Din seria curiozitati juridice. „Legea contra betiei” din 7 martie 1908

Wkro/ June 19, 2014/ Articole, Curiozitati

Autor: Stefan GHEORGHIES

Intr-un sens larg al termenului, controlul legii asupra relatiilor sociale si economice trebuie sa fie unul riguros. Acest control se manifesta prin reglementarea tuturor situatiilor care pot fi avute in vedere de catre legiuitor in momentul in care se iveste problema unor evenimente sau realitati care nu intra sub incidenta altor legi. Bineinteles, includem in aceasta sfera si modificarile aduse legilor aflate deja in vigoare.

De-a lungul istoriei dreptului romanesc, legiuitorul nu s-a bucurat de obiectivitatea teoretica din prezent. Influentele politicului, poate chiar si noutatea anumitor situatii neprevazute care la momentul respectiv nu puteau fi controlate pe deplin, au dus la nasterea unor legi cunoscute in prezent sub denumiri care depasesc rigoarea juridica. Poate chiar lipsa viziunii unui legiuitor marcat de valori morale complet diferite de cele din prezent a marcat evolutia uneori comica a cadrului legislativ. Acesta este si cazul Legii pentru monopolul vanzarii bauturilor spirtoase in comunele rurale si contra betiei din 7 martie 1908, asa-numita „Lege contra betiei”.

Valorile sociale care trebuiau protejate in acea perioada erau, in ciuda denumirii populare a legii, de actualitate. Legea din 1908 reglementa riguros regimul juridic al productiei si comercializarii bauturilor alcoolice, precum si sanctionarea abaterilor de la acest regim[1]. Uzul si abuzul de alcool reprezentau probleme de actualitate in Romania secolului XIX si inceput de secol XX. Industrializarea si ascensiunea productiei au oferit in tara noastra suportul pentru expansiunea fara limite a alcoolului industrial. Chiar si din perspectiva sociala, consumul de bauturi alcoolice in Romania secolului XIX constituia un element important din viata de zi cu zi a unei societati in tranzitie[2].

Legea din 7 martie 1908 a adus modificari puternice in sfera activitatii negustorilor, instituind prevederi conform carora carciuma sateasca era arendata de catre comune prin licitatie sau direct, pentru o perioada de 3 ani. Aceasta limitare temporala nu reprezenta decat una dintre masurile „radicale” pentru comercianti; numarul carciumilor dintr-o localitate era expres prevazut de lege. Astfel, era permisa existenta unei carciumi la 150 de capi de familie, iar in satele izolate, una la 50 de capi de familie. Mai mult, legea reglementa si statutul carciumarului[3]. Art. 1 din lege stabilea un monopol asupra bauturilor spirtoase, dreptul de a le vinde si de a detine carciumi apartinand exclusiv comunei.

Ce conditii trebuia sa indeplineasca carciumarul pentru exercitarea ocupatiei? Art. 23 prevedea ca trebuie sa fie cetatean roman, „sa stie carte”, sa aiba cel putin varsta de 25 de ani si sa fie casatorit in momentul incheierii contractului. Mai mult, asemeni unei veritabile profesii cu statut propriu, carciumarul trebuia aiba reputatie nestirbita. In acest sens, trebuia „sa fie cunoscut ca un om cu purtari bune, fara vitii si care sa nu fi cazut niciodata sub lovitura unei sentinte penale, pentru delicte prevazute in legea licentelor”. Mai mult, legea instituia si obligatii profesionale. Art. 24 prevedea obligatia carciumarului de a „tine totdeauna bauturi sanatoase si de buna calitate si sa le pastreze astfel incat sa nu sa strice. Pentru pastrarea vinului si a berii, orice carciumar va trebui sa aiba o pivnita racoroasa, care sa le apere de corupere in timpul caldurilor”.

Cunostea „Legea contra betiei” notiunea de contrafacere? Intr-o exprimare mai putin riguroasa, legea prevedea ca „producerea si vanzarea tuici artificiale, provenind din altceva de cat prune, este cu totul interzisa”. In aceeasi ordine de idei, lipsa vinului dintr-o carciuma reprezenta contraventie sanctionata cu amenda de la 100 pana la 300 de lei. „Falsificarile de alcool” erau pedepsite tot cu amenda, in scopul incurajarii combaterii falsificarilor de bauturi cei care denuntau astfel de acte primeau 50% din cuantumul amenzii aplicate carciumarului. Competenta constatarii contraventiilor cadea in sarcina primarului comunei, urmand ca acesta sa faca apel la concursul „judecatorului de ocol” pentru aducerea lor la indeplinire. Pentru fapte grave, carciumarul putea fi sanctionat chiar prin desfacerea contractului incheiat cu comuna.

Care era viziunea legiuitorului perioadei asupra masurilor luate „contra betiei”? Capitolul V din lege prevedea ca in zilele de duminica si in zilele de sarbatoare carciumile sa fie inchise pana la 11 dimineata. De asemenea, nu puteau fi vandute bauturi alcoolice catre anumite categorii de persoane. O prima categorie viza, in mod logic, persoanele care nu implinisera varsta de 16 ani. In a doua categorie intrau „oamenii beti”, precum si, in exprimarea legii, „femei bete sau cu moravuri recunoscute rele”. Interesant trebuie sa fi fost modul in care se facea aplicarea dispozitiilor legii, daca operau prezumtii asupra categoriilor mai sus mentionate, sau cum urma sa se individualizeze fapta in caz de incalcare a legii. O a treia categorie ii avea in vedere pe cei inscrisi „pe lista betivilor”. In „literatura de specialitate”, un autor mentioneaza ca „prin registrul denumit „lista betivilor” se asigura opozabilitatea fata de carciumar si terti a calitatii pe care reusea sa o dobandeasca o persoana care „fiind beata se va galcevi, se va deda la neoranduieli de orice fel, sau va cadea in drum”. Lista se tinea la fiecare primarie si era afisata la carciuma comunala”[4].

„Legea contra betiei” din 7 martie 1908 a instituit la momentul respectiv o serie masuri considerate poate excesive. Insa, la fel ca in orice domeniu de activitate care nu este supus vreounei legi, este nevoie de interventia statului pentru a aduce normalitatea in randul relatiilor specifice, fie ele de natura sociala sau comerciala. Legea in cauza reprezinta o lectie cu o nuanta comica de istorie a dreptului romanesc, insa putem fi siguri ca in perioada in care aceasta a fost in vigoare, prevederile ei au fost intocmai respectate si aplicate. Sau cel putin, dupa mai bine de 100 de ani, asa ne imaginam.