Primal Fear – Avocatul diavolului (1996)

Wkro/ May 25, 2013/ Filme de vazut

Primal FearAutor: Stefan Gheorghies

Sooner or later a man who wears two faces forgets which one is real.

Multi isi imagineaza sala de judecata drept o scena pe care diverse personaje isi joaca rolurile. Judecatorul este, fara indoiala, cel care detine controlul, autoritatea suprema a piesei de teatru juridice. Procurorul este elementul cheie in construirea acuzarii, iar avocatul apararii este eroul care isi poate salva clientul de la condamnare. Cu cat avocatul este un actor mai talentat in aceasta piesa juridica, cu atat povestea va fi mai savuroasa si mai aprinsa in dezbateri. Ajungem astfel la Primal Fear, in regia lui Gregory Hoblit, o ecranizare a romanului lui William Diehl. Aceasta productie care-l are in rolul principal pe Richard Gere dezvolta aceasta latura spectaculoasa a procesului penal in care miza este una suprema: condamnarea la moarte. Personajul lui Richard Gere este un carismatic avocat cunoscut pentru succesul cauzelor sale, pentru profesionalism, dar si pentru castigurile imense. Insa, asa cum orice clipa de fericire isi gaseste deznodamantul, si avocatul care detine controlul salii de judecata va avea de suferit de pe urma relatiei cu clientul sau, prezumat nevinovat pana la o condamnare ramasa definitiva.

Martin Vail (Richar Gere) preia cazul unui tanar acuzat de uciderea cu sange rece, cu brutalitate, a unui episcop foarte cunoscut in comunitatea sa. Condus de dorinta de a dovedi ca imposibilul poate fi atins (respectiv de a-l salva pe tanar de la condamnarea la moarte), dar motivat si de publicitatea care avea sa i se faca prin amploarea pe care urma sa o ia cazul, Vail il reprezinta pe Aaron (Edward Norton), cu toate ca acesta din urma nu dispune de nicio suma de bani. Mai mult, avocatul ajunge sa se implice emotional in cazul lui Aaron, crezand in nevinovatia acestuia si dorind cu orice pret sa demonstreze ca nu acesta se face vinovat de uciderea preotului. Poate ca la aceasta maniera cumva neprofesionista a lui Martin Vail contribuie si personalitatea lui Aaron, un om marcat de greutatile vietii, ajuns printr-o simpla intamplare sub protectia bisericii si caruia i s-a oferit o a doua sansa. Insa, asa cum adesea un proces scoate la iveala un alt adevar decat cel sustinut de catre declaratiile inculpatului, si cazul lui Aaron va arunca treptat multe semne de intrebare asupra adevarului in care Vail credea cu tarie.

Richard Gere

Primal Fear intra cu usurinta in categoria filmelor juridice care abordeaza tematica profesiei de avocat si a spectaculozitatii de care aceasta este ghidata. Este la fel de facil si sa integram personajul Martin Vail in categoria marilor avocati pe marele ecran. Vail este un om pasionat de profesia sa si care duce fiecare caz la extreme pentru a obtine ce e mai bun pentru clientul sau, implicit chiar depune toata staruinta in a-si apara clientii. Insa Primal Fear aduce un element de noutate, respectiv relatia dintre Vail si Aaron, una aparent simpla la inceput, intre un tanar retras, afectat de o copilarie dificila si plina de traume, si un barbat aflat in culmea succesului, orbit de lumina reflectoarelor si incapabil sa distinga asupra unui adevar fundamental: este sau nu clientul sau nevinovat? Relatia dintre cei doi evolueaza treptat intr-o adevarata „colaborare” malefica, cu toate ca in acest tablou unul dintre personaje este de buna-credinta. Primal Fear intra si in categoria filmelor juridice care doresc sa demonstreze ca sistemul judiciar nu este perfect, erorile tin mai mult de natura umana si sunt influentate si de rolurile actorilor juridici. Martin Vail este un avocat-actor de exceptie capabil sa intoarca legea in favoarea sa, cu toate ca nimeni nu i-ar acorda la inceput de proces sanse de castig.

Share this Post

About wkro

WOLTERS KLUWER ROMÂNIA este parte a grupului multinaţional Wolters Kluwer, cunoscut pe piaţa internaţională ca unul dintre cei mai mari furnizori de informație specializată, produse şi servicii dedicate profesioniştilor.