Procedura insolvenței. Tratamentul cererilor de înscriere în tabelul suplimentar ce au ca obiect dobânzi
Practicienii în insolvență ai CITR SPRL, realizatorii rubricii “Monitorul Insolvenței” din Revista Română de Drept al Afacerilor, explică în noul număr al publicației editate de Wolters Kluwer România, modul în care abordează o problemă disputată în practică în procedura insolvenței, și anume cum se tratează cererile de înscriere în tabelul suplimentar ce au ca obiect dobânzi.
ADEVĂRATĂ CONDIȚIE SUSPENSIVĂ. “Dreptul creditorului garantat de a calcula accesorii la creanţele anterioare deschiderii procedurii şi a pretinde plata acestora se naşte doar dacă preţul vânzării bunului obiect al garanţiei este superior valorii creanţei cu care a fost înscris creditorul în tabelul definitiv”, arată experții CITR SPRL. “Observăm că suntem în prezenţa unei adevărate condiţii suspensive. Creanţele se nasc retroactiv, fiind obligaţii din perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii şi data falimentului. Înscrierea în tabel fără condiţie poate conduce la o pondere artificială de vot a creditorului garantat. Totodată, acesta ar putea primi distribuiri de sume cu o valoare mai mare decât ar fi îndreptăţit, în calitatea sa de chirografar, în situaţia în care se face aplicarea art. 121 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 sau art. 159 alin. (3) din Legea nr. 85/2014”, consideră realizatorii rubricii “Monitorul insolvenței” în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 1/2017.
DECĂDEREA DIN DREPT A CREDITORILOR? “Dacă conchidem că sunt creanţe născute după data deschiderii procedurii, însă lovite de condiţie suspensivă, creditorii au obligaţia de a formula declaraţie de creanţă? Lipsa înscrierii accesoriilor în tabelul suplimentar sau definitiv consolidat este sancţionată cu decăderea acestor creditori din dreptul de a şi le recupera din preţul vânzării?”, evidențiază dilemele practicienilor experții CITR SPRL în revista editată de Wolters Kluwer România. Aceste întrebări din practică apar ținând cont de prevederile vechii legi privind procedura insolvenței, Legea nr. 85/2006, care la art. 109 alin. (4) arată că: „titularilor de creanţe născute după deschiderea procedurii, care nu depun cererea de admitere a creanţelor în termenul prevăzut la alin. (2), li se aplică, în mod corespunzător, prevederile art. 76”.
ACCESORII CALCULATE PÂNĂ LA VALORIFICAREA BUNULUI. Practicienii în insolvență ai CITR SPRL răspund negativ la aceste întrebări, indicând faptul că art. 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, precum şi art. 80 alin. (1) şi art. 103 din Legea nr. 85/2014 reglementează adevărate excepţii de la regula înscrierii în tabel a creanţelor anterioare. Potrivit lor, textele fac vorbire de „accesoriile ce se vor calcula până la data valorificării bunului”. Realizatorii rubricii “Monitorul insolvenței” subliniază în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 1/2017 că creditorii au dreptul să formuleze declaraţie de creanţă, pe care, analizând-o, lichidatorul o va admite sub condiţia suspensivă a valorificării bunului la o valoare superioară creanţei.
NEÎNSCRIEREA ACCESORIILOR NU-I PREJUDICIAZĂ PE CREDITORI. Mai atrag atenția experții CITR SPRL că dacă creditorii nu-şi exercită acest drept, iar obiectul garanţiei este vândut la o valoare superioară, lichidatorul va fi obligat oricum să achite accesoriile calculate de creditor, neputând opune decăderea acestuia din dreptul de a le încasa. Astfel, conform practicienilor în insolvență menționați, creditorii nu suferă niciun prejudiciu prin neînscrierea accesoriilor. Mai mult, aceștia întăresc această concluzie, în revista editată de Wolters Kluwer România, cu argumentul că nici art. 121 din Legea nr. 85/2006, nici art. 159 din Legea nr. 85/2014 nu condiţionează plata accesoriilor de înscrierea acestora în tabelul suplimentar, respectiv a celui definitiv consolidat.
Revista Română de Drept al Afacerilor este singura revistă de pe piața românească dedicată Dreptului Afacerilor ca ramură distinctă de drept, oferind informaţii la zi din toate domeniile specifice: drept societar, drept fiscal, obligații contractuale, insolvență, concurență, drept imobiliar, drept bancar, arbitraj. Pentru mai multe detalii click AICI sau pe imaginea de mai jos.