Legea nr. 29/1977 sau legea privind apelativele agreate de catre regimul comunist

wkro/ January 21, 2015/ Articole

legea-29-1977Autor: Stefan Gheorghies

Intr-o lume a juridicului marcata de numeroase legi defectuoase sau neadaptate realitatilor socio-economice, in care prevederile legale sunt uneori neclare sau interpretabile, revenirea la trecutul regimului comunist ofera, cel putin temporar, sentimentul ca legiuitorul prezent se ghideaza dupa un set de valori complet diferit, in concordanta cu valorile pe care comunitatea europeana le promoveaza in medii diverse. Absurdul legislatiei comuniste nu face decat sa intareasca ideea unui regim care pierduse contactul cu realitatea, juridicul fiind supus vointei politicului. Interdictiile instituite cetatenilor, existenta partidului unic, limitarea dreptului de circulatie, a dreptului de exprimare, sunt doar cateva dintre coordonatele unei sfere juridice in care notiunea de drepturi si libertati fundamentale avea o cu totul alta conotatie.

In seria legislatiei comuniste venite in sprijinul intaririi prezentei regimului in fiecare latura a societatii, nu putem ignora existenta Legii nr. 29/1977, intitulata sugestiv Legea privind normele de adresare in relatiile dintre cetatenii Republicii Socialiste Romania. Aceasta lege relativ scurta, structurata pe numai 3 articole, nu ofera detalii cu privire la modul in care prevederile sale ar urma sa beneficieze de forta coercitiva a statului in caz de nerespectare. Se precizeaza sumar faptul ca organele de stat, institutiile de invatamant si social-culturale, precum si toate unitatile socialiste sunt obligate sa ia masuri pentru aplicarea intocmai a prevederilor prezentei legi, de unde putem deduce faptul ca aceasta lege nu urmarea decat o statuare formala a normelor de adresare dintre cetateni, norme recomandate de catre legiuitor. Putem presupune existenta unor ordine, regulamente interioare, directive ulterioare care ar fi urmat sa stabileasca in concret modul de aplicare al Legii nr. 29/1977. Comicul juridic al unor astfel de norme nu poate decat sa ilustreze irelevanta unor prevederi legale intr-o societate in care problematica urmarea cu totul alte domenii.

Preambulul Legii nr. 29/1977 evoca existenta unor cauze socio-economice care au stat la baza necesitatii adoptarii legii, precizandu-se ca „oamenii muncii sunt deopotriva proprietari ai mijloacelor de productie, producatori si beneficiari a tot ceea ce se produce in societate”. De asemenea, sunt introduse principii precum egalitatea in drepturi dintre cetateni, „de colaborare si stima reciproca”.

Art. 1 clarifica sfera raporturilor in care urmau sa se foloseasca normele de adresare. Astfel, in relatiile de munca si de serviciu, in raporturile cu unitatile economice, social-culturale, cu organele administratiei si celelalte organe de stat, precum si cu organizatiile de masa si obstesti, era obligatorie forma de adresare prevazute de lege. „Tovaras” sau „tovarasa” devin forme de adresare imperative, alaturi de formele de „cetatean” sau „cetateana”. Art. 2 este cel care include si situatia specifica a raporturilor dintre unitatea socialista si membrii colectivului de munca dintr-o unitate de munca, caz in care se va folosi notiunea de „oameni ai muncii” sau de „personal muncitor”, renuntandu-se la sintagmele de „angajati” sau „salariati”.

O interpretare larga a celor 3 articole releva o serie de dificultati in ceea ce priveste sfera de aplicare. Cu toate ca este mentionata obligativitatea folosirii formelor de adresare mai sus mentionate, trebuie sa tinem cont si de raporturile dintre cetatenii care nu intra in categorii precizate. Nu sunt interzise in mod expres nici celelalte forme de adresare in interiorul raporturilor mentionate de catre lege. Interesant este si faptul ca art. 3 prevede ca sindicatele, organizatiile de tineret, precum si celelalte organizatii de masa si obstesti vor fi nevoite sa intreprinda o „larga activitate politico-educativa in randul tuturor cetatenilor”. Este neclar si faptul daca in raporturile cu institutiile de invatamant este obligatorie folosirea formelor de adresare specific, cu precadere in raportul de baza elev-profesor, iar faptul ca legea nu contine nicio sanctiune in caz de nerespectare a prevederilor legale nu face decat sa intareasca afirmatia ca Legea nr. 29/1977 este mai mult decat interpretabila spre neclaritatea de care orice legiuitor ar trebui sa se fereasca in formularea normelor juridice.

Cu titlu de concluzie, am putea afirma ca Legea din 28 octombrie 1977 ilustreaza conceptia regimului despre natura limbajului agreat de catre acesta. Aceasta masura incerca sa creeze o distantare fata de folosirea termenilor de „domn” sau „doamna”, care tineau de mentalitatea burgheza atat de blamata de catre regim. In relatiile de munca si de serviciu urmau a se folosi apelativele precizate in interiorul legii, nefiind precizata sanctiunea nerespectarii. Ar fi urmat ca fapta de a nu folosi formele de adresare in raporturile de munca si de serviciu sa fie considerata drept abatere disciplinara, poate contraventie sau chiar infractiune?

Surse:

  1. Legea nr. 29 din 28 octombrie 1977 privind normele de adresare in relatiile dintre cetatenii Republicii Socialiste Romania. – http://www.comunismulinromania.ro/Legislatie-comunista/1977-legea-nr-29-normele-de-adresare-intre-cetenii-rsr.html
  2. Bortun, Dumitru, Responsabilitatea comunicationala. Doua studii de caz in revista „Cognito”, vol. 5, nr. 2/iunie 2003.
Share this Post

About wkro

WOLTERS KLUWER ROMÂNIA este parte a grupului multinaţional Wolters Kluwer, cunoscut pe piaţa internaţională ca unul dintre cei mai mari furnizori de informație specializată, produse şi servicii dedicate profesioniştilor.