul atentatelor din 11 septembrie 2001, Consiliul de Securitate a adoptat o serie de rezoluţii care constituie cadrul juridic al unei acţiuni internaţionale împotriva terorismului. Solicitând statelor de „a colabora de urgenţă” pentru a preveni şi reprima actele de terorism, rezoluţia 1337 din 28 septembrie 2001, enumeră o serie de măsuri adecvate (interdicţia oricărui ajutor dat teroriştilor şi organizaţiilor teroriste, schimbul de informaţii şi cooperarea crescândă în anchete şi urmăriri, ratificarea convenţiei împotriva finanţării terorismulu ş.a.). La 13 aprilie 2005 a fost adoptată, tot sub egida O.N.U., o convenţie internaţională pentru represiunea terorismului nuclear.
ACŢIUNI “EXTRATERITORIALE”. Adoptarea de Consiliul de Securitate al O.N.U., în baza rezoluţiei din 16 ianuarie 2002, a unei serii de acţiuni „extrateritoriale” împotriva membrilor reţelelor Al-Qaida care se aplică de asemenea „tuturor altor persoane, grupuri, întreprinderi şi entităţi” asociate reţelei (listă aferentă fiind permanent actualizată), atestă trecerea la o logică specială care, scurtcircuitând statele, are în vedere ordinea internaţională şi mişcările care o recuză sau combat.
PROPUNERE ROMÂNEASCĂ. Important ar fi ca iniţiativa din 1996 a Compréhensive Convention on International Terrorism a O.N.U. să ajungă la stadiu de tratat internațional intrat în vigoare şi ratificat de un număr cât mai mare de state. Odată devenit operaţional şi pentru deplina sa aplicare un atare document ar putea fi urmat, aşa cum o arată o propunere românească deja formulată, de instituirea a unei instanţe (Curţi) internaţionale care să judece şi să pedepsească pe făptuitorii crimelor de terorism.
ACTE DE TERORISM. În redefinirea percepţiei teoretice, a cadrului de acţiune şi restructurarea mijloacelor şi strategiilor de prescriere şi combatere a „terorismelor” un rol important revine cercetării științifice criminologice. Aceasta ne indică deja că, de principiu, ar fi potrivit a se renunţa la a vorbi de „terorism” în sine, în favoarea referinţei la „acte de terorism”, spre a surprinde mai bine realităţile şi exprimarea particularităţilor acestora. Caracteristicile lor de până acum – discontinuitate, pregătirea în secret, vizarea de scopuri politice ori ţintele simbolice – ori încercările de clasificare (terorismul de tip revoluţionar, cel „teritorial”, indepentist ori anticolonial sau cel „instrumental”, de pură convingere) sunt mai ales de uz scolastic, iar noile evoluţii în planul realităţilor concrete presupun reevaluări şi noi orizonturi de abordare şi acţiune. Într-adevăr, înainte de toate, se remarcă apariţia de tipuri de terorism inedite, cel puţin prin scopurile pentru care se acţionează, ceea ce impune cercetătorilor, pentru început, inventarea de noi terminologii: „terorism milenarist”, „gangstero-terorism”, „ecoterorism”, „meteo-terorism”, urmată de încercarea de noi evaluări.
GRUPĂRI HIBRIDE ŞI OPORTUNISTE. Societăţile riscului, precum cele ale prezentului, dependente de o tehnologie vulnerabilă şi unde mass-media oferă un ecou maxim oricărui strigăt de nemulţumire, alimentează tentaţia de a se recurge la o violenţă demonstrativă, spre a exercita o presiune cu cost redus şi a găsi o audienţă masivă cu cel mai mic efort. Totodată, ameninţările provin din ce în ce mai mult din partea unor grupări hibride şi oportuniste, capabile de transformări rapide, conflictele sunt esenţialmente civile, chiar dacă acoperă adesea „revendicări” de natură diversă, iar stingerea lor presupune forme noi de răspuns şi cu caracter structural.
“NOUA CRIMINOLOGIE”. Securitatea persoanelor şi a bunurilor acestora a devenit o preocupare majoră în societăţile democratice şi, totodată, „un obiect juridic esenţial”, chiar „un obiectiv de valoare constituţională”. Cercetările teoretice au identificat, la rândul lor, un nou savoire, ridicându-se problema dacă securitologia reprezintă şi trebuie tratată ca un nou capitol al criminologiei ori, din contră, ca pe o disciplină autonomă, în curs de afirmare, aflată însă într-o stare de interdependenţă şi cu multiple legături cu prima. Într-adevăr, trecerea la acest nou domeniu al cunoaşterii, în cadrul căruia actele teroriste ocupă un loc important, o face „noua criminologie” care îşi deplasează interesul de studiu de la delicvenţa individuală şi tratamentul său spre formele colective de criminalitate, precum şi către ameninţările pe care acesta le constituie pentru securitatea persoanelor, a valorilor materiale şi a vieţii sociale în general. Denunțând noile pericole planetare și amenințările haosului mondial, noile direcții de cercetare acordă, așadar, un rol deosebit de important terorismelor, până la a prefigura cristalizarea unor piste teoretice capabile să se autonomizeze ca un capitol nou de investigare, analiză și obiectivizare.
GARANŢIE JURIDICĂ. Atacurile teroriste din 2015, în majoritatea lor „replici” la acțiunile necoordonate ale marilor puteri de a corecta ecrescenţa malignă ISIS, apărută în urma unor procese de dezagregare statală, favorizată de așa-zisa „Primăvară arabă” se înscriu, deopotrivă în privința cauzelor, formelor de manifestare, țintelor de acțiune și semnificațiilor conferite în cadrele terorismului transnațional şi tind a prefigura perspective noi. Ele poartă, astfel, amprenta conjuncturilor și mesajul nevoii unei noi abordări teoretice, axată pe prioritatea absolută a garantării juridice și asigurării practice a securității persoanei, valorilor sale materiale și spirituale, a societății și comunității umane, mondiale în ansamblul său.
