Reprimarea zilelor de sarbatoare legala la inceputurile regimului comunist

Wkro/ April 24, 2014/ Articole

Articol: Stefan GHEORGHIES

In prezent, potrivit art. 139 din Codul muncii, zilele de sarbatoare legala in care nu se lucreaza sunt: 1 si 2 ianuarie, prima si a doua zi de Pasti, 1 mai, prima si a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 1 decembrie, prima si a doua zi de Craciun sau doua zile pentru fiecare dintre cele trei sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decat cele crestine, pentru persoanele apartinand acestora. Nu putem afirma ca numarul zilelor de sarbatoare legala este neindestulator, asa cum nu putem nega nici faptul ca in ultimii ani numarul acestora a crescut simtitor.

Aceasta situatie acum atat de clara si mai ales expres reglementata de lege este rezultatul unei lungi evolutii in aceasta materie. Dupa caderea regimului comunist in 1989, pe plan legislativ, a fost adoptat Decretul-lege nr. 95/1990 privind trecerea la saptamana de lucru de cinci zile in unitatile de stat. Sarbatorile legale in Romania erau zilele declarate prin lege ca fiind nelucratoare, altele decat zilele de weekend. Bineinteles, ca si in reglementarea actuala, in acele zile nu se lucra, cu exceptia unitatilor sanitare si a celor de alimentatie publica, precum si a unitatilor in care activitatea nu putea fi intrerupta din cauza specificului activitatii.

Viziunea legiuitorului de dinainte de 1989 era insa una marcata de tendinta de a scoate cultele din viata publica. Influenta recunoscuta prin lege a anumitor culte, traditiile ridicate la nivel de evenimente oficiale au devenit odata cu instaurarea regimului comunist in Romania o simpla amintire. Inca din momentul 6 ianuarie 1948, Prezidiul Republicii Populare Romania isi exprima lipsa de atasament fata de sarbatorile crestine; relatiile dintre biserica ortodoxa si stat trec in nefiinta cu o usurinta remarcabila, insa in cazul sarbatorilor crestine importante situatia a fost mult mai complicata. Vorbim asadar despre Pasti si Craciun, doua momente esentiale in viata oricarui crestin.

Regimul comunist nu operase de indata modificari legilor „mostenite” de la regimul anterior. Astfel, erau prevazute de lege doua zile libere pentru salariati atat de Pasti, cat si de Craciun. De abia in primavara anului 1950, forurile superioare comuniste au modificat legea, in sensul scoaterii unei zile traditionale libere: a doua zi de Pasti. Decizia regimului a fost oarecum adoptata netinand cont de realitatea sociala. Mai mult, in necunostinta de cauza, un ziar din perioada respectiva, „Libertatea”, a anuntat ca ziua de 26 aprilie, a doua zi de Pasti, va fi de asemenea libera. Eroarea tiparita a produs o serie de incurcaturi chiar la nivelul Ministerului Muncii; o dezmintire de ultim moment ar fi putut starni nemultumirile muncitorilor vizati de noua masura, existand chiar si riscul producerii unor proteste.

Inca de dinainte de momentul scoaterii in afara legii a acestei zile de sarbatoare legala, un plan de masuri preciza urmatoarele: „in acest an pastele cade in plina campanie de insamantari si se serbeaza in acelasi timp de catre ortodoxi si catolici. Dusmanul de clasa va cauta sa foloseasca si acest prilej pentru a lovi sub diferite forme in regimul nostru”. Activistii erau indrumati pentru a se infiltra in randul populatiei pentru a redirectiona atentia catre alte activitati. Nu erau permise zile libere inainte de ajunul Pastelui, iar sarbatorile urmau a fi „combatute” cu standuri de publicatii politice si caravane cinematografice.

Guvernantii comunisti nu s-au oprit doar la eliminarea unei zile de sarbatoare legala. In acest sens, la sfarsitul anului 1952, Biroul Comitetului Executiv al Confederatiei Generale a Muncii (C.G.M.) propunea, in mod „curios”, o adresa trimisa Secretariatului C.C. al P.M.R. „ca in zilele de 25-26 decembrie a.c. (1952) sa se lucreze in mod normal in toate intreprinderile si institutiile”. Ulterior, acestei propuneri i s-a atasat o rezolutie prin care era recomandata ca zi de lucru doar ziua de 26 decembrie, intrucat „consideram ca propunerea Biroului Executiv al C.G.M. ca zilele de 25-26 sa fie zile de lucru nu este realista pentru conditiile noastre actuale”. In spiritul acestei rezolutii, in sedinta Biroului Politic din 20 decembrie 1952 ideile rezolutiei au fost insusite de liderii partidului unic. In aceeasi ordine de idei, trebuie adus in discutie si un alt proiect de hotarare care stabilea ca zile nelucratoare doar 1 ianuarie, 1-2 mai, 23-24 august, 7-8 noiembrie. Insa, din prudenta, s-a ajuns in cele din urma la o solutie de compromis: 25 decembrie a fost acceptata ca zi libera, fara a fi insa declarata drept sarbatoare legala, 26 decembrie era zi lucratoare.

Tendinta regimului comunist instaurat a fost sa se detaseze de biserica. Astfel, s-a incercat redirectionarea atentiei publice dinspre sarbatorile pascale spre Ziua Muncii, 1 mai, si dinspre Craciun spre Anul Nou, respectiv aniversarea proclamarii Republicii, la 30 decembrie. In cele din urma, rolul bisericii in viata statului a fost diminuat semnificativ. Aida Vrioni nota in jurnalul ei, in 1951: „Nu se mai serbeaza decat sarbatorile laice: aniversarile catorva fapte care marcheaza evolutia socialismului in curs. Atunci se bucura poporul, dar nu se odihneste. Bucuria e dinamica, nu statica si multimea trebuie sa si-o arate prin mers si strigate, timp de cateva multe ceasuri. Dar, cel putin, stie ca s-a bucurat”.

Surse: