Falsificarea de moneda in productiile cinematografice. Contrafacere legala?
Autor: Strefan Gheorghies
De regula, infractiunea de falsificare de monede consta in falsificarea prin contrafacerea sau alterarea de moneda cu valoare circulatorie. Contrafacerea consta in producerea, prin imitare, a monedei si nu este necesar ca imitarea de fie perfecta, fiind de ajuns sa fie realizata astfel incat moneda sa poata induce in eroare o persoana neavizata. Alterarea are in vedere modificarea in sens material a monedei, de exemplu, prin efectuarea unor stersaturi. In orice caz, cerinta esentiala este ca monedele sa aiba putere circulatorie la data falsificarii. Aceasta este, de altfel, viziunea legiutorului roman asupra infractiunii de falsificare de monede.
Nu trebuie sa ne oprim la simpla reglementare nationala a acestei infractiuni. In contextul mult mai larg al Uniunii Europene nu putem ignora faptul ca moneda euro este poate una dintre cele mai sigure victime ale falsificatorilor de moneda. De altfel, intr-un raport al Comisiei Europene din 20.05.2014 catre Comitetul Economic si Financiar sunt trasate directiile de actiune recomandate pentru prevenirea falsificarii de moneda. Cadrul legislativ comunitar avut in vedere este reprezentat de catre Regulamentul (UE) nr. 1210/2010 al Parlamentului European si al Consiliului din 15 decembrie 2010 privind autentificarea monedelor euro si procesarea monedelor euro improprii circulatiei. O analiza a obligatiei de verificare a monedelor impusa institutiilor de credit arata ca in anul 2012, dintr-un numar total de 567.054 de monede analizate si suspecte ca ar fi falsificate, numai 180.139 s-au dovedit a fi intr-adevar contrafacute.
Aceasta introducere menita a schita o privire de ansamblu asupra infractiunii de falsificare de moneda, a viziunii legii romane, dar si a dreptului U.E. in ceea ce priveste combaterea acestui fenomen aflat inca in limitele normalului, are rolul de a evidentia potentiale diferentieri intre legislatiile europene si legislatia S.U.A. in acest domeniu. Sistemul de drept american prezinta numeroase particularitati dificil de inteles in viziunea juristului european, insa nu putem nega impresia generala care planeaza asupra acestuia. Legea americana este, in anumite aspecte, mai flexibila cu proprii cetateni, insa chiar si pentru cele mai dificile cauze exista solutii care incearca sa atinga conceptul de infaptuire a dreptatii.
In speta, spre sfarsitul anilor 2000, in peisajul Hollywoodian al productiei „Rush Hour 2”, producatorii aveau in planuri filmarea unei scene in care urma sa fie aruncat in aer un cazinou fictiv din Las Vegas. Dupa cateva zile de filmari, scena a fost un succes, insa producatorii nu au avut in vedere un aspect secundar al filmarii scenei. Milioane de dolari falsi aruncati la propriu in aer in timpul filmarilor, produsi drept recuzita de catre o binecunoscuta firma specializata in acest domeniu, au fost sustrase de catre simpli trecatori sau fani ai filmului si pusi ulterior in circulatie. Astfel, autoritatile au intervenit, iar Serviciile Secrete au confiscat mai bine de 100 de milioane de dolari recuzita. Mai mult, firma producatoare de recuzita a fost acuzata de falsificare de moneda, iar activitatea acesteia a fost suspendata.
Prin aceasta actiune, avea sa fie evidentiata linia subtire dintre ceea ce legea permite si ceea ce interzice. In incercarea de a conferi banilor falsi un aspect cat mai real, legea fusese incalcata. Falsificarea prin contrafacere era in acel moment o realitate cu care atat producatorii de moneda recuzita, cat si autoritatile, s-au confruntat. Problema statea acum in stabilirea cu obiectivitate a vinovatiei firmei de recuzita. Urma sa fie acuzata oficial pentru contrafacere de moneda sau ar fi urmat sa ii fie permisa in continuare desfasurarea activitatii fara nicio repercusiune legala?
Actiunea autoritatilor din anii 2000 a cauzat prejudicii firmei producatoare de recuzita, chiar daca la acel moment pentru a cumpara 10.000 de dolari recuzita costul era de 8 dolari reali. Serviciile Secrete au confiscat mai bine de 200 de milioane de moneda recuzita in timpul acelei actiuni. Dezbaterile pe marginea legii care reglementeaza acest domeniu al falsificarii de moneda au continuat. Potrivit Counterfeit Detection Act of 1992, o moneda recuzita trebuie sa aiba dimensiuni mai mici de 75% sau mai mari de 150% fata de dimensiunile unei monede reale. De asemenea, moneda recuzita trebuie sa fie printata doar pe o fata, precum si sa fie monocolora. Desi directorul firmei sustinea ca moneda recuzita indeplinea aceste conditii, Serviciile Secrete au afirmat faptul ca moneda intrunea toate conditiile contrafacerii, putand cu usurinta sa fie confundata cu moneda reala.
In cele din urma, firma a fost obligata sa distruga toate stocurile de moneda recuzita. O alta firma avand acelasi obiect de activitate s-a confruntat cu o problema similara, care de altfel i-a adus si falimentul. In timpul unui concert, trupa care cumparase bani recuzita a aruncat teancuri de dolari spre publicul care, ulterior, a pus in circulatie banii falsi. In prezent, firma care furnizase moneda recuzita pentru productia „Rush Hour 2” isi continua activitatea in conditiile legii.
Indiferent ca avem in vedere legislatia nationala sau pe cea comuna la nivel comunitar in vigoare, falsificarea de moneda este o infractiune care prezinta un interes sporit in contextul in care anumite monede prezinta risc sporit de contrafacere sau falsificare. Speta prezentata anterior nu face decat sa evidentieze modul in care legea nu trebuie sa faca distinctie intre o folosire legala de moneda falsa sau intre falsificarea propriu-zisa si punerea cu rea-credinta in circulatie a acesteia. Speta „dolarilor recuzita” este mai mult ca sigur doar una dintre sutele cu care autoritatile statelor civilizate s-au confruntat de-a lungul timpului. Singurule avantaje ale acesteia au fost o mediatizare sporita si o aplicare fara diferentiere a legii de catre autoritatile competente.
Surse:
- Crockett, Zachary, The Business of Fake Hollywood Money.
- Udroiu, Mihail, Drept penal. Partea speciala. Noul Cod Penal, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2014.
- Raport al Comisiei Europene catre Comitetul Economic si Financiar din 20.05.2014.
