Regulamentul nr. 1215/2012 – Reforme esentiale sau doar ajustari punctuale?
Institutul de Cercetari Juridice „Acad. Andrei Radulescu” al Academiei Romane – CSDE – Centrul de Studii de Drept European si ARDAE – Asociatia romana de drept si afaceri europene organizeaza Conferinta ”Regulamentul nr. 1215/2012 – Reforme esentiale sau doar ajustari punctuale?”, Joi, 2 aprilie 2015, ora 14.30, Sala de Consiliu a Academiei Romane.
Regulamentul nr. 1215/2012 (Bruxelles I bis/Brussels I Regulation Recast) abroga si inlocuieste, incepand cu 10 ianuarie 2015, Regulamentul nr. 44/2001 (Bruxelles I) care a fixat cadrul european general privind repartizarea competentei jurisdictionale in materie civila intre instantele apartinand unor state membre diferite, precum si regulile privind recunoasterea si executarea hotararilor straine. Obiectivul reformei a fost suprimarea completa a exequatur-ului pentru hotarari judecatoresti pronuntate de instante dintr-un alt stat membru. De asemenea, s-a dorit extinderea aplicabilitatii normelor europene de competenta, cu prioritate fata de dreptul intern pertinent, si pentru situatia in care punctul de legatura al acestora se realizeaza pe teritoriul unui stat tert Uniunii Europene, adica remodelarea Regulamentului astfel incat sa devina un instrument aplicabil de judecatorii statelor membre si pentru relatia cu statele terte. Mijloacele utilizate pentru atingerea acestor deziderate sporesc complexitatea juridica a acestui sistem de norme, mai ales ca modul in care interactioneaza regulile de competenta, cele procedurale si cele privind recunoasterea si executarea deciziilor, nu este intotdeauna evident. Dificultatea este accentuata de necesitatea identificarii relatiei corecte intre aceste reguli si dreptul intern pertinent al statelor membre, in scopul aplicarii subsidiare a regulilor nationale.
Cheile necesare intelegerii acestui nou regulament urmeaza a fi oferite in cadrul acestei conferinte, sustinute de o echipa interprofesionala de teoreticieni, inclusiv colaboratori ai Universitatilor din Bucuresti sau Paris 1 Panthéon-Sorbonne si practicieni, judecatori, avocati si notari publici, care si-a asumat, de asemenea, drept obiectiv abordarea unor probleme specifice situatiei dreptului romanesc. De aceea, colocviul se adreseaza judecatorilor, avocatilor, executorilor judecatoresti, notarilor publici, a caror activitate poate dobandi si valente transfrontaliere, cercetatorilor care activeaza in domeniul dreptului international privat si studentilor interesati de aprofundarea cunostintelor referitoare la procesul civil si arbitrajul international.
Participanti:
Conf. univ. dr. Claudiu Paul BUGLEA, Interactiunea dintre noul regulament si dreptul intern pertinent
Drd. Catalina AVASILENCEI, Litispendenta si conexitatea in ipoteza implicarii instantelor unui stat membru si ale unui stat tert
Lect. drd. Ioana OLARU, Circulatia europene a actelor autentice
Lect. univ. dr. Serban-Alexandru STANESCU, Regulile europene de competenta si a circumstantelor aplicarii noului regulament
Ana Magdalena SOPTICA-VID/Alexandru-Gabriel SOPTICA-VID – tema interventiei urmeaza a fi confirmata
Asist. univ. dr. Gheorghe Liviu ZIDARU – Procedura de executare a hotararilor straine
Moderator: conf. univ. dr. Claudiu Paul BUGLEA
Consiliu stiintific organizatoric:
conf. univ. dr. Claudiu Paul BUGLEA
lect. univ. dr. Serban-Alexandru STANESCU
prof. univ. dr. Daniel-Mihai SANDRU
drd. Flavius Alexandru BOAR
Parteneri:
Revista romana de drept european
Societatea de Stiinte Juridice
Editura Wolters Kluwer
JurisclasorCEDO
Revista Forumul Judecatorilor
Editura Universitara
Editura C. H. Beck
Editura Solomon
AEXA – Asociatia expertilor in achizitii
Colegiul Juridic Franco-Roman de Studii Europene
Nu se percepe taxa de participare. Locurile sunt limitate, inscrierea participantilor realizandu-se in ordinea cronologica a confirmarilor, prin e-mail (mihai.sandru@csde.ro). Dezbaterea dureaza doua ore.
Pingback: Conferinţa ”Regulamentul nr. 1215/2012 – Reforme esenţiale sau doar ajustări punctuale?”, 2 aprilie 2015 – Centrul de Studii de Drept European