AVOCATURA DE BUSINESS CA BUSINESS
Articol publicat in Revista Romana de Drept al Afacerilor nr. 4/2013, autor Florentin TUCA
Asistam, relativ recent, la o conferinta pe tema noului Cod civil, in care un distins profesor vorbea despre „conotatia peiorativa” a sintagmei „drept al afacerilor”. O asemenea prejudecata, intemeiata pe convingerea ca afacerile sunt totuna cu tranzactiile necurate sau cu specula marunta a fost, imi place sa cred, invinsa de noul spirit al dreptului comercial, dar si de succesul acestei ramuri juridice in viata economica si in aula facultatilor. (Iar prestigiul Revistei Romane de Drept al Afacerilor este o proba suplimentara in acest sens). Cu toate astea, ea mi-a amintit de o definitie pe care o dadeam, candva, avocaturii de afaceri, sub forma unui mesaj trimis avocatilor firmei in care lucrez. E un mesaj care isi pastreaza actualitatea, asa ca il rescriu, din memorie, in cele ce urmeaza.
Zi de zi, le ziceam, ne miscam intr-un mediu incorsetat de tot felul de rigori ale economiei „libere”: suntem jucatori pe o piata, piata avocaturii; primim cereri de oferta si formulam oferte (tehnice si financiare); ofertele insele, intr-o continua evolutie spre formule si abordari sofisticate, intr-o goana nebuna de adecvare la imperativele care tin de raportul calitate-pret, de constrangerile bugetare ale clientului si de propriile estimari de rentabilitate; inregistram meticulos timpii consumati pentru serviciile prestate, ca mutarile de sah, ii ambalam in facturi proforme si facturi fiscale; urmarim atent incasarile, grijulii la evolutia cash-flowului; suntem tot mai preocupati de cifra de afaceri; analizam costuri, amortizam, platim dobanzi si penalitati, investim, deducem TVA-uri, facem calcule de rentabilitate si proiectii financiare. Toate astea laolalta, subordonate regelui numit Profit. Pe care-l urmarim cu scrupulozitate si care vine dintr-o activitate numita avocatura. Adica acea activitate care, inainte de razboi se facea, in mod „straniu”, in biblioteci si in aula academiei; ocupatia care, in anii comunismului, era exemplul clasic de mandat civil, remunerat cu onorarii plafonate colectiviceste si cu tigari kent; indeletnicirea care, dupa ’89, s-a transformat in activitatea „de facut”, pe banda, adoptii si sereleuri, vandute la bucata; pentru ca apoi sa devina avocatura de drept comercial, avocatura de drept al afacerilor, avocatura de afaceri, avocatura de business si apoi, simplu, suddenly, BUSINESS.
„Auzi, voi cu cat dati opinia legala?” ma intreaba un confrate, examinandu-mi atent taraba cu prospaturi. „Fara calificari, o dam scump, raspunsei, da’ daca-i bagam niscai assumption-uri pe post de coloranti si qualifications in loc de E-uri, o putem lasa mai jos…” „Da’ lededereurile?…”.
Tin sa va anunt ca, daca nu stiati, voi, avocatii de afaceri, lucrati la o intreprindere. Munca voastra, le ziceam, a devenit produs. Intai si-ntai, el trebuie sa se distinga printr-o excelenta calitate. Apoi, el trebuie promovat, ambalat grijuliu si vandut pe piata. Intru productivitate, rentabilitate si maximizarea profitului.
Stiu, dintr-o anume perspectiva, e oarecum deprimant. Dintr-o alta insa, incurajatoare si provocatoare deopotriva, avocatura de business nu e reductibila la un flux tehnologic sablonard si dezumanizant. „Produsul” de care vorbeam mai sus incorporeaza o serioasa doza de creativitate si dibacie si e fabricat din matematica legilor si a principiilor de drept. El e, inainte de orice, un produs intelectual menit sa ordoneze lumea afacerilor si sa-i asigure un plus de rigoare, coerenta si rationalitate.
Da, intr-adevar, lucrati intr-o intreprindere. Intr-una in care insa, nu uitati, principala materie prima este mintea voastra.
Si, le mai spuneam, sa nu uitati ca pe lume mai sunt, inca, si biblioteci, si muzica.
