Hotararea din 10 martie 2015 – condamnarea Turciei pentru incalcarea art. 8

Wkro/ July 16, 2015/ Articole

Pandectele Romane nr.6Hotararea din 10 martie 2015 – condamnarea Turciei pentru incalcarea art. 8 (dreptul la respectarea vietii private si de familie), prin refuzul autoritatilor de a acorda o autorizatie de schimbare a sexului unei persoane transsexuale, pe motiv ca aceasta nu se afla intr-o incapacitate definitiva de a procrea.

Articol publicat in Pandectele Romane nr. 6/1015. Autor: Andrei DUTU

Prin hotararea pronuntata in dosarul nr. 14793/08, la 10 martie 2015, Curtea Europeana a Drepturilor Omului stabileste ca dreptul persoanelor transsexuale de a se bucura in mod deplin de dreptul la dezvoltare personala si la integritate fizica si morala, nu trebuie considerat o chestiune controversata. Curtea apreciaza ca, presupunand, prin absurd, ca respingerea cererii initiale a reclamantului de acces la operatie de schimbare de sex ar fi fost intemeiata pe un motiv pertinent, acesta nu ar fi fost insa si suficient. Ingerinta rezultata astfel, asupra dreptului la respectarea vietii private, nu se impune ca „necesara” in cadrul unei societati democratice. Negandu-i reclamantului, timp de mai multi ani, posibilitatea de a avea acces la o asemenea interventie, statul turc a incalcat dreptul acestuia la respectarea vietii private.

Curtea constata ca sistemul turcesc de drept recunoaste persoanelor transsexuale, care indeplinesc conditiile legale, nu numai dreptul de a-si schimba sexul, dar si cel de a obtine recunoasterea juridica a genului nou dobandit, prin modificarea starii civile. Totusi, art. 40 C. civ. turc conditioneaza aceasta posibilitate de incapacitatea biologica definitiva de a procrea, conditie neindeplinita in speta, fapt care a dus la respingerea solicitarii reclamantului.

In acelasi timp, guvernul turc a sustinut faptul ca incadrarea interventiilor suferite de reclamant in categoria celor de conversiune sexuala tine de domeniul ocrotirii interesului general si are ca scop evitarea banalizarii acestor interventii, in sensul deturnarii acestora in interesul prostitutiei.

Insa aceste argumente au fost respinse de catre Curte care, recunoscand interesele legitime ale legiuitorului turc, de a ocroti sanatatea publica si pe indivizii preocupati de riscurile reprezentate pe care le reprezinta aceste interventii pentru integritatea fizica si psihica a persoanei, constata ca din procedura derulata in fata jurisdictiilor nationale rezulta o limitare a libertatii reclamantului de a-si defini apartenenta sexuala, libertate ce constituie un element esential al dreptului la autodeterminare.

Revista Pandectele Romane nr. 6/1015 poate fi comandata aici >>

Detalii privind abonamentul la revista Pandectele Romane aici >>

 

Share this Post

About wkro

WOLTERS KLUWER ROMÂNIA este parte a grupului multinaţional Wolters Kluwer, cunoscut pe piaţa internaţională ca unul dintre cei mai mari furnizori de informație specializată, produse şi servicii dedicate profesioniştilor.