Regimul bunurilor. Dreptul de proprietate. Contractul de vanzare-cumparare

Wkro/ January 4, 2013/ Articole

Autor: Stefan GHEORGHIES

Codul Calimach (Codica tivila sau politiceasca a Moldovei) a fost elaborat de mai multe comisii de juristi, la initiativa domnitorului Scarlat Calimach. Principalii autori au fost Anania Cuzanos, Christian Flechtenmacher si Andronache Cuzanos. In 1817, codul a fost publicat in limba greaca, versiunea romana fiind publicata de abia in 1833. Codul Calimach are 2023 de articole, structurate in trei parti (Dritul persoanelor, Dritul lucrurilor, Dispozitiuni comune privind dreptul persoanelor si pe cel al lucrurilor), precedate de o parte introductiva (24 de articole) ce contine dispozitii generale privind aplicarea generala a pravilelor politicesti. Codul a fost in vigoare din 1817 pana la intrarea in vigoare a Codului Civil din 1 decembrie 1865.

Codul Calimach definea bunuruile in paragraful 378 drept „tot ce nu este persoana si slujeste spre intrebuintarea oamenilor”. Bunurile puteau fi clasificate in publice si private. In functie de criteriul naturii lor, bunurile se clasificau in: trupesti si netrupesti, miscatoare si nemiscatoare, fungibile si nefungibile, principale si accesorii.

Dreptul de proprietate era impartit, in continuare, dupa titular, in proprietate domneasca, bisericeasca, boiereasca, oraseneasca si taraneasca. Proprietatea taraneasca sub forma devalmasiei a suferit un proces de dezagregare datorat diferentierilor de avere aparute intre membrii obstii si a asalturilor boierilor. Distribuirile egalitare ale pamantului s-au facut tot mai rar pana ce au disparut cu totul in favoarea proprietatii private (fixate asupra pamanturilor candva devalmase prin procedura hotarniciei care devine tot mai frecventa in aceasta epoca). Proprietatea boiereasca s-a extins in aceasta perioada prin acapararea pamanturilor satenilor. Astfel, la mijlocul secolului al XIX-lea, 15 mari proprietari din Moldova stapaneau in total o suprafata de 529.330,5 ha. S-a manifestat tot in perioada supusa expunerii si tendinta de transformare a dreptului de proprietate intr-un drept absolut de proprietate, prin desfiintarea drepturilor de folosinta ale taranilor asupra pamanturilor boieresti. Procesul declansat odata cu reforma lui Constantin Mavrocordat, reforma prin care taranii dobandeau posibilitatea folosirii pamantului boieresc numai in temeiul unui contract, s-a manifestat prin reglementari detaliate ale dreptului deplin de proprietate, ale dreptului de folosinta si ale invoielii in Codul Calimach, Pontul boierescului al lui Alexandru Moruzzi din 1805, Pravilniceasca condica, Legiuirea Caragea, pentru a culmina cu proclamarea „drepturilor sfinte ale proprietatii” asupra unei treimi din mosie si cu reglementarea precisa a obligatiilor in munca ale taranilor prin Regulamentele organice.

Modurile de dobandire a proprietatii puteau fi originale (ocupatiunea, destelenirea, prada de razboi) sau derivate (mostenirea, donatia, actele juridice translative de proprietate). Ocrotirea proprietatii se facea prin actiuni judiciare pornite impotriva celui care „a pus mana si stapaneste”. Dominium eminens a fost desfiinta prin Regulamentele organice care au infiintat lista civila a domnului. Dreptul de protimisis a parcurs un proces de ingustare a domeniului de aplicare, proces ce a culminat cu desfiintarea lui in Tara Romaneasca in 1840 si in Moldova in 1865. In Transilvania s-au mentinut in vigoare normele juridice privind proprietatea, norme incluse in Tripartit, Aprobate, Compilate, Statutele municipale sasesti. Aparitia regimentelor graniceresti romanesti a impus o reglementare speciala a bunurilor imobile situate in aceste districte.

In materia evidentei funciare, in Tara Romaneasca si Moldova legislatia prevedea doar niste forme incipiente, cum ar fi: „catastiful targului”. In Transilvania, evidenta funciara s-a dezvoltat inca din secolul al XVI-lea (evidentele funciare urbane).

Contractele se clasificau in scrise si nescrise si, potrivit Codului Calimach, in unilaterale si bilaterale. Conditiile de validitate ale contractului erau: proprietatea bunului asupra caruia contractau partile, bunul sa fie in comert, consimtamantul neviciat al partilor, cauza licita.

Contracul de vanzare-cumparare se putea incheia in scris sau verbal, dupa natura obiectului tranzactionat. Astfel, imobilele si robii, datorita importantei lor, se puteau vinde doar prin inscris. Vanzarea imobilelor era supusa unor restrictii. Astfel, strainii nu aveau dreptul sa cumpere mosii, iar egumenii manastirilor nu puteau instraina mosiile manastiresti. De asemenea, in Transilvania, vanzarea bunurilor imobile ale populatiei din districtele graniceresti era interzisa, pentru a se efectua asigurarea continua a serviciului militar graniceresc. Dreptul de protimisis era respectat in vanzarile de pamanturi si de robi. Legiuirea Caragea prevedea posibilitatea primirii sub forma de pret a unui bun, sub conditia pretuirii acestuia din urma in bani. Codul Calimach considera ca momentul predarii bunului reprezenta momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare. Masuri legislative speciale au asigurat publicitatea contractului de vanzare-cumparare. Astfel, Sobornicestul hrisov (1785) impunea, in Moldova, publicitatea contractelor de vanzare incheiate intre rude sau intre razesi. In cazul vanzarii de imobile, partile erau obligate sa se prezinte la Divan. Acesta, daca aproba vanzarea, trimitea actele la dregatoria tinutului pentru ca aceasta sa asigure publicitatea vanzarii, timp de sase luni, in fiecare zi de targ. Titularii dreptului de protimisis erau invitati sa-si exercite dreptul sau sa renunte in mod formal la acesta. Potrivit Legiuirii Caragea, vanzatorul trebuia sa-i intrebe pe titularii dreptului de protimisis sau pe epitropi. Acestia, daca renuntau sa-si exercite dreptul, trebuiau sa iscaleasca inscrisul de vanzare.

Sursa: Dariescu, Cosmin, Istoria statului si dreptului romanesc din antichitate si pana la Marea Unire, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2008.