Scrierea documentelor juridice e tehnica

Wkro/ March 18, 2014/ Articolul saptamanii

Articol publicat in revista Monitorul Jurisprudentei nr. 21/2014. Autor: Adrian Toni Neacsu

* Fragment dintr-o lucrare in curs de aparitie sub semnatura autorului la Editura Wolters Kluwer. Daca doresti sa fii primul informat cand apare cartea ori sa primesti alte fragmente din aceasta lasa-ne datele tale de contact aici: http://adriantonineacsu.questionpro.com

In facultate si, ulterior, in institutele de formare ale profesiilor juridice (Institutul National al Magistraturii, Institutul National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor, Scoala Nationala de Grefieri s.a.), nu se invata scrierea documentelor juridice.

Invatamantul universitar romanesc este prin excelenta teoretic si nu exista discipline in care sa se predea tehnica, mecanica si structura scrierii documentelor juridice. Indiferent cat de bine te descurci la licenta, atunci cand iesi dintr-o facultate romaneasca, scrierea efectiva a unei cereri reconventionale este o necunoscuta si o proba herculeana. Scoala nu-si asuma responsabilitatea de a transmite absolventilor ei abilitatile si deprinderile practice pentru succesul profesional. Indiferent cat excelezi la drepturile reale ori la drept procesual penal, in ceea ce priveste indemanarea practica esti pe cont propriu. Te vei perfectiona ulterior, la locul de munca, „furand” in timpul stagiaturii de la cei din preajma ta sau invatand din greseli, erori si esecuri in fata instantei. Nici mai tarziu, in cadrul institutelor de formare, acest caracter abstract al procesului de invatare nu sufera modificari importante. In traditia invatamantului nostru juridic, nu exista orientarea catre concret, catre practic. In „viata reala” toata lumea profesionala are nevoie de modele, de scheme, de formulare, de exemple ale unor acte procedurale. Piata acestora a suferit, de altfel, o explozie in ultima perioada, atat in print, cat si in online, insa a ramas in continuare intr-o zona a obscurului. Nimeni nu se lauda ca studiaza carti de formulare sau tipizate, iar astfel de carti, de regula, nu sunt tinute la vedere in biblioteca profesionala.

Cu toate acestea, nimeni nu se poate forma fara modele si studiatul exemplelor. Ori de cate ori ai citi un cod, cursurile universitare care il explica, monografiile sau tratatele care il aprofundeaza, nu vei invata sa scrii in „lumea reala” o plangere penala sau o intampinare.

La instanta la care m-am format ca judecator, o mica judecatorie exotica de provincie, era transmis din mana in mana catre ultimii sositi un caiet de minute. Nimeni nu mai stia exact din ce vreme data, se stia doar ca la un moment dat fusese transcris de pe un caiet compromis din cauza trecerii timpului. Continea toate exemplele de minute ale hotararilor judecatoresti ce puteau fi pronuntate la judecatorie. Erau transcrise ingrijit si citet si era incredintat intotdeauna spre folosinta si pastrare celui mai nou judecator venit. Oricine putea teoretic sa-i aduca imbunatatiri, insa aceasta presupunea o discutie si o aprobare a propunerilor in colectivul instantei. Evident, era facultativ si orientativ, nimeni nu-ti impunea sa-l utilizezi, dupa cum puteai sa-ti personalizezi propriile minute asa cum doreai. Asa cum m-am convins ulterior, caietul avea doua finalitati. Pe de o parte, avea cel mai direct caracter formator; pur si simplu, invatai practic cum sa scrii un dispozitiv, atat in penal cat si in civil. Erau formule standard, exemple de topica a propozitiei, termenii cei mai adecvati hotararii pe care o aveai de luat. Un al doilea rol era acela de uniformizare a tehnicii de redactare a minutelor la acea instanta. Dispozitivele hotararilor semanau intre ele, nu existau disonante majore care sa atraga atentia si sa ridice suspiciuni justitiabilului. Specificul local era atat de pronuntat incat multa vreme ulterior stiam, doar aruncandu-mi o privire pe dispozitiv ca o hotarare provine de la acea judecatorie, si nu de la alta. Cand, ulterior, am ajuns la judecatoria mai mare din resedinta de judet, am avut reale dificultati de adaptare, structura minutelor asa cum o invatasem nesuprapunandu-se perfect peste practica acestei instante. Aici, neexistand acel caiet de minute formator, a trebuit sa petrec o perioada de adecvare, studiind exemplele de minute alaturi de unul dintre colegii mei de birou cu experienta. In prezent, astfel de culegeri de minute dar si de modele ale unor alte acte procedurale intocmite de judecatori si procurori circula la Institutul National al Magistraturii. Ele sunt standardizate la nivel national, astfel incat generatiile de absolventi din prezent ai institutului se prezinta la instantele la care sunt repartizati cu ele deja in bagaj, uniformizand destul de mult structura si tipicul actelor procedurale utilizate.

In ceea ce priveste actele intocmite de avocati, desi diversitatea este regula, ele respecta o structura de baza fundamentala, cea ceruta de lege si confirmata de practica judiciara. O cerere de chemare in judecata poate fi inceputa intr-un singur fel si oricat de diferite ar fi stilurile personale, regulile organizarii logico-juridice trebuie respectate. Ca orice scriere profesionala, tehnica scrierii juridice poate fi sistematizata, studiata si invatata. Daca este adevarat ca munca avocatului se aseamana cu cea a scriitorului de fictiune, atunci nu e mai putin adevarat ca diferenta esentiala dintre ei este ca, daca scriitorul scrie pentru a transmite emotii, avocatul o face pentru a comunica idei. Tocmai de aceea, tehnica scrierii unor acte juridice este, in principiu, mai usor de asimilat si reprodus in practica.

* Fragment dintr-o lucrare in curs de aparitie sub semnatura autorului la editura Wolters Kluwer. Daca doresti sa fii primul informat cand apare cartea ori sa primesti alte fragmente din aceasta, acceseaza acest link si lasa-ne datele tale de contact.