Sistemul penitenciar – obligatia administratiei inchisorii de a asigura confidentialitatea convorbirilor telefonice ale detinutilor
Articol publicat in revista Pandectele Romane nr. 8/2014. Autor: Prof. univ. dr. Mircea DUTU
(Tribunalul administrativ din Rennes (Franta) decizia nr. 14011157 din 23 aprilie 2014)
Prin legea franceza a penitenciarelor din 24 noiembrie 2009, se acorda detinutilor dreptul de acces la o linie telefonica fixa, pentru a putea comunica in mod liber cu avocatii lor. Constatand ca, data fiind pozitionarea posturilor telefonice in cadrul penitenciarului Rennes-Vezin, nu se poate respecta regimul de confidentialitate al discutiilor, Observatorul international pentru penitenciare, doua sindicate ale avocatilor si Baroul din Rennes au formulat o cerere in acest sens, adresata Tribunalului administrativ din Rennes, pentru a obliga conducerea inchisorii sa dispuna realizarea unor lucrari de izolare fonica a cabinelor telefonice in cel mai scurt timp posibil. Ministerul justitiei, la randul sau, a constatat neindeplinirea conditiilor minime de confidentialitate, dar a contestat urgenta impunerii masurilor adecvate, in conditiile in care ar exista alte mijloace de realizare a dreptului la confidentialitatea convorbirilor cu avocatul (prin vizite sau prin posta, de exemplu). In plus, s-a aratat ca lucrarile solicitate nu au un caracter de utilitate, fiind contrare normelor de securitate, deoarece „reduc campul vizual al supraveghetorilor si permit escaladarea zidurilor”. Instanta nu a tinut insa cont de aceste argumente si a facut distinctia intre cele doua tipuri de comunicatii telefonice prevazute de reglementarea in vigoare, aratand ca:
„[…] daca prezenta telefoanelor mobile in cadrul centrelor de detentie este de notorietate, fiind confirmata de raportul general din 10 ianuarie 2011, o atare stare de fapt nu poate sa scuteasca administratia de respectarea dreptului populatiei penitenciare de a utiliza mijloacele legale de comunicare cu aparatorii alesi; astfel, Ministerul justitiei nu poate invoca o situatie in afara legalitatii pentru a contesta urgenta implementarii mijloacelor care sa le permita detinutilor sa-si exercite drepturile. […] Nici durata indelungata in timp de cand subzista aceasta situatie nu poate justifica faptul ca persoanele indreptatite nu-si pot exercita drepturile garantate de lege.”
Legea franceza a penitenciarelor din anul 2009 nu numai ca a reunit intr-un singur act normativ o serie de reglementari disparate, ci a schimbat profund filosofia dreptului executional penal. Astfel, nu s-a avut in vedere exclusiv o juxtapunere a unor dispozitii legale fara legatura intre ele, ci a impus centrelor de detentie o veritabila logica a serviciului public, acordand celor incarcerati un statut juridic coerent, ca titulari de drepturi si obligatii. Evident, rezultatele implementarii noilor reglementari nu sunt, inca, satisfacatoare, dar pot servi ca baza de reflectie intr-un context mai amplu decat simpla executarea a pedepsei prin privarea de libertate pentru o anumita durata de timp.
Exemplul dreptului la libera comunicare este, fara indoiala, cel mai revelator in ce priveste schimbarea progresiva de paradigma. Pentru mult timp, controlul comunicatiilor cu exteriorul a populatiei penitenciare a constituit o preocupare principala a administratiei locurilor de detentie, care considera ca este indreptatita sa monitorizeze toate schimburile de informatii intre interiorul si exteriorul penitenciarelor. Interventia legiuitorului a reincadrat limitele discretionare ale administratiei, obligand-o sa motiveze fiecare atingere adusa drepturilor fundamentale. Pe aceasta concluzie si-a fundamentat solutia tribunalul din Rennes.
Astfel, plecand de la analiza obiectiva a conditiilor de utilizare a telefoniei fixe, prin intermediul unui raport de expertiza realizat la cererea presedintelui tribunalului administrativ, instanta a constatat ca discutiile telefonice cu exteriorul nu numai ca puteau fi ascultate de personalul penitenciarului, ci si de ceilalti detinuti. Aceasta lipsa a confidentialitatii s-a dovedit a fi problematica pentru instanta, fiind contrara spiritului reglementarilor in vigoare, in conditiile in care discutiile dintre detinuti si avocati trebuiau sa fie confidentiale. Iar aceasta functioneaza in dublu sens: pe de o parte, este interzis administratiei inchisorii sa dispuna ascultarea prin mijloace tehnice a convorbirilor, iar, pe de alta parte, se impune limitarea posibilitatii ca discutiile sa poata fi auzite in apropierea cabinei telefonice. Instanta a apreciat ca aceasta confidentialitate este garantata, inclusiv fata de ceilalti detinuti. In opinia Federatiei nationale a tinerilor avocati, „convorbirea telefonica cu avocatul nu reprezinta o favoarea acordata detinutului, ci exercitarea dreptului la aparare”, drept fundamental ce trebuie sa implice si izolarea fonica. In consecinta, tribunalul administrativ acorda un termen de trei luni conducerii penitenciarului Rennes-Vezin „pentru a impune toate masurile necesare care sa permita detinutilor care doresc sa ia legatura telefonic cu aparatorii, sa aiba o conversatie confidentiala, atat fata de gardieni, cat si fata de ceilalti detinuti”.
In ceea ce priveste convorbirile telefonice cu familia sau apropiatii, instanta din Rennes a propus o abordare diferita. Cum legea permite administratiei sa intercepteze comunicatiile (scrise sau orale), „faptul ca aceste conversatii pot fi ascultate intamplator nu constituie o incalcare a unei dispozitii legale sau regulamentare”, nefiind deci aceeasi situatie ca in cazul discutiilor cu avocatii. Totusi, confidentialitatea fata de celelalte persoane incarcerate trebuie luata in considerare; „este obligatia administratiei penitenciarului sa asigure confidentialitatea discutiilor dintre detinuti si familiile lor; in aceasta ipoteza, masura solicitata prezinta un caracter de utilitate”. Instanta a impus, prin urmare, sa se ofere posibilitatea detinutilor sa se izoleze de ceilalti in timpul unei convorbiri telefonice. Desi nu se garanteaza 100% intimitatea, este totusi un pas inainte.
