Stiinta dreptului. Intre teorie, istorie si particularitate
Autor: Stefan GHEORGHIES
Complexitatea universului juridic a impus inca de la inceputurile istoriei o structurare a eforturilor de cercetare a acestuia, o repartizare a rolurilor in raport de necesitatea construirii unui tablou generalizat. Dreptul trebuie studiat: din perspectiva globala, ca un sistem inchegat; din perspectiva istorica, drept un fenomen intr-o continua evolutie corelata cu realitatile istorice; precum si dintr-o perspectiva structurala. Inca de la inceputul secolului trecut juristul Rudolf Stammler afirma ca stiinta dreptului cuprinde doua ramuri: una tehnica, avand scopul de a cerceta totalitatea legilor, si o ramura teoretica, ramura ce trebuie sa verifice daca dreptul este mijlocul just pentru scopuri juste.
Evolutia stiintei dreptului a fost marcata de un continuu proces de specializare, in acest sens reamintind definitia dreptului data cu doua milenii in urma de catre Ulpian: „Stiinta dreptului este cunoasterea lucrurilor divine si umane, stiinta de a deosebi ceea ce e drept si ceea ce e nedrept”. Sistemul stiintei dreptului este reprezentat de urmatoarele coordonate: teoria generala a dreptului, stiintele juridice de ramura, stiintele juridice istorice, stiintele ajutatoare.
Teoria generala a dreptului asigura studiul conceptelor, al categoriilor, al principiilor si al notiunilor de baza ale dreptului. Acesta impune definirea unor notiuni precum: norma juridica, izvorul de drept, raportul juridic. Descrierea acestor notiuni nu se poate face insa fara ajutorul celorlalte coordonate, implicit cu ajutorul stiintelor juridice de ramura si stiintelor juridice istorice. Teoria generala a dreptului coordoneaza cunostintele cu ajutorul limbajului specific si cuprinde acel set conceptual prin care stiinta dreptului explica realitatea juridica. Totodata, teoriei dreptului ii este specifica atat influenta filosofica a cercetarii juridice, cat si influenta propriu-zis stiintifica care sa permita conturarea unui cadru juridic complet. Importanta teoriei generale a dreptului se naste atat din considerente teoretice, cat si practice. Din ambele puncte de vedere, teoria dreptului este o disciplina de referinta pentru stiinta dreptului. Scopul acesteia este de a amplifica cunoasterea dreptului.
Stiintele juridice istorice au drept obiect cercetarea istoriei dreptului intr-o anumita tara sau dezvoltatea generala a fenomenului juridic de-a lungul istoriei. Totul se bazeaza pe un raport de cauzalitate, legile actuale fiind urmari ale unor evolutii normative indelungate. Astfel, stiintele juridice istorice prezinta ideea unui progres juridic. Insa, studiul istoriei releva si faptul existentei, devenirii sau disparitiei unor forme de drept, in stransa legatura cu legile generala care guvernau dezvoltarea sociale.
Stiintele juridice de ramura analizeaza fenomenele particulare juridice – ramurile dreptului; stiintele de ramura se suprapun sistemului dreptului. Fiecare ramura a sistemului este alcatuita dintr-un grup de norme care reglementeaza o categorie de relatii sociale. Spre exemplu, obiectul dreptului penal este reprezentat de relatiile de aparare sociala, relatii care privesc statul, prin organele sale speciale, si pe cei care savarsesc faptele prevazute de legea penala. Stiinta care studiaza normele si raporturile care se nasc in cazul incalcarii legii este stiinta dreptului penal.
Stiintele ajutatoare (sau participative) au un rol mai putin important in cadrul sistemului dreptului. In stransa legatura cu stiintele juridice regasim discipline ajutatoare precum: criminalistica, medicina legala, statistica juridica. Fara a face parte din sistemul stiintei dreptului in totalitate, aceste discipline sunt totusi indispensabile cunoasterii realitatii juridice.
O cunoastere riguroasa a celor patru coordonate ale sistemului stiintei juridice ar trebui sa reprezinte o prioritate pentru orice jurist. Numai o cunoastere a tuturor conceptelor cu care acesta lucreaza si o reprezentare completa a tabloului social in care legea se aplica pot asigura o indeplinire a scopului prevazut de catre principiile care stau in spatele oricarei legi. Teoria dreptului, ca si coordonata fundamentala, reprezinta primul pas in studiul aprofundat al legii. De aceea, studentul la drept care paseste pentru prima oara intr-o sala de curs in anul I se va lovi de o lume cu totul noua atunci cand ii este prezentata teoria generala a dreptului. Este vorba despre o coordonata esentiala pentru intelegerea ulterioara a celorlalte ramuri de drept, un punct de plecare pentru formarea unui limbaj specific care sa permita asimilarea unor concepte specifice stiintelor juridice de ramura. Intregul sistem al stiintei dreptului este reprezentat de o perspectiva globala a unui sistem juridic inchegat.
Sursa: Popa, Nicolae, Teoria generala a dreptului, Editia 3, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2008.
