Hotararea prealabila pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – sansa reconcilierii justitiei cu societatea romaneasca
Autor: Adrian Toni Neacsu
Un articol recent al d-lui Costel Galca a atins o tema de maxima sensibilitate personala si este declansatorul reflectiilor ce urmeaza. Titlul materialului la care refer sintetizeaza fara rest enuntul stiintific al autorului, mai exact temerea sa bazata pe experienta personala si intuitie: “Hotararea prealabila pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – instrument de control politic al justitiei. “
Dimpotriva, consider ca noua instituie a sesizarii instantei supreme in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este unul din punctele cele mai consistente si de progres real din noile coduri de procedura. Foarte multe articole din noile coduri sunt reinterpretari oarecum moderne si mai livresti ale celor vechi, iar tehnica propriu-zisa a conducerii procesului si geometria desfasurarii lui nu sufera modificari.
Reala noutate normativa este data, desigur printre altele, pentru a nu exagera mai mult decat este necesar demonstratiei, de dispozitiile care in premiera reglementeaza “asigurarea unei practici judiciare unitare” (Titlul III, al noului Cod de procedura civila). Alaturi de recursul in interesul legii si chiar in mai mare masura decat acesta, principalul instrument de unificare a jurisprudentei instantelor judecatoresti va fi, sub regimul noilor coduri de procedura civila, mecanismul pronuntarii de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a unor hotarari judecatoresti prin care se pronunta cu caracter obligatoriu fata de toti judecatorii, cu privire la interpretarea unei chestiuni de drept.
Functionarea noii institutii procedurale este foarte simpla: orice complet de judecata, mai putin al judecatoriilor, daca judeca o cauza in ultima instanta, poate sesiza ICCJ atunci cand constata ca are de aplicat in cauza o problema de drept noua si asupra careia instanta suprema inca nu s-a pronuntat. Odata sesizata, instanta suprema va stabili intr-un complet special care este dezlegarea de principiu a problemei de drept ridicata de instanta de judecata. Odata lamurita aceasta chestiune de drept, ea devine obligatorie pentru toate cauzele similare si nici o instanta nu va mai putea pronunta solutii contrare celor dezlegate de ICCJ.
Din punctul meu de vedere cel mai mare handicap al sistemului judiciar romanesc il constituie caracterul imprevizibil al solutiilor instantelor de judecata. Impresia pe care o lasa instantele judecatoresti in ce priveste solutiile pe care le iau este de haos deplin. Sondajele de opinie si alte cercetari sociologice din ultimii ani arata fara exceptie ca cea mai mare nemultumire a populatiei este data de caracterul incoerent al hotararilor judecatoresti.
Inexistenta unor mecanisme functionale care sa garanteze o jurisprudenta coerenta a instantelor este o evidenta. Cel putin aparent, un judecator, un complet sau o instanta pot decide orice si oricum, in izolare totala de solutiile anterioare in spete identice ale altor judecatori, complete sal instante. Iar nu rareori in contradictie deplina chiar cu propriile solutii anterioare.
Toate procedurile administrative derulate in ultimii ani in vederea unificarii jurisprudentei instantelor au esuat lamentabil. Oricum ele, in lipsa unei modificari de substanta a dispozitiilor procedurale, nu puteau fi mai mult decat paleative.
Haosul solutiilor instantelor este sursa, in proportie covarsitoare, a neincrederii populatiei in justitie. Caracterul imprevibil al solutiilor judecatorilor ridica in mod evidente intrebari si este explicat de justitiabilul simplu in modalitatile cele mai simple pe care le are la dispozitie si anume nu de putine ori prin referire la false acte de coruptie. E foarte greu sa intelegi de ce tu ai pierdut un dosar cand vecinul tau aflat in aceeasi situatie a castigat. Un cetatean aflat intr-o astfel de situatie personala de nesuportat pentru el va fi tentat sa-si explice ghinionul prin presupusa coruptie a instantei. Altfel spus, el va spune despre vecinul lor mai norocos ca este si descurcaret si a ajuns unde trebuie.
In mod obiectiv vorbind insa, este neserios sa cerem publicului sa inteleaga lipsa de predictibilitate a solutiilor ca fiind ceva firesc. Pentru ca nu este ceva normal ci este o anomalie sistemica a justitiei noastre de dupa Revolutie.
Noua procedura a interpretarii obligatorie a legii prin ICCJ va fi un mecanism eficient in primul rand pentru ca este unul obligatoriu. Hotararile instantei supreme date in rezolvarea principiala a unor probleme de drept se publica in Monitorul Oficial si sunt obligatorii in toate cauzele similare. Toti judecatorii din Romania vor fi obligati sa dea solutii identice o data ce problema de drept a fost dezlegata intr-un fel de instanta suprema.
Procedura ca atare este copiata dupa codul de procedura francez si nu va trebui sa ia prin suprindere instantele din Romania cata vreme este extrem de asamanatoare procedurii intrebarii preliminare adresata Curtii de Justitie a Uniunii Europene, cu care instantele deja lucreaza de ani buni..
In ce priveste “riscurile” centralizarii interpretarii legii la ICCJ, cred doar ca sansa istorica a impacarii societatii romanesti cu justitia depaseste ca importanta orice risc.
Eu mizez pe ordine jurisprudentiala si deci reconciliere.
“Riscurile” centralizarii interpretarii legii de catre ICCJ nu constituie un veritabil risc, ci atingerea unui “deziderat” fundamental – acela al infaptuirii justitiei de catre titularul puterii judecatoresti – Inalta Curte de Casatie si Justitie (art.126 alin.1 Constitutia Romaniei) care, sper, sa devina mai mult Inalta Curte de Casatie, decat o prozaica instanta de fond cum se manifesta in principal in prezent.
In realitate, judecatorii instantelor judecatoresti nu exercita decat functia de agenti ai puterii judecatoresti, iar independenta lor jurisdictionala nu constituie un privilegiu individual si nici garantie in contra puterii judecatoresti, ci o garantie pentru justitiabil, in raporturile de putere cu ceilalti doi titulari ai unor puteri constitutionale ce impart devalmas cu puterea judecatoreasca suveranitatea si celelalte prerogative ale Statului Roman.
Intre exercitiul jurisdictiei de fond si exercitarea puterii judecatoresti de ICCJ trebuie sa existe un raport dintre parte si intreg, partea trebuind a se pune in acord deplin cu intregul.
Practica neunitara a proliferat tocmai pentru ca in arhitectura sistemului judiciar, la un moment dat toate instantele judecatoresti au judecat in ultima instanta (atunci cand judecatoriile dezlegau in prima si ultima instanta plangeri contraventionale de un anumit fel) si, implicit, au dat dezlegari in drept in casatie – au fost practic instante de casatie. Si in prezent tribunalele mai judeca in casatie pe V.C.pr.civ. recursuri fata de unele hotarari judecatoresti ce s-au pronuntat aspra unor pricini dinainte de 15.02.2013, asa cum si curtile de apel si, evident, ICCJ, ceea ce face ca si in prezent sa existe 59 de instante de casatie – ceea ce mi se pare inadmisibil si o vulnerabilitate grava a sistemului judiciar actual.
V.Buliga
Mi-e si teama sa ma gandesc care va fi impactul infiintarii regiunilor asupra organizarii sistemului judiciar si mai ales asupra suprematiei ICCJ. Nu cumva vom avea curti supreme ale regiunilor?
Daca ramane sintagma de “Stat unitar ” in Constitutia revizuita, atunci ar fi logic ca forta juridica (si nepolitizata) a ICCJ sa se mentina “all around RO”.
Altfel devine logic ca se va institui “regula locului”.
Este adevarat ca este un instrument puternic acesta “Hotarare prealabila pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie” si este adevarat ca ea (Hotararea) poate deveni instrument politic prin pervertirea opiniei judecatorului ICCJ -prin trafic de influenta politico-administrativa la nivel inalt.
Orice sistem centric presupune un risc si aceasta si este ratiunea nevoii instituiri unei Guvernabilitati potrivite. Dar si haosul trebuie corectat.
Tocmai de accea declaratia electronica de integritate “real-time” trebuie introdusa obligatoriu in activitatea judecatorilor/procurorilor/politistilor investigatori.
Nu putem accepta edictarea unei “Hotarari prealabile pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie” edictata din vointa unor judecatori ce actioneaza la comanda politico -administrativa, pentru ca asa si au fost numiti, sau pentru ca in caz de opozitie la influenta ICCJ, NU va mai fi finantata corespunzator.
Influentele si sicanele politico-administrative aspra ICCJ si a judecatorilor -aici este cheia afacerii “Hotararii prealabile pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie” .
Bun, si daca NU o aplica (HOT. ICCJ) judecatorul de scaun CE I SE INTAMPLA?
Ceva foarte vag oricum. Adica nimic. Ca inspectia Judiciara are o activitate de “trei nule-000” ….ca faina.
Deci …NO COMMENT.
Lucrurile se complica, in opinia mea, pentru ca vor fi doua institutii paralele de unificare a practicii judiciare, exercitiul lor apartinand aceleiasi institutii,- ICCJ!
Or, mentinandu-se functionarea unei singure institutii din cele doua,- recursul in interesul legii (RIL), este arhisuficient pentru unificarea practicii judecatoresti, insa cu conditia ca magistratii care nu aplica in spetele concrete deciziile date in RIL-uri sa fie sanctionati disciplinar si nu numai…, sub acest aspect impunandu-se modificari si completari legislative privind raspunderea disciplinara a magistratilor si procedura aplicarii,- cu necesitate si din oficiu,- a sanctiunilor disciplinare.
Pe de alta parte s-ar putea sustine asertiunea ca procedura adoptarii hotararilor preliminarii,- proprie Curtii de Justitie a Uniunii Europene, adoptata in dreptul intern al unui stat membru al UE, este o cel putin neinspirata “agoniseala” de drept procesual, punand din problema unei proceduri paralele suprapuse, care, fara indoiala, da nastere la confuzii, avand in vedere ca insesi instantele nationale sunt obligate sa aplice cu prioritate dreptul comunitar, in situatiile concrete reglementate legal.
M. Decean
M. Decean