1.Despre SINTACT.RO – informații generale

Aplicația îi permite Utilizatorului să obțină informații complete privind domeniile juridice care îl interesează.

Aplicația este un mediu de lucru care conține o bază de date cu documente sistematizate, în care, Utilizatorul – în funcție de versiunea de produs pe care o deține – poate:

  • să caute documente juridice (colecții de documente juridice), hotărâri judecătorești și ale autorităților publice, sinteze din literatura de specialitate, comentarii pe articole, înscrisuri oficiale, articole doctrinare, unelte și alte documente;
  • să obțină informații complete despre documentul ales, inclusiv despre hotărâri, literatura de specialitate sau înscrisuri oficiale privind respectivul document;
  • să caute anunțuri, indicatori;
  • să transfere date în afara aplicației sau către o adresă de e-mail.

Aplicația îi permite Utilizatorului să obțină informații complete privind domeniile juridice de care este interesat, care, în funcție de versiunea deținută, conține:

  • documente juridice din Monitorul Oficial, legislație locală, legislație europeană;
  • hotărâri ale instanțelor de judecată și ale administrației, precum și ale Tribunalului/Curții UE și CEDO;
  • literatură de specialitate (doctrină)

Aplicația este actualizată în fiecare zi, o dată sau de mai multe ori, de luni până vineri  (cu excepția zilelor de sărbătoare).

În zilele lucrătoare, în aplicație sunt adăugate documente noi, finalizate, împreună cu informații privind modul în care acestea influențează sistemul juridic. Actele adăugate au un status al obligativității indicat (în vigoare sau nu), includ relațiile pe care le au cu alte acte, asocierile cu alte documente etc. Pentru toate documentele noi adăugate în actualizarea zilnică sunt disponibile aceleași funcții precum cele existente pentru documente deja introduse în aplicație.

Aplicația poate fi accesată de la orice dispozitiv conectat la internet.

În timpul utilizării aplicației, se folosește un protocol HTTPS, pentru transmiterea în siguranță a fluxului de date criptate. În cazul anumitor clienți, configurația rețelei lor informatice poate conține elemente de blocare a protocolului HTTPS. În acest caz, trebuie să contactați administratorului rețelei, pentru a adăuga excepția corespunzătoare.

 

2.Conectare

Link către serviciul de conectare – https://sintact.ro.

În acest câmp, veți scrie adresa de e-mail și parola, urmând ca apoi să dați click pe   

După ce dați click pe  este inițializată aplicația. În partea dreapta vedeți linkuri către resursele de asistență. Cu linkul „Creează cont” jos în mijloc puteți să vă creați un cont nou (în funcție de drepturile alocate).

 

3.Utilizarea Aplicației – Pagina de bun-venit

După inițializarea Aplicației, se deschide Pagina de bun-venit, de unde se începe utilizarea aplicației.

În partea superioară a paginii, sunt disponibile informații despre ultima actualizare, precum și despre cele mai noi acte finalizate.

În partea centrală a paginii, sunt disponibile câmpul de căutare cu text complet și un link pentru căutare avansată.

Lângă câmpul de căutare cu text complet, este afișată data de referință – implicit, ziua în care Utilizatorul folosește aplicația. După ce dați click pe dată, se afișează calendarul, care permite schimbarea datei cu o alta.

Modificarea datei de referință face posibil ca, în aplicație, să fie afișate documentele valabile, ieșite din vigoare și neintrate în vigoare, precum și informații privind valabilitatea acestora la data selectată.

După modificarea datei de referință, în partea superioară a paginii, lângă câmpul de căutare cu text complet, se afișează data selectată. Utilizatorul o poate schimba în orice moment, în același mod în care a făcut-o pe pagina de bun-venit.

În partea stângă a casetei, se poate ajunge la informațiile și funcțiile disponibile în Aplicație (în funcție de abonament): Index tematic, Calendar legislativ, Publicații pe ani, Resurse, Servietă, Istoric, Alerte și Calendar de întâlniri.

Cu ajutorul pictogramei  vizibile întotdeauna în colțul din stânga al ferestrei, Utilizatorul poate reveni la pagina de bun-venit, de oriunde s-ar afla în cadrul aplicației.

Link-ul Pune o întrebare duce la formularul de contact pentru orice sugestii sau întebări.

Link-ul Serviciul de conectare vă duce la lista de produse Wolters Kluwer, la care are acces Utilizatorul.

Pictograma aflată în partea opusă, , deschide meniul cu preferințele profilului de Utilizator, pagina de asistență și opțiunea de conectare. În Preferințe, utilizatorul poate selecta între altele opțiunea cu ajutorul căreia toate link-urile din Aplicație vor fi deschise într-o nouă pagină a browser-ului. Pictograma cu semnul întrebării, care se află lângă aceasta, , inițializează un scurt ghid de prezentare a aplicației.

Mai jos, se află zona Servietă și mai jos butonul Ajutor.

4.Casete și panouri interactive

Partea principală a paginii de bun-venit este ocupată de casete care prezintă listele selectate cu documente (de exemplu, Deschis recent, Legislație nouă etc.). Panourile sunt interactive; Utilizatorul poate modifica ordinea în care acestea sunt afișate (prin metoda „tragere-plasare”), poate elimina casetele selectate sau poate adăuga unele noi, cu ajutorul opțiunii Adaugă casetă nouă.

Crearea unei casete noi

Pentru a adăuga o casetă personalizată în funcție de necesitățile Utilizatorului, trebuie să utilizați o opțiune din caseta Adaugă casetă nouă, de exemplu cea cu ultimile documente într-o anumită categorie.

În noul meniu care apare, trebuie să selectați Categoria și (eventual) subcategoria documentelor care vor fi afișate în casetă (de exemplu, categoria: Acte normative, subcategorie: Legislația europeană). În plus, trebuie să indicați Cuvântul cheie, adică domeniul din care fac parte documentele afișate (de exemplu, Mediu).

 

Denumirea casetei create de noi va fi generată automat, în baza selecțiilor efectuate anterior. Denumirea se poate modifica și noua casetă poate fi numită, de exemplu, Mediu. După aceea, trebuie să dați click pe pictograma .

 

Panourile personalizate

Fiecare Utilizator are posibilitatea să creeze unul sau mai multe panouri proprii. Astfel, are acces rapid la conținutul selectat direct din pagina de bun-venit.

Pentru a realiza acest lucru, trebuie să dați click pe pictograma

 și să selectați opțiunea Adaugă panou nou, din meniul derulat. În noua fereastră, trebuie indicat numele noului panou (de exemplu, Achiziții publice) și apoi, trebuie dat click pe pictograma Adaugă.

După aceea, Utilizatorul poate selecta caracteristicile și vizibilitatea Panoului. Noile preferințe vor fi salvate pentru panoul selectat.

 – permite modificarea denumirii panoului.

 –  se folosește pentru ștergerea unui panou.

 

5.Preferințe

Preferințele aplicației permit adaptarea funcționării Aplicației la necesitățile individuale ale Utilizatorului.

 

Pentru a ajunge la Preferințe, trebuie să dați click pe pictograma , aflată în colțul din dreapta, sus și să selectați opțiunea Preferințe, din meniul derulat.

În pagina Preferințe globale, sunt disponibile următoarele opțiuni:

Navigare:

  • deschide meniul din stânga prin clic pe  – implicit, caseta din stânga apare după ce treceți cu mouse-ul pe marginea din stânga a ferestrei. După selectarea acestei opțiuni, caseta apare de abia după ce treceți peste pictogramă (casă).
  • bara de căutare mereu vizibilă – implicit, banda de căutare dispare în momentul în care vă deplasați în partea inferioară a documentului. După selectarea acestei opțiuni, banda va fi vizibilă și atunci când vă deplasați în partea inferioară a documentului.

URL-uri

  • deschide link-urile într-o filă nouă – implicit, link-urile din Aplicație sunt deschise în aceeași pagină a browser-ului. După selectarea acestei opțiuni, link-urile se vor deschide într-o nouă pagină a browser-ului.
  • deschide link-urile din text în fereastra de examinare – după selectarea acestei opțiuni, noile documente vor fi deschise într-o fereastră specială de examinare, în partea inferioară a ferestrei.

Pe pagina această puteți de asemenea modifica limba utilizată în interfață (română sau engleză).

 

6.Pictogramele documentelor

Fiecare document disponibil în aplicație are o pictogramă care oferă informații legate de categoria din care face parte.

Atenție: Este posibil ca unele tipuri de documente să nu fie disponibile în varianta aplicației permisă a fi accesată de dumneavoastră. Cele mai importante sunt:

– acte din Monitorul Oficial

– legislația Uniunii Europene,

 – hotărâri judecătorești,

– comentarii (unele comentarii au o copertă ca pictogramă),

 – articole

 

7.Acte – Valabilitatea actelor

Toate actele disponibile în aplicație sunt evaluate din punct de vedere al valabilității.

Prima etapă a acestei evaluări este de a stabili, prin analizarea textului unui document, dacă este posibilă aplicarea criteriului valabilității sau dacă, prin natura sa, nu face obiectul acestui criteriu. Ca urmare a acestei evaluări din punct de vedere al valabilității, în aplicație, în cadrul convențiilor adoptate de autorii săi, actele sunt împărțite în:

– acte în cazul cărora se poate determina data de începere și de încheiere a valabilității lor (acte care conțin norme juridice independente); aceste acte, în funcție de rezultatul evaluării, pot fi clasificate ca: În vigoare; Ieșite din vigoare; Neintrate în vigoare.

– altele; în cadrul acestei grupe, intră actele nenormative, concrete și individuale (numite în aplicație „acte individuale”) și actele nerecurente.

În funcție de evaluarea referitoare la valabilitate, actele pot avea următoarele statusuri:

în vigoare (sunt incluse și proiectele curente);

ieșite din vigoare – nu mai sunt aplicabile (sunt incluse și proiectele ieșite din vigoare);

neintrate în vigoare  – așteaptă să intre în vigoare;

status nedeterminat – fac parte din grupul „altele”;

În cadrul grupei „altele” pot fi introduse statusuri informative suplimentare, precum și scurte explicații, în barele aflate deasupra textelor acestor acte.

 

Acte în dezvoltare sunt cele mai noi acte incluse în aplicație, care încă nu au fost finalizate de echipa de redacție. Aceasta este o situație de excepție, de obicei introducem acte numai după ce le-am procesat. Aceste acte nu au fost evaluate din punct de vedere al valabilității și conținutul lor încă nu este disponibil în versiune electronică, ci doar în format PDF. După finalizarea redactării, vor fi prezentate la fel cum sunt prezentate celelalte acte.

Data de referință este, implicit, ziua în care Utilizatorul folosește aplicația. Puteți modifica data de referință dând click pe câmpul cu data, aflat lângă câmpul de căutare cu text complet și selectând apoi o anumită zi din calendarul afișat.

 

Modificarea datei de referință face ca, în aplicație, să fie afișate documentele valabile, ieșite din vigoare și neintrate în vigoare, precum și informații privind valabilitatea acestora, în funcție de data selectată. Dacă aveți, de exemplu, o lege deschisă în aplicație și modificați data de referință, nu textul legii se va adapta la noua dată, ci statusul textului este cel care se poate modifica. Pentru a vedea o altă versiune în timp, Utilizatorul poate folosi funcția de Versiuni la nivel de act.

8.Acte – Textul documentului

După ce se va da click pe un act existent în listă, se va afișa, în partea centrală a ecranului, fereastra cu textul documentului prezentat.

 În partea superioară a ferestrei, sunt afișate:

– titlul actului examinat,

– date privind locul (identificatorul) și data publicării;

statusul obligativității și indicarea intervalului de timp pentru versiunea prezentată (versiunea de la – la). Dacă dați click pe una dintre date, se deschide o fereastră nouă, în care este afișat istoricul modificărilor documentului: data emiterii, tipul, identificatorul și unitatea (articolul) actului care afectează actul afișat.

În noua fereastră, culoarea liniuței verticale corespunde cu statusul unei anumite versiuni, în timp ce, versiunea deschisă este marcată cu un punct.

Mai jos, în ecranul principal al actului, sunt afișate și informații privind data de intrare în vigoare a actului sau data/datele de ieșire din vigoare (dacă sunt cunoscute)

În fereastra cu textul documentului sunt disponibile și paginile cu funcții utile:

Pagina Document:

– Caută articol – permite trecerea la unitatea de redactare selectată a actului,

– Cuprins – permite deplasarea rapidă la diferitele părți ale actului,

– Versiuni – permite afișarea versiunilor cronologice ale actului,

 – Arată modificări – afișarea și examinarea modificărilor din text, aplicația afișează modificările din text și permite trecerea de la una la alta, cu ajutorul săgeților,

 – Caută în text- permite căutarea în conținutul documentului a anumitor serii de caractere; pictograma  activează/dezactivează afișarea în text a rezultatelor căutării, puteți trece de la un rezultat la altul cu ajutorul săgeților.

 

Pagina Export:

 – tipărire document,

 – setarea parametrilor de tipărire (tipul și dimensiunea fonturilor, informații suplimentare legate de tipărire etc., marcarea diferențelor față de versiunea anterioară a documentului),

 – exportarea conținutului documentului în fișier;

 – trimiterea unui anumit document la adresa de e-mail indicată,

 – crearea și copierea denumirii sau identificatorului actului, pentru citarea în alte documente.

 

Pagina Unelte:

– adăugare document într-un dosar din Servietă,

– preferințe pentru notificările privind documentul – Alerte,

 – redactarea de Adnotări (note).

 

Pagina Vizualizare:

– selectarea fonturilor care vor fi utilizate în aplicație

– mărirea sau micșorarea dimensiunii fontului utilizat

– selectare contrast ridicat

 

9.Acte – Lista actelor în Indexul tematic

Ordinea pe listă a actelor corelate cu tematici depinde de conținutul actelor și de subiectul lor și este stabilită de redacția Sintact.ro.

În partea principală a ferestrei, este afișată lista documentelor.

Diferitele poziții sunt marcate cu:

– pictograma actului (vezi: Pictogramele documentelor),

– titlul actului,

identificator act,

– data actului – ziua adoptării,

– statusul obligativității actului, cu culoarea adecvată, indicând statusul obligativității, adică este în vigoare; a ieșit din vigoare; neintrat în vigoare – așteaptă să intre în vigoare; nedeterminat – face parte din grupa „altele”.

Lista actelor poate fi filtrată, alegând metadatele disponibile în partea stângă a casetei: Valabilitate, Emitent, Tip act etc. După ce dați click pe o poziție, lista se modifică (se filtrează) automat.

Pe lângă lista prezentată, este afișat și  Tematica cu subtermenii (dacă există). Dacă dați click pe pictograma  , puteți naviga printre Subtermenii (selectându-i din meniul derulat).

Pentru restrângerea listei, se poate folosi și funcția Caută în rezultate.

Permite setarea următoarelor șiruri de caractere (cuvinte, numere de referință etc.), care ar trebui să existe în documentele care-l interesează pe Utilizator. După scrierea cuvântului, trebuie să dați click pe pictograma , iar aplicația va actualiza singură lista de rezultate; cuvântul adăugat va fi vizibil în lista de tag-uri, din partea superioară a ecranului. Utilizatorul poate adăuga și șterge șiruri de caractere individuale, iar aplicația va modifica în mod corespunzător lista afișată. Pentru a elimina un cuvânt de la criteriile de închidere a listei, trebuie să dați click pe semnul , care se află lângă acesta.

10.Acte – Detalii articol (unitate)

Detaliile la nivel de articol sunt prezentate într-un meniu special, asociat cu o anumită unitate de redactare (articole).

Cel mai frecvent, acest meniu va fi disponibil corelat cu articole de lege. Folosim, însă, termenul generic de „unitate” pentru că meniul poate să apară și la nivel de capitol sau unități din alte documente decât actele normative. Pentru a vizualiza informații despre unitate, trebuie să dați click pe pictograma, aflată lângă unitate. Va apărea un meniu derulat cu lista categoriilor de documente asociate cu respectiva unitate, precum și data de intrare în vigoare a unității respective. De asemenea, se pot adăuga Alerte sau Adnotări pentru o anumită unitate de redactare.

Deosebit de util este Istoricul unității. Această opțiune (disponibilă dacă unitatea a suferit modificări) deschide o fereastră nouă, în care este prezentată o listă a versiunilor articolului. Fiecare versiune a articolului selectat, conține o descriere în listă, care cuprinde:

  • data modificării;
  • tipul modificării, de exemplu, modificare, completare, ieșire din vigoare etc.;
  • numărul de referință al actului modificator;
  • unitatea de redactare a actului modificator.

Fiecare poziție a listei poate fi deschisă dând click pe ea. Implicit, sunt afișate toate pozițiile prin care se modifică conținutul actului. Textul introdus prin modificare are fundalul verde, în timp ce textul eliminat este tăiat și are fundalul roșu.

În Istoricul modificărilor, sunt prezentate toate modificările pe care le-a suferit unitatea cu pricină (completări, înlocuiri, abrogări).

Fereastra se utilizează la fel ca funcția Arată modificări (fila Document). În fereastră, sunt disponibile filele descrise anterior, Export și Vizualizare.

În plus, în Informațiile despre unitate, este disponibil câmpul Datele elementului, unde Utilizatorul vizualizează toate evenimentele care au avut loc pentru o anumită unitate de redactare (de exemplu, intrare în vigoare, modificare, abrogare etc.), fiind indicat actul care a dus la producerea respectivului eveniment.

11.Accesarea altor documente

Din textul unui act, cu ajutorul link-urilor, se pot accesa documentele corelate cu textul integral sau doar o anumită unitate de redactare, de exemplu, norme de aplicare, hotărâri judecătorești, comentarii, monografii etc.

Link-urile din text pot fi deschise într-o fereastră de previzualizare. În acest scop, trebuie să deschideți Preferințele aplicației cu butonul

 sus în dreapta. Se deschide lista de mai jos, din care selectați

 

Apoi, selectați opțiunea: „Deschide linkurile din text în fereastra de examinare” și dați click pe Salvează.

 

Utilizatorul poate modifica dimensiunile ferestrei de previzualizare, trăgând de partea superioară a acesteia sau dând click pe pictograma Ecran complet.

Prin opțiunea „Deschide link-urile într-o filă nouă”, Utilizatorul poate alege dacă documente suplimentare se deschid într-o filă nouă din browser sau în fila existentă, apărând pe ecran în locul documentului precedent.

12.Acte – Documente corelate și Cuvinte cheie

Funcția Documente corelate afișează o categorie de documente din aplicație, care sunt corelate cu un anumit act, prezentat în partea centrală a ecranului.

Dacă dați click pe oricare dintre categorii, veți trece la lista de documente aferentă.

Deosebit de important este categoria Legislație, unde sunt prezentate toate relațiile posibile, pe care actul le are cu alte acte (cu caracter activ sau pasiv):

Modificat de – aici intra toate actiunile facute asupra lui

Actiuni – tot ce face el asupra altor actiuni exceptand abrogarea totala a unui act (Această relație apare doar între actele de grad primar)

Acte abrogate – actele pe care le abroga

Influentat de –  exceptii de neconstitutionalitate respinse

 

În aplicație, textele consolidate succesive pentru un anumit act reprezintă o singură poziție în baza de date și așa sunt prezentate. Accesul la textele consolidate anterioare pentru un anumit act se poate face din lista cu versiunile documentului, butonul .

 

Cuvintele cheie

Această funcție permite afișarea listei cu documentele care se potrivesc cel mai bine din punct de vedere al sensului, cu un anumit Cuvânt cheie. În lista cuvintelor cheie, se poate naviga la fel ca în conținutul actului. Cuvintele cheie corespund cu tematicile din Indexul tematic, ce poate fi accesat din ecranul principal.

13.Jurisprudență – Lista documentelor

Jurisprudența asociată este prezentată sub forma unei liste cu hotărâri judecătorești, din diferite surse în funcție de relevanță:

  • Jurisprudență selectată, majoritatea provenind de la Înalta Curte și de la Curțile de Apel, cu rezumat sau fișă sintetică
  • Jurisprudența de pe portalul Rolii.ro, adăugată printr-un proces automatizat
  • Jurisprudență selectată de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) sau Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).

Aceasta cuprinde hotărârile instanțelor române, jurisprudența generală a Uniunii Europene (hotărâri ale Curților de la Strasbourg și Luxemburg), și jurisprudență adnotată.

Jurisprudența se poate filtra selectând datele din partea stângă a ferestrei. După ce dați click pe o poziție, lista se închide automat. Deosebit de importantă este posibilitatea de restrângere a listei în baza tipului hotărârii, și a altor elemente de filtrare, fiincă volumul este foarte mare. La nivel de articol de lege se regăsesc doar hotărârile care trimit la acel articol.

Pe lângă lista prezentată, este afișat și  Cuvântul cheie cu subtermenii săi (dacă există).

Pentru restrângerea listei, se poate folosi și funcția Caută în rezultate. Permite setarea următoarelor șiruri de caractere (cuvinte, numere de referință etc.), care ar trebui să existe în documentele care-l interesează pe Utilizator. După scrierea cuvântului, trebuie să dați click pe pictogramăsau pe tasta Enter. Aplicația va actualiza singură lista de rezultate, iar cuvântul adăugat va fi vizibil în lista de tag-uri, din partea superioară a ecranului. Utilizatorul poate adăuga și șterge șiruri de caractere individuale, iar aplicația va modifica în mod corespunzător lista afișată. Pentru a elimina un cuvânt de la criteriile de închidere a listei, trebuie să dați click pe semnul, care se află lângă acesta.

Hotărârile sunt prezentate în listă, prin:

pictograma hotărârii;

obiectul hotărârii;

– tipul și numărul de referință al hotărârii;

 instanța

data de publicare a unei hotărâri.

14.Jurisprudență – Textul documentului

Textul hotărârii conține:

– date privind hotărârea, precum numărul de referință, tipul hotărârii, instanța etc.;

– fișa sintetică a hotărârii, o adnotare sau un sumar (în unele cazuri);

– textul hotărârii.

 documente corelate, lista documentelor corelate.

Adnotările, fișele sintetice și rezumatele sunt elaborate de redacția SINTACT.RO și de autori specialiști.

La fel ca în cazul Actelor, pentru hotărâri sunt disponibile paginile:

Filă Document:

 – Caută în cuprinsul actului – permite căutarea în conținutul documentului a anumitor serii de caractere; pictograma

 activează/dezactivează afișarea în text a rezultatelor căutării, puteți trece de la un rezultat la altul cu ajutorul săgeților,

 – Cuprins – permite deplasarea rapidă la diferitele părți ale actului;

Filă Export – permite:

– setarea parametrilor de tipărire (tipul și dimensiunea fonturilor, informații suplimentare legate de tipărire etc.),

 – tipărire document,

 – exportarea conținutului documentului în fișier Word sau PDF;

– trimiterea unui anumit document la adresa de e-mail indicată,

Filă Unelte – permite:

 – adăugare document în Servietă,

 – redactarea de Adnotări,

Pagina Vizualizare:

 – mărirea sau micșorarea dimensiunii fontului utilizat.

– mărirea sau micșorarea dimensiunii fontului utilizat

– selectare contrast ridicat

– mod citire

 

15.Comentarii pe articole – lista rezultate

Accesul la acestea este posibil prin folosirea căutării cu text complet (când documentul conține expresia căutată) sau cu ajutorul Bibliotecii juridice. În Biblioteca juridică, diferitele tipuri de Publicații au fost incluse sub formă de subcategorii.

În partea principală a ferestrei, este afișată lista Comentariilor. Diferitele poziții sunt marcate cu:

– titlu;

– editura;

– data;

– autor;

În meniul din stânga sunt afișate cuvintele cheie cu ajutorul cărora puteți grupa comentariile la nivel de conținut.

Pentru restrângerea listei, se poate folosi și funcția Caută în rezultate. Permite setarea următoarelor șiruri de caractere (cuvinte, numere de referință etc.), care ar trebui să existe în documentele care-l interesează pe Utilizator. După scrierea cuvântului, trebuie să dați click pe pictogramă. Aplicația va actualiza singură lista de rezultate, iar cuvântul adăugat va fi vizibil în lista de tag-uri, din partea superioară a ecranului. Utilizatorul poate adăuga și șterge șiruri de caractere individuale; aplicația va modifica în mod corespunzător lista afișată. Pentru a elimina un cuvânt de la criteriile de închidere a listei, trebuie să dați click pe pictograma care se află lângă acesta.

16.Comentarii pe articole – conținut

Comentariile plecând din meniul Index tematic sunt prezentați sub forma unei liste de rezultate. Dacă dați click pe un titlul din lista cu comentarii, se deschide textul publicației. Comentariile sunt indicate de pictograma sau cu o miniatură a copertei.

În specificațiile comentariilor sunt incluse următoarele informații:

– autorul publicației;

– titlul publicației;

– editura și anul publicării;

Conținutul comentariului a fost împărțit în funcție de unitățile actului la care se referă. Pentru a trece de la o parte la alta a comentariului, folosiți fila Document, opțiunea Cuprins. Pictogramele disponibile acolo permit:

 – trecerea de la o parte la alta a comentariilor, per articol, adica Comentariul privind articolul 1, privind articolul 2, articolul 3 etc.

– Cuprins – permite deplasarea rapidă la partea selectată din monografie

– Caută în text – permite căutarea în conținutul documentului a anumitor serii de caractere, pictograma

Celelalte funcții sunt aceleași ca pentru orice tip de document.

17.Căutarea documentelor – căutare cu textul complet

Funcția Căutare, disponibilă în partea centrală a paginii de bun-venit, permite găsirea rapidă și intuitivă în aplicație, a documentelor dorite. Opțiunile suplimentare vă ajută să faceți o căutare avansată sau extinsă.

Căutarea se face în toate documentele disponibile în aplicație, care conțin respectivul text.

După scrierea expresiei, de exemplu, Legislație fiscală, utilizatorul poate șterge textul dând click pe pictograma, care se află în partea dreaptă a câmpului de căutare.

Criterii generale de căutare:

– cuvintele individuale sunt căutate împreună cu variantele lor gramaticale (declinări și conjugări)

– implicit, este activat operatorul AND (caută documentele care conțin toate cuvintele introduse per document, indiferent de ordinea cuvintelor, de numărul de apariții și de formele gramaticale)

– caută cuvinte care conțin cratimă (cu funcție de liniuță sau de cratimă), apostrof, bară oblică, numere etc.

– utilizatorul nu trebuie să acorde atenție literelor majuscule sau minuscule

– utilizatorul poate folosi celelalte operatori standard tip Boolean

Căutarea cuvintelor în ordinea dată

Dacă scrieți expresia căutată în ghilimele, de exemplu, „capacitate procesuală”, vor fi căutate documente care conțin respectiva expresie, inclusiv variațiile flexionare ale acesteia.

18.Căutarea documentelor – Prescurtări „direct hit”

Dacă scrieți în câmpul de căutare și confirmați cu tasta Enter sau cu butonul Căutare:

– prescurtare de uz general, folosită pentru un anumit act (NCC pentru Noul Cod Civil, sau NCF pentru Noul Cod Fiscal) (lista se actualizează periodic)

– numărul de referință al actului (de exemplu, „Legea 31/1990”)

=> se va deschide direct documentul indicat, fără să se deschidă mai întâi o listă cu rezultate. Utilizatorul are posibilitatea să treacă la căutarea cu text complet pentru expresia scrisă, cu ajutorul butonului „Căutare” în ecranul de mai jos, ce apare jos în dreapta.

Se poate salta și direct la un articol. Pentru a evita confuzii cu cifre din denumirea actului, numărul articolului se introduce mai întâi. De exemplu dacă introduceți „1650 codul civil”, se deschide Codul civil la articolul 1650.

 

19.Căutarea documentelor – Sugestii de căutare

Atunci când scrieți diferite caractere în câmpul Căutare, se deschide un meniu derulat cu sugestii care conțin caracterele căutate.

Lângă sugestii, sunt disponibile opțiunile:

Caută în Index tematic – conține sugestii de termeni tematici din Index, în care apar caracterele scrise de Utilizator. Dacă dați click pe această opțiune, se deschide lista cu documente care corespund cu acest cuvânt cheie;

Caută în bibliotecă – permite căutarea documentelor care conțin sugestia aleasă, prin toate documentele aplicație în biblioteca juridică.

După ce dați click pe Căutare, se afișează o listă a documentelor ordonate în funcție de relevanță. La stabilirea relevanței, se ține cont de mai mulți factori, printre care numărul de apariții și frecvența cuvintelor căutate.

20.Căutarea documentelor – căutare avansată

Link-ul vizibil lângă câmpul pentru căutarea cu text complet, marcat Avansat, deschide un meniu în care, Utilizatorul poate stabili cu precizie caracteristicile documentului căutat.

Mai întâi, trebuie indicată categoria documentului din care face parte cel căutat, iar apoi, trebuie stabilite caracteristicile acestuia, scriindu-le în câmpurile corespunzătoare. Căutarea „full text” folosește toate categoriile, aici căutați mai specific. Din meniul vizibil în partea dreaptă a ferestrei, puteți selecta criterii suplimentare de căutare. La opțiunile la care puteți selecta dintr-o listă, puteți selecta una sau mai multe opțiuni.

Jos în stânga găsiți numărul de documente așteptat în funcție de căutarea efectuată. Acest număr se modifică în timp real, pentru a permite Utilizatorului să vadă dacă lista rezultantă va fi suficient de scurtă (sau lungă).

21.Căutarea documentelor – lista cu rezultatele căutării

Rezultatele căutării sunt prezentate într-o nouă fereastră; Utilizatorul este informat în legătură cu numărul documentelor care îndeplinesc criteriile de căutare.

Pe lista cu rezultate, sunt prezentate documentele împreună cu textul căutat în titlul lor, acesta având fundalul galben. Astfel, Utilizatorul își poate da seama rapid dacă a utilizat corect cuvintele din text indicat.

După ce dați click pe pictograma documentului sau pe titlul acestuia, se afișează textul documentului cu cuvintele căutate pe fundal galben. Cu butonul   puteți dezactiva fundalul galben.

Lista cu rezultate poate fi sortată cu ajutorul meniului derulat, din partea dreaptă a ecranului.

Lista de rezultate poate fi restrânsă, selectând metadatele vizibile în caseta din stânga: Categorii și Subcategorii (dacă există) de documente și Noutăți. Implicit, este afișată lista cu toate documentele.

În plus, lista documentelor care fac parte dintr-o anumită Categorie sau Subcategorie poate fi restrânsă, folosind Cuvintele cheie.

Pentru restrângerea listei, se poate folosi și funcția Caută în rezultate. Permite setarea următoarelor șiruri de caractere (cuvinte, numere de referință etc.), care ar trebui să existe în documentele care-l interesează pe Utilizator. După scrierea cuvântului, trebuie să dați click pe pictograma. Aplicația va actualiza singură lista de rezultate, iar cuvântul adăugat va fi vizibil pe „traseul” listei de tag-uri, din partea superioară a ecranului. Utilizatorul poate adăuga și șterge șiruri de caractere individuale, iar aplicația va modifica în mod corespunzător lista afișată. Pentru a elimina un cuvânt de la criteriile de închidere a listei, trebuie să dați click pe pictograma  , care se află lângă acesta.

22.Căutarea documentelor – caracterele speciale și operatorii

Opțiuni suplimentare, utilizate la căutarea cu text complet.

La căutare, sunt luate în considerare cifrele și caracterele de tipul cratimei (-), apostrofului (‘) etc.

Se pot scrie denumiri de tipul Natura 2000, ISO 2001, O’Brien, dar și numere de referință, de exemplu,  31/1990.

Se pot folosi și caracterele speciale:

? – înlocuiește orice semn și

* – înlocuiește o succesiune de caractere.

Atunci când scrieți unul sau mai multe cuvinte, puteți alege cum vor apărea unele în raport cu altele. Pentru aceasta, puteți folosi operatorii logici, care se scriu cu MAJUSCULE (sau cu ajutorul simbolurilor) între cuvinte (grupuri de cuvinte):

AND (spațiu): operator implicit – permit căutarea de documente în care apar cuvintele indicate, indiferent de ordine și de apropiere. După ce introduceți, de exemplu:

impozite AND taxe

impozite taxe

– au fost căutate documente care conțin cuvintele „impozite” și „taxe”, indiferent de ordinea lor sau de cât de aproape se află unul de altul sau de toate variațiile lor flexionare.

OR (sau ||): permite căutarea de documente în care apare cel puțin unul dintre cuvintele (un grup de cuvinte în ghilimele) separate de operatorul OR. După ce introduceți, de exemplu:

impozite OR taxe

impozite || taxe

– au fost căutate documente care conțin cel puțin cuvântul „impozite” și cel puțin cuvântul „taxe” sau și „impozite” și „taxe”, indiferent de ordinea lor sau de cât de aproape se află unul de altul sau de toate variațiile lor flexionare.

NOT (! sau -): permite căutarea în documente care conțin cuvântul (sau grupul de cuvinte în ghilimele) aflat înaintea operatorului și, care, în același timp, nu conțin cuvântul (sau grupul de cuvinte în ghilimele) de după operator. După ce introduceți, de exemplu:

impozite NOT taxe

impozite !taxe (semnul exclamării fără spațiu, înainte de cuvântul „taxe”)

impozite -taxe (cratimă fără spațiu, înainte de cuvântul „taxe”)

– au fost căutate toate documentele care conțin cuvântul „impozite” cu toate variațiile flexionare și, care, în același timp, nu conțin cuvântul „taxe”.

Atenție! Pentru a dezactiva funcționarea operatorului – acesta trebuie să fie precedat de caracterul /

Caracterele suplimentare, care influențează rezultatele căutării

” ” (ghilimele) – aceste caractere pot marca un grup de cuvinte. Când scrieți mai mult de un cuvânt în ghilimele, de exemplu, tribunale speciale, înseamnă că acestea vor fi căutate cu respectarea vecinătății, ordinii și  cu respectarea formelor flexionare;

~ (tildă) – folosește la căutarea de expresii vagi, adică în situații în care Utilizatorul nu este sigur cum ar trebui scris cuvântul căutat. După ce introduceți, de exemplu: măciucă

– sunt găsite documente care conțin și un cuvânt similar, de ex. „mucică”, „maicii”, „macin” etc.;

~ (tildă) și un număr  – folosește la căutarea unor grupuri de cuvinte (mai multe de 1, scrise în ghilimele), aflate la distanța indicată de număr. După ce introduceți, de exemplu:

transport animale”~10

– sunt căutate documente care conțin cuvintele „transport” și „documente”, aflate la o distanță de 10 cuvinte unul de altul;

^ (accent circumflex) – folosește la modificarea importanței documentului în lista aferentă cuvântului indicat,

în grupul cuvintelor căutate. După ce introduceți, de exemplu:

transport^4 rutier

– documentele care conțin cuvântul „transport”, în timpul căutării, vor fi considerate drept cele mai importante și vor apărea la pozițiile superioare ale listei de căutare. Cu cât este mai mare valoarea numerică, cu atât expresia marcată cu simbolul ^ este mai relevantă. Există și posibilitatea stabilirii relevanței unei expresii. Dacă scrieți în câmpul de căutare:

transport rutier”^4 „transport aerian

documentele care conțin expresia „transport rutier” vor fi considerate mai relevante la căutare.

23.Căutarea documentelor – Indexul și tematicile

Tematicile sunt liste de cuvinte după care se grupează tipurile de documente disponibile în aplicație, din punct de vedere tematic. Tematicile sunt adunate într-un index.

Cuvintele cheie pot fi găsite în Index tematic folosind caseta din stânga a paginii de bun-venit. Dacă dați click pe pictograma , Utilizatorul ajunge la lista alfabetică a tematicilor. Dacă în dreptul unui anumit termen se află pictograma , folosiți Subtermenii succesivi. Se pot căuta tematici folosind anumite cuvinte sau fragmente ale acestor cuvinte. În acest scop, trebuie să scrieți textul în câmpul „găsește tematică”. Aplicația afișează automat Termenii din dicționar care se potrivesc cu solicitarea.

Pe lângă lista prezentată, este afișat și Termenul din dicționar cu Subtermenii săi (dacă există). Dacă dați click pe pictograma , puteți naviga printre Subtermeni (selectându-i din meniul derulat).

Dacă dați click pe un termen, se afișează conținutul acestuia, adică lista actelor corelate cu acesta (marcate cu pictogramele corespunzătoare), în secțiunea Categorii. Cu ajutorul casetei din stânga, Utilizatorul poate restrânge afișarea la o anumită Categorie de documente. Restrângerea vizualizării în cadrul Categoriei este posibilă folosind Subcategoriile, Tematicile și alte criterii disponibile în caseta din stânga, caracteristice fiecărei Categorii.

Pentru restrângerea listei, se poate folosi și funcția Caută în rezultate. Permite setarea următoarelor șiruri de caractere (cuvinte, numere de referință etc.), care ar trebui să existe în documentele care-l interesează pe Utilizator. După scrierea cuvântului, trebuie să dați click pe pictograma . Aplicația va actualiza singură lista de rezultate, iar cuvântul adăugat va fi vizibil pe „traseul” listei de tag-uri, din partea superioară a ecranului. Utilizatorul poate adăuga și șterge șiruri de caractere individuale, precum și criteriile de căutare indicate în caseta din partea stângă. Aplicația va modifica în mod corespunzător lista afișată. Pentru a elimina un cuvânt de la criteriile de închidere a listei, trebuie să dați click pe pictograma , care se află lângă acesta. Fiecare operațiune efectuată în caseta din stânga este automat preluată de lista de documente.

24.Publicații pe ani

Publicațiile periodice pot fi accesate cu ajutorul pictogrameidin pagina de bun-venit și permit căutarea de documente publicate în diferiți ani. Funcția această este utilă dacă Utilizatorul dorește să verifice conținutul unui anumit Monitor Oficial cu textul consolidat, sau atunci când vrea să știe ce acte normative au apărut într-o anumită zi. Pentru cea de-a doua opțiune, se poate folosi și Calendarul legislativ .

Utilizatorul poate selecta categoria documentului în caseta din stânga și, apoi, anul care îl interesează, în partea centrală a ferestrei.

25.Căutarea documentelor – Biblioteca juridică

Biblioteca juridică conține toate documentele din aplicație, împărțite în categoriile indicate.

Lista afișată se poate filtra cu ajutorul datelor vizibile în caseta din stânga. Fiecare operațiune efectuată în caseta din stânga este automat preluată de lista de documente.

Pentru restrângerea listei, se poate folosi și funcția Caută în rezultate. Permite setarea următoarelor șiruri de caractere (cuvinte, numere de referință etc.), care ar trebui să existe în documentele care-l interesează pe Utilizator. După scrierea cuvântului, trebuie să dați click pe pictograma . Aplicația va actualiza singură lista de rezultate, iar cuvântul adăugat va fi vizibil pe „traseul” listei de tag-uri, din partea superioară a ecranului. Utilizatorul poate adăuga și șterge șiruri de caractere individuale, precum și criteriile de căutare indicate în caseta din partea stângă. Aplicația va modifica în mod corespunzător lista afișată. Pentru a elimina un cuvânt de la criteriile de închidere a listei, trebuie să dați click pe pictograma , care se află lângă acesta. Resursele pot fi accesate cu pictograma  existentă pe pagina de bun-venit.

26.Calendarul legislativ

Calendarul furnizează informații despre modificările legislative, la data sau în perioada selectată de Utilizator.

Calendarul se inițializează folosind pictograma , aflată în partea stângă a paginii de bun-venit. Pentru a selecta intervalul de timp pentru care trebuie afișate evenimentele, trebuie să utilizați meniul derulat, din partea dreaptă a ferestrei. Implicit, Calendarul este setat la data la care Utilizatorul folosește aplicația („Astăzi”). După ce se dă click în meniu, sunt afișate calendarele cu ajutorul cărora se poate selecta intervalul de timp. Utilizatorul poate folosi și perioadele predefinite, prezentate mai jos. Selecția trebuie confirmată dând click pe pictograma Aplică. Intervalul poate fi setat și pentru o perioadă în viitor, de exemplu, înainte să plecați în concediu de Crăciun, doriți să vedeți ce acte vor intra sau ieși din vigoare de 1 ianuarie.

În caseta din stânga ferestrei cu Calendarul, sunt afișate tipurile de evenimente care vor avea loc în intervalul de timp selectat, precum și locul publicării actelor la care se referă evenimentul.

Lista actelor din Calendar se utilizează la fel ca lista standard de acte, inclusiv în ce privește filtrarea și căutarea în rezultate.

27.Servieta

Funcția Servietă permite crearea unei colecții personale de materiale necesare în activitatea zilnică.

Servieta poate fi accesată din caseta din stânga a paginii de bun-venit.

Adăugarea documentelor în Servietă, de la nivelul documentului

Pentru a adăuga un document în Servietă, în fereastra documentului deschis, trebuie să treceți la pagina Unelte, iar aici, selectați opțiunea Adaugă în servietă . Utilizatorul poate selecta dacă documentul trebuie să ajungă în folderul implicit sau într-un alt folder selectat (vezi mai jos). Adăugarea documentelor în Servietă, prin metoda „tragere și plasare”

Un alt mod de transferare a unei poziții selectate din lista de documente sau din caseta paginii de bun-venit, în Servietă este tragerea acesteia în zona cu pictograma retractabilă , din partea dreaptă a ecranului.

În acest scop, trebuie să duceți cursorul pe poziția respectivă și, apoi, să apăsați și să țineți apăsat butonul din stânga al mouse-ului. Ținând apăsat butonul, trageți poziția din listă pe suprafața care apare automat din partea dreaptă a ferestrei (așa-numita metodă „tragere-plasare”). Documentul va fi adăugat atunci în unul dintre folderele vizibile. Primul folder de pe listă este Folderul implicit, iar, sub acesta, se află o listă cu ultimele trei foldere utilizate din Servietă (despre crearea și editarea folderelor din Servietă citiți mai jos).

 

Adăugarea de link-uri către anumite pagini, în Servietă

Utilizatorul poate adăuga în Servietă link-uri către pagini de internet. În acest scop, trebuie să dați click pe meniul Creează și să selectați opțiunea Link nou.

În câmpul Denumire, trebuie să indicați denumirea sub care va fi afișat link-ul, iar în câmpul Adresă, trebuie să introduceți sau să copiați adresa link-ului. Link-ul este salvat implicit în folderul Servietă (de exemplu, Documentele mele).

Arborele folderelor

Fereastra Servietei este împărțită în două: în partea stângă, se află arborele cu folderele Servietei, iar în partea centrală, se află documentele sau folderele care au fost adăugate în Servietă.

Arborele folderelor facilitează navigarea prin Servietă și prezintă structura internă a acesteia. La început, în Servietă, apare un singur folder, Documentele mele. Utilizatorul poate, însă, să creeze noi foldere și să le dea ce denumiri dorește. În acest scop, trebuie utilizată opțiunea Creează – Dosar nou.

Pentru a edita folderele vizibile în director, trebuie să utilizați meniul derulat, aflat sub pictograma , de lângă un anumit folder. Opțiunile disponibile permit crearea unui folder nou, modificarea denumirii unui folder existent, setarea unui folder ca folder implicit sau trimiterea unui folder în Coșul de gunoi.

Documentele pot fi transferate între foldere, prin metoda „tragere și plasare” (vezi mai sus). În mod similar, puteți deplasa folderele în arborele de directoare, precum și în arborele din lista de documente.

Mai jos de arborele folderelor, se află folderul setat ca folder implicit și Coșul de gunoi (vezi mai jos).

Lista documentelor

În zona centrală a ferestrei, se află lista linkurilor și documentelor adăugate în Servietă. Pozițiile sunt afișate în listă implicit, în ordine alfabetică. Pentru a elimina o poziție din listă, trebuie să vă duceți cu cursorul deasupra ei și să bifați căsuța care apare în partea stângă. După aceea, trebuie să dați click pe pictograma Șterge, din partea de sus a listei. Puteți marca și șterge mai multe poziții, simultan. Opțiunile suplimentare permit crearea unui folder nou sau modificarea denumirii unui folder existent.

Lista se poate sorta alfabetic sau în funcție de data adăugării documentului. Pentru sortare, se folosește meniul derulat aflat în partea dreaptă a ferestrei. Opțiunea „De la nou la vechi” se referă la data introducerii documentelor în aplicație, iar opțiunea „Data descendentă” se referă la data documentelor, acestea fiind afișate începând cu cel mai recent introdus în bază.

În partea superioară a ferestrei este indicat fișierul în care lucrează Utilizatorul în acel moment.

Deasupra listei cu documente, sunt disponibile funcții care permit administrarea conținutului Servietei:

  • Șterge – transferă fișierul în Coșul de gunoi (vezi mai jos)
  • Creează – deschide meniul cu ajutorul căruia puteți crea un folder nou sau o adnotare
  • Adaugă fișier – permite atașarea unui fișier (de exemplu, pdf., docx.) la lista de obiecte (atenție: funcție accesibilă exclusiv în cadrul anumitor pachete)
  • Mai mult – deschide meniul cu ajutorul căruia puteți modifica denumirea folderului
  • Exportare – activarea acestei funcții permite:
    • tipărirea separată a documentelor, materialelor colectate în Servietă
    • trimiterea documentelor selectate prin e-mail; fiecare document va fi trimis ca un atașament separat la e-mail.

O parte a funcțiilor devine activă de abia după marcarea documentelor sau folderelor selectate.

Coșul de gunoi

Coșul de gunoi  este un folder special, în care se află elementele șterse din Servietă. Cu ajutorul opțiunilor, Utilizatorul poate șterge definitiv documente din Servietă sau le poate readuce în folderele în care se aflau înainte.

Documentele selectate din Servietă, pot fi transferate în Coșul de gunoi, marcându-le pe listă și selectând din meniul superior Elimină, precum și folosind funcția “tragere-plasare” – trăgând pictograma documentului și plasând-o deasupra pictogramei Coșului de gunoi.

28.Istoric vizualizări

Istoricul prezintă lista ultimelor documente vizualizate. În listă, sunt vizibile diferitele categorii de documente, împreună cu data și cu ora ultimei utilizări în cadrul aplicației.

 Lista documentelor poate fi restrânsă, selectând metadatele vizibile în caseta din stânga: Categorii și Subcategorii. Implicit, este afișată lista cu toate documentele.

Pentru restrângerea listei, se poate folosi și funcția Caută în rezultate. Permite setarea următoarelor șiruri de caractere (cuvinte, numere de referință etc.), care ar trebui să existe în documentele care-l interesează pe Utilizator. După scrierea cuvântului, trebuie să dați click pe pictograma . Aplicația va actualiza singură lista de rezultate, iar cuvântul adăugat va fi vizibil în lista de tag-uri, din partea superioară a ecranului. Utilizatorul poate adăuga și șterge șiruri de caractere individuale, iar aplicația va modifica în mod corespunzător lista afișată. Pentru a elimina un cuvânt de la criteriile de închidere a listei, trebuie să dați click pe pictograma, care se află lângă acesta.

29.Alerte

Alertele au rolul de a-i transmite Utilizatorului informații privind evenimentele referitoare la un anumit act legislativ național sau european.

Pentru a adăuga o alertă, în fereastra documentului deschis, trebuie să treceți la fila Unelte și aici, selectați opțiunea Adaugă alertă.

De asemenea, se pot adăuga alerte din meniul unității.

Atenție: Alertele referitoare la jurisprudența nouă pot fi activate numai la nivel de articol (meniul unității).

Pentru documentul inclus în alerte, o dată pe săptămână (în general, în fiecare zi de luni), Utilizatorul primește o notificare pe adresa de e-mail, cu informații despre toate evenimentele (de exemplu, modificare, abrogare, publicare a normelor de aplicare), care urmează să aibă loc în următoarele șapte zile (de luni, până duminică) și se referă la documentul monitorizat. În cazul în care, în cursul săptămânii apar evenimente care nu au fost incluse în notificarea anterioară, informațiile privind respectivul eveniment vor fi trimise cât mai curând posibil.

Lista documentelor pentru care Utilizatorul a setat o alertă poate fi afișată folosind panoul din partea stângă a paginii de bun-venit, dând click pe pictograma Alerte.

Lista alertelor create pentru documente poate fi restrânsă, selectând metadatele vizibile în caseta din stânga: Categorii și Subcategorii. Implicit, este afișată lista cu toate alertele.

Pentru restrângerea listei, se poate folosi și funcția Caută în rezultate. Permite setarea următoarelor șiruri de caractere (cuvinte, numere de referință etc.), care ar trebui să existe în documentele care-l interesează pe Utilizator. După scrierea cuvântului, trebuie să dați click pe pictograma, iar aplicația va actualiza singură lista de rezultate; cuvântul adăugat va fi vizibil în lista de tag-uri, din partea superioară a ecranului. Utilizatorul poate adăuga și șterge șiruri de caractere individuale, iar aplicația va modifica în mod corespunzător lista afișată. Pentru a elimina un cuvânt de la criteriile de închidere a listei, trebuie să dați click pe pictograma , care se află lângă acesta. Pentru a elimina o alertă din listă, trebuie să vă duceți cu cursorul pe documentul selectat și să bifați căsuța care apare în partea stângă. După aceea, trebuie să dați click pe pictograma Șterge alertă , din partea de sus a listei. Puteți marca și șterge mai multe poziții, simultan. Alerta se poate șterge și de la nivelul documentului deschis, în același mod în care a fost activată.

mod în care a fost activată.

 

30.Adnotări

Adnotările îi permit Utilizatorului să salveze notele, observațiile sau informațiile importante pentru activitatea sa.

Adnotările se pot adăuga pe pagina Unelte, folosind opțiunea Adaugă adnotare. După ce dați click pe ea, se deschide fereastra de editare a textului adnotării.

Adnotarea este salvată în folderul implicit din Servietă, însă la crearea adnotării, aveți posibilitatea să alegeți orice alt folder ca loc de salvare.

Adnotările se pot adăuga din meniul derulat al unității de redactare a actului, cu ajutorul pictogramei, folosind opțiunea Adaugă adnotare.

În Servieta, Utilizatorul poate crea și adăuga orice Adnotare vrea și o poate salva într-un dosar din Servieta. Astfel, Utilizatorul își poate crea documentele referitoare la o cauză în instanță (cerere, întâmpinare, note scrise) sau la un proiect de consultanță, în întregime în interiorul aplicației.

31.Informații tehnice

Condiții tehnice, Politica de confidențialitate și Informații privind drepturile de autor.

Cerințe tehnice

Cerințe minime ale aplicației pentru Windows:

– PC, mouse, tastatură standard

– Rezoluția monitorului: minimă – 1024×768, recomandată pentru a lucra confortabil – 1280×1024

– Browser:  Microsoft Edge (Internet Explorer), Firefox, Chrome – cele mai noi versiuni sau ultimele două versiuni;

– Configurația browser-ului: serviciul Javascript activat, serviciul cookies activat,

Plugin-ul Adobe Acrobat Reader

Permite vizualizarea fișierelor salvate în format PDF. Se poate descărca de pe pagina http://adobe.com/products/reader/.

 Acces la serviciile din browser, http (www) și https (ssl)

Acces la Serviciul de Autentificare Wolters Kluwer România: dacă autorizarea în cazul unui anumit client se face prin Serviciul de conectare. În acest caz, este necesar accesul la adresa https://autentificare.wolterskluwer.ro/

Politica de confidențialitate

În momentul utilizării Serviciului de Logare WK, vă exprimați acordul în legătură cu Politica Wolters Kluwer România privind confidențialitatea și serviciul cookies (www.wolterskluwer.ro).

Informații privind drepturile de autor

Simbolurile Glyphicons utilizate în baza licenței „PRO”: http://glyphicons.com/license/

Fotografiile din pagina de bun-venit:

  1. http://www.flickr.com/photos/gpoo/9004993292/
  2. http://www.flickr.com/photos/abee5/8314929977/

Folosite cu licență Creative Commons: http://creativecommons.org/licenses/by/2.0/

SOLR – Motorul de căutare

Produsul conține un motor de căutare SOLR 4.6.

Componentă utilizată în baza licenței disponibile la adresa: http://www.apache.org/licenses/LICENSE-2.0