Tribunale pentru a prada statele?

wkro/ September 26, 2014/ Articole

tribunaleArticol publicat in revista Pandectele Romane nr. 8/2014. Autor: Prof. univ. dr. Mircea DUTU

Sub acest titlu, dar fara sensul intrebarii in numarul din iunie al prestigioasei publicatii franceze „Le Monde diplomatique” se publica un incitant articol (semnat de B. Bréville si M. Belard) pe tema practicii tot mai intense a multinationalelor de a aduce statele in justitie, pentru a-si impune legea lor si a-si valorifica drepturile pe care le revendica.

Desi de aproape 60 de ani societatile private pot reclama statele in justitie, multa vreme procedeul a fost putin utilizat. Din circa 550 de procese de acest gen recenzate de-a lungul globului din anii 1950, 80 la suta au fost intentate intre 2003 si 2012. Cea mai mare parte dintre ele sunt initiate de intreprinderi din nordul globului – trei sferturi dintre reclamatiile tratate de Centrul International pentru Reglementarea Diferendelor privind Investitiile (CIRDI) provin din SUA si UE – si vizeaza state din Sud. Ele au la baza tratate de investitii semnate intre doua tari, ori incluse in acorduri de liber-schimb, in numar astazi de peste 3000 care protejeaza societatile straine impotriva oricarei decizii publice (o lege, hotarare guvernamentala, o norma) ce ar putea afecta investitiile lor. Reglementarile traditionale si tribunalele locale sunt excluse din acest joc, competentele de solutionare a neintelegerilor in interpretarea si aplicarea angajamentelor asumate fiind transferate unor instante supranationale care isi trag puterea de decizie tocmai din … retragerea statelor!

Asa cum se arata in articolul citat, in numele protejarii investitiilor, guvernele sunt tinute sa garanteze trei mari cerinte: egalitatea de tratament a societatilor straine cu cele nationale, securitatea investitiei (autoritatile statale neputand schimba conditiile de exploatare, expropria fara compensare ori proceda la o „expropriere indirecta”) si libertatea pentru intreprindere de a-si transfera capitalul.

Cerintele multinationalelor sunt judecate si solutionate de una dintre instantele internationale specializate: CIDRI, care arbitreaza mai ales afaceri comerciale, Comisia ONU pentru dreptul comercial international (CNUDCI), Curtea Permanenta de la Haga, unele camere de comert etc. Impotriva hotararilor acestora, cel mai adesea nu se poate face apel. Astazi exista 24.000 de filiale ale societatilor europene in SUA, 50.800 de sucursale americane pe batranul continent, fiecare dintre ele avand posibilitatea de a ataca masurile pe care le considera vatamatoare pentru drepturile ori interesele lor in fata unor asemenea instante.

In majoritatea cazurilor, in situatie de proces se da castig multinationalelor. Asa, de exemplu, in 2004 grupul american Cargill a obtinut, cu titlu de reparatie, 90,7 milioane de USD (66 milioane de euro) de la statul Mexic, recunoscut culpabil pentru ca ar fi introdus o taxa pe bauturile gazoase; in 2010 Tampa Electric a dobandit 25 milioane de dolari de la Guatemala, contestand o lege care plafona tarifele la energia electrica. Iar in 2012 Sri Lanka a fost condamnata sa verse 60 milioane de dolari Deutsche Bank, pentru modificarea prevederilor unui contract petrolier…

Uneori recurgerea la proces reprezinta un mijloc de presiune spre a determina o parte sa revina asupra unor masuri deranjante. A fost, de pilda, cauza din 2009 in care grupul public suedez Vattenfall a depus plangere impotriva Germaniei, solicitand ca despagubiri 1,4 miliarde de euro pe motivul ca noile exigente de mediu impuse de autoritatile din Hamburg faceau proiectul sau de centrala pe carbon „antieconomic”. CIRDI a gasit cererea admisibila si dupa mai multe confruntari, un „angajament judiciar” a fost semnat in 2011, in urma „imblanzirii” normelor ecologice.

Desigur, noua „piata” a litigiilor comerciale astfel afirmata reprezinta o „mina de aur” pentru marile corporatii de avocatura specializate in domeniul afacerilor.

Pentru fiecare caz, fiecare parte este reprezentata de o echipa de avocati, al caror onorariu oscileaza intre 350 si 700 euro pe ora, iar litigiul solutionat de 3 arbitri (remunerati, la randul lor, fiecare cu intre 275 si 510 euro) pentru cauze care depasesc frecvent 500 de ore.

Arbitrii (barbati in proportie de 96%) provin, in principal, din marile cabinete de avocati europene sau nord-americane, dar au arareori ca pasiune numai dreptul.

Douazeci de cabinete, in mare parte americane, furnizeaza majoritatea avocatilor si arbitrilor solicitati pentru RDIE. Interesati de multiplicarea acestui gen de cauze, acestia abia asteapta o ocazie pentru a depune plangere impotriva unui stat. Reprezentantii statelor, in conditiile unor bugete publice de austeritate fac fata cu greu ostilitatilor judiciare purtate de profesionistii barei puternic stimulata de miza financiara a onorariului.

La 31 decembrie 2013 erau depuse impotriva Romaniei 9 plangeri in fata instantelor de profil.

O serie de guverne hotarate sa rupa cu „ortodoxia economica” impusa de mondializarea actuala au denuntat tratatele in cauza, expunandu-se insa astfel „oprobiului comercial” international, stimulat publicitar.

Tendinta de aducere a statului la pozitia de actor economic ca oricare altul si chiar mai defavorizat in raport cu situatia puternicelor societati multinationale poate avea consecinte incalculabile pe termen lung. Pasiunea fara margini pentru bani poate transforma „tribunalele arbitrale” in arma de actiune economica impotriva statelor, din ce in ce mai slabe, care pot ajunge in faliment (economic). Daca mai adaugam ofensiva extraordinara a jurisdictiilor interne in lupta pentru impunerea „exigentelor statului de drept” ajungem la tabloul unei societati in care „puterea tribunalelor” devine dominanta.

O fi bine, o fi rau?

 

Share this Post

About wkro

WOLTERS KLUWER ROMÂNIA este parte a grupului multinaţional Wolters Kluwer, cunoscut pe piaţa internaţională ca unul dintre cei mai mari furnizori de informație specializată, produse şi servicii dedicate profesioniştilor.