Sa reglementam frumosul?
Articol scris de Mihaela Mocanu, redactor sef al Revistei Romane de Drept al Afacerilor.
Scriam exact acum un an, in editia din decembrie a Revistei Romane de Drept al Afacerilor, despre sport, despre cum este normata activitatea sportivilor, precum si despre drept, intr-o cheie a paralelismului si a unei nazuintei de fairplay.
In decembrie al lui 2013 ne-am aplecat inspre un domeniu prin excelenta frumos: arta. Asa cum eleganta sta sub semnul simplitatii, frumusetea se afla sub cel al discretiei. Arta este discreta si ea; desi destinata omenirii in intregul ei, beneficiarii sai par a apartine mai degraba unei paturi de elita, care isi creeaza singura un drum spre frumosul vazut (si inteles) lato sensu.
Arta nu este insa si timida. Arta contemporana, prin formele sale de manifestare surprinde si intriga totodata. Daca in secolul XX Pasarea in vazduh a lui Brancusi a fost supusa unei evaluari din punct de vedere juridic si a iesit victorioasa, iar drept urmare, scutita de plata taxelor vamale, la inceput de secol XXI neoanele lui Dan Flavin nu au fost incadrate de Comisia Europeana in categoria operelor de arta, respectiv a sculpturilor, tocmai din cauza faptului ca erau… neoane!… Asadar istoria s-a repetat, dar rezultatul a diferit. Ceea ce muzeele – autoritatile in domeniu – au apreciat ca fiind arta a fost, pana la urma, supus unui regim de drept comun si arta lui Flavin a avut, din punct de vedere fiscal, soarta pe care ar fi avut-o oricare marfa. In cazul evocat, neoanele.
Astfel se contureaza intrebarea: reglementam frumosul? Adica arta? Avem mijloacele? Cine discerne ce e frumos, deci arta? Si ce este frumos, este neaparat arta? Sau, similar invers, ce nu este frumos poate fi arta? Si intr-un final: ce este frumos, ce este arta?
Astfel se circumscrie si raportul intre arta si drept. Este arta cu un pas inainte sau trebuie sa fie dreptul cu un pas inainte? Mai mult, poate fi dreptul cu un pas inainte, cata vreme arta este rezultatul imaginatiei artistului, aflat cel mai adesea inaintea timpului sau?
Arta se materializeaza sub forma unui bun mobil, care se doreste a fi si chiar este vandabil, asa ca se confrunta cu norma juridica, la expunerea intr-o galerie, la vanzare, la export, la transport…la fel si artistul, beneficiarul, comerciantul de arta.
Ramane deci, ca dreptul sa reglementeze relatiile sociale create in jurul operei de arta. Iar daca arta in sine, produsul artistic este dificil de definit pe cale normativa,ramanand la aprecierea judecatorului, raporturile generate de circulatia operei dearta trebuie reglementate pentru a fi inmanuncheate intr-o ramura specifica. Iar intalnirea dintre drept si arta poate sa nu fie la Canossa.
Articol publicat in Revista Romana de Drept al Afacerilor nr.12 / 2013.
