Realitatea. Judecatorul nu are timp
Articol publicat in revista Monitorul Jurisprudentei nr. 19/2014. Autor: Adrian Toni Neacsu
Judecatorul se afla intr-o vesnica presiune a timpului. Daca nu constientizam acest lucru ne scadem sansele de a avea o atitudine de succes in fata lui. Daca veti intalni judecatori relaxati inseamna ca sunteti norocos. O vorba care nu-mi place, folosita de altfel indeobste peiorativ, spune ca judecatorul este Dumnezeu pe pamant. Poate, dar atunci e un Dumnezeu aflat mereu in criza de timp. E mereu grabit, sub presiunea de a face multe intr-un timp cat mai scurt. Cei mai norocosi judecatori au de regula o sigura sedinta de judecata pe saptamana. La instantele aglomerate sunt insa programate cel putin doua astfel de sedinte. Ori, marea majoritate a instantelor noastre sunt instante aglomerate, in care judecatorii sunt apasati de comprimarea sarcinilor in termene scurte, precise.
Participarea la o sedinta cu un numar de dosare mediu presupune in primul rand studierea dosarelor. In mod normal analiza temeinica a unei sedinte nu poate dura mai putin de doua zile lucratoare, la un numar mediu de, sa zicem, 50 de dosare. Asta ar insemna un spor de peste 3 dosare pe ora, in conditiile perfect improbabile ale unei activitati neintrerupte de 16 ore. Cunoasteti desigur existenta unor sedinte si de peste 100 de dosare si aici ma abtin sa fac calcule, pentru ca nu mi-am propus sa promovez ideea superficialitatii sistemice a justitiei. Ulterior dezbaterilor din sala de judecata, completul se retrage pentru a delibera si a redacta solutiile. Aici e primul moment in care eventualul studiu incomplet sau superficial al dosarului creeaza dificultati. In aceasta situatie fie e nevoie de timp suplimentar pentru studiul final al dosarului, fie pronuntarea este amanata. In completele colegiale fiecarui judecator trebuie sa i se ofere posibilitatea de a analiza dosarul din coperta in coperta. Potrivit legii, daca nu se amana pronuntarea, deciziile trebuie redactate pe scurt, imediat dupa sedinta, tot atunci urmand sa se faca si pronuntarea in sedinta publica. Evident, in timpul acesta o mare parte din sala asteapta, iar avocatii incep deja sa caute condica de solutii la arhiva. Cu greu poti inghesui pronuntarea in toate dosarele scoase dintr-o sedinta in timpul de lucru ramas pana la sfarsitul acelei zile.
Insa presiunea cea mai mare a timpului este data de activitatea cea mai laborioasa a judecatorului, motivarea hotararilor. Termenele de motivare sunt scurte, presiunea partilor, dar mai ales a monitorizarilor administrative interne, mare. Intarzierile sunt frecvente si greu de evitat.
Iarasi o imagine de ansamblu o putem avea incercand sa vizualizam cateva cifre. Numarul mediu de hotarari judecatoresti care revine spre motivare pe timp de un an unui judecator este, potrivit statisticilor judiciare publice, undeva in jurul cifrei de 400. Desigur, cu diferente notabile, intrucat judecatorul completului unic de la judecatorie va avea de motivat toate dosarele pe care le solutioneaza in medie anual (peste 1.000 in 2013), in timp ce in cadrul completului de 3 judecatori ai recursului dosarele se distribuie intre acestia. Chiar si asa insa, in conditiile in care o motivare obisnuita are intre 4-5 pagini si cateva zeci, inseamna ca intr-un an un judecator neaglomerat redacteaza cu lejeritate peste 2-3.000 de pagini, ajungandu-se lejer spre 5.000 de pagini. Cat un scriitor profesionist extrem de prolific. Judecatorii unei intregi instante scriu anual o biblioteca intreaga.
In 2013 un ziar local din Cluj prezenta ca pe un adevarat record faptul ca “Magistratul Delia Purice din cadrul Curtii de Apel a finalizat intr-un timp record motivarea sentintei de condamnare in dosarul de inselaciune Leontiuc. Judecatorul grupeaza in peste 600 de file toate argumentele care au dus la aceasta solutie, respectiv descrierea faptelor, marturiile partilor civile, apararile inculpatilor.” Ora de Cluj, 10 decembrie 2013.
In afara de activitatea privind studierea dosarelor, participarea la sedinta de judecata, pronuntarea si redactarea hotararilor judecatoresti, judecatorul este suprasolicitat cu o sumedenie de alte activitati, administrative sau de-a dreptul birocratice. Intr-o asemenea masura incat „transferul sarcinilor administrative de la judecatori si grefieri” este vedeta incontestabila si constanta a revendicarilor instantelor de mai bine de 7-8 ani. Potrivit unor studii, cel putin o treime din timpul de lucru al judecatorului este blocat in activitati care nu au legatura cu dosarele de judecata. In plus, sa nu uitam ca judecatorii trebuie sa-si gaseasca timp pentru pregatirea teoretica individuala si trebuie sa participe la sedinte comune de formare profesionala, la conferinte si seminarii.
Judecatorul va fi intotdeauna grabit. Tocmai de aceea un avocat trebuie sa invete sa recunoasca crisparea omului aflat in criza de timp pentru a nu o atribui gresit altor motive. Lipsa de timp a judecatorului va fi deseori amintita in aceasta carte. Ea determina multe din comportamentele judecatorului in sala de judecata si in administrarea dosarului. Multe din sfaturile si opiniile noastre privind gestionarea relatiei cu judecatorii deriva din relatia complicata pe care acestia o au cu timpul.
Unui om tensionat de lipsa timpului nu trebuie sa-i ceri exagerat exact ceea ce nu are, timp.
* Fragment dintr-o lucrare in curs de aparitie sub semnatura autorului la editura Wolters Kluwer.
Da!…la nivelul circumstantelor astfel descrise, cam asa este!..numai ca, atunci tare ma tem ca in fata unui asemenea judecator cea mai fericita ipoteza in care te poti situa atunci cand te gasesti in sala de judecata este aceea de simplu vizitator!.la caz contrar, va fi vai de tine dragul meu justitiabil caci solutia pronuntata nu va tine cont de realitatea obiectiva, a spetei tale, ci de capacitatea de a o expune, a uneia dintre parti, si indeobste aceasta va avea la baza o fictiune, deci o sustinere contrara adevarului dar, imbracata in straiele alese ale vorbelor unui dintre avocatii ce-i atrag atentia celui ce se gaseste oricum cu discernamantul usor alienat de lipsa timpului!..nu-mi ramane decat sa ma tem!..caci, in ipoteza in care judecatorul judeca dupa cat timp are, atunci actul de judecata va fi doar expresia lipsei timpului, pe care acesta oricum nu-l prea are, si nicidecum a spetei dedusa judecatii sale!..
oricum, felicitarile mele autorului pentru curajul acestuia de a ne aduce la cunostinta aceasta chestiune!..zi lina si senina sa aveti dragii mei prieteni de oriunde!..cu drag, CCC
Da, este o realitate care nu este imputabilă judecătorului, ci Statului, care nu asigură condiții pentru a exista cu adevărat justiție. Deși am văzut și cazuri în care judecătorii te ascultă și motivează in extenso hotărârile lor.
Justiția nu se poate realiza cantitativ, en gros, ci contează calitatea hotărârilor care depind la rândul lor de timpul pe care judecătorul îl poate aloca fiecărui caz. Realitatea descrisă de dl.Neacșu echivalează cu negarea dreptului la justiție al românilor – drept prevăzut de Constituția României. Desigur, statul român nu asigură nici realizarea deplină a dreptului la sănătate sau învățământul cu adevărat gratuit dar asta nu este o consolare. Dimpotrivă.
Așa că ar trebui să nu ne limităm la a constata realitatea ci să facem ceva – măcar să protestăm – pentru ca aceasta să se schimbe.