Judecatorul este un profesionist*

Wkro/ January 21, 2014/ Articolul saptamanii

Articol publicat in revista Monitorul Jurisprudentei nr. 17/2014. Autor: Adrian Toni Neacsu

Meseria judecatorului este aceea de a solutiona dosare. Sa dea solutii in cauzele pe care le are, civile penale sau de orice alt fel. Cea mai nesuferita intrebare care mi se punea ca judecator era cum suport presiunea sentimentului ca destinele oamenilor depind de mine. Cum suport gandul ca libertatea si proprietatea oamenilor stau in pixul cu care scriam minutele solutiilor. Sunt convins ca nu exista judecator care, intr-un fel sau altul, sa nu fi primit aceeasi intrebare. E ca si cum ai intreba un militar profesionist cum poate trai cu gandul ca se pregateste pentru a impusca eficient soldati inamici. Meseria militarului nu este omoratul oamenilor, ci aceea de militar. Judecatorul nu se ocupa de destine si proprietatea persoanelor, de libertatea ori mostenirile lor, ci doar de dosare.

Judecatorul este un profesionist al dosarelor. Face acest lucru fara emotie si fara sa fie coplesit de importanta deciziei sale. Printre primele lucruri pe care trebuie sa le dobandeasca un tanar judecator este capacitatea de a depersonaliza situatia juridica pe care o are de rezolvat. Dupa cateva mii de solutii inhibarea emotiilor se produce in mod natural. Ca si in cazul medicilor, detasarea de emotii este necesara pentru chiar calitatea actului profesional. Un medic nu se lasa coplesit de grozavia unei urgente medicale si-si pastreaza calmul pentru a putea interveni chirurgical. La fel, judecatorul este imun la drama umana pentru a putea aplica corect legea.

Tocmai de aceea, judecatorul nu poate fi manipulat emotional. Nu incerca sa-l influentezi ducand situatia clientului in zona melodramei. Nu folosi prea mult retorica sensibilitatii. Desigur, sunt situatii si situatii de viata. In fata instantelor se aduc drame umane complicate, parinti care si-au pierdut copiii, victime mutilate psihic ale violurilor, nenumarate destine individuale strivite. Exact in aceste situatii insa, judecatorul va astepta de la avocat sa aiba o abordare profesionista. Cea mai buna decizie este sa raspunzi pe masura asteptarii lui si impreuna sa mentineti dosarul intr-o zona a neutralitatii profesioniste. Cea mai proasta decizie ar fi sa speculezi teatral situatia dramatica a partii si sa incerci sa fortezi emotional judecatorul. In acel moment practic tu obligi judecatorul sa renunte la profesionalismul sau si sa dea solutia ca o persoana obisnuita de pe strada. Cu siguranta nu va face asta. E mult mai probabil ca va alege sa ramana profesionist si sa-ti sanctioneze santajul emotional.

„Oarecum sala de judecata seamana cu o scena pe care avocatii au rolul principal, acela de a „impresiona” instanta, de a o convinge de adevarul partii pe care o reprezinta. Cu toate ca un bun avocat e harazit obligatoriu cu un talent histrionic devenind un bun actor, un bun judecator nu isi poate permite luxul de a se lasa impresionat pana la lacrimi ca un spectator furat de peisaj. Un bun judecator trebuie sa ramana mereu vigilent si obiectiv, obligatoriu impartial, sa verifice cu mare atentie fiecare afirmatie a partilor raportat la probele de la dosar, sa-si cantareasca fiecare vorba sau gest, un fel de Toma necredinciosul care trebuie sa pipaie fiecare rana.” Judecator Loreley Mirea, Tribunalul Bihor[1].

Se spune ca un judecator bun isi judeca si propria mama. Desigur e exagerat, dar o butada spune ca exact pentru astfel de situatii s-a inventat abtinerea, pentru a nu fi nevoit chiar sa o faca.

Judecatorul nu poate fi usor influentat nici apeland la alte trucuri de imagine. Asa cum este indiferent la emotii, este greu de impresionat de exemplu de notorietatea, functia sau cartile scrise de cel din fata sa. Faptul ca te imbraci bine, ca expui accesorii de lux, ca esti un avocat cu succese rasunatoare te ajuta eventual sa lasi o prima buna impresie, dar nicidecum nu-ti ofera un avantaj semnificativ. Judecatorii au prin formatia lor tendinta naturala de a echilibra situatia partilor din proces. O parte fara avocat va fi aproape vizibil consiliata de judecator in situatia in care cealalta parte beneficiaza de serviciile unui avocat angajat. Un avocat care prin prestanta sau autoritatea lui ar dezechilibra pozitia partilor in fata instantei, va determina probabil interventia unilaterala a judecatorului de partea partii mai „slabe”. E vizibil, in toate instantele noastre, ca avocatii la inceput de drum sau cei fara experienta sunt, doar aparent paradoxal, cel mai bine tratati de judecatori. Nu o fac pentru dezvoltarea lor profesionala ci pentru ca judecatorul vrea si urmareste ca partile din proces sa se afle din punct de vedere procesual pe pozitii asemanatoare.

Atunci cand se afla in sala de judecata si conduc sedinta sau atunci cand scriu minutele solutiilor si le pronunta in sedinta publica, judecatorii isi exercita meseria pe care si-au ales-o. Este ceva senzational doar pentru cineva din afara. Pentru ei este ceva normal, firesc, cotidian. E ceva ce poate fi, si deseori este, plictisitor, obositor, anost, stresant, ca in cazul oricarei alte profesii supuse rutinei zilnice.

* Fragment dintr-o lucrare in curs de aparitie sub semnatura autorului la editura Wolters Kluwer.

[1] http://loreleymirea.wordpress.com/2011/03/24/justitia-intre-uz-si-abuz-de-drept/