Ghidul problemelor de practica neunitara – Curtea de Apel Alba, Curtea de Apel Brasov (2012-2015)

admin/ February 17, 2016/ Noutati, Recomandari, Stiri

Pentru a reduce practica judiciară neunitară, în  fiecare trimestru,  judecătorii curților de apel se reunesc pentru a tranșa problemele de interpretare apărute în perioada respectivă. Minutele întâlnirilor respective, care sunt ținute la fiecare curte de apel, conțin soluțiile pentru problemele de drept raportate. Astfel se ajunge la o interpretare oficială a problemei de drept. Soluțiile sunt obligatorii pentru judecătorii din raza curții de apel respective, în sensul că orice hotărâre contraraă cu interpretarea oficială are un risc mare de a fi anulată în căile de atac. Chiar și în raza altor curți de apel, soluțiile la care s-a ajuns sunt un argument puternic, neputând fi ignorat, pentru interpretarea pe care o reprezintă. Așadar, aceste soluții sunt o mină de aur pentru orice parte într-un proces. Dacă adunarea judecătorilor curții de apel X a decis că o anumită problemă de drept trebuie interpretată într-un anumit fel, este foarte greu de combătut.

Ghidul-practicii-neunitare

De aceea, soluțiile de practică unitară ale curților de apel reprezintă o informație valoroasă pentru orice litigator, informație care nu se găsește la alți furnizori. Soluțiile sunt disponibile în iDrept la nivel de articol de lege, în așa fel încât se poate vedea imediat ce soluție s-a dat.”

Exemplu 1:

  1. Cum poate fi supusă controlului judiciar ordonanţa prin care se respinge o cerere având ca obiect permisiunea de a realiza, temporar, o acţiune dintre cele care i-au fost impuse să le respecte?

 Ordonanţa este supusă plângerii prevăzute de art. 339 C. pr. pen. la procurorul ierarhic superior. S-a argumentat în sensul că nu se dispune asupra măsurii preventive, nu sunt impuse noi obligaţii ori înlocuite sau încetate cele dispuse iniţial, ci se dispune asupra posibilităţii ca inculpatul să poată efectua anumite acţiuni care se circumscriu nevoilor temporare ale acestuia.

Exemplu 2:

  1. Cum se pronunță instanța în cazul intervenţiei accesorii/chemării în garanţie în noul Cod de procedură civilă, în funcție de stadiul procesual?

S-a arătat că prevederile art. 64 alin. (4) C. pr. civ. stabilesc expres că pronunţarea asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie se face prin încheiere, supusă apelului, respectiv recursului, în funcţie de stadiul procesual în care cererea este formulată, instanţa având obligaţia de a comunica încheierea prin care respinge ca inadmisibilă cererea de intervenţie şi a suspendat judecata, în cazul în care calea de atac împotriva acestei încheieri este exercitată.

Norme de trimitere la dispoziţiile art. 64 alin. (4) C. pr. civ. sunt cuprinse şi în art. 69 alin. (3) C. pr. civ. referitor la chemarea în judecată a altor persoane, art. 74 alin. (2) C. pr. civ. referitor la chemarea în garanţie. În unanimitate, magistraţii prezenţi au susţinut acest punct de vedere.

Exemplu 3:

  1. Cum se aplică dispoziţiile Legii nr. 193/2000, atunci când beneficiarul contractului de leasing financiar este un profesionist, în procedura insolvenţei?

Ipoteza vizată este cea în care un comerciant are calitatea de utilizator într-un contract de leasing financiar (încheiat anterior intrării în vigoare a noului Cod civil) şi, la un moment dat, în timpul derulării contractului, nu mai plăteşte ratele, astfel că, după ce este notificat de către finanţator sau, chiar în lipsa unei astfel de somaţii, predă bunul ce făcea obiectul contractului.

La deschiderea procedurii insolvenţei fostului utilizator, societatea de leasing depune o cerere de admitere a creanţei la masa credală cu sume ce includ, pe lângă contravaloarea ratelor neachitate până la data rezilierii contractului şi penalităţile de întârziere până la data deschiderii procedurii pentru ratele neachitate, şi daunele-interese reprezentând totalitatea ratelor ulterioare momentului rezilierii contractului (capitalul nefacturat), la care se adaugă şi contravaloarea ratelor de asigurare neplătite, de la data rezilierii şi până la momentul când ar fi trebuit să se finalizeze contractul de leasing, precum şi alte cheltuieli şi comisioane.

Aceleaşi sume pot fi invocate şi în justificarea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei, depusă chiar de către finanţator.

Se prevalează societăţile de leasing de existenţa unor clauze penale inserate în ,,Condiţiile generale ale contractului de leasing” asumate de către utilizator.

Judecătorii prezenţi la întâlnire au opinat că se impune adoptarea unui reviriment al practicii judiciare în cazul acestei probleme de drept, raportat şi la soluţiile pronunţate în materie de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că nu se aplică din oficiu dispoziţiile referitoare la clauzele abuzive cuprinse în art. 4 din Legea nr. 193/2000, clauzele privind plata capitalului nefacturat, a comisioanelor şi a altor cheltuieli aferente neputând fi considerate de plano abuzive.

Astfel, ar urma ca judecătorul-sindic să aprecieze, în funcţie de înscrisurile depuse, de la caz la caz, raportat la dispoziţiile art. 969, art. 1066 şi art. 1070 din vechiul Cod civil, coroborate cu art. 8 din O.G. nr. 51/1997, dacă se impune înscrierea creanţelor respective în tabelele de creanţă sau deschiderea procedurii insolvenţei.

S-a apreciat că din valoarea totală a daunelor-interese pretinse, după rezilierea contractului de leasing din culpa utilizatorului – debitor, trebuie scăzută valoarea bunului, obţinută din vânzarea acestuia, sau valoarea la care bunul se evaluează, atunci când bunul este recuperat de societatea de leasing, însă nu a avut loc vânzarea sa.

S-a menţionat, în acest context, că ar putea exista situaţii în care debitorul să probeze că bunul s-a vândut cu o valoare mult diminuată.

Click aici pentru a consulta Cuprinsul cărțiiGhidul problemelor de opractică neunitară!

 

 

Share this Post