Gideon’s Trumpet (1980)
Autor: Stefan GHEORGHIES
Se vorbeste in general despre un caracter stabil al legii, despre modul in care aceasta ar trebui sa controleze cu rigurozitate toate aspectele vietii. In acelasi timp, insa, legea trebuie sa fie flexibila, sa fie adaptata in mod constant la realitatile socio-economice ale vremurilor. Conceptul de avocat din oficiu reprezinta tema magistrala a Gideon’s Trumpet, film regizat de catre Robert R. Collins si inspirat dupa cartea lui Anthony Lewis.
Intr-o tara a anilor `60 precum SUA, o tara a justitiei libere si care nu se supune influentelor, Clarence Earl Gideon este prins intr-o lupta cu insusi sistemul juridiar american. Poate ca Gideon nu este cel mai in masura sa atace principiile de baza ale dreptului statului sau si nici nu ar fi trebuit sa fie cel care sa ia atitudine, insa atunci cand se aduce in discutie conceptul de libertate, orice om este capabil de fapte marete.
Clarence Earl Gideon (Henry Fonda) nu este un barbat tocmai norocos. Provenind dintr-o familie care i-a oferit o educatie puternic marcata de credinta, Gideon nu impartaseste aceleasi viziuni. Ajuns la batranete, fara realizari prea mari, in afara de copiii sai, barbatul fusese condamnat de 4 ori de-a lungul vietii pentru diverse infractiuni de un grad de pericol social redus. Insa ghinionul nu-l lasa in pace pe Gideon nici macar in aceasta etapa a vietii. Invinuit pe nedrept de furt, condamnat in urma unui proces superficial la 5 ani de inchisoare cu executare, barbatul incepe sa citeasca, asemeni unui student de anul I care ia pentru prima oara contact cu doctrina, carti cu privire la desfasurarea procesului penal. Scopul sau este unul simplu: sa dovedeasca in cererea sa de revizuire faptul ca lipsa unui avocat (asa cum a cerut in cursul judecatii) nu i-a oferit posibilitatea de a-si construi o aparare corespunzatoare. Cererea sa va starni o adevarata disputa in cadrul Curtii Supreme de Justitie americane, iar Gideon va avea sansa de a deveni un erou al legii penale.
Gideon’s Trumpet nu este un film juridic care straluceste la capitolul creativitate, in sensul larg al termenului. Insa, in sens restrans, al creativitatii juridice, productia lui Robert C. Collins aduce in atentia cinefilului specializat o serie de dezbateri mai mult decat interesante. Lipsa unui avocat din oficiu in cazul in care o persoana raspunde penal pentru o fapta savarsita constituie marea dezbatere a filmului marca Hallmark Hall of Fame. Avem pe de o parte, ideile impartasite de insusi Clarence Earl Gideon, un om simplu care nu a avut niciodata in viata sa de a face cu studiul legii. Insa, pus in fata unei nedreptati, alege sa duca un razboi din care nu pare a avea sanse de reusita. Argumentele sale fac trimiteri, la modul cel mai simplu, la principii de baza ale dreptului: activitatea de infaptuire a justitiei nu se poate realiza fara ca fiecare persoana sa poata avea dreptul la o aparare corespunzatoare. De altfel, pe marginea acestui subiect speculueaza si Gideon. Pe de alta parte, insa, avem si pledoariile avocatului lui Gideon in fara Curtii Supreme de Justitie, incarcate de argumente in favoarea introducerii dreptului la a avea un avocat din oficiu pentru toata persoanele judecate pe latura penala. Nimic nu este mai spectaculos decat „discursul” avocatului, Abe Forta (Jose Ferrer), in fata judecatorilor Curtii.
In acelasi timp, putem remarca, pe langa tema principala a filmului, si existenta unui principiu oarecum pus in legatura cu importanta reprezentarii de catre un avocat a unui simplu om, fara legaturi cu lumea dreptului. Nemo censetur ignorare legem („nimeni nu poate fi considerat ca nu cunoaste legea”) devine conex cu ideea de avocat din oficiu. Este un principiu de actulitate care inca se rasfrange in mod direct asupra activatii unui avocat care isi reprezinta clientul. Avocatul cunoaste fiecare articol, fiecare alineat, fiecare litera, pe care le poate folosi in favoarea clientului sau. Insa, strict in cazul de fata, cum putea Clarence Gideon sa cunoasca aspecte care tin de desfasurarea profesiei de avocat? Cum putea aceasta „necunoastere a legii” sa ii confere acestuia posibilitatea de a-si construi singur o aparare corespunzatoare? Nu o putea invoca pentru a nu fi tras la raspundere penala pentru infractiunea de furt, insa, in lipsa unui avocat care sa il apere in fata unui sistem nu prea bland cu omul de rand, sansele sa fi fost declarat nevinovat erau aproape inexistente.
