Absolventii institutiilor de invatamant superior si piata muncii in 1960

Cu toate ca prezenta hotarare a Consiliului de Ministri pune accent pe anumite ramuri ale invatamantului superior, nu poate fi ignorata o scurta comparatie cu situatia din perioada actuala. Orice absolvent se confrunta in prezent cu o serie de probleme specifice unei piete a muncii libere, cum ar fi cele incepand cu simpla gasire a unui loc de munca corespunzator domeniului sau de activitate si terminand cu problema salarizarii, adesea problematica pentru orice tanar care doreste sa puna bazele unui trai decent. Hotararea nr. 918 din 27 iulie 1960 instituia o serie de reglementari care sa vina in sprijinul absolventilor invatamanului superior, cu toate ca realitatile sociale erau cu mult diferite de normele oarecum ideatice enumerate in aceasta hotarare.

Prezenta hotarare pune accent pe incadrarea absolventilor invatamantului superior in diverse sectoare de activitate, precum si detalii care fac trimitere la incheierea de contracte de munca, salarizarea in functie de mai multe etape, perioadele minime in care absolventii sunt obligati sa desfasoare o anumita activitate remunerata, precum si indemnizatiile si costurile suportate de catre stat pentru cei care urmeaza a fi repartizati in alte localitati decat cele in care domiciliaza.

Titlul I, Cu privire la repartizarea in productie a absolventilor institutiilor de invatamant superior, debuteaza cu data aplicarii prezentei hotarari: „Incepand cu promotia anului 1960 repartizarea in productie a absolventilor institutiilor de invatamant superior, se va face nominal dupa terminarea sesiunii principale de examene, in posturi din specialitatea absolventilor sau din specialitati inrudite, in ordinea rezultatelor obtinute la invatatura si activitatea extrascolara”. Asadar sunt definiti „beneficiarii” hotararii, introducandu-se si un prim criteriu de departajare, in functie de rezultatele la invatatura.

Absolventii institutelor de invatamant superior tehnic, agronomic si economic vor fi repartizati la unitati productive unde „sa-si poata desavarsi cunostintele practice si de organizare a productiei”. Absolventii institutelor de invatamant superior economic vor putea fi repartizati si in unitatile operative din sectorul circulatiei marfurilor, de credit si de asigurari rationale si orasenesti, precum si la sectiunile financiare ale comitetelor executive ale sfaturilor populare rationale si orasenesti. Absolventii Institutului de Arhitectura din promotiile 1960 si 1961 vor putea fi repartizati si in institutele regionale de proiectare cu obligatia ca comitetele executive ale sfaturilor populare sa ia masuri de trecerea lor ulterioara in productie pentru a efectua un an de stagiu neintrerupt pe santiere de constructii. Sunt prevazute in continuare si repartizarile pentru absolventii institutelor de invatamant superior medico-farmaceutice, precum si o serie de interdictii in repartizarea anumitor categorii de absolventi in administratiile centrale, precum si in aparatul comitetelor executive ale sfaturilor populare.

Prezinta interes si situatia in care „la repartizarea nominala a absolventilor  se va tine seama si de interesele personale ale acestora in cazuri bine  justificate, cum ar fi apropierea dintre soti sau de parinti in varsta inaintata, ori bolnavi, precum si in vederea asigurarii unor conditii speciale necesare ingrijirii sanatatii”. Se reglementeaza si perioada minima a contractului de munca incheiat de catre absolventi cu unitatea unde au fost repartizati, aceasta fiind de 3 ani de la prezentare.

Absolventii care nu domiciliaza in localitate si care au fost repartizati se bucura de un sprijin din partea statului, criteriul de acordare a sprijinului fiind cel al localitatii rurale/urbane unde au fost repartizati. Asadar, acestia vor primi odata cu prezentarea la post: „a) o indemnizatie de instalare egala cu un salariu lunar, precum si costul transportului de la domiciliu la noul loc de munca, pentru ei, membrii familiei si gospodaria lor, in cazul in care sunt repartizati in localitati rurale”, respectiv litera b), „costul transportului de la domiciliu la noul loc de munca pentru ei, membrii familiei si gospodaria lor, in cazul in care sunt repartizati in localitati urbane”.

Titlul II, Cu privire la incadrarea in productie a absolventilor unor institute de invatamant superior, prevede o serie de norme menite sa diferentieze salarizarea fiecarei categorii de absolventi in functie de anul de stagiu prevazut; de exemplu: „absolventii institutelor de invatamant superior care intra in prevederile art. 20 din prezenta hotarare, in cursul anului de stagiu, vor fi salarizati la limita minima a salariului prevazut in nomenclatoarele de functiuni pentru functiunea de inginer, respectiv economist, daca pentru perioada de stagiu nu sunt stabilite salarii tarifare speciale”.

Hotararea nr. 918 din 27 iulie 1960 este o lectie deschisa de istorie din perioada comunista a Romaniei, un act normativ care intra in conflict cu o realitate sociala marcata de o crestere a influentei politice asupra tuturor domeniilor de activitate. Este cert, insa, faptul ca intentia din spatele acestei hotarari este de a asigura o buna desfasurare a activitatilor economice inRomaniaanilor respectivi si, poate chiar mai mult, stabilirea unui nivel de trai care sa multumeasca fiecare absolvent de invatamant superior care si-a pus sperantele in a-si urma visul.

Sursa: Colectia de hotarari si dispozitii ale Consiliului de Ministri al Republicii Populare Romane, nr. 1-49, anul 1960.