Eficienta concluziilor orale din perspectiva Comunicarii judiciare. O abordare experimentala

wkro/ January 27, 2015/ Articolul saptamanii

Comunicare judiciaraArticol preluat de pe situl www.castigaprocese.ro. Autor: Adrian Toni Neacsu

Nota autorului: Desi acest studiu porneste de la relatarea in presa a derularii unei sedinte de judecata, unde judecatorul si avocatii implicati sunt usor de identificat, autorul precizeaza ca analiza nu vizeaza in niciun fel evaluarea comportamentului sau deciziilor acestora. Demersul vizeaza exclusiv dezvoltarea abordarilor stiintifice privind desfasurarea sedintei de judecata, din perspectiva tehnicilor Comunicarii judiciare promovata prin lucrarea Convinge judecatorul – Tehnica si arta convingerii instantei (editura Wolters Kluwer, 2014). Autorul respinge, ca fiind impotriva regulilor loialitatii fata de judecator si confraternitatii fata de avocati, orice interpretare referitoare la critica sustinerilor si hotararilor luate de judecatorii si avocatii in proces.

Judecatorul: „Nu ne inrobiti!”

O imagine care se repeta, in diferente doar de nuante, de cateva mii de ori pe zi in instantele noastre[1]. O sala de judecata ca oricare alta. Sala freamata intr-un murmur marunt, dar insistent. Avocatul, cu foile intinse pe intreaga tablie a mesei, continua sa vorbeasca. Sunt concluziile orale, vorbeste de multa vreme. Din cand in cand ridica privirea, dar, in rest, sta cu ea sprijinita de hartiile din fata lui, scoase la imprimanta .

Judecatorul priveste in gol, pe deasupra umarului lui, fixand cumva vag ultima banca. Grefierul sta cu pixul in aer, apoi il coboara brusc si noteaza ceva febril, dupa care iarasi se opreste, ridica varful vertical si asteapta. Se uita concentrat la buzele avocatului si asteapta cuvintele care vor declansa iarasi consemnarea mecanica in caiet. Procurorul nu a mai ridicat capul din dosarul din fata lui de 10 minute.

Desfasurarea evenimentelor in continuare poate urmari cateva scenarii posibile, nu foarte multe. Este posibil ca avocatul sa incheie rapid, fiindca deja epuizase sustinerea. Este posibil sa inteleaga din vreun gest mai subtil sau nu al judecatorului ca este momentul sa incheie ceva mai devreme de finalul programat. Este posibil ca judecatorul sa-l opreasca, incepand sa puna intrebari punctuale, pe lucruri pretins neclare din expunerea orala. Sau este posibil ca avocatul sa continue neintrerupt sa vorbeasca inca o ora.

Noi vom urmari insa, in folosul cercetarii noastre si a cauzei Comunicarii judiciare, desfasurarea consemnata[2] de un jurnalist care a participat la sedinta, aflata si ea in randul scenariilor posibile.

Judecatorul izbucneste:
– Mai aveti 3 minute.
– Nu se poate…
– Va solicit cu respect sa terminati in 3 minute!
– Si eu va rog cu respect sa ma lasati sa inchei!
– Concluziile nu inseamna sa cititi de pe foi.
– Dar nu citesc… ma uit sa zic cu exactitate anumite date.
– Nu vorbiti doua minute fara sa va uitati pe pagini… Nu ne inrobiti! Vorbiti de multa vreme. Aveti 3 minute de acum!

Judecatorul a rostit ultima replica autoritar si teatral, lovind cu palma in masa. Cronicarul consemneaza ca avocatul vorbea deja de aproape doua ore si ca procesul incepuse cu 4 ore in urma. A mai vorbit o vreme, dupa care judecatorul, cu aceeasi expresie de vointa pe chip, l-a oprit definitiv: „Ati depasit timpul. Va rog sa incheiati”. Apoi comunica catre ceilalti avocati care asteptau sa le vina randul decizia luata. Durata concluziilor se limiteaza la maxim o jumatate de ora pentru fiecare avocat, in baza art. 388 alin. 3 din Cod Procedura Penala. Le aduce, de asemenea, la cunostinta ca au posibilitatea sa depuna concluzii scrise la dosar, in termen de 7 zile.

Pentru ca ceea ce jurnalistul a consemnat din aceasta sedinta de judecata reprezinta un material didactic de exceptie pentru studiul aplicat al Comunicarii judiciare, in cazul de fata in legatura cu regulile concluziilor orale in fata instantei, vom reproduce si celelalte rigori de comportament judiciar solicitate de judecator:

– Au fost administrare destule mijloace de proba. Suferim de maladia lipsei de sinteza.
– Va rog, cuvinte clare si forme juridice clare, in legatura cu discutiile contradictorii in ce priveste o schimbare de incadrare juridica.

Catre procuror in timpul concluziilor orale: Vorbiti prea complicat pentru a consemna grefierul. Instanta pune in vedere reprezentantului parchetului sa depuna si sub forma de note scrise.

Premise si truisme

Orice face avocatul in fata instantei ar trebui sa se subordoneze unui scop precis. Depune cereri, ridica exceptii, invoca aparari pentru a obtine maximul posibil din situatia juridica a clientului sau. Niciun avocat nu-si doreste in mod programatic sa piarda procesul si este rezonabil sa credem ca va evita sa faca acele lucruri despre care are cunostinta ca vor duce inevitabil la acest deznodamant.

Dimpotriva, putem presupune cu destula certitudine ca avocatul isi doreste sa castige procesul in favoarea clientului sau. Ar trebui sa mergem mai departe cu acest rationament si sa consemnam, ca fiind o axioma, ca procesul nu poate fi castigat decat de cel caruia instanta ii da dreptate. Cum instanta inseamna intotdeauna, in abordarea pragmatica pe care o propunem, judecatori concreti, credem ca se sustine cu indreptatire in acest pas silogismul potrivit cu care procesul va fi castigat de catre cel caruia judecatorul sau judecatorii din complet, in calitatea lor de persoane cu insusiri rationale si emotionale umane, ii dau dreptate.

E un fel mai riguros de a spune truismul ca avocatul depinde de judecator. Un judecator vazut, insa nu ca un mecanism inert si abstract, ci ca persoana concreta, cu rationamente si emotii personale, cu conceptii despre viata si chiar prejudecati individuale, cu bune si rele, cu sentimente si asteptari personale, cu un nivel de pregatire stiintifica, profesionala si cu experienta diferite de la caz la caz. Judecatorul nu este Der Mann ohne Eigenschaften al lui Musil[3].

In fata acestui judecator uman (sa ne intelegem bine, singurul intalnit in orice instanta din lumea asta care nu este cereasca) iti poti creste sansele de a-ti atinge scopul, daca il cunosti si il anticipezi bine, daca ii stii preferintele, daca iti adaptezi comportamentul, daca reusesti sa-l convingi la nivel logico-rational, daca eviti asperitatile emotionale, daca… In cele din urma, miza finala a prezentei profesionale in fata judecatorului este persuasiunea lui, orientarea lui logica si emotionala in sensul dorit, crearea intimei convingeri a acestuia cu privire la problema dedusa judecatii lui.

Comunicarea judiciara sau stiinta eficientei in instanta

Acesta este punctul in care vom defini drept obiect de cercetare a Comunicarii judiciare pe care o promovam comportamentul judiciar formal si informal al subiectilor implicati in solutionarea dosarelor de judecata, relationarea complexa parte/avocat-instanta, procedeele, tehnicile, regulile si principiile care stau la baza caracterului persuasiv al procesului de comunicare in instanta, teoria si practica comunicarii verbale si non-verbale eficiente intr-un spatiu tehnic bine delimitat. Comunicarea judiciara studiaza procesele logice si psihologice precum si formele lingvistice si non-verbale care influenteaza eficienta comunicarii in cadrul instantelor de judecata.

Pentru ca metoda noastra de cercetare este si va ramane cea empirica, ne vom intoarce la modelul experimental care a declansat aceasta analiza. Sa verificam, cu instrumentele de lucru ale comunicarii judiciare, ceea ce s-a intamplat in sala de judecata.

Cursurile si tratatele teoretice, traditia orala a avocatilor, iar uneori si practica supraestimeaza importanta concluziilor orale in fata judecatorului. Realitatea si chiar bunul-simt spun ca preponderent dosarele se castiga prin stradanie facuta in scris. Expunerile orale sunt spectaculoase, pot puncta uneori la impresia artistica in fata unui public neavizat, dar au o eficienta limitata. Rareori convingerea judecatorului se formeaza in sala de judecata si foarte rar o solutie poate fi schimbata doar printr-o performanta orala deosebita.

Judecatorul este un ascultator slab

Omul este proiectat fiziologic sa fie un foarte prost ascultator. In activitatea sociala curenta, retinem putin din ceea ce auzim.

In primul rand, viteza de gandire curenta a omului este mai mare decat viteza cu care putem vorbi. Viteza medie cu care o persoana obisnuita vorbeste este de 125 de cuvinte pe minut[4]. Avem insa capacitatea mentala de a intelege pe cineva vorbind cu 400 de cuvinte pe minut, asta presupunand ca ar exista cineva capabil de aceasta performanta. Atunci cand ascultam pe cineva, folosim doar 25% din capacitatea noastra mentala. Acest lucru explica tehnic de ce este greu sa te concentrezi o perioada lunga pe expunerea orala a celui din fata ta: gandurile iti fug la propriu.

In al doilea rand, suntem ascultatori total ineficienti. Studiile demonstreaza ca ascultatorul obisnuit nu retine dintr-o prezentare de 10 minute mai mult 50% din ceea ce s-a spus. In 48 de ore, aceasta memorie se injumatateste, ramanand o eficienta de doar 25% din ceea ce s-a vorbit.

Judecatorul, oricat de antrenat ar fi sa retina, si presupunand ca ar avea si determinarea sa asculte si sa urmareasca toata expunerea avocatului, nu va face nici el exceptie notabila: isi va aduce aminte la pronuntare, doar partial, complicatiile factuale si juridice expuse oral de avocat. Cu cat momentul deciziei va fi mai indepartat (urmeaza alte dosare, pronuntarea se amana), cu atat cantitatea informationala retinuta va fi mai mica, desigur mult sub 25%.

De notat nu-si poate nota decat ideile principale, rationamentele juridice mari, cele care desigur se gasesc si in scris. Grefierul insusi noteaza sintetic, in masura in care intelege („Vorbiti prea complicat pentru a consemna grefierul”) si doar cu o finalitate limitata, pentru a redacta practica.

Judecatorii nu citesc caietul de note al grefierului pentru a-si readuce aminte detaliat in vederea luarii deciziei expunerea orala. Judecatorii nu audiaza nici inregistrarile audio ale sedintei, doar pentru a-si improspata memoria performantei orale la care au asistat. Iau decizia bazandu-se pe piesele din dosar si pe formarea in timp, pas cu pas, a unei pareri asupra situatiei juridice din dosar.

Importanta si functiile reale ale concluziilor orale

Concluzionam ca o expunere orala prelungita in fata judecatorului este ineficienta sub aspectul finalitatii ei. Nu atarna in mod decisiv in mecanismul de formare a convingerii judecatorului si de luare a deciziei. Neavand un rol pozitiv determinant, concluziile orale pot avea insa unul negativ. Ele reprezinta intotdeauna o ultima impresie subiectiva a judecatorului in legatura cu dosarul pe care tocmai il va inchide si cu privire la prestanta si atitudinea subiectilor lui. Fiind o forma de interactiune sociala, calitatea, cantitatea, continutul si forma comunicarii orale produc asupra receptorului, judecatorul in cazul nostru, emotii, trairi, ganduri, stari sufletesti.

Judecatorul se poate amuza, poate fi uimit, poate fi incantat, poate fi extaziat, dar la fel de bine se poate enerva, se poate plictisi, se poate irita ori poate fi scos din sarite (“Aveti 3 minute de acum!” – si a batut cu palma in masa). De ce e important sa lasi o ultima impresie buna judecatorului? Nu numai Comunicarea judiciara are raspunsul previzibil, ci si elementarul instinct de supravietuire.

Concluziile orale au insa o alta functie procesuala. Desi relevanta lor in mecanismul decizional al judecatorului este minora, ele joaca un rol important in regia procesului civil sau penal in Romania. Etapa concluziilor pe fond este momentul de glorie a avocatului din dosar, iar judecatorul stie asta si in principiu este dispus sa-l respecte. In punerea in scena a procesului, etapa concluziilor orale, adica vorbitul sintetic liber de catre avocat, este bine determinata.

La fel cum judecatorul trebuie sa dea ultimul cuvant inculpatului, pentru ca scenariul procedural prevede asta ca pe o formalitate necesara, la fel el trebuie sa permita avocatului sa-si puna in scena o mica reprezentatie a talentului in vorbitul liber. Este o conventie asumata. Avocatul trebuie sa aiba ocazia sa-si incheie prestatia tehnica in dosar prin apelul la practica unei retorici orale de tip clasic: concluziile orale. Judecatorul este dispus sa permita reprezentatia, indiferent de cat de putin ajutor practic pentru solutia in dosar va primi din asta, dar va limita abuzul („Vorbiti de multa vreme!”).

Exprimarea orala nu are nicio legatura cu cea asternuta in scris. Au reguli diferite, transmit informatia in mod diferit, sunt receptate in mod diferit. Vorbitorul nu are decat o sansa sa fie inteles. Daca a pierdut momentul, el este nerepetabil. Atunci cand urmareste un text scris, lectorul poate oricand reveni sa reciteasca, pentru a analiza un argument sau o afirmatie. Oralitatea inseamna insa volatilitate. Atunci cand avocatul vorbeste instantei, trebuie sa pastreze, daca vrea sa fie urmarit, oralitatea. Daca vorbeste ca si cand si-ar citi notele scrise, incalca regulile jocului si sfideaza limitele fiziologice ale judecatorului („Concluziile nu inseamna sa cititi de pe foi”).

Iese din regia procesului si transforma in mod egoist momentul concluziilor orale in moment de glorie personala, desconsidera locul, momentul si autoritatea celui din fata lui (”Nu vorbiti doua minute fara sa va uitati pe pagini… Nu ne inrobiti!”).

Desigur, judecatorul are obligatia profesionala sa asculte orice. Pana la o limita o va si face. Insa, daca intr-adevar avocatul isi propune sa-l convinga si sa castige procesul, isi va permite sa spuna orice si oricum, asumandu-si orice risc? Pentru a fi convins, judecatorul trebuie mai intai, previzibil, sa fie atent. Nu poti convinge pe cineva care nu te urmareste. Cu atat mai putin il poti convinge pe cel pe care il torturezi, abuzand de timpul pe care e obligat sa ti-l acorde („Suferim de maladia lipsei de sinteza”).

Judecatorul este un tehnician al dreptului. Judecatorii zilei de astazi nu au disponibilitatea pentru a asculta exordii nesfarsite si a se entuziasma in fata figurilor stilistice si tehnicii oratorice stapanite de vorbitor. Au nevoie de o comunicare tehnica, in vorbe si constructii juridice clare. („Va rog, cuvinte clare si forme juridice clare”.)

Ei isi doresc concluzii clare, complete, incontestabile, care sa lamureasca pe deplin situatia juridica. Isi doresc si asteapta ca avocatii sa performeze in primul rand in ce priveste acuratetea tehnica. Nu vor paronomaza, antanaclaza, calambur, catahreza ori metonimii, adica figurile retorice clasice, pentru ca nu au ce face cu ele. Dupa terminarea sedintei, judecatorul are de luat o hotarare si i-ar prinde bine un ajutor de specialitate, aplicat, de la avocat.

Concluzia

Ca orice metoda stiintifica, Comunicarea judiciara pe care o propunem are reguli, tehnici si instrumente specifice[5].

Valorile ei fundamentale sunt pragmatismul, realismul, minimalismul, eficienta si dezambiguizarea. Metoda ofera suficiente instrumente pentru analiza teoretica si empirica a tuturor mecanismelor si proceselor psihologice, cognitive si de comunicare care au loc in legatura cu solutionarea dosarelor in instantele de judecata.


[1] In 2014, instantele judecatoresti au scos pe fond peste 8.350 de dosare pe zi lucratoare.
[2] CluJust: Judecator catre Mateut la Judecatoria Cluj-Napoca: ”Concluziile nu inseamna sa cititi. Mai aveti 3 minute, de acum!”.
[3] Omul fara insusiri, titlul operei de referinta (1930) a autorului german Robert Musil (1860-1942).
[4] Date preluate din Models of Working Memory: Mechanisms of Active Maintenance and Executive Control, by Akira Miyake and Priti Shah, © Cambridge University Press, 1999.
[5] Un exemplu aici.

Share this Post

About wkro

WOLTERS KLUWER ROMÂNIA este parte a grupului multinaţional Wolters Kluwer, cunoscut pe piaţa internaţională ca unul dintre cei mai mari furnizori de informație specializată, produse şi servicii dedicate profesioniştilor.